Pentru ca un sistem comercial multilateral să funcţioneze în mod corespunzător, nu este suficient existenţa unui ansamblu convenit de reguli. Regulilor trebuie să li se adauge alte reguli care să acorde ţărilor dreptul de a corecta situaţiile de încălcare a regulilor şi de a reglementa diferendele lor. Dezvoltarea unui puternic sistem multilateral de reglementare a diferendelor, care elimină unele slăbiciuni ale anteriorului sistem GATT, ar constituit astfel una din cele mai importante realizări ale negocierilor din Runda Uruguay.
Sistemul de soluţionare a conflictelor din cadrul OMC este un element esenţial pentru asigurarea transparenţei în sistemul comercial multilateral.[1] El a fost creat de însuşi guvernele ţărilor membre cu convingerea că acest mecanism va asigura respectarea regulilor comerciale negociate. Principiul cheie în acest sistem este acordul. Fără acest sistem ar fi practic imposibil de a menţine echilibrul care, este destul de delicat în cazul regulilor şi obligaţiunilor internaţionale.
Acordul OMC prevede un sistem comun de reguli şi proceduri aplicabile diferendelor ivite în cadrul oricărui din instrumentele sale juridice. Principala responsabilitate în aplicarea acestor reguli şi proceduri, revine Consiliului General, care acţionează ca Organ de Reglementare a Diferendelor (ORD). Acesta este singurul organ autorizat să creeze „ grupuri de lucru” alcătuiţi din experţi pentru examinarea unui anumit caz.
În mod tipic un diferend are loc atunci cînd o ţară adoptă o măsură în calitate de politică comercială sau întreprinde alte acţiuni care sunt considerate de unul sau mai mulţi membri ai OMC ca măsuri ce încalcă Acordurile OMC ori sunt considerate nereuşite pentru a fi transformate în obligaţii. Al treilea grup de ţări poate declara că ele au interes faţă de cazul dat şi că se bucură de unele drepturi. Acordul subliniază că este esenţial soluţionarea promptă, dacă se urmăreşte scopul ca OMC să funcţioneze în mod efectiv.
Acordul Rundei Uruguay a făcut imposibil ca o ţară care a pierdut un proces să blocheze adoptarea hotărîrii judecătoreşti. În conformitate cu procedurile precedente ale GATT, hotărîrile puteau fi adoptate doar prin consens. În prezent hotărîrile judecătoreşti sunt adoptate în mod automat, cu condiţia că nu există un consens ca hotărîrea să fie respinsă.
Acordul General nu cuprinde clauze speciale pentru soluţionarea diferendelor, însă timp de cinci decenii, s-a dezvoltat o practică cutumiară în acest domeniu. În martie 1982 existau deja mai mult de 100 diferende ce fusese supuse procedurii soluţionării în cadrul GATT.[2]
Importanţa consultărilor şi a negocierilor – Unul din principiile importante prevăzute în aceste proceduri este acela că un diferend trebuie prezentat la ORD de către guvernul ţării membre în vederea reglementării, numai după ce încercările de soluţionare a neînţelegerii prin consultări bilaterale au eşuat. Procedurile mai prevăd că, pentru ajungerea la o soluţie reciproc acceptabilă, cele două părţi pot cere Directorului General să folosească bunele sale oficii pentru concilierea şi medierea între ele.
Numai dacă consultările şi eforturile de conciliere nu au dat rezultatul scontat într-un interval de 60 de zile, partea vătămată poate cere ORD declanşarea oficială a mecanismului de reglementare a diferendelor, prin stabilirea unui panel care să examineze plîngerea. Pentru a urgenta reglementarea diferendelor şi pentru a avea certitudinea că formarea unui panel (grup de lucru) nu este întîrziată de ţara împotriva căreia se depune plîngerea, procedurile cer ORD să formeze panelul de îndată ce acest lucru este cerut de partea care se plînge, cu excepţia cazurilor în care există un consens împotriva formării panelului.[3]
O deosebită importanţă pentru precizarea şi dezvoltarea procedurilor de soluţionare prezintă „Înţelegerea Părţilor Contractante privind notificarea, consultarea, soluţionarea diferendelor şi supravegherea (NCM), adoptată la 28.11.1979 (L/4907), ca şi anexa la această înţelegere referitoare la descrierea acceptată în comun a practicii cutumiare a GATT în domeniul soluţionării diferendelor. Părţile Contractante[4]sesizate cu o asemenea plîngere pot decide, pe baza unei solicitări exprese şi în urma răspunsului celeilalte părţi, instituirea unui panel care să le asiste în soluţionarea diferendului.
Paneluri – Un panel este, în mod normal format din trei persoane, dar pot fi şi cinci persoane dacă părţile au convenit astfel. Numele persoanelor pentru a fi numiţi în Panel sunt propuse de