Economie

În funcţie de modul de finalizare al tranzacţiilor se disting tranzacţii de tip american, respectiv tranzacţii de tip european.

Tranzacţiile de tip american pot fi:

• cu lichidare imediată, la care finalizarea tranzacţiilor se realizează în ziua respectivă;
• cu lichidare normală la care finalizarea tranzacţiilor se realizează în termenul normal de tranzacţiune (3,5,7,9 zile). Tendința este de reducere a termenului de lichidare normală;
• cu lichidare pe bază de aranjament special, la care finalizarea tranzacțiilor se realizează în funcție de opțiunea vînzătorului.

            În funcţie de tipul contului, tranzacţiile de tip american pot fi:

• tranzacţii cash (pe bani gata) ® pentru aceste tranzacţii, în momentul în care se lansează ordinul de cumpărare respectiv de vânzare, clientul trebuie să aibă cont în bani, respectiv titlurile care fac obiectul tranzacţiei respective;
• tranzacţii în marjă ® presupun acordarea din partea broker-ului a unui împrumut către client în bani sau în titluri financiare.

            Tranzacţiile de tip european pot fi:

• tranzacţii la vedere (lichidarea se realizează imediat sau într-un termen normal de lichidare);
• tranzacţii cu lichidare la 1 lună ® pentru acest tip de tranzacţii se stabileşte de către bursă o perioadă de lichidare a tranzacţiilor, de regulă în ultimele zile de tranzacționare din luna respectivă. Majoritatea burselor care aplică acest sistem, practică drept termen de lichidare a tranzacțiilor pe acțiuni a 6-a zi de dinaintea ultimei zile de tranzacţie din luna respectivă. Toate tranzacţiile care se încheie de la începutul lunii până în ziua de lichidare a lunii respective, se finalizează în aceeaşi zi de lichidare. Tranzacţiile încheiate după ziua de lichidare se finalizează în ziua de lichidare a lunii următoare;
• tranzacţii ferme la termen ® sunt specifice pentru contractele forward;
• tranzacţii de tip condiționat ® în această categorie de tranzacţii intră contractele pe opţiuni

Tranzacţiile în marjă

Reprezintă cumpărări, respectiv vînzări de titluri primare pe datorie, societatea de intermediere acordând un împrumut clientului său. Ca urmare, un client al unei societăți de intermediere, dacă realizează o cumpărare în marjă, nu trebuie să pună la dispoziția intermediarului întreaga sumă de bani necesară pentru tranzacția respectivă ci doar o marjă inițială (o sumă ce reprezintă o parte din valoarea achiziției), restul de bani fiind puși de intermediar. Clientul va garanta împrumutul acordat de intermediar cu instrumentele financiare achiziționate, acestea rămânând la dispoziția intermediarului până la achitarea împrumutului (închiderea poziției)

Evidenţierea tranzacţiei în marjă în cadrul contului clientului deschis la soc de intermendiere se face astfel:

• pe credit sunt evidenţiate următoarele elemente:
  • disponibilităţile băneşti aduse de către client;
  • dividendele aferente titlurilor financiare care au făcut obiectul tranzacţiei
  • dobânzile aferente obligaţiunilor care au făcut obiectul tranzacţiei
  • veniturile din vânzarea titlurilor deținute de client
• pe debit sunt evidenţiate următoarele elemente:
  • valoarea de piață a instrumentelor financiare care au facut obiectul tranzacţiei
  • dobânda aferentă creditului acordat de către intermediar clientului respectiv

Elementele tehnice specifice tranzacţiei în marjă:

• colateral ® reprezintă valoarea titlurilor finale care au făcut obiectul tranzacţiei şi care sunt lăsate drept gaj de către client în favoarea intermediarului. Valoarea colateralului diferă de la o zi la alta în funcţie de cursul de piaţă al instrumentelor financiare respective.
• marja iniţială exprimată în valoare absolută, reprezintă diferenţa dintre valoarea de tranzacţionare a titlurilor care fac obiectul tranzacţiei şi suma de bani împrumutată clientului de către intermediar, în vederea efectuării tranzacţiei. Exprimată în valoarea procentuală reprezintă raportul dintre capitalul propriu al clientului şi valoarea tranzacţiei. Marja iniţială se stabileşte prin reglementările bursei;
• marja curentă – exprimată în valoare procentuală, reprezintă raportul dintre capitalul propriu al clientului şi valoarea actualizată a tranzacţiei;
• marja minimală (permanentă) – reprezintă raportul minim acceptat prin regulamentele bursei dintre capitalul propriu şi valoarea actualizată a tranzacţiei.

