1.1. Conceptul de piaţă de capital
Piaţa de capital realizează legătura între emitenţii hârtiilor de valoare şi investitorii individuali şi instituţionali. Totalitatea relaţiilor dintre diferitele categorii privind circulaţia şi fructificarea capitalurilor formează pieţele de capital.
Potrivit celei mai acceptate delimitări a structurii pieţelor de capital distingem:
- piaţa capitalurilor sau piaţa financiară;
- piaţa monetară;
- piaţa valutară.
În cadrul pieţei capitalurilor obiectul tranzacţiilor îl constituie activele financiare pe termen mediu şi lung. Cererea de fonduri pe termen mediu şi lung provine de la următoarele categorii:
- statul şi autorităţile locale care emit obligaţiuni pe piaţa de capital în vederea finanţării deficitului bugetar sau a diferitelor cheltuieli;
- societăţile comerciale cu capital de stat sau cu capital privat care se manifestă pe piaţa de capital în momentul constituirii sau dezvoltării acestora, prin emisiunea de acţiuni sau de obligaţiuni pentru finanţarea capitalului de împrumut;
- băncile şi societăţile financiare care intervin pe această piaţă pentru finanţarea activităţii proprii dar mai ales pentru asigurarea lichidităţii primare.
Oferta de fonduri pe termen lung provine din economisire. Agenţii economici posesori de economii au două posibilităţi de plasarea a capitalurilor:
- prin depunerea la bănci şi constituirea de active bancare;
- prin plasarea directă sub forma investiţiilor reale (maşini, utilaje, echipamente, instalaţii) sau sub formă de titluri financiare;
Investitorii, deci cei care participă cu fonduri pe piaţa de capital, se împart în două grupe:
- individuali respectiv persoane fizice sau juridice care realizează tranzacţii modeste, de volum mic;
- instituţionali care operează cu un volum mare de titluri financiare. Aici se includ: băncile, societăţile de investiţii, societăţile de asigurare şi reasigurare.
Piaţa monetară cuprinde tranzacţiile cu active financiare pe termen scurt (max. 1 an), de către societăţile financiare.
Instrumentele tranzacţionate cuprind:
- depozite bancare la vedere şi la termen ale persoanelor fizice sau juridice;
- bilete la ordin: cambii, cecuri, certificate de depozit;
- alte titluri mobiliare pe termen scurt.
Piaţa monetară la rândul ei cuprinde:
- piaţa monetară clasică;
- pieţele paralele.
Pe piaţa monetară clasică au loc următoarele categorii de operaţiuni:
- mobilizarea disponibilităţilor monetare de la întreprinderi şi persoane fizice şi dirijarea acestora către instituţiile de credit pe de o parte iar pe de altă parte acordarea de credite de către bănci firmelor sau persoanelor. Destinaţia acestor sume este constituită de satisfacerea necesităţilor curente legate de finanţarea cheltuielilor de producţie sau pentru circulaţia mărfurilor. Beneficiari mai pot fi familiile pentru construcţia de locuinţe sau bunuri de consum;
- băncile îşi împrumută una alteia sumele necesare pentru echilibrarea raporturilor interbancare zilnice provenind din operaţiuni reciproce. Termenele de acordare a acestor credite sunt de 24 de ore sau mai mari în funcţie de necesităţi;
Pieţele paralele au apărut după cel de-al doilea război mondial. Sunt pieţe independente şi cu canale de comunicaţie restrânse cu cele ale pieţei monetare propriu-zise de aici şi denumirea de pieţe paralele. Acestea cuprind:
- piaţa eurodevizelor ce include creanţele exprimate în valută ale unei ţări utilizate în afara graniţelor naţionale de către nerezidenţi. Participanţii sunt băncile autorizate în operaţiuni valutare ale fiecărei ţări. Resursele provin de la: exportatori în general, mari societăţi transnaţionale, băncile comerciale şi cele de emisiune din diverse ţări pentru astfel de operaţiuni.
- piaţa creditului între firme. Aceasta reprezintă o formă de dezintermediere care asigură totodată şi un randament mai ridicat al participanţilor;
- piaţa societăţilor financiare specializate pe operaţiuni de leasing, factoring;
- piaţa ipotecară în legătură cu constituirea resurselor şi utilizarea creditelor ipotecare. Piaţa valutară cuprinde fluxurile de capital din şi înspre interior.
