Economie

Organizarea stiintifica a productiei si muncii se poate defeni ca reprezentand totalitatea activitatilor, masurilor, metodelor, tehnicilor sau a mijloacelor adoptate de o anumita colectivitate, stabilita pe baza de studii si calcule tehnico – economice care sa tina seama de dezvoltarea tehnologica in scopul combinarii optime a mijloacelor de munca, a obiectului muncii si a fortei de munca, asigurand pe aceasta baza o eficienta maxima a folosirii lor.

Cuprinde:

1. organizarea productiei de baza a intreprinderii cu metode de organizare;
2. programarea si urmarirea operativa a productiei cu metode de programare;
3. organizarea pregatirilor tehnice a productiei;
4. capacitatea de productie si folosirea optima a acesteia;
5. organizarea miscarii si manipularii materiilor prime, a materialelor, semifabricatelor si produselor in cadrul intreprinderii;
6. organizarea activitatii de intretinere si reparare a utilajelor;
7. gospodarirea energetica;
8. aprovizionarea procesului de productie;
9. organizarea controlului tehnic de calitate;
10. organizarea muncii.

Studiul sistemelor de productie industriala

Prin sistem se intelege un grup de elemente,care formeaza un intreg,ce interactioneaza si functioneaza in scopul realizarii unui obiectiv comun. Conceptul de sistem si de abordare sistemica au o larga aplicabilitate in diferite domenii ale tehnicii, economiei, biologiei, fiecare dintre acestea putand fi considerate ca sisteme de un anumit tip.

O caracteristica esentiala a abordarii sistemice a problemelor o constituie faptul ca ceea ce poate fi considerat ca pe un sistem  intr-un context dat, poate fi doar o componenta a unui sistem intr-un alt context dat. Ca regula generala, pentru orice proces sau fapt identificabil se poate asocial un sistem. Subsistemele se denumesc ca fiind parti componente sau procese elementare, care sunt necesare pentru formarea unui sistem. La randul lui, fiecare subsistem poate fi descompus in mai multe subsisteme, cu un grad mai mare de detaliere.

In raport cu complexitatea unui sistem global se determina o anumita ierarhie a sistemelor si un anumit numar de subsisteme.

Sistemele pot fi grupate dupa anumite criterii:

1. in raport cu domeniul la care se refera:

• materiale – au un corespondent concret in realitatea inconjuratoare: masini, echipamente, constructii, etc;
• abstracte – pot avea o existenta numai in gandirea analistului: notiunile, ipotezele, ideile, etc.
  1. in raport cu originea lor:
     • stabile – naturale care raman constante, nemodificate in decursul unor perioade lungi;
     • adaptabile – se pot schimba structural sau functional, in raport de anumiti factori cu mediul in care se desfasoara.
  2. in raport cu legile care se stabilesc intre mediu si acestea:
     • inchise – functioneaza fara modificari;
     • deschise – functioneaza cu modificari continue ale componentelor lor sub influenta factorilor mediului.

Putem defini sistemul prin prisma acestei clasificari ca pe un ansamblu de obiecte si un ansamblu de relatii intre acestea si atributele lor. Prin obiect intelegem parametrii sistemului referitor la procese, rezultate, control iar prin atribute intelegem proprietatile prin care se manifesta in exterior obiectul respectiv. In cadrul unui sistem, in functie de starea lor, parametrii pot lua diferite valori. Prin intermediul atributelor pot fi cuantificati parametrii sistemului. Prin ansamblu de relatii se intelege ansamblul legaturilor interne ale sistemului care leaga obiectele si atributele acestora, sistemul de subsisteme sau diferite subsisteme componente.

 

 

 

Metodologia proiectarii sistemelor de productie

Proiectarea unui sistem de productie este o activitate complexa care se realizeaza in mai multe etape, fiecare dintre acestea avand la randul lor o serie de subetape. Elaborarea proiectarii unui sistem de productie necesita parcurgerea urmatoarelor etape:

1. formularea obiectivului proiectului – porneste de la o necesitate impusa de perfectionarea prezenta sau viitoare a diferitelor unitati economice. Elaborarea unui sistem de organizare la nivel macro – economic care sa asigure folosirea optima a capitalului de productie, conditiile satisfacerii complete a cerintelor privind fabricarea produselor pentru piata interna si externa poate constitui formularea obiectivului unui studiu pentru proiectarea unui astfel de sistem de productie care sa satisfaca integral tema propusa.
2. studiul posibilitatilor de realizare – are rolul de a preciza, pe baza analizei conducerii existente, daca tema proiectului este posibil de realizat atat sub aspect tehnic cat si sub raport economic. O data cu aceasta, studiul preliminar al posibilitatilor de realizare trebuie sa arate eficienta economica a sistemului de productie ce urmeza a se proiecta.
3. elaborarea proiectului - are ca subetape:
   • definirea problemei;
   • elaborarea modelului economico – matematic al sistemului;
   • stabilirea solutiilor;
   • aprobarea si omologarea sistemului.

La elaborarea modelului se tine seama de componentele sistemului si de modul de interactiune al acestor componente avandu-se in vedere anumite criterii de optimizare. In cadrul aprobarii si omologarii se analizeaza comportamentul sistemului de productie proiectat cu performantele precedente, prin comparatia performantelor sistemului in conditiile formei anterioare de organizare. Prevederea performantelor sistemului se face in mai multe variante. Pentru analiza si punerea la punct a sistemului de productie se poate utiliza simularea functionarii sistemului prin folosirea metodei “monte carlo”.

4. realizarea sistemului – se face in doua faze:

• faza preliminara, de experimentare;
• faza integrala, ajungandu-se in final la functionarea efectiva, potrivit sistemului de productie proiectat. 
  5. intretinerea sistemului – presupune supravegherea relizarii continue a performantelor prevazute pentru sistem, iar pe de alta parte, aducerea, ori de cate ori este posibila, a unor ameliorari in functionare

In cazul sistemelor de productie mari, etapa 3 comporta urmatorii pasi:

1. definirea cerintelor de intrare – iesire a sistemului;
2. fixarea subsistemelor ce vor constitui obiectul modelarii;
3. definirea subsistemelor;
4. elaborarea diagramelor de flux, functionale ale sistemului si subsistemelor;
5. scrierea specificatiilor de interconditionare a subsistemelor;
6. stabilirea performantelor sistemului general si compararea cu cerintele operationale.