Primele dovezi ale desfasurarii unei activitati bancare pe teritoriul Romaniei au fost descoperite intre anii 1786-1855 , reprezentand 55 de placi de piatra , gasite intr-o zona de mine aurifere . Aceste mine datau din perioada Daciei Traiane si contin detalii referitoare la contractul privind infiintarea unei institutii bancare . Clauzele principale se refereau la faptul ca bancile acordau imprumut in numerar si percepeau dobanzi .
In epoca moderna , primele incercari de creare a unei banci au avut loc la inceputul secolului al XIX-lea .
Inca din 1861 , a fost ridicata problema crearii unei banci nationale de Ion C. Bratianu , care , in discursul sau rostit in Camera in ziua de 10 ianuarie , a afirmat ca : ” atat timp cat nu vom avea o banca nationala nu vor dispare crizele financiare din tara “ .
Cuvantarea din 10 ianuarie 1861 a lui I . C. Bratianu nu a ramas fara ecou. In februarie 1861 , Manolachi Costachi Epureanu , presedinte al Consiliului de Ministri si ministru de finante , a publicat in Monitorul Oficial , un proiect lege pentru infiintarea unei banci de scont si circulatie , cu un capital de 12 milioane lei vechi din care 3 milioane sa fie subscris de stat , iar restul de 9 milioane de catre particulari . Proiectul nu a fost votat , deoarece , intre timp , Guvernul Manolachi Costachi a demisionat .
In 1864 a fost fondata Casa de Depuneri si Consemnatiuni . Aceasta institutie , a avut un rol foarte important pana la crearea Bancii Nationale a Romaniei in 1880 , intrucat a fost principala banca de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite .
In perioada urmatoare , au aparut tot felul de proiecte si incercari , mai ales din cercuri straine , in vederea organizarii unei banci de scont si circulatie.
Creditul Funciar si celelalte institutii financiare , create prin forte proprii , care prospereau , au intensificat discutiile si pregatirile pentru infiintarea unei banci de emisiune .
Infiintarea unei banci de emisiune ramanea , in continuare , o mare nevoie, determinata de interesele generale ale statului sub aspect financiar si valutar , a greutatilor politice din anii 1876-1877 .
I .C .Bratianu sustinea ca “ ce mult si dureros se simte lipsa unui asezamant financiar puternic si serios , care sa poata da tarii existenta baneasca in vremuri de nevoie “ .
La 27 februarie 1880 , Guvernul I .C .Bratianu a depus in Camera proiectul unei banci nationale care trebuia sa ajute economia nationala mai mult ca oricare alta institutie .
La 17 aprilie 1880 , proiectul , depus de ministrul de finante I .C . Bratianu, a devenit legea prin care se statorniceau normele de organizare a Bancii Nationale a Romaniei , care urma sa-si inceapa activitatea la 1 iulie 1880 .
Acest moment important a fost caracterizat de Stefan Zeletin ca “ cel mai de seama eveniment in dezvoltarea burgheziei romane moderne , metropola capitalismului nostru bancar “ .
Sediul principal al bancii s-a stabilit la Bucuresti , cu obligatia de a infiinta sucursale si agentii in principalele orase ale tarii si , in special , in fiecare capitala de judet .
Capitalul Bancii s-a stabilit la 30 milioane lei , din care 10 milioane lei sa se depuna de stat si 20 milioane lei de particulari .
Datorita urmaririi in permanenta a mersului pietei , adaptandu-se cu elasticitatea la cerintele acesteia , asigurand respectarea liniei generale de dezvoltare a economiei tarii , ingrijindu-se de garantarea si existenta disponibilitatilor de fonduri in lei si in moneda straina , Banca Nationala a contribuit , efectiv , la depasirea cu succes a perioadelor de criza cu care s-a confruntat economia tarii in acea perioada .
Banca Nationala a Romaniei este cea mai importanta banca infiintata in acea perioada , care , din punct de vedere organizatoric , a fost conceputa dupa modelul Bancii Nationale a Belgiei . Acesta a fost inceputul dezvoltarii unui sistem bancar nou si modern .
Infiintarea B.N.R. a creat premisele pentru aparitia si altor banci si pentru dezvoltarea sistemului bancar romanesc .
