Creditarea bancară se efectuează în stricta corespundere cu principiile de creditare care reprezintă cerinţele faţă de organizarea procesului de creditare. În dependenţă de etapa concretă a procesului de creditare, principiile de creditare trebuie să fie legate de specificul acestei etape. De exemplu, la etapa de programare principiile trebuie să fie legate cu planul de afaceri al întreprinderilor, la etapa de acordare - cu caracterul de scop al împrumuturilor, la etape de control asupra modului de utilizare - cu eficacitatea lucrului efectuat de către împrumutant, la etapa de rambursare - cu încasarea beneficiului, achitarea datoriei şi a dobânzii. Caracterul izolat al utilizării principiilor de creditare poate duce la greşeli în adoptarea deciziilor şi la apariţia creditelor problematice.
La principiile de creditare se referă:
1) Rambursabilitatea şi termenul creditului:
Rambursabilitatea reprezintă acea particularitate prin care creditul ca categoria economică se deosebeşte de alte categorii de relaţii marfă-bani. Fără rambursabilitate creditul nu poate exista şi, deci, ea reprezintă o parte indispensabilă a creditului.
Rambursabilitatea şi termenul creditului sunt legate de aceea că băncile mobilizează pentru creditare mijloacele băneşti temporar libere ale întreprinderilor, instituţiilor şi populaţiei. Aceste mijloace nu-i aparţin băncii şi, în ultima instanţă, ele, venind la bancă de la diferite segmente ale pieţei, se întorc în aceleaşi segmente (credite de consum, comerciale etc.). Particularitatea principală a acestor mijloace constă în aceea că ele trebuie să fie rambursate posesorilor ce le-au depus în depozitele de economii ale băncii. De aceea “regula de aur” a băncii spune că mărimea şi termenele creanţelor financiare ale băncii trebuie să corespundă mărimii şi termenelor obligaţiunilor ei. Încălcarea acestui principiu duce la falimentarea băncii.
Termenul creditului reprezintă forma necesară de atingere a rambursabilităţii creditului. Principiul dat înseamnă că creditul trebuie să fie nu numai rambursat, ci rambursat într-un termen determinat, adică reprezintă o reflectare concretă a factorului de timp. Termenul creditului reprezintă timpul limită de aflare a mijloacelor împrumutate în posesia împrumutantului şi este acel punct limită după care schimbările cantitative în timp se transformă în cele calitative. Dacă este încălcat termenul de utilizare a împrumutului, atunci se denaturează esenţa creditului, el îşi pierde destinaţia reală.
2) Caracterul diferenţiat al procesului de creditare înseamnă că băncile comerciale nu trebuie să trateze unilateral problema de acordare a creditului clienţilor săi care pretind la obţinerea acestuia. Împrumutul trebuie să fie acordat numai acelor organizaţii care sunt în stare să-l ramburseze la termen. De aceea diferenţierea procesului de creditare trebuie să se efectueze în baza indicatorilor de creditare care reflectă starea financiară a întreprinderii şi pot asigura încredere în capacitatea clientului de a rambursa creditul în termenul stipulat în contract. Aceste calităţi ale împrumutanţilor potenţiali se apreciază în baza analizei bilanţului lor în vederea determinării lichidităţii, asigurării întreprinderii cu sursele proprii, nivelului de rentabilitate curent şi de perspectivă.
Gradul de credibilitate al clientului este indicatorul riscului individual de credit pentru bancă legat de clientul concret, împrumutul concret acordat clientului.
3) Asigurarea creditului acoperă unul din principalele riscuri de creditare - riscul nerambursării împrumutului. Dacă n-ar fi fost luat în consideraţie acest principiu, lucrul băncilor ar deveni o activitate speculativă în care riscul ridicat de efectuare a operaţiunilor ar duce la creşterea bruscă a nivelului dobânzilor.
Trebuie de menţionat că rezolvarea problemei de asigurare a creditului depinde de tipul de creditare şi de subiectul împrumutului. Dacă este vorbă de o companie mare care funcţionează eficient pe parcursul unei perioade îndelungate, are o istorie creditară pozitivă îndelungată, ocupă poziţia de lider pe piaţă şi este condusă de către un grup de profesionişti renumiţi, atunci rezolvarea problemei de asigurare a creditelor cere o anumită tratare respectivă.
Dacă, însă, este vorba de un împrumut pentru o întreprindere mică care numai ce s-a înregistrat şi îşi începe activitatea de antreprenoriat de la zero, atunci nu se poate de eliberat creditul fără rezolvarea problemei de asigurare. Este interesantă situaţia legată de asigurarea creditelor de consum când este posibilă evaluarea statistică a riscului de creditare (de exemplu, metoda scoringului creditar pentru alegerea împrumutanţilor) şi drept asigurare poate servi combinaţia bună a unor anumitor criterii ale împrumutantului.
4) Platibilitatea împrumuturilor bancare înseamnă achitarea de către beneficiarii creditului a unei sume băneşti pentru utilizarea temporară a mijloacelor în scopurile proprii. Realizarea în practică a acestui principiu se înfăptuieşte prin mecanismul dobânzii bancare. Rata dobânzii bancare reprezintă un fel de “preţ” al creditului. Platibilitatea creditului este menită să exercite o influenţă stimulatoare asupra calculelor comerciale ale
întreprinderilor stimulând majorarea resurselor proprii şi cheltuirea raţională a mijloacelor atrase. Acest principiu îi asigură băncii acoperirea cheltuielilor ei ce ţin de plata dobânzilor pentru mijloacele atrase în calitate de depozite, cheltuielilor de întreţinere a aparatului administrativ şi de asemenea asigură obţinerea beneficiului pentru majorarea fondului statutar şi a celui de rezervă şi utilizarea lor pentru necesităţile proprii.
În procesul de determinare a mărimii dobânzii băncile trebuie să ţină cont de următorii factori:
- rata de refinanţare a Băncii Centrale
- rata medie de atragere (dobânda la creditele interbancare sau dobânda plătită de către bancă la diferite tipuri de depozite)
- structura resurselor creditare (cu cât mai mare este ponderea mijloacelor atrase, cu atât mai scump trebuie să fie creditul)
- cererea la credite din partea împrumutanţilor potenţiali (cu cât mai scăzută este cererea, cu atât mai ieftin este creditul)
- termenul pentru care se cere creditul, tipul creditului, adică gradul de risc în dependenţă de nivelul asigurării
- stabilitatea circulaţiei monetare în ţară (cu cât mai înalt este tempul inflaţiei, cu atât mai mare trebuie să fie plata pentru credit, deoarece pentru bancă apare riscul de pierdere a resurselor sale din cauza deprecierii monedei)
Utilizarea practică a ansamblului principiilor de creditare bancară permite să urmărească interesele ambilor subiecţi ai afacerii creditare (banca şi împrumutant) atât la nivelul macroeconomic, cât şi la micronivel.