Economie

Literatura de domeniu prezintă o gamă largă de clasificări, care au la bază diferite criterii. Deşi diferite, aceste clasificări ţin cont de variabilele generatoare de risc, care printr-o abordare globală permit o delimitare sistematică a riscului bancar şi provin din:

• schimbări macroeconomice: dinamica P.I.B., în ansamblu, precum şi ce ţine de elementele structurale ale acestuia;
• evoluţia ratei inflaţiei, politica monetară etc.;
• schimbările ce   sunt   legate   de  reglementările   financiar-bancare, precum şi de cele economice ce au influenţă asupra eficienţei şi siguranţei activităţii bancare;
• perturbările ce pot fi provocate de o organizare greşită a băncii, de o pregătire necorespunzătoare a personalului sau de efectuarea unor operaţiuni neeficiente sau nesupravegheate, care pot genera pierderi;
• luarea acelor decizii financiare, ce afectează în mod indirect şi implicit creditul, rata dobânzii, lichidiatea şi capitalul propriu al băncii;
• condiţiile politice şi economice existente şi de perspectivă ale ţării, cu implicaţii asupra activităţii băncii.

Aşa cum nu există o definiţie general-acceptată a riscurilor bancare, nu există nici criterii unice de clasificare a acestora. Cercetătorii, care s-au pronunţat asupra acestei probleme, au aplicat diferite metode şi procedee de analiză a riscurilor bancare, şi, în funcţie de acestea, au formulat criteriile de clasificare.

În literatura de specialitate putem găsi următoarea structurare a categoriilor de risc existente conform următoarelor criterii:

1. I. Din punct de vedere al dependenţei factorilor generatori de risc:
2. banca are rol determinant în formarea şi controlul categoriei respective de risc: riscul de credit; riscul ratei dobânzii; riscul solvabilităţii; riscul lichidităţii.
3. banca este influenţată de categoriile respective de risc, pe care doar le monitorizează: riscul valutar; riscul de ţară şi de bancă.
4. Din punct de vedere al importanţei, principalele categorii
   ale riscului bancar sunt: riscul de credit; riscul ratei dobânzii; riscul lichidităţii; riscul de capital sau al solvabilităţii; riscul valutar; riscul   de   ţară;   riscul   de  bancă/partener;   riscul   de strategie; riscul de decontare; riscul de operare; riscul resurselor umane; riscul datorat reglementărilor bancare.

III.       Din punct de vedere al încadrării în bilanţ:

1. bilanţier: riscul   ratei  dobânzii;  riscul  lichidităţii;  riscul solvabilităţii; riscul de valutar; riscul de ţară;  riscul de bancă/partener; riscul de decontare;
2. extrabilanţier: contracte   la   termen;   acreditive; F.R.A. (Forward Rate Agreement); Futures; Options; Fraptions;
3. Alte categorii  de  risc:   Riscul  de  strategie;  Riscul  de
   investiţie; Riscul concurenţei.

O altă clasificare este cea dată de Banca Reglementelor Internaţionale, astfel:

1. Riscuri financiare:

• riscul ratei dobânzii (sensibilitatea rezultatelor financiare la
  variaţia nivelului ratelor dobânzii);
• riscul cursului de schimb (diminuarea profitului net bancar
  şi/sau modificarea marjei dobânzii bancare, datorită variaţiei cursului valutar pe piaţă);

- riscul de lichiditate (incapacitatea societăţii bancare de a-şi
finanţa operaţiunile curente, datorită necorelării scadenţelor operaţiunilor   de   pasiv   cu   plasamentele   sub   forma creditelor);

-           riscul titlurilor cu venit variabil (apărut în urma
tranzacţionării titlurilor pe pieţele financiar-bancare).

1. Riscuri legate de parteneri:

• riscul clientelei (probabilitatea ca, în timp, clientul să devină
  insolvabil sau să nu-şi poată onora obligaţiile către bancă);
• riscul apărut pe piaţa interbancară (în operaţiunile pe piaţa monetară, ca urmare a variaţiei ratelor dobânzilor);
• riscul de ţară (posibilitatea că un stat să nu dorească sau să nu-şi poată onora obligaţiile financiare faţă de un alt stat sau faţă de instituţiile financiar-bancare internaţionale);
• riscul de credit (furnizor, piaţă).