În funcţie de relaţia care se stabileşte între marja curentă şi marja iniţială putem avea următoarele situaţii specifice contului clientului:

1)  cont nerestricţionat ® atunci când marja curentă > marja iniţială

În această situaţie clientul poate să cumpere şi să vândă fără restricţii instrumente financiare pe baza contului în marjă.

2)  cont restricţionat ® atunci când marja curentă < marja iniţială

În această situaţie clientul nu mai poate achiziţiona titluri suplimentare pe baza contului în marjă.

În situaţia în care marja curentă scade sub marja minimă se face apel în marjă, adică intermediarul îi solicită clientului completarea contului în marjă prin aducerea unor resurse financiare suplimentare astfel încât marja curentă să depăşeasca marja minimă.

În situaţia în care clientul nu doreşte sau nu are bani pentru suplimentarea contului, intermediarul execută colateralul integral sau parţial.

Pe unele burse marja permanentă se confundă cu marja iniţială.

Tranzacţii cu primă

În acest tip de tranzacții cumpărătorul, în funcţie de evoluţia preţului titlului financiar pe piaţă, poate opta la scadenţa contractului (la termen) între a executa contractul respectiv, adică a plăti preţul de execuţie specificat în contract în momentul încheierii acestuia și a renunța la executarea contractului, plătind vânzătorului o primă.

Într-un contract cu primă, cumpărătorul optează pentru execuţia contractului, dacă:

• preţul activului suport la scadenţa contractului este mai mare sau egal cu preţul de execuţie a contractului. În această situaţie cumpărătorul înregistrează un câştig
• prețul activului suport la scadența contractului este cuprins între prețul de exercițiu și piciorul primei. În aceste condiții cumpărătorul înregistrează o pierdere, dar aceasta este mai mică decât valoarea primei.

Cumpărătorul abandonează contractul dacă preţul activului suport este mai mic sau egal decât piciorul primei. Piciorul primei se calculează ca diferență între prețul de exercițiu și valoarea primei. În aceste condiții cumpărătorul înregistrează o pierdere egală cu valoarea primei;

Într-un contract cu primă, pierderea maximă pe care o poate înregistra cumpărătorul este  egală cu valoarea primei în timp ce câştigul este nelimitat.

Pentru vânzător, într-un contract cu primă pierderea maximă este nelimitată, în timp ce câștigul maxim este egal cu valoarea primei.

Stelajul

Stelajul este un contract în care cumpărătorul are posibilitatea ca în funcţie de evoluţia cursului activului suport pe piaţă, la scadenţă să se declare cumpărător al activului suport la borna maximă a stelajului, respectiv vânzător la borna minimă a stelajului (preţ minim).

Într-un contract pe stelaje, cumpărătorul mizează pe o variaţie mare a preţului titlului suport, în timp ce vânzătorul mizează pe o variaţie mică, restrânsă a preţului titlului suport.

Într-un contract pe stelaje, cumpărătorul stelajului se declară cumpărător al activului suport pentru orice preţ mai mare decât borna maximă. În această situaţie înregistrează un câştig.

Pentru orice preţ cuprins între centrul stelajului şi borna maximă se declară cumpărător şi înregistrează o pierdere, dar aceasta este mai mică decât în situaţia în care s-ar declara vânzător.

Pentru orice preţ cuprins între centrul stelajului şi borna minimă se declară vânzător, înregistrând o pierdere, dar aceasta este mai mică decât dacă s-ar declara cumpărător.

Pentru un preţ al activului suport egal cu centrul stelajului, cumpărătorul înregistrează pierderea maximă şi se poate declara fie vânzător, fie cumpărător.

Pentru un preţ al activului suport mai mic decât borna minimă, cumpărătorul stelajului se declară vânzător al activului suport și înregistrează un câştig.