Pentru funcţionarea normală o întreprindere trebuie să-şi finanţeze nu numai imobilizările, dar şi activele curente. Ea are nevoie de un stoc minim de materii prime de producţie în curs de execuţie şi de produse finite. Nivelul acestor categorii de stocuri trebuie să fie în funcţie de durata unui ciclu de aprovizionare, producţie şi stocaj a produselor finite. Multe întreprinderi sunt determinate să acorde credite clienţilor deoarece beneficiază la rîndul său de acelaşi tratament din partea furnizorilor primind un credit furnizor care determină necesarul financiar al exploatării. Din aceste motive a.c. sunt finanţate de:
I Fondul de rulment. Necesarul fondului de rulment reprezintă necesarul de finanţare generat de activitatea întreprinderii în fiecare stadiu al ciclului operaţional. El este dependent de decalajul între încasări şi cheltuieli. Necesarul de fond de rulment apare ca diferenţă între activele şi pasivele de exploatare conform datelor din bilanţ. Necesarul permanent de finanţare este corespunzător cu capital permanent, iar nevoile temporare – cu creditele pe TS.
Partea din resurse financiare care asigură finanţarea permanentă a a.c. se numeşte fond de rulment (FR). El se formează din capital propriu şi împrumuturi pe TM şi TL. FR serveşte pentru a măsura condiţiile echilibrului financiar ce rezultă din confruntarea dintre lichiditatea activelor pe TS şi exigibilitatea pasivelor pe TS. Relaţia de bază de care se ţine seama în acoperirea necesarului financiar al exploatării este: NFR = FR + credite de trezorerie
FR se determină prin 2 variante:
1) ca diferenţă dintre capital permanent şi active imobilizate;
2) ca diferenţă dintre active curente şi resurse de trezorerie.
În baza primei metode se apreciază modalitatea de finanţare a investiţiilor în a.c., iar metoda a doua creează posibilitatea aprecierii echilibrului financiar pe TS prin nevoile şi resursele de finanţare a ciclului operaţional.
FR poate fi:
- a) FR brut (FRB) care se mai numeşte FR total sau economic şi desemnează toate elementele de a.c. posibile a fi transferate în bani într-un termen mai mic de 1 an. FRB în calitate de echivalent valoric al elementelor din activ caracterizate prin lichidităţi pe un termen mai mic de 1 an se compune din:
- stocuri diverse
- creanţe – clienţi
- avansuri acordate furnizorilor
- disponibilităţi băneşti în casă, în cont, în carnetele de cecuri eliberate etc.
- b) FR net (FRN) sau permanent reprezintă partea din capital permanent care este utilizată pentru finanţarea a.c. FRN se calculează conform relaţiei:
- FRN = - Active imobilizate + Capital permanent
- FRN = Active curente – Datorii pe TS
- c) FR propriu (FRP) reprezintă excedentul capitalului propriu faţă de activele imobilizate şi arată autonomia de care dispune întreprinderea în finanţarea investiţiilor în a.c. FRP se calculează conform relaţiilor:
- FRP = CP – imobilizări
- FRP FRN – Datorii la termen
- d) FR străin (FRS) reprezintă datoriile la termen şi se calculează conform relaţiilor:
- FRS = CPermanent. – CP
- FRS = FRN – FRP
Întreprinderea poate adopta 3 strategii privind constituirea şi nivelul FR care au diferite consecinţe asupra costurilor financiare şi rentabilităţii:
- strategia de a constitui un FR care ar acoperi nevoile medii de a.c. astfel încît în trimestrele cu activitate peste cea medie anuală întreprinderea va apela la credite de trezorerie, iar în celelalte trimestre va înregistra un surplus de lichidităţi care pot fi plasate profitabil în alte acţiuni;
- strategia de stabilire a unui FR egal cu nivelul activităţii maxime din cursul anului de previziune. În acest caz are loc o imobilizare de capital permanent în perioadele în care activitatea se află faţă de nivelul celei maxime, înregistrîndu-se un excedent de lichiditate pe seama FR care trebuie plasat pe TS în vederea creşterii rentabilităţii generale a întreprinderii;
- strategia stabilirii unui FR la nivelul activităţii minime. În această situaţie întreprinderea este nevoită să apeleze permanent la credite de trezorerie fapt ce ridică nivelul costurilor influenţînd rentabilitatea.