III.      Riscuri comerciale:

• riscul de produse (care poate apărea atât din cauza producţiei, transportului, livrării, cât şi din cea a preţului);
• riscul serviciilor (atât ca urmare a prestării serviciului în cauză sau/şi a tarifelor);
• riscul de plată (riscul ratelor dobânzilor, al preţurilor, al cursului de schimb);
• riscul de imagine (care apare atunci când o societate bancară este implicată fie într-un scandal mass-media, fie se află în criză de lichiditate sau este insolvabilă).

1. Riscuri legate de forţa de muncă (ca număr, structură ori ca pregătire profesională, eficienţă, imagine).
2. Riscuri operaţionale şi tehnice (legate de calitatea operaţiilor, de nivelul de informatizare etc.).
3. Riscuri ale gestiunii interne:

• riscul de reglementare (asemănător celui legal, dar cu incidenţă numai asupra reglementărilor interne proprii societăţilor bancare în cauză);
• riscul de deontologie (al personalului);
• riscul de strategie (alegerea unei strategii inadecvate momentului);
• riscul de insuficienţă funcţională;
• riscul resurselor umane (număr, componenţă, pregătire profesională, educaţie etc.);
• riscul de comunicare (comunicarea  internă  a  societăţii bancare şi comunicarea externă);
• riscul controlului intern total şi financiar.

Totuşi, considerăm că diversitatea riscurilor cu care se confruntă o bancă comercială, precum şi diversitatea factorilor care influenţează aceste riscuri, ne fac să credem că o clasificare completă a riscurilor bancare este posibilă doar în baza mai multor principii, unele dintre care le vom expune în continuare.

Clasificarea riscurilor în funcţie de tipul băncii

Totalitatea riscurilor bancare pentru o bancă specializată, ramurală sau universală este diferită. Băncile specializate suportă riscul acelor operaţii specifice pentru care ele sunt fondate. Pentru băncile de ramură este justificată elaborarea unei totalităţi de riscuri, caracteristice activităţii concrete a băncii. Cel mai mic grad de risc îl au băncile universale, deoarece ele au posibilitatea acoperirii pierderilor de la un tip de risc prin activitatea profitabilă la altul.

Clasificarea riscurilor în funcţie de expunerea băncii la risc

Deosebim expunerea inerentă a băncii şi expunerea subiectivă.

în acest context, riscurile pure se caracterizează prin aceea că expunerea este generată de activităţile şi procesele bancare cu potenţial de a produce evenimente care să se soldeze cu pierderi. La rândul lor, riscurile pure se pot împărţi în: riscuri fizice, riscuri financiare, riscuri criminale şi frauduloase, riscuri de răspundere. Riscurile speculative sunt generate de încercarea de a obţine un profit mai mare.

Clasificarea riscurilor în funcţie de serviciile acordate

1. a) Riscurile financiare conţin mai multe riscuri specifice activităţii financiare efectuate de bancă, care apar în condiţiile unei economii de tranziţie, purtătoare, prin esenţa acesteia, de riscuri.

Clasificarea riscurilor financiare

Riscul de creditare ar putea fi definit ca orice posibilitate de restanţă a ambursării datoriilor şi dobânzilor aferente la data scadentă, inclusiv obligaţiile băncii de a plăti bani terţelor persoane (de exemplu, în cazul acordării garanţiilor bancare). Riscul de credit apare atât în cazul obligaţiilor bilanţiere, cât şi al celor extrabilantiere.

Riscul de credit este prezent în cazul creditării, formării portofoliului de valori mobiliare, operaţiuni interbancare, operaţii valutare, cauţiuni şi garanţii, activitatea de dealer etc.

Riscul de creditare depinde de calitatea portofoliului de credite al băncii. în condiţiile Republicii Moldova, putem evidenţia trei particularităţi ale riscului de creditare: riscul de fraudă, riscul pentru creditele externe, riscul neplăţii pentru împrumuturile interne.

