Execuţia bugetară reprezintă ansamblul operaţiunilor care privesc încasarea veniturilor şi efectuarea propriu-zisă a cheltuielilor aprobate de către Parlament.
Sumele înscrise la partea de venituri sunt considerate limite minime de realizat (cu excepţia celor provenind din împrumuturi care sunt maxime de atins), iar sumele înscrise la partea de cheltuieli - reprezentând creditele bugetare aprobate - constituie limita maximă ce nu poate fi depăşită.
În practică se constată o separare a activităţii de executare a veniturilor de cea de executare a cheltuielilor, deoarece fiecare dintre ele folosesc instrumente şi proceduri specifice.
Conducerea generală a execuţiei bugetului este de competenţa Guvernului. Răspunderea, ca organ de specialitate, revine Ministerului Economiei şi Finanţelor (pentru execuţia bugetului de stat) şi organelor de specialitate ale administraţiei publice locale (pentru bugetele locale).
În ceea ce priveşte încasarea veniturilor, ea presupune parcurgerea următoarelor etape:
- În prima etapă, aşezarea, se procedează la stabilirea obiectului impozabil (se constată existenţa şi se evaluează materia impozabilă);
- În a doua etapă, lichidarea, se stabileşte cuantumul impozitului datorat de persoana fizică sau juridică în funcţie de materia impozabilă şi cotele legale de impunere.
- În cea de-a treia etapă are loc emiterea titlului de percepere, adică a dispoziţiei în baza căreia este autorizată perceperea impozitului sau taxei în contul bugetului de stat.
- În cea de-a patra etapă, perceperea propriu-zisă a venitului bugetar, are loc încasarea impozitului sau taxei în cuantumul şi la termenul stabilit. În această etapă este inclusă şi urmărirea silită care intervine atunci când contribuabilii nu-şi achită obligaţiile băneşti pe care le au faţă de bugetul statului.
Primele trei etape cad în sarcina organelor specializate ale Ministerului Finanţelor, iar ultima este de competenţa serviciului trezoreriei care încasează impozitele şi taxele, de regulă, prin intermediul unor agenţi fiscali.
În cadrul procesului de execuţie al cheltuielilor se parcurg următoarele etape:
- în prima etapă, angajarea, are loc asumarea obligaţiei unui organism public de a plăti o sumă de bani determinată care izvorăşte dintr-un contract, hotărâre judecătorească, decizie administrativă etc., ca urmare a unor livrări de mărfuri, prestări de servicii, executări de lucrări etc. Angajarea are loc, de fapt, prin intermediul ordonatorilor de credite;
- în a doua etapă, lichidarea, are loc operaţiunea prin care se verifică realizarea serviciului sau furnizarea de mărfuri în favoarea statului şi se stabileşte mărimea datoriei (plăţii).
- cea de-a treia etapă, ordonanţarea, cuprinde operaţiunile de emitere a dispoziţiei prin care se admite lichidarea şi deci se dispune plata.
- în cea de-a patra etapă are loc plata propriu-zisă, şi deci, stingerea obligaţiilor statului faţă de persoanele fizice sau juridice care au prestat servicii statului sau organelor sale.
Toate aceste operaţiuni, potrivit reglementărilor interne ale statelor, cad în sarcina ordonatorilor principali (miniştri, similarii lor) sau a ordonatorilor secundari (directori generali sau directori) dacă le sunt delegate asemenea sarcini.
Execuţia de casă a bugetelor mai presupune şi alte operaţii cum sunt: supervizarea plăţilor şi încasărilor bugetare, gestiunea disponibilităţilor bugetare, asigurarea informaţiilor pentru înregistrarea în contabilitate a fluxurilor bugetare şi întocmirea rapoartelor periodice asupra îndeplinirii prevederilor bugetare.
Potrivit reglementărilor româneşti în vigoare, execuţia bugetară se încheie la 31 decembrie, aplicându-se „sistemul de gestiune”.
Execuţia de casă a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetului asigurărilor pentru şomaj, a bugetelor locale şi a bugetelor fondurilor speciale se realizează prin trezoreria statului sau prin unităţile bancare, după caz, pe baza normelor emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor.