Pentru buna desfăşurare a oricărei activităţi, la nivel macro- şi microeconomic, sunt necesare o serie de resurse materiale, umane, informaţionale şi financiare.
Resursele sunt elemente ale bogăţiei unei naţiuni. Acestea provin în cea mai mare parte din produsul intern brut şi sunt utilizate pentru consum, formare brută de capital (investiţii) şi pentru export.
Economia modernă este caracterizată de fenomenul creşterii mai rapide a necesarului de resurse decât a posibilităţilor de procurare a acestora, resursele având un caracter limitat în timp ce cererea de resurse prezintă o accentuată tendinţă de creştere.
Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare îndeplinirii obiectivelor economice şi sociale ale programelor guvernamentale într-o perioadă de timp determinată
În cadrul resurselor financiare ale societăţii se includ:
- resursele financiare ale instituţiilor publice;
- resursele financiare ale întreprinderilor publice si private;
- resursele financiare ale organismelor fără scop lucrativ;
- resursele financiare ale populaţiei.
Cuantumul resurselor financiare ale societăţii este influenţat de: mărimea produsului intern brut; proporţia în care acesta se împarte pentru formarea brută de capital şi pentru consum; nivelul preţurilor; volumul şi structura producţiei; posibilitatea de procurare a unor resurse financiare externe etc..
Diferenţierile existente între finanţele publice şi cele private (ale agenţilor economici) determină deosebiri şi între resursele financiare ale societăţii şi resursele financiare publice.
Resursele financiare publice sunt o parte a resurselor financiare ale societăţii, între ele existând un raport ca de la parte la întreg. Aşadar, resursele financiare publice împreună cu resursele financiare private constituie resursele financiare ale societăţii.
Resursele financiare publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem de bugete, şi anume: bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom.
Alocarea resurselor este optimă dacă cerinţele consumatorilor sunt satisfăcute la un nivel maxim prin intermediul sectorului privat şi al celui public.
Comportamentul consumatorilor faţă de bunurile publice şi cele private sunt puse în evidenţă de aşa-numitele „curbe de indiferenţă”.
Acestea reflectă la un moment dat punctele în care preferinţele consumatorilor pentru bunurile publice şi cele private sunt egale, respectiv indiferente.
Factorii care pot influenta la un moment dat volumul si necesarul de resurse sunt:
1) factori economici care determină sporirea produsului intern brut şi pe această bază sporirea veniturilor impozabile;
2) factori monetari (dobânda, creditul, masa monetară) care îşi transmit influenţa prin intermediul preţurilor.
3) factori sociali,
4) factori demografici,;
5) factori politici şi militari,
6) factori de natură financiară,