Frauda este cea mai răspândită cauză a neplăţilor la începutul anilor 90. Tot din cauza fraudei s-au produs mai mult de jumătate din falimentele bancare în S.U.A. în anii 70-80. Ne referim la acordarea creditelor firmelor, în care sunt interesaţi acţionarii, ca proprietari ai băncii, precum şi creditele acordate rudelor, prietenilor, partenerilor de afaceri, fără o acoperire adecvată şi fără o analiză suficientă a credibilităţii debitorului.

Riscul pentru creditele externe s-a făcut observat îndeosebi în anii 90, în legătură cu reţinerea plăţilor pentru credite de către debitorii din ţările în curs de dezvoltare din Asia, America Latină, Africa şi ţările C.S.l.

Neplăţile pentru împrumuturile interne ţin de complexitatea evaluării tuturor factorilor care influenţează fiabilitatea agentului economic. Principala metodă de luptă cu neplăţile de acest gen este diversificarea portofoliului creditelor bancare, care duce la dispersarea riscului.

Orice credit este un risc dublu, care presupune nu numai posibila insolvabilitate a debitorului, dar şi pierderile statistice în formă de dobândă, dividende şi valoare adăugată. Gestiunea riscurilor creditare presupune competenţă la alegerea clienţilor, capacitatea de a refuza unele operaţiuni şi acceptarea altora pentru obţinerea profitului.

Riscul de credit pentru o operaţiune aparte constă din riscul neplăţii, riscul nerambursării, riscul încasării garanţiei bancare, riscul juridic, riscul nerentabilităţii creditului etc. Principala sarcină în gestiunea operaţiunilor creditare este determinarea limitei acceptabile şi justificate a unui sau altui risc.

Riscul de lichiditate. O bancă lichidă, înseamnă o bancă capabilă să-şi finanţeze operaţiile curente. Riscul de lichiditate, pentru o bancă, este expresia probabilităţii pierderii acestei capacităţi de finanţare.

Riscul de lichiditate ţine de imposibilitatea convertirii rapide si fără pierderi a activelor în mijloace de plată. Băncile dispun de două surse de asigurare a lichidităţii: internă şi externă. Lichiditatea internă este întruchipată în anumite tipuri de active uşor realizabile, pentru care există o piaţă stabilă şi care sunt obiect sigur de plasare a resurselor pentru investitori (de exemplu, hârtiile de valoare de stat, care pot fi uşor realizate pe piaţa monetară).

Lichiditatea externă poate fi asigurată prin procurarea de către bancă pe piaţă a unor atare obligaţiuni, care vor mări rezervele de mijloace lichide, de exemplu procurarea de la altă bancă a soldului de rezerve, procurarea certificatelor la purtător etc. în acelaşi timp, banca, promovând politica "gestiunii împrejurărilor", nu numai că măreşte lichiditatea sa, dar îşi poate asigura şi venit suplimentar, utilizând eficient resursele obţinute.

Dacă anterior băncile, de regulă, puneau accentul pe asigurarea lichidităţii interne şi se străduiau să asigure rezerve de active uşor realizabile (care, de regulă, aduc un venit mai mic), acum strategia băncilor mari din străinătate s-a schimbat substanţial. Ele tind să asigure lichiditatea necesară din contul gestiunii coordonate atât cu activele, cât şi cu pasivele, efectuând o politică agresivă de gestiune cu pasivele şi minimizând la maxim "depozitele" de active lichide. în acelaşi timp, băncile mici, care nu dispun de resurse suficiente şi personal destul de calificat pentru asemenea operaţiuni, se bazează pe menţinerea unor sume suficiente în active lichide. Datorită reputaţiei înalte şi poziţiei deţinute, băncile mari utilizează mecanismele pieţelor financiare petru procurarea lichidităţilor în momentele necesare şi ajutorul diverselor operaţiuni şi înţelegeri, de exemplu, prin perfectarea contractelor de vânzare a valorilor mobiliare cu răscumpărarea ulterioară (operaţiunile REPO), prin cumpărarea-vânzarea acceptelor bancare, emiterea valorilor mobiliare pe termen scurt (cambiile bancare neasigurate), acceptarea creditelor pe piaţa eurodolarilor etc.

Riscul preţului - înglobează o serie de riscuri bancare, care, ca şi riscul de credit, riscul lichidităţii reprezintă baza riscurilor financiare.