Banca Nationala a Romaniei s-a constituit ca importanta institutie destinata creditarii activitatii economice si comerciale , scontarii dar si operatiunilor cu alte instrmente financiare .
La 1 ianuarie 1901 , Banca Nationala devine institutie cu caracter privat,statul iesind din asociatie .
La sfarsitul secolului al XIX-lea a inceput sa se faca simtita o puternica centralizare a capitalului bancar in Romania . In aceasta perioada , unele case bancare sau asociatii bancare , aparute anterior , dar care in contextul nou nu dispuneau de suficient capital financiar , si-au schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de altele .
In perioada primului razboi mondial s-a intensificat activitatea bancara in Romania ca rezultat al neutralitatii Romaniei . In aceasta perioada au aparut oportunitati noi de comert cu toate partile implicate in conflict . Nivelul ridicat al comertului a adus beneficii sistemului bancar .
Anii care au urmat imediat razboiului au adus o incetinire dramatica activitatii economice , recesiunea cuprinzand intreaga Europa .
Treptat , tarile din Europa au inceput sa-si refaca economia , fenomen resimtit si in Romania . Rezultatele s-au regasit si in sistemul bancar . Bancile au atras importante fonduri disponibile de pe piata si - prin intermediul creditelor acordate de Banca Nationala - au reusit sa ramburseze sumele in bani devalorizati .
Dupa primul razboi mondial , numarul bancilor din Romania a continuat sa creasca pana la criza economica din perioada 1929-1933 . Aceasta depresiune a determinat falimentul multor banci . Guvernul Romaniei din acea vreme , a trebuit sa intervina contracarand efectele crizei economice , bancare si monetare . Guvernul a adoptat politici de conducere si control in vederea acordarii ajutorului necesar revigorarii sistemului bancar .
Politicile adoptate au contribuit la salvarea bancilor mai mari , dar , din cele 1204 banci existente in 1934 , circa 600 banci au fost lichidate sau au fuzionat.
In anii ‘40 sistemul bancar a fost dominat de 5 banci principale : Banca Romaneasca , Banca de Credit Roman , Banca Comerciala Romana , Banca Comerciala Italiana si Romana si Societatea Bancara Romana . Aceste banci realizau 50% din totalitatea operatiunilor bancare .
Pana in 1947 , sistemul bancar romanesc cunoscuse o dezvoltare remarcabila . Bancile detineau resurse importante si functionau conform standardelor internationale ; personalul bancar era format de specialisti pregatiti in conditii de concurenta si standarde profesionale foarte ridicate , asa cum erau stabilite de Banca Nationala .
Dupa 1947 , sistemul bancar a fost restrans datorita trecerii la economia de comanda si intrarii Romaniei in zona de influenta sovietica (fosta U.R.S.S.).
Pana la sfarsitul anului 1989 , sistemul bancar romanesc oferea un numar limitat de servicii si produse bancare .
In anul 1989 in Romania existau 4 banci : Banca Nationala a Romaniei , Banca Romana de Comert Exterior , Banca de Investitii si Banca Agricola , la care se adauga si C.E.C.-ul .
Dupa 1989 , Romania a fost martora multor schimbari , iar trecerea la o economie de piata a determinat cresterea continua a numarului de agenti economici privati .
Reforma sistemului bancar a inceput in 1990-1991 , prin elaborarea si abordarea unei noi legislatii bancare privind organizarea si functionarea bancii centrale si a bancilor comerciale .
Sistemul bancar din Romania este structurat pe doua nivele , respectiv o banca centrala si institutile financiare , carora prin lege li s-a acordat statutul de banci . B.N.R. este banca centrala a tarii , institutia de emisiune a statului roman .
Prin noile reglementari , Banca Nationala incearca sa creeze un sistem bancar modern si , in acelasi timp , sa-si indeplineasca rolul de banca centrala . Operatiunile comerciale indeplinite pana la 1989 de Banca Nationala , au fost transferate unei noi banci comerciale (B.C.R.).
In Romania , bancile comerciale functioneaza conform legii privind societatile comerciale , legii privind activitatea bancara si pe baza licentei (autorizatiei ) acordate de B.N.R.