Prin nevoi umane se întelege mai întâi ceea ce resimt oamenii direct sau indirect ca fiindu-le necesar pentru existenta, formarea si manifestarea personalitatii lor. Oamenii resimt fiecare în felul lor si cu intensitate diferita nevoia de a mânca, de a bea, de a se îmbraca, de a se informa si instrui, de a-si îngriji sanatatea, de a se distra etc.
Nevoile umane reprezinta doleantele, cerintele oamenilor de a avea si folosi bunuri materiale si servicii care devin nevoi efective în functie de conditiile de productie existente la un moment dat.
Nevoile, fiind eminamente subiective, desi au izvorul în doleantele omului ca fiinta biologica, rationala si sociala, pot fi grupate astfel:
a). - nevoi biologice - care sunt primele resimtite, inerente fiecarui individ (nevoi alimentare, de îmbracaminte, locuinte, pastrarea sanatatii);
b). - nevoi spirituale psihologice - care apar pe masura progresului general (morale, instructive, afective, de petrecere a timpului liber);
c). - nevoile de grup - care sunt resimtite de oameni ca participanti la un anume socio-grup (institutie, întreprindere, oras, tara) si pot fi satisfacute numai prin actiunea unor colectivitati locale sau nationale (educative, amenajarea teritoriala).
Nevoile umane au urmatoarele caracteristici proprii:
1).- nelimitate ca numar
2).- limitate în capacitate(ca volum)
3).- concurente si substituibile, unele din ele se dezvolta în detrimentul altora, înlocuindu-se reciproc în timp si spatiu;
4).- complementare
Transformate în mobiluri directe ale activitatii economice nevoile, devin interese economice.
Nevoile umane întelese de oameni si devenite mobiluri ale confruntarii si cooperarii lor în vederea dobândirii resurselor si bunurile necesare satisfacerii trebuintelor , reprezinta interesele economice.
Resursele economice reprezinta totalitatea elementelor, premiselor - directe sau indirecte - ale actiunii sociale practice - care sunt utilizate în producerea de noi bunuri.
Resursele sunt formate din:
- a) resursele naturale si umane- formeaza resursele originare sau primare;
- b) resursele economice derivate- masinile de toate categoriile, tehnologiile de fabricatie, infrastructurile materiale, laboratoarele stiintifice, baza materiala a învatamântului, potentialul stiintific al populatiei etc. Aceste resurse sunt rezultatul folosirii si acumularii resurselor primare, ce potenteaza eficienta utilizarii resurselor primare.
Dupa forma lor de existenta, resursele pot fi grupate :
1) resurse materiale- ele cuprind resursele primare si pe cele derivate (bogatiile solului si subsolului, echipamente tehnologice etc.);
2) resursele umane- cuprind resurse umane primare , cât si pe cele derivate (stocul de învatamânt, cunostintele stiintifice, inovatii etc.).Resursele economice sunt relativ limitate.
Satisfacerea fiecarei nevoi umane presupune bunuri.
Bunul cuprinde ansamblul materialelor identificabile si masurabile luate din natura, prelucrate sau produse si al serviciilor de orice fel care pot satisface o anumita trebuinta umana.
Bunurile economice se împart în:
- a) bunuri libere- cele existente în natura în cantitati relativ nelimitate (aer, lumina solara etc.);
- b) bunuri economice rezultat al activitatii (economice) umane.
Efortul de alegere a resurselor si ierarhizarea folosirii lor pentru o cât mai buna satisfacere a nevoilor nelimitate, reprezinta problema economica generala ce formuleaza întrebarile : cât sa produca, cum sa produca, pentru cine, etc.
Rolul jucat de nevoie în ansamblul actiunii economice si legea raritatii fac ca economia sa fie considerata normativa sau pozitiva.
Economia normativa se defineste prin aceea ca aprecierea bunei folosiri a resurselor rare se face prin prisma gradului de satisfacere a trebuintelor, acestea fiind privite ca doleante, aspiratii.
Economia pozitiva porneste de la anumite optiuni ale indivizilor si socio-grupurilor si de la resursele disponibile, eficienta fiind criteriul de apreciere a modului de solutionare a problemei generale.
Activitatea economica reprezinta lupta împotriva raritatii, proces complex ce reflecta faptele, comportamentele privitoare la atragerea si utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulatiei, repartitiei si consumului de bunuri, în functie de nevoile si interesele economice.
Privite în timp, activitatile economice se caracterizeaza printr-un amplu proces de diversificare, specializare si integrare, cunoscut sub denumirea de diviziune sociala a muncii.
Diviziunea sociala a muncii reprezinta procesul obiectiv de desprindere, diferentiere, separare si combinare a diferitelor genuri de activitati si fixare a acestora, prin functiile îndeplinite, ca laturi inseparabile ale actiunii sociale.
Structura economiei nationale:
Microeconomia se refera la totalitatea fenomenelor si proceselor economice, la raporturile cauzale si functionale care se formeaza între participantii la viata economica care se structureaza la nivelul unitatilor economice, al familiilor si al verigilor administrativ - teritoriale de baza.
Mezoeconomia cerceteaza viata economica de la nivelul ramurilor, subramurilor si zonelor economice.
Macroeconomia reprezinta ansamblul formelor de economie din cadrul unei tari, desfasurate în unitatea lor la nivelul unitatilor, ramurilor si zonelor teritoriale.
Economia nationala reprezinta sistemul istoriceste constituit al activitatilor economico-sociale, activitati care se desfasoara si se întretin reciproc în cadrul unei tari si care se raporteaza la posibilitatile si la interesele generale national - statale.
La nivelul economiei nationale, elementele structurale se diversifica în plan orizontal în: structuri tehnologice, de ramura, teritoriale, sectoriale, etc.