Riscul preţului ţine de apariţia modificărilor neprevăzute în veniturile sau costul activelor şi obligaţiilor băncii.

Riscul ratei dobânzii este reprezentat de sensibilitatea fluxului de numerar la schimbările ratelor dobânzii.

Riscul schimbării ratei dobânzii în ultimii ani s-a intensificat din motivul instabilităţii ratei dobânzii, schimbărilor prin salturi în urma proceselor inflaţioniste, dereglementării pieţei etc. Pentru piaţa Republicii Moldova, un efect deosebit de negativ 1-a avut criza din Federaţia Rusă din anul 1998. Creşterea ratei dobânzii conduce la scăderea cursului valorilor mobiliare cu dobânda fixă, ceea ce conduce, la rândul său, la micşorarea costului portofoliului băncii şi, în consecinţă, la pierderi de curs. Diferenţa dintre dobânzile percepute de bănci pentru operaţiunile active (de exemplu, credite), şi dobânzile plătite pentru operaţiunile pasive este baza profitului bancar. , Schimbările prin salt ale ratelor dobânzii în diferite sectoare ale pieţei au efect negativ asupra rentabilităţii operaţiunilor bancare, deoarece venitul este diferenţa dintre dobânda obţinută şi dobânda plătită pentru resursele atrase, la care se adaugă cheltuielile operaţionale.

Riscul de piaţă - determină gradul de dependenţă sectorială a unei bănci.

Riscul valutar - riscul modificării costului activelor şi pasivelor exprimate în valută străină.

Riscul ratei dobânzii — exprimă probabilitatea obţinerii unor pierderi sau profituri în urma evoluţiei diferitelor rate ale dobânzii.

Riscul bazei este o varietate a riscului ratei dobânzii. Riscul bazei, spre deosebire de riscul ratei dobânzii, care apare la modificarea nivelului general al ratei dobânzii, ţine de modificările ce apar în structura ratelor dobânzii. Deci, riscul bazei este condiţionat de apariţia mişcărilor asimetrice ale unor rate ale dobânzii separate.

De exemplu, banca poate să facă tot posibilul pentru obţinerea echilibrului,cât priveşte termenele acoperirii, dintre activele şi pasivele sale. însă, riscul ratei dobânzii nu dispare, dacă rata dobânzii la credite este stabilită în funcţie de rata dobânzii pe piaţa interbancară pe când rata dobânzii la depozite nu este influenţată în mod direct de această piaţă. Orice necorespundere în mişcarea ratelor de bază, ce influenţează în mod direct rentabilitatea activelor şi pasivelor, poate aduce la pierderi sau venituri.

Riscul inflaţiei influenţează banca în mod multilateral. Cea mai evidentă este influenţa negativă, ce se manifestă prin deprecierea activelor bancare, cea mai mare parte a cărora sunt mijloacele băneşti şi investiţiile financiare. Banca acordă credite, suma cărora este rambursată într-o monedă depreciată datorită inflaţiei. însă, uneori, o inflaţie galopantă poate aduce la mărirea profitabilităţii operaţiilor bancare, deşi aceasta nu este evidentă. Datorită activităţii sale specifice, inflaţia poate aduce băncilor profit mai mare la majorarea masei monetare în circulaţie atât din contul operaţiilor interbancare, cât şi multiplicatorului ereditar folosit în activitatea de creditare a clienţilor.

Riscul insolvabilităţii sau de capital - reprezintă posibilitatea ca o bancă să devină insolvabilă.

1. b) Riscurile funcţionale — se referă la posibilitatea variaţiei semnificative a cheltuielilor legate de activitatea de funcţionare a băncii, ducând la diminuarea venitului net şi a valorii acţiunilor băncii.

Riscul strategic - reprezintă riscul care apare la producerea erorilor în gestiunea strategică şi anume: formularea incorectă a scopurilor instituţiei, realizarea greşită a acestor scopuri şi utilizarea iraţională a resurselor, gestionarea ineficientă a riscurilor în activitatea bancară.

Riscul tehnologic - riscul care apare la utilizarea de către bancă a diverselor tehnologii informaţionale şi operaţionale.

Riscul inefectivităţii - riscul care apare la necorespunderea dintre cheltuielile efectuate de bancă la realizarea operaţiunilor şi rentabilitatea acestora.

Riscul elaborării noilor produse şi tehnologii - acest risc este legat de riscul adaptării economice a produselor noi, adică a riscului că noile produse (servicii, operaţiuni, tehnologii) nu vor acoperi cheltuielile privind elaborarea şi funcţionarea acestora.

1. c) Alte riscuri externe - acestei categorii i se atribuie riscurile care au o puternică influenţă asupra băncii, însă asupra lor banca are un control limitat (riscul din reglementări, riscul de fraudă, riscul concurenţial ).

Riscul din reglementări - riscul necorespunderii condiţiilor impuse de reglementarea de stat, condiţionat de modificarea neprevăzută a condiţiilor reglementării de stat, precum şi de problemele ce pot să apară în cadrul sistemului bancar:

=>  Pierderi   condiţionate   de   sancţiunile   impuse   în   urma nerespectării reglementării  de stat;

=>  Deteriorarea   imaginii   băncii   (riscul   pierderii   imaginii băncii);

=>  Apariţia pierderilor datorită nefolosirii şanselor profitabile.

Clasificarea în funcţie de cadrul riscurilor bancare

Conform   acestui   principiu   deosebim   riscuri   externe (pierderile, generate de schimbarea situaţiei politice şi social-economice în ţară, de schimbarea legislaţiei etc.) şi interne, dependente de activitatea însăşi a băncii.

Clasificarea în funcţie de structura clienţilor băncii

Acest criteriu este determinant la stabilirea metodei de evaluare a riscului băncii şi gradului de risc la care este supusă banca. Cu cât este mai mic debitorul, cu atât este mai mică stabilitatea lui pe piaţă, şi cu atât mai mare este probabilitatea neplăţii creditului. în acelaşi timp, cauza falimentului multor bănci au fost creditele mari, acordate conglomeratelor la prima vedere prospere. Din această cauză, o metodă de reglementare a gradului de risc acceptabil este limitarea mărimii creditului ca cotă-parte din capitalul băncii.

Clasificarea în funcţie de posibilitatea diversificării

Aici deosebim riscuri diversificabile, impactul cărora poate fi minimizat prin diversificare (de exemplu, riscul valutar poate fi minimizat prin diversificarea operaţiunilor şi valutelor) şi riscuri nediversificabile, impactul cărora nu este influenţat prin diversificare (de exemplu, riscul nerambursării creditului).

Clasificarea în funcţie de structura organizatorică a băncii

Fiecare din tipurile de structură organizatorică a băncii, presupune o modalitate sau alta de organizare a deservirii clienţilor, a circulaţiei informaţiei, a responsabilităţilor angajaţilor, a organizării controlului intern etc. Adică fiecare din structurile organizatorice cunoscute presupune anumite tipuri de riscuri caracteristice acestei structuri. De exemplu, structura funcţională presupune creşterea calităţii serviciilor acordate şi în acelaşi timp mărirea numărului de angajaţi. în acest caz, probabil, se micşorează posibilitatea apariţiei riscurilor ce ţin de calitatea serviciilor şi creşte probabilitatea riscului de fraudă (este mult mai greu de urmărit activitatea unui număr mare de angajaţi).

Clasificarea în funcţie de metoda de evaluare a riscului

în practica bancară contemporană sunt cunoscute mai multe metode de evaluare a riscului, care, la modul general, pot fi clasificate astfel:

1. Metoda modelării    statistice,   adică   prin    simularea evenimentelor cu ajutorul modelelor matematice şi urmărirea acestora prin utilizarea unor sisteme-suport de decizie. Această metodă este cea mai sigură, însă şi cea mai complicată.

Pentru a utiliza această metodă, trebuie să definim şi să clasificăm riscurile bancare într-o modalitate deosebită de cea acceptată în teoria economică. De exemplu, termenul "risc" poate fi interpretat ca o rată medie a pierderilor raportată la o unitate monetară investită. Aici este necesar de determinat, în fiecare caz concret, cum pot fi apreciate numeric aceste pierderi şi cum, în baza acestor aprecieri, pot fi stabilite limitele maxime pentru modelul simulat. Respectiv, zilnic se va construi şi analiza un set de scenarii pentru fiecare instrument standardizat. Aceasta nu este o problemă majoră pentru băncile cu un soft adecvat, însă existenţa acestui soft devine un factor esenţial al gestiunii riscurilor.

1. Metoda aprecierii riscurilor în baza anumitor criterii şi indicatori, este aplicată de majoritatea băncilor, cu toate că în cazul Republicii Moldova, evaluarea prin această metodă se reduce mai des la menţinerea normativelor obligatorii impuse de Banca Naţională a Moldovei. însă cerinţele Băncii Naţionale
   sunt elaborate pentru tipuri de riscuri specifice şi  urmează scopul general al supravegherii bancare, care, de altfel, este diferit   de   scopul   gestiunii   riscurilor   efectuate de o bancă comercială. De exemplu, apreciind lichiditatea băncii conform
   principiilor propuse de Banca Naţională, ne bazăm doar pe corespunderea după sumă şi termene a activelor şi pasivelor, însă, preţul real a! activelor şi pasivelor poate să nu corespundă preţului de bilanţ. în plus, valoarea reală a activelor deţinute de o bancă comercială depinde de un şir de factori interni şi externi care trebuie luaţi în consideraţie la determinarea lichidităţii reale a băncii. Adică, ar fi mai corect să spunem că, în varianta propusă de Banca Naţională a Moldovei, apreciem lichiditatea bilanţului băncii, dar nu lichiditatea băncii ca atare. Aici, ar fi cazul să mai menţionăm că organele de reglementare şi supraveghere bancară, odată determinând principiile lichidităţii nu mai folosesc aceşti indicatori ca instrumente de reglementare monetară şi, prin urmare, banca comercială ar putea, de exemplu, să accepte depozite pe termen lung şi să le investească pe termen scurt, ceea ce ar asigura o lichiditate înaltă (calculată după metodele Băncii Naţionale a Moldovei), însă aceasta ar însemna un risc mare al ratei dobânzii. Cu alte cuvinte, în viziunea noastră, băncile comerciale ar trebui să folosească un şir de indicatori suplimentari celor propuşi de Banca Naţională. Sunt cunoscute mai multe grupe de indicatori, de exemplu, în baza datelor din bilanţ şi din raportul despre profit şi pierderi adăugător putem calcula un şir de indicatori, ca de exemplu:

• indicatori care caracterizează suficienţa capitalului (raportul dintre obligaţiuni şi capital, dintre depozitele la vedere şi totalul obligaţiunilor, dintre capitalul de gradul I şi capitalul normativ total, depozitele la termen şi capital etc.);
• indicatori ce caracterizează lichiditatea bilanţului (raportul dintre numerar şi obligaţiuni la vedere, numerar plus resurse pe conturile "nostro" şi obligaţiuni la vedere, portofoliul hârtiilor de valoare şi obligaţiunile la vedere etc.);
• indicatori ai rentabilităţii (raportul dintre beneficiu şi active,
  beneficiu şi capital, multiplicatorul capitalului etc.);
• indicatori financiari (marja dobânzii la beneficiu, marja dobânzii la active, raportul dintre activele ce aduc venit şi capital, dintre activele ce nu aduc venit şi capital etc.);
• indicatorii care   caracterizează   factorii   ce   influenţează eficienţa activităţii băncii (raportul dintre marja procentuală şi  active,  cheltuieli neaferente dobânzii  şi  active,  venit neaferent dobânzii şi active etc.).

III. Metoda analitică, ce presupune analiza riscurilor pentru fiecare operaţiune în parte, cât şi a totalităţii riscurilor la care este supusă banca. Analiza se face pe tipuri de risc, ele fiind grupate în funcţie de anumite criterii. De obicei, în acest scop, riscurile bancare sunt divizate în riscuri interne şi riscuri externe. Riscurile interne depind de activitatea băncii concrete, la ele se referă riscul de bilanţ (de credit, valutar, de formare a resurselor, strategic etc.), riscul serviciilor financiare (tehnologic, operaţional, de inovaţie) şi riscurile extrabilanţiere. La riscurile externe se referă riscurile care nu depind de managementul unei bănci concrete, de exemplu, riscul politic, macroeconomic, legislativ, social, de asigurare etc. Evident, această metodă este cea mai simplă, fapt care, probabil, şi explică răspândirea mai largă.

Clasificarea în funcţie de distribuirea riscului în timp

Această clasificare este deosebit de importantă, din punct de vedere al prognozei pierderilor posibile. Este important de evitat repetarea de către bancă a riscurilor şi pierderilor anterioare.

Clasificarea în funcţie de caracterul evidenţei riscurilor

În procesul activităţii băncii, pot apărea riscuri aferente activităţii de bilanţ şi activităţii extrabilanţiere. Anume această clasificare se va lua în consideraţie la evaluarea gradului de risc pentru o operaţie sau alta.

Clasificarea în funcţie de posibilitatea gestiunii riscurilor

După posibilitatea de gestiune, riscurile pot fi "deschise", care nu pot fi reglementate, şi "închise" - care pot fi reglementate.

Clasificarea în funcţie de metoda de gestiune

În funcţie de metoda de gestiune deosebim:

• riscuri care caracterizează dependenţa băncii de situaţia financiară şi comportamentul clienţilor băncii. Gestiunea acestora va consta în determinarea şi stabilirea unor limite individuale şi de grup, şi prin diversificarea operaţiunilor
  active şi pasive. La această clasă se referă, de exemplu, riscul de creditare, riscul sustragerii depozitelor înainte de termen ş.a.;
• riscuri ce caracterizează pierderile potenţiale generate de conjunctura pieţelor financiare, de poziţia valutară (schimbarea cursurilor valutare) etc. Gestiunea acestei clase de riscuri se va reduce la stabilirea limitelor pentru poziţiile
  valutare, aplicare diverselor instrumente derivate etc. La aceste riscuri se referă riscul valutar, riscul ratei dobânzii, riscul lichidităţii ş.a.;
• riscuri operaţionale. Asemenea riscuri sunt generate de erori la efectuarea    activităţii    operaţionale,    la    depăşirea împuternicirilor persoanelor cu funcţii de răspundere, sau în cazul fraudelor. Gestiunea acestor riscuri se va efectua prin
  sistemul de control intern şi evaluarea lor este aproape imposibilă prin modelare.

Clasificarea în funcţie de mijloacele de gestiune

La mijloacele sau modalităţile de bază de gestiune a riscurilor se referă: aplicarea principiului de chibzuinţă a riscurilor, luarea în calcul a riscurilor externe (de ramură, regionale, de asigurare), efectuarea sistematică a analizei situaţiei financiare a clientului băncii: posibilităţii lui de plată, credibilităţii, ratingul etc., aplicarea principiului delimitării riscurilor, finanţarea creditelor, aplicarea politicii diversificării, acordare creditelor mari numai pe baze consorţiale, utilizarea dobânzii flotante etc.

Clasificarea din punct de vedere al importanţei

Principalele categorii de riscuri sunt: riscul de credit; riscul ratei dobânzii; riscul lichidităţii; riscul de capital sau al solvabilităţii; riscul valutar; riscul de ţară; riscul de bancă/partener; riscul de strategie; riscul de decontare; riscul de operare; riscul resurselor umane; riscul datorat reglementărilor bancare.

Clasificarea în funcţie de piaţa care determină apariţia riscului

In conformitate cu acest criteriu deosebim:

• riscuri determinate de piaţa produsului;
• riscuri determinate de piaţa capitalului.

Financiarul rus Pomorina M. a clasificat riscurile bancare după trei categorii principale şi subcategorii ale acestora:

1. A) Riscurile de contraagent: 1) riscuri de credit; 2) riscuri în funcţie de cerinţele clientelei sau ale unui grup de clienţi;
2. B) Riscurile de poziţie – acestea sunt condiţionate de pierderile efective sau potenţiale generate de lipsa de coordonare a activelor şi pasivelor după termene:

1) valutare; 2) de dobândă; 3) de lichiditate; 4) de diversificare insuficientă a activelor şi pasivelor după termene;

1. C) Riscurile operaţionale – acestea sunt condiţionate de eventualele erori, abuzuri şi alte încălcări admise în managementul băncii la realizarea operaţiunilor.

Financiarul român Turcu I. a clasificat riscurile bancare în două categorii de bază: riscul insolvabilităţii şi riscul imobilizării. Riscul insolvabilităţii “se manifestă ca risc de nerambursare”.

Riscul imobilizării “se poate manifesta prin imobilizarea creanţelor băncii comerciale în cazul în care nu deţine efecte scontabile sau rescontabile la Banca Centrală”.

Autorii E. Ioda şi I. Unanian clasifică riscurile bancare externe şi interne precum urmează:

1. A) Riscuri externe:

1) Riscul geopolitic;

2) Riscul concurenţial;

3) Riscul circumstanţelor de forţă majoră.

1. B) Riscuri interne

1) Riscurile activităţii de bază

2) Riscurile activităţii auxiliare.

Economistul rus Lavruşin O. recomandă următorul model de clasificare a riscurilor valutare:

1. A) Riscurile forfating (riscuri ale exportatorului);
2. B) Riscurile retransmiterii:

B.1) Istorice; B.2) Riscuri ale transmiterii;

1. C) Riscurile de conversiune – riscuri de prejudicii valutare în efectuarea unei operaţiuni concrete: C.1) Riscuri ale afacerilor; C.2) Riscuri de transfer; C.3) Riscuri economice; C.4) Clauza valutară; C.5) Clauza-aur; C.6) Clauza protecţiei; C.7) Clauza multivalutară;
2. D) Riscurile comerciale apar în cazul refuzului de a se achita sau incapacităţii de plată a debitorului.

Riscul de piaţă este condiţionat de modificarea preţului acţiunilor şi de fluctuaţiile considerabile ale cotaţiilor pe pieţele de valori. O dată cu creşterea ratei dobânzilor, valoarea de piaţă a titlurilor cu venit fix (obligaţii) şi creditelor cu rata fixă a dobânzii va scădea. Banca va fi nevoită să-şi vândă activele din categoria dată, suferind pagube din cauza majorării ratelor.

Reducerea ratelor de piaţă a dobânzilor, dimpotrivă, va contribui la majorarea preţului titlurilor de valoare, iar vânzarea acestor instrumente, în caz de necesitate, va duce la sporirea veniturilor instituţiei financiare date.

Riscurile de încasare incompletă a profitului au trezit interesul băncilor mai cu seamă după apariţia noilor metode matematice şi aparatului analitic modern. Profitul instituţiei financiare (băncii) se poate schimba datorită influenţei mai multor factori interni şi externi.

Riscul de insolvabilitate (faliment). Totalitatea riscurilor externe şi interne, în anumite circumstanţe, pot cauza falimentarea băncii comerciale. Să zicem că a apărut o situaţie în care banca comercială acordă un volum mare de credite “dubioase”, sau valoarea de piaţă a unei părţi însemnate din portofoliul ei de active a scăzut – managementul riscurilor de credit. În asemenea caz, inevitabilele pierderi de capital ale băncii vor fi considerabile, deoarece conturile destinate compensării unor asemenea pierderi (fondurile riscului de credit etc.) nu vor putea stopa această evoluţie a evenimentelor. O dată cu apariţia oricărei informaţii, ajunsă la cunoştinţa depunătorilor şi investitorilor, referitoare la problemele vreunei instituţii financiare, aceştia din urmă vor încerca neapărat să-şi retragă mijloacele depuse, fără să aştepte falimentul total al băncii. Totodată, organele de reglementare abilitate se vor vedea nevoite să declare banca insolvabilă şi să o închidă, revocându-i licenţa.

Lista completă a eventualelor tipuri de riscuri, care ar periclita securitatea băncii, poate fi prelungită, căci riscurile originale de bază, determinate de Comitetul de la Basel, şi elementele lor structurale includ o mulţime de combinaţii originale ce pot deriva în alte subtipuri. Numărul acestor combinaţii virtuale se poate schimba în funcţie de condiţii şi de obiectivele băncii.

În ansamblu, bancherii din aproape toate ţările, analizând lunga listă a riscurilor bancare interne, acordă o atenţie deosebită celor cinci tipuri principale de riscuri: de credit, de lichiditate nebalansată, valutare de schimbare a ratei dobânzii şi riscurile de capital.