Pe baza FR a capitalurilor investite în a.c. şi a valorii stocurilor se pot calcula o serie de rate ce se întrebuinţează în analiza financiară în vederea stabilirii diagnosticului financiar şi a măsurilor de eficientizare. Aceste rate pot fi:
- a) rata de finanţare a capitalurilor curente care se calculează ca raport între FR şi suma capitalurilor curente:
Rfin.c.c = FR/Σ Cap.curente
- b) rata de acoperire a stocurilor care se calculează ca raport între FR şi stocuri:
Racop. a stoc. = FR/Stocuri
FR este considerat satisfăcător atunci cînd acoperă 2/3 din valoarea stocurilor.
II Credite pe termen scurt. Resursele financiare ale întreprinderii se formează atât din capital propriu cît şi din capital împrumutat. O parte componentă a capitalului împrumutat este creditul pe termen scurt, adică contractarea de datorii cu termenul de scadenţă mai mic de un an în scopul asigurării fondurilor pentru operaţiuni ce privesc desfăşurarea ciclului operaţional.
Prezenţa creditului pe termen scurt în ansamblul relaţiilor de formare a resurselor este cu atât mai importantă cu cât el constituie o resursă cu pondere mare în completarea fondurilor agenţilor economici. În condiţiile cînd unităţile economice lucrează rentabil este mai avantajos să se apeleze la credite pe termen scurt pentru creşterea activităţii, decât să se aştepte cînd prin capitalizarea profiturilor s-ar putea constitui fonduri proprii îndestulătoare.
Atât la acordare, cât şi pentru întreaga perioadă de utilizare, debitorii trebuie să garanteze creditele cu valori materiale şi resurse financiare prevăzute a se realiza în sumă cel puţin egală cu creditul primit. Existenţa garanţiei constituie o certitudine pentru bancă în ceea ce priveşte recuperarea sumelor împrumutate, în cazul nerambursării la termen a creditului. În garanţia creditului poate intra orice bun din patrimoniul societăţilor comerciale: stocuri, mijloace băneşti în cont, resurse financiare prevăzute a se realiza în viitor. Nu pot constitui garanţii stocurile de calitate necorespunzătoare, cu termen depăşit, depozitate în condiţii improprii etc.
Creditele pe termen scurt pot îmbrăca diverse forme, aşa ca:
1) creditul furnizor care ia naştere în momentul în care furnizorul acceptă să nu fie plătit odată cu livrarea mărfurilor, iar pentru a nu avea dificultăţi de trezorerie furnizorul cere clientului său permisiunea de a trage trate cu scadenţa corespunzătoare. În acest caz furnizorul poate sconta aceste trate la bancă în vederea refacerii trezoreriei.
Trata este titlul de credit folosit ca instrument de plată pe termen scurt prin care o persoană numită trăgător dă dispoziţia altei persoane numită tras să plătească necondiţionat la ordinul acesteia o sumă la scadenţă unei altei persoane numită beneficiar. Termenul de acordare a creditului furnizor variază între 30 – 90 de zile, iar termenul mediu de plată a furnizorilor se calculează după formula:
Tpf=(åPc* t ) / 100
unde : Tpf – termenul mediu de plată a furnizorilor; Pc – ponderea fiecărei aprovizionări în total; t – termenele individuale de plată a fiecărei cumpărări
sau :
Tpf = [( Efecte de cumpărare + Furnizori ) * 360] / Cumpărări
2) Datorii faţă de diverşi creanţieri reprezintă sumele datorate şi neplătite şi cuprind :
- salarii datorate personalului;
- impozite datorate bugetului statului;
- sarcini sociale asupra salariilor datorate unor organisme specializate în domeniul protecţiei sociale;
- dividende de plătit asociaţilor şi acţionarilor.
3) Credite bancare pe termen scurt. Rambursarea creditelor pe termen scurt este asigurată prin finalizarea ciclului operaţional faţă de rambursarea creditelor pe termen mediu şi lung, care se efectuează în baza unei activităţi rentabile şi a marjei brute de autofinanţare. Pentru creditul pe termen scurt banca are drept gaj o încasare prevăzută sau gradul de solvabilitate al întreprinderii. Întreprinderea remite băncii un efect de comerţ (bilet la ordin sau scrisoare de schimb) pe baza căruia se acordă un credit. În economia concurenţială se utilizează următoarele tipuri de credite pe termen scurt:
- Credite generale se acordă întreprinderilor pentru a-şi îmbunătăţi trezoreria fără a fi nevoie de o garanţie specială, banca informîndu-se de lichiditatea pe termen scurt a clientului. În structura creditelor generale se includ:
- credite pentru facilităţi de casă - se acordă pe durate foarte scurte în situaţiile în care întreprinderea are scadenţe dificile cu precizarea că încasările care vor servi la rambursarea împrumuturilor se cer a fi identificate cu precizie;
- credite pentru descoperire – se acordă pentru o perioadă de pînă la o lună şi se materializează într-un sold descoperit asupra contului bancar curent al întreprinderii;
- creditul releu - se acordă în aşteptarea unei intrări de fonduri sigure şi apropiate cum ar fi emiterea de obligaţiuni şi majorările de capital;
- creanţe de trezorerie prin mobilizarea de efecte financiare – se obţin în schimbul remiterii de efecte financiare.
Toate aceste tipuri de credite după rolul şi obiectul lor sunt legate direct de trezorerie.
- Credite legate direct de activitatea operaţională se referă la mobilizarea de creanţe comerciale şi mobilizarea de creanţe asupra străinătăţii. La ele se referă:
- credite de scont (sau de mobilizare de creanţe comerciale) care se caracterizează prin aceea că băncile scontează trate, adică avansează bani unei întreprinderi în schimbul unor efecte a căror încasare va avea loc peste un anumit timp. Timpul de acordare a creditului este durata dintre data remiterii efectului la bancă şi recuperarea lui efectivă;
- credite de mobilizare de creanţe comerciale care a fost introdus cu scopul de atenua creanţele scontului şi se acordă tot pentru creanţe comerciale care nu sunt individualizate ci regrupate într-un singur bilet de scont. Pentru băncile comerciale riscul este mai mare deoarece nu au la dispoziţie tratele şi nici puterea împotriva clientului furnizorului pentru a se recupera resursele date cu împrumut;
- credite de mobilizări de creanţe asupra străinătăţii au menirea de a favoriza exportul. Se pot acorda pe un termen mai mare şi pot fi transformate în împrumuturi pe termen mediu.
- credite asupra stocurilor se acordă mai rar deoarece impun valorificarea valorii şi existenţei stocurilor. Pentru a beneficia de asemenea credite întreprinderea trebuie să depună stocurile gajate în magazine ce eliberează o recipisă care atestă titlul de proprietate asupra stocurilor la care se adaugă un bilet la ordin. Acest efect de comerţ este scontat de banca care acordă aceste credite fără ca stocurile să fie depuse în magazine, iar întreprinderea se angajează să nu vîndă aceste stocuri în perioada cercetării.
- Credite specifice unor operaţii speciale. La ele se referă:
- credite de trezorerie - care acoperă diferenţa dintre valoarea tuturor stocurilor şi cheltuielile pe de o parte şi totalul resurselor formate din fondul de rulment din pasivele de exploatare şi încasări pe de altă parte;
- credite pentru stocuri, cheltuieli şi alte active constituite temporar din cauze justificate - se obţin printr-un cont simplu de împrumut în care scop solicitantul depune la bancă cererea de credit şi documentele corespunzătoare;
- credite pentru necesităţi temporare - se obţin printr-un cont simplu de împrumut doar pe un termen ce nu va depăşi 90 de zile. Întreprinderea apelează la acest tip de credite cînd necesităţile de fonduri depăşesc prevederile din planul de trezorerie cu condiţia că aceste necesităţi suplimentare să fie determinate de cauze independente cum ar fi:
- primirea în avans de materie primă şi materiale de la furnizori;
- întreruperea producţiei din diferite cauze;
- lipsa mijloacelor de transport;
- neîncasarea la timp a produselor, serviciilor şi lucrărilor facturate datorită lipsei a capacităţii de plată a clienţilor ş.a.
Obţinerea creditelor pentru nevoi temporare are loc numai în condiţia în care agentul economic face dovadă că va înlătura cauzele ce au generat aceste nevoi suplimentare temporare de fonduri care nu va depăşi perioada de 90 de zile.