Piaţa financiară asigură negocierea valorilor mobiliare şi serveşte schimbului de active financiare. Astfel piaţa financiară asigură o relaţie directă între deţinătorul şi utilizatorul de fonduri şi se prezintă ca un mecanism de legătură între investitori şi emitenţi, a căror decizie de investire vizează, în principal două obiective:
- rentabilitatea aceasta însemnând un grad cât mai ridicat de valorificare al capitalurilor;
- lichiditatea deci posibilitatea de transformare rapidă în bani.
Piaţa financiară prin natura sa este o piaţă deschisă, în sensul că plasamentul este efectuat în marea masă a investitorilor, iar tranzacţiile cu valori mobiliare au caracter public. Prin intermediul primului segment al acesteia - piaţa primară - constituie un circuit de finanţare specializat. Această piaţă permite transformarea directă a economiilor în resurse pe termen lung, de care vor beneficia colectivităţile publice sau private. Pe piaţa primară se emit valori mobiliare ce conferă anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri. Prin intermediul pieţei primare, se pun în evidenţă mişcările de capitaluri dintr-o economie, generate de emitenţi, în calitatea lor de solicitatori de capitaluri. Ea permite finanţarea agenţilor economici.
Participanţii pe piaţa primară, în cadrul căreia se vând şi se cumpără valori mobiliare nou emise sunt:
- solicitanţii de capital: statul şi colectivităţile locale, întreprinderile publice şi cele private;
- ofertanţii de capital: persoane particulare, agenţii economici, bănci, case de economii, societăţi de asigurare;
- intermediarii: societăţi de valori mobiliare, bănci comerciale, societăţi de investiţii financiare care prin reţeaua proprie asigură vânzarea titlurilor.
Piaţa primară are deci rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt în capitaluri pe termen lung.
Piaţa secundară asigură prin intermediul bursei de valori mobiliare şi a pieţelor extrabursiere, atât buna funcţionare a pieţei primare, cât şi lichiditatea şi mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea de a negocia, în orice moment, acţiunile şi obligaţiunile deţinute în portofoliu sau pot cumpăra noi valori mobiliare.
Piaţa secundară concentrează cererea şi oferta derivată manifestată după constituirea piaţa valorilor mobiliare.
