Pin It

Piaţa de capital realizează legătura între emitenţii hârtiilor de valoare şi investitorii individuali şi instituţionali. Totalitatea relaţiilor dintre diferitele categorii privind circulaţia şi fructificarea capitalurilor formează pieţele de capital.

Potrivit celei mai acceptate delimitări a structurii pieţelor de capital distingem:

-         piaţa capitalurilor sau piaţa financiară;

-         piaţa monetară;

-         piaţa valutară.

În cadrul pieţei capitalurilor obiectul tranzacţiilor îl constituie activele financiare pe termen mediu şi lung. Cererea de fonduri pe termen mediu şi lung provine de la următoarele categorii:

-         statul şi autorităţile locale care emit obligaţiuni pe piaţa de capital în vederea finanţării deficitului bugetar sau a diferitelor cheltuieli;

-         societăţile comerciale cu capital de stat sau cu capital privat care se manifestă pe piaţa de capital în momentul constituirii sau dezvoltării acestora, prin emisiunea de acţiuni sau de obligaţiuni pentru finanţarea capitalului de împrumut;

-         băncile şi societăţile financiare care intervin pe această piaţă pentru finanţarea activităţii proprii dar mai ales pentru asigurarea lichidităţii primare.

Oferta de fonduri pe termen lung provine din economisire. Agenţii economici posesori de economii au două posibilităţi de plasarea a capitalurilor:

-         prin depunerea la bănci şi constituirea de active bancare;

-         prin plasarea directă sub forma investiţiilor reale (maşini, utilaje, echipamente, instalaţii) sau sub formă de titluri financiare;

Investitorii, deci cei care participă cu fonduri pe piaţa de capital, se împart în două grupe:

-         individuali respectiv persoane fizice sau juridice care realizează tranzacţii modeste, de volum mic;

-         instituţionali care operează cu un volum mare de titluri financiare. Aici se includ: băncile, societăţile de investiţii, societăţile de asigurare şi reasigurare.

Piaţa monetară cuprinde tranzacţiile cu active financiare pe termen scurt (max. 1 an), de către societăţile financiare.

Instrumentele tranzacţionate cuprind:

-         depozite bancare la vedere şi la termen ale persoanelor fizice sau juridice;

-         bilete la ordin: cambii, cecuri, certificate de depozit;

-         alte titluri mobiliare pe termen scurt.

Piaţa monetară la rândul ei cuprinde:

-         piaţa monetară clasică;

-         pieţele paralele.

Pe piaţa monetară clasică au loc următoarele categorii de operaţiuni:

-         mobilizarea disponibilităţilor monetare de la întreprinderi şi persoane fizice şi dirijarea acestora către instituţiile de credit pe de o parte iar pe de altă parte acordarea de credite de către bănci firmelor sau persoanelor. Destinaţia acestor sume este constituită de satisfacerea necesităţilor curente legate de finanţarea cheltuielilor de producţie sau pentru circulaţia mărfurilor. Beneficiari mai pot fi familiile pentru construcţia de locuinţe sau bunuri de consum;

-         băncile îşi împrumută una alteia sumele necesare pentru echilibrarea raporturilor interbancare zilnice provenind din operaţiuni reciproce. Termenele de acordare a acestor credite sunt de 24 de ore sau mai mari în funcţie de necesităţi;

Pieţele paralele au apărut după cel de-al doilea război mondial. Sunt pieţe independente şi cu canale de comunicaţie restrânse cu cele ale pieţei monetare propriu-zise de aici şi denumirea de pieţe paralele. Acestea cuprind:

-         piaţa eurodevizelor ce include creanţele exprimate în valută ale unei ţări utilizate în afara graniţelor naţionale de către nerezidenţi. Participanţii sunt băncile autorizate în operaţiuni valutare ale fiecărei ţări. Resursele provin de la: exportatori în general, mari societăţi transnaţionale, băncile comerciale şi cele de emisiune din diverse ţări pentru astfel de operaţiuni.

