Orice operaţiune financiară se consideră riscantă, dacă eficienţa ei e incertă, adică nu se cunoaşte în momentul încheierii tranzacţiei. Riscul e caracteristic aproape tuturor tranzacţiilor de pe piaţa financiară.
Sinonimul noţiunii de risc este incertitudinea, imposibilitatea de a prezice cu precizie de 100% dacă va avea loc evenimentul sau nu (aceste evenimente putând fi sau neputând fi condiţionate de acţiunile noastre precedente).
Există mai multe definiţii ale riscului:
- În sens general, prin risc se subînţelege probabilitatea survenirii unui eveniment nefavorabil.
- Riscul constituie probabilitatea abaterii mărimii profitului efectiv de la mărimea sperată a acestuia.
- Riscul constituie probabilitatea apariţiei unor pierderi sau, în sens mai larg, orice modificarea neaşteptată sau nedorită a indicatorilor analizaţi.
- Riscului constituie posibilitatea de deviere faţă de scopul, graţie căruia a fost luată decizia.
Analiza numeroaselor definiţii ale riscului permit de a releva momentele principale, care sunt caracteristice situaţiilor de risc ca:
- Caracteristicile accidentale ale evenimentelor
- Prezenţa soluţiilor alternative
- Sunt cunoscute sau pot fi calculate probabilităţile rezultatele aşteptate
- Probabilitatea apariţiilor pierderilor
- Probabilitatea de a avea un profit suplimentar
Pot fi formulate abordări şi mai detaliate ale noţiunii date. De exemplu, riscul poate fi definit ca nivelul unei pierderi financiare exprimată în forma: posibilităţii de neatingere a scopului stabilit; incertitudinii rezultatului prognozat; caracterului subiectiv al estimării rezultatului prognozat.
Activele, cu care se asociază un volum relativ mare al pierderilor sunt considerate ca riscante. În mod firesc, faţă de astfel de active, de obicei, se înaintează cerinţe mai înalte în privinţa profitabilităţii.
Mai mult ca atât, riscul activităţii pe piaţa financiară înseamnă posbilitatea unor pierderi financiare directe sau indirecte, legate de impactul unor factori interni şi externi, care influenţează activitatea participantului pieţei financiare.
Pierderile financiare directe sunt exprimate prin pierderi reale sau reducerea volumului veniturilor obţinute de participantul pieţei financiare.
Pierderile financiare indirecte au un caracter nematerial, însă ulterior pot conduce la pierderi financiare reale. De exemplu, ca consecinţă a riscului reducerii reputaţiei instituţiei financiare poate fi pierderea clientelei şi, respectiv, a bazei de venituri a acestui participant al pieţei financiare.
Riscul financiar poate înţeles ca posibilitatea reducerii venitului la un nivel mai jos faţă de cel planificat, deoarece mărirea pierderilor poate fi tratată şi ca reducerea veniturilor.
Din altă parte, riscul financiar constituie estimarea pierderilor potenţiale (maximal posibile), pe care pot fi suportate.
Sintetizând toate tipurile de definiţii, ajungem la o definiţie generală a riscului financiar – acesta constituie o incertitudine a rezultatului unei decizii financiare sau investiţionale.
În această formă managementul riscului financiar constă în gestiunea corectă şi depistarea posibilităţilor reieşind din situaţiile rezultante din diferite situaţii.
De asemenea, trebuie de menţionat că persoana, care gestionează riscul, va tinde să reducă această incertitudine, aplicând metodele de depistare şi de analiză a riscului.
În afară de aspectul negativ evident, totuşi, se pot evidenţia şi unele funcţii pozitive ale riscului:
1) de stimulare, care se manifestă în două aspecte: constructiv şi distructiv. Funcţia constructivă de stimulare constă în studierea surselor riscului în cadrul proiectării operaţiunilor şi sistemelor, precum şi construirea unor mecanisme, operaţiuni, forme de tranzacţionare speciale, care exclud sau reduc consecinţele riscului ca abatere negativă. Funcţia distructivă de stimulare a riscului se manifestă prin aceea, că realizarea deciziilor fără studierea şi fundamentarea riscului poate fi atribuită la realizarea obiectivelor sau operaţiunilor voluntariste sau aventuriere;
2) de protecţie. Această funcţie are două aspecte. Primul aspect – istorico-genetic, al doilea aspect – social şi de drept. Aspectul istorico-genetic constă în aceea că persoanele fizice şi juridice sunt impuse să caute mijloace şi forme de protecţie de realizarea nedorită a riscului. Esenţa aspectului social şi de drept a funcţiei de protecţie a riscului constă în necesitatea obiectivă a întăririi legale a „admisibilităţii riscului”, a reglementării activităţii de protecţie.
3) de compensare. Această funcţie poate asigura succesul de compensare (compensarea pozitivă) – profit suplimentar în cazul unei evoluţii pozitive a evenimentelor.