Pieţele de capital pot fi grupate în funcţie de anumita caracteristici, cum sunt: tipul valorilor mobiliare tranzacţionate, procedurile de tranzacţionare utilizate, localizarea fizică a pieţei. Grupând aceste criterii distingem:
- piaţa primară - piaţa pe care sunt negociate pentru prima oară emisiunile noi de valori mobiliare;
- piaţa secundară - piaţa pe care sunt tranzacţionate valori mobiliare aflate deja în circulaţie;
- piaţa obligaţiunilor - este piaţa pentru instrumente de orice fel;
- piaţa acţiunilor - piaţa pentru acţiuni comune şi preferenţiale aparţinând întreprinderilor private. Spre deosebire de obligaţiune, care permite plăţi periodice ale cuponului şi rambursarea sumei împrumutate la scadenţă şi care are prioritate asupra veniturilor emitentului, o acţiune comună nu promite nici o plată periodică, ci conferă doar un drept rezidual asupra veniturilor emitentului;
- Piaţa de licitaţie - piaţa în care tranzacţionarea este condusă de o parte terţă, în funcţie de suprapunerea preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau vinde a anumită valoare mobiliară. Persoana care tranzacţionează este un agent de piaţă. Tranzacţiile se realizează la acele preţuri pentru care există atât cerere, cât şi ofertă. Cumpărătorii şi vânzătorii nu tranzacţionează unul cu celălalt şi în general, nu cunosc identitatea celeilalte părţi. Piaţa este impersonală.
- Piaţa de negocieri - piaţa în care cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediul unui broker sau dealer;
- Piaţă organizată - piaţa cu reguli de tranzacţionare fixate. Funcţionează într-un sediu cu o localizare fizică centrală unde tranzacţionarea se realizează în general prin licitaţie. Este o piaţă specifică acţiunilor;
- Piaţa la ghişeu - piaţa localizată la birourile brokerilor, dealerilor şi emitenţilor de valori mobiliare secundare, cum sunt băncile comerciale sau societăţile de asigurări. Deoarece tranzacţiile au loc în mai multe locuri, este o piaţă prin telefon, telex sau computer. Este o piaţă specifică oligaţiunilor;
- Piaţa la vedere este piaţa pe care valorile mobiliare sunt tranzacţionate pentru livrare şi plată imediată, aceasta însemnând o variaţie de la o zi la o săptămână, în funcţie de tipul valorii mobiliare. Este uneori numită piaţă în numerar;
- Piaţa contractelor la termen (futures) este piaţa pe care valorile mobiliare se tranzacţionează pentru livrare şi plată viitoare. Instrumentul tranzacţionat este numit contract la termen. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja în circulaţie sau pot fi emise înainte de scadenţa contractului. Dacă un contract la termen este tranzacţionat la ghişeu, prin negociere, se numeşte contract forward;
- Piaţa opţiunilor (options) este piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare pentru livrare viitoare condiţionată. Instrumentul tranzacţionat este numit contract pe opţiuni;
- Contractul este executat la opţiunea deţinătorului. Cele mai des întâlnite tipuri de contracte de opţiuni sunt: opţiunile call (de cumpărare) şi opţiunile put (de vânzare).O opţiune call permite deţinătorului să cumpere o anumită valoare mobiliară, de la vânzătorul sau emitentul opţiunii, la un anumit preţ, înainte de o anumită scadenţă. O opţiune de vânzare permite deţinătorului să vândă, o anumită valoare mobiliară, către emitentul opţiunii, la un anumit preţ şi un anumit moment. Contractul de opţiuni nu este obligatoriu a fi executat, putând fi păstrat chiar până la scadenţă.
1.2. Structura pieţei de capital.
Piaţa financiară asigură negocierea valorilor mobiliare şi serveşte schimbului de active financiare. Astfel piaţa financiară asigură o relaţie directă între deţinătorul şi utilizatorul de fonduri şi se prezintă ca un mecanism de legătură între investitori şi emitenţi, a căror decizie de investire vizează, în principal două obiective:
- rentabilitatea aceasta însemnând un grad cât mai ridicat de valorificare al capitalurilor;
- lichiditatea deci posibilitatea de transformare rapidă în bani.