-         piaţa creditului între firme. Aceasta reprezintă o formă de dezintermediere care asigură totodată şi un randament mai ridicat al participanţilor;

-         piaţa societăţilor financiare specializate pe operaţiuni de leasing, factoring;

-         piaţa ipotecară în legătură cu constituirea resurselor şi utilizarea creditelor ipotecare. Piaţa valutară cuprinde fluxurile de capital din şi înspre interior.

Pieţele de capital pot fi grupate în funcţie de anumita caracteristici, cum sunt: tipul valorilor mobiliare tranzacţionate, procedurile de tranzacţionare utilizate, localizarea fizică a pieţei. Grupând aceste criterii distingem:

-         piaţa primară - piaţa pe care sunt negociate pentru prima oară emisiunile noi de valori mobiliare;

-         piaţa secundară - piaţa pe care sunt tranzacţionate valori mobiliare aflate deja în circulaţie;

-         piaţa obligaţiunilor - este piaţa pentru instrumente de orice fel;

-         piaţa acţiunilor - piaţa pentru acţiuni comune şi preferenţiale aparţinând întreprinderilor private. Spre deosebire de obligaţiune, care permite plăţi periodice ale cuponului şi rambursarea sumei împrumutate la scadenţă şi care are prioritate asupra veniturilor emitentului, o acţiune comună nu promite nici o plată periodică, ci conferă doar un drept rezidual asupra veniturilor emitentului;

-         Piaţa de licitaţie - piaţa în care tranzacţionarea este condusă de o parte terţă, în funcţie de suprapunerea preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau vinde a anumită valoare mobiliară. Persoana care tranzacţionează este un agent de piaţă. Tranzacţiile se realizează la acele preţuri pentru care există atât cerere, cât şi ofertă. Cumpărătorii şi vânzătorii nu tranzacţionează unul cu celălalt şi în general, nu cunosc identitatea celeilalte părţi. Piaţa este impersonală.

-         Piaţa de negocieri - piaţa în care cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediul unui broker sau dealer;

-         Piaţă organizată - piaţa cu reguli de tranzacţionare fixate. Funcţionează într-un sediu cu o localizare fizică centrală unde tranzacţionarea se realizează în general prin licitaţie. Este o piaţă specifică acţiunilor;

-         Piaţa la ghişeu - piaţa localizată la birourile brokerilor, dealerilor şi emitenţilor de valori mobiliare secundare, cum sunt băncile comerciale sau societăţile de asigurări. Deoarece tranzacţiile au loc în mai multe locuri, este o piaţă prin telefon, telex sau computer. Este o piaţă specifică oligaţiunilor;

-         Piaţa la vedere este piaţa pe care valorile mobiliare sunt tranzacţionate pentru livrare şi plată imediată, aceasta însemnând o variaţie de la o zi la o săptămână, în funcţie de tipul valorii mobiliare. Este uneori numită piaţă în numerar;

-         Piaţa contractelor la termen (futures) este piaţa pe care valorile mobiliare se tranzacţionează pentru livrare şi plată viitoare. Instrumentul tranzacţionat este numit contract la termen. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja în circulaţie sau pot fi emise înainte de scadenţa contractului. Dacă un contract la termen este tranzacţionat la ghişeu, prin negociere, se numeşte contract forward;

-         Piaţa opţiunilor (options) este piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare pentru livrare viitoare condiţionată. Instrumentul tranzacţionat este numit contract pe opţiuni;

-         Contractul este executat la opţiunea deţinătorului. Cele mai des întâlnite tipuri de contracte de opţiuni sunt: opţiunile call (de cumpărare) şi opţiunile put (de vânzare).O opţiune call permite deţinătorului să cumpere o anumită valoare mobiliară, de la vânzătorul sau emitentul opţiunii, la un anumit preţ, înainte de o anumită scadenţă. O opţiune de vânzare permite deţinătorului să vândă, o anumită valoare mobiliară, către emitentul opţiunii, la un anumit preţ şi un anumit moment. Contractul de opţiuni nu este obligatoriu a fi executat, putând fi păstrat chiar până la scadenţă.