În domeniul bancar, importanţa problemei de gestiune a riscurilor bancare a sporit considerabil la începutul anilor 80. În această perioadă, datorită variaţiilor mari ale ratei dobânzii, generate de accentuarea procesului inflaţionist şi criza energetică, datorită fluctuaţiilor semnificative ale cursurilor valutare după abrogarea sistemului de la Bretton Woods şi, nu în ultimul rând, datorită intensificării concurenţei pe piaţa serviciilor financiare, instabilitatea devine o trăsătură a mediului în care operează instituţiile financiare. în noua situaţie, a sporit vulnerabilitatea băncilor şi a crescut numărul falimentelor bancare.
Premisele acestor modificări, au fost rapid conştientizate de specialişti, situaţie exemplificată prin Legea despre supravegherea bancară şi creditarea internaţională, adoptată de către Congresul SUA în 1983, sau Acordul de la Basel din 1988 despre standardele internaţionale ale capitalului bancar.
În prezent, în Comunitatea Europeană există "directive bancare" având ca scop armonizarea legislaţiei şi stabilirea de reguli unitare, inclusiv în privinţa definirii riscului bancar, expunerii la risc şi a sistemelor de acoperire a depozitelor bancare. Se cere menţionat, în special, un document publicat în septembrie 1997 sub titlul "Principii de bază pentru supravegherea bancară efectivă", în care se definesc şi se analizează opt categorii de riscuri bancare: riscul de credit, riscul de ţară şi de transfer, riscul de piaţă, riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul operaţional, riscul legislativ şi riscul de reputaţie. în 1999, Comitetul Basel a elaborat încă un document, sub titlul "Administrarea riscului în activitatea bancară electronică şi cu monedă electronică". Pe fundalul acestei dinamici a devenit imperioasă necesitatea reevaluării conceptului riscurilor bancare, care, până atunci, se rezuma aproape exclusiv la riscul de creditare.
În prezent, riscurile au devenit aferente tuturor activităţilor, serviciilor şi produselor bancare şi această multitudine de riscuri a generat şi diferite tratări ale acestei noţiuni.
Bunăoară, acad. Costin C.Kiriţescu şi dr. Emilian M.Dobrescu, definesc noţiunea de risc ca "examinarea în termeni probabilistici a posibilităţii de obţinere a unor rezultate favorabile sau nefavorabile într-o afacere: eveniment viitor şi probabil a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi. Poate fi natural (cutremur, inundaţie, epidemie etc.); social-politic (grevă, criză de guvern, embargo, război, stare de necesitate, schimbarea regimului politic etc.); economic (fluctuaţiile preţurilor sau fluctuaţiile valutare, neexecutarea unor obligaţii contractuale, neplata unor mărfuri livrate etc.). în cazul firmelor mixte există un risc de insolvabilitate, atunci când asociatul nu mai poate să continue cooperarea din lipsa de mijloace şi un risc de independenţă (neexecutare), care decurge din faptul că asociatul nu mai vrea să onoreze obligaţiile ce-i revin prin contractul de cooperare economică la care este parte".
Dr. Luminiţa Roxin defineşte riscul ca "probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinţe adverse pentru subiect.
Francezii Michael Rouch şi Gerard Naullen, în cartea lor "Le control de gestion bancaire et financiere", definesc riscul ca un angajament purtând o incertitudine dată, cu o probabilitate de câştig sau prejudicii, fie acestea din urmă degradare sau pierdere.
De fapt, multitudinea acestor tratări îşi are explicaţia în complexitatea fenomenului riscurilor, precum şi în punctul de vedere aplicat - teoretic sau practic. însă, ţinem să menţionăm că majoritatea autorilor sunt unanimi în aprecierea impactului riscurilor asupra băncii:
- a) impactul în sine, care cuprinde pierderile directe suportate de bancă;
- b) impactul indus, cauzat de efectele asupra clientelei, comportamentului angajaţilor, partenerilor şi, nu în ultimul rând, asupra imaginii publice a băncii.
Diversitatea riscurilor bancare îi forţează pe mulţi specialişti în domeniu, în special pe practicieni, să se concentreze asupra unei clase sau unei grupe de riscuri, evitând abordarea lor general-globală.
Riscul la care este supusă o bancă, trebuie privit ca un complex de incertitudini, de cele mai multe ori interdependente, pentru că pot avea cauze comune, sau că producerea uneia poate genera efecte de antrenare de tip domino (bulgăre de zăpadă), fiecare exprimând probabilitatea producerii unor evenimente care pot avea influenţe pozitive sau negative pentru bancă.
Riscul bancar reprezintă pericolul pierderilor, care decurg din specificul operaţiunilor bancare, desfăşurate de către insituţiile financiare, care se exprimă prin incertitudine şi probabilitatea obţinerii pierderilor ca urmare a înrăutăţirii situaţiei economice din ţară, neplăţilor la creditele eliberate, modificării cotărilor valorilor mobiliare, dinamicii ratelor dobânzilor, reducerii bazei de resurse, efectuării plăţilor aferente operaţiunilor extrabilanţiere.