Piaţa financiară prin natura sa este o piaţă deschisă, în sensul că plasamentul este efectuat în marea masă a investitorilor, iar tranzacţiile cu valori mobiliare au caracter public. Prin intermediul primului segment al acesteia - piaţa primară - constituie un circuit de finanţare specializat. Această piaţă permite transformarea directă a economiilor în resurse pe termen lung, de care vor beneficia colectivităţile publice sau private. Pe piaţa primară se emit valori mobiliare ce conferă anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri. Prin intermediul pieţei primare, se pun în evidenţă mişcările de capitaluri dintr-o economie, generate de emitenţi, în calitatea lor de solicitatori de capitaluri. Ea permite finanţarea agenţilor economici.
Participanţii pe piaţa primară, în cadrul căreia se vând şi se cumpără valori mobiliare nou emise sunt:
- solicitanţii de capital: statul şi colectivităţile locale, întreprinderile publice şi cele private;
- ofertanţii de capital: persoane particulare, agenţii economici, bănci, case de economii, societăţi de asigurare;
- intermediarii: societăţi de valori mobiliare, bănci comerciale, societăţi de investiţii financiare care prin reţeaua proprie asigură vânzarea titlurilor.
Piaţa primară are deci rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt în capitaluri pe termen lung.
Piaţa secundară asigură prin intermediul bursei de valori mobiliare şi a pieţelor extrabursiere, atât buna funcţionare a pieţei primare, cât şi lichiditatea şi mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea de a negocia, în orice moment, acţiunile şi obligaţiunile deţinute în portofoliu sau pot cumpăra noi valori mobiliare.
Piaţa secundară concentrează cererea şi oferta derivată manifestată după constituirea piaţa valorilor mobiliare.
Bursa este o piaţă pe care se oferă şi se desfac, după o procedură specială, mărfuri sau valori mobiliare. Denumirea instituţiei se pare că vine de la numele unei vechi familii de hangii, Van der Busen, care a înfiinţat la Bruges, în Flandra - Belgia de azi, un local numit Hotel de Bourses, în holul căruia se negociau metale preţioase (aur, argint, platină) precum şi hârtii de valoare.
Cel mai frecvent termenul de bursă desemnează o instituţie a economiei de piaţă care se bucură de interes în lumea afacerilor, în măsura în care asigură un cadru organizat pentru realizarea tranzacţiilor şi un sistem de principii şi norme care să garanteze încheierea şi executarea contractelor, în condiţii de exactitate, corectitudine şi transparenţă.
Bursa se prezintă ca o instituţie care dispune de spaţii pentru tranzacţii unde se concentrează cererea şi oferta de valori mobiliare, realizându-se negocierea, contractarea şi executarea contractelor în mod deschis, în conformitate cu un regulament cunoscut. Acest mod de organizare a activităţii bursiere presupune centralizarea tranzacţiilor prin intermediul unui mecanism care asigură accesul direct şi continuu al clienţilor la informaţiile de piaţă şi la efectuarea operaţiunilor, exclusiv în cadrul acestui mecanism. În mod tradiţional, acesta s-a realizat prin concentrarea ordinelor de vânzare şi cumpărare într-un spaţiu special amenajat denumit sală de negociere a bursei. În această incintă se efectuează tranzacţiile de către un personal specializat.
Privite prin prisma conţinutului activităţii, bursele de valori mobiliare reprezintă segmentul cel mai important al pieţei secundare de capital. Fiecare tranzacţie este generată de interesele vânzătorilor şi cumpărătorilor şi la rândul ei produce efecte asupra cursului valorilor mobiliare. Se poate concluziona deci că bursa este cea care asigură lichiditatea şi mobilitatea capitalurilor.
Prin intermediul bursei, agenţii economici care şi-au plasat capitalurile pe piaţa primară pot reintra în posesia capitalurilor, înainte de scadenţă.
În funcţie de varietatea tranzacţiilor pe care le mijlocesc, bursele pot fi generale şi specializate. În cadrul burselor generale se tranzacţionează o gamă variată de mărfuri sau hârtii de valoare. Bursele specializate mijlocesc tranzacţii numai cu mărfuri sau numai cu hârtii de valoare. Funcţiile bursei de valori mobiliare sunt:
- concentrarea cererii şi ofertei de valori mobiliare pe o anumită piaţă la un moment dat;
- efectuarea tranzacţiilor cu valori mobiliare în conformitate cu ordinele adresate de clienţi;
- urmărirea sistematică a cursului valorilor mobiliare înregistrate la cota bursei;
- reflectarea conjuncturii economice, într-o anumită perspectivă, determinată atât de factori specifici pieţei în cauză, cât şi de factori externi.
Rolul bursei este complex. Bursa asigură o circulaţie liberă şi internă a anumitor valori mobiliare, interes motivat de competitivitatea economică şi financiară a emitentului, ca şi valoarea de piaţă a titlului respectiv.
Principalul rol al bursei îl constituie, efectuarea de tranzacţii cu hârtii de valoare emise de agenţii economici şi plasate de agenţii de schimb, acestea punând fi comercializate datorită caracterului lor negociabil.
Activitatea pe piaţa bursieră este urmărită prin intermediul cursului valorilor mobiliare şi indicelui bursier. Aceşti indicatori sunt consideraţi barometre ale stării economice din ţara respectivă. Bursa este sensibilă la toate evenimentele de ordin economic, financiar-monetar, social, politic. Ea pune în evidenţă, aşadar, starea economiei naţionale în cadrul căreia funcţionează bursa la un moment dat.
Caracteristicile pieţei extrabursiere
Spre deosebire de bursa de valori, ce se caracterizează printr-o funcţionare centralizată, piaţa extrabursieră este o piaţă de negocieri, unde confruntarea cererii cu oferta se realizează prin intermediul unui mare număr de comercianţi de titluri.
Piaţa extrabursieră este denumită generic „Over the Counter”(OTC) sau piaţă „la ghişeu”. Prin tradiţie, societăţile puternice cu o îndelungată activitate şi o performanţă notabilă sunt listate la bursă. Celelalte având dimensiuni mai mici, se tranzacţionează pe o piaţă difuză, nelocalizată într-un anumit sediu, ci concretizată prin ghişeele societăţilor de intermediere.
Piaţa OTC este o piaţă electronică, ce preia în mare măsură tehnicile de tranzacţionare şi exigenţe bursiere. Numărul societăţilor listate pe piaţa OTC este mare, tranzacţionarea se face de la distanţă, din sediile societăţilor de intermediere, iar accesul în sistem este simplu.
Cel mai relevant exemplu de piaţă OTC este piaţa Nasdaq din SUA.
Sistemul Nasdaq este o reţea de comunicaţii între comercianţii (dealerii) şi următoarele faze: ordinul dat de client-direct sau printr-un broker - unui comerciant de titluri care „face piaţa”(market maker); comunicarea de către acesta din urmă a cotaţiilor „ask-bird”; încheierea contractului. Firmele de brokeri introduc, prin terminalele lor, preţurile pe care le cotează, astfel încât dealerii şi brokerii integraţi în sistem pot vedea, pe propriile terminale, în orice moment, cotaţiile tuturor firmelor „market-maker”, pentru toate titlurile introduse în Nasdaq.
Tranzacţiile pe piaţa Nasdaq se desfăşoară astfel: investitorul dă ordin de vânzare/cumpărare de titluri unei firme broker/dealer, ordinul fiind preluat de un agent bursier al firmei (trader). Dacă firma respectivă este market-maker pe acel titlu, ea poate să încheie tranzacţia, executând ordinul pe cont propriu la cotaţiile afişate pe terminale, obţinând un „spread” (diferenţa dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare) în calitate de dealer.
Dacă firma broker-dealer nu are calitatea de market-dealer sau nu este dispusă să încheie tranzacţia în cont propriu, ea îşi consultă terminalul pentru a identifica firma market-maker cu cel mai bun preţ şi telefonează acelei firme pentru a executa ordinul. În acest caz, ea va percepe un comision, pentru că acţionează ca broker.
Firma market-maker poate prezenta preţurile sale în două moduri:
- ca o cotaţie fermă (bids/offers), când se obligă să cumpere/vândă un anumit volum de titluri la preţurile ask şi bid afişate; cotaţiile ferme se obţin numai prin contact direct cu firma maker;
- ca o cotaţie facultativă (subject quote), când preţurile urmează să fie confirmate de către market-maker; preţurile cotate în „foile roz” (pink sheets) ale Biroului Naţional de Cotaţii (National Quotation Bureu-NBQ) au acest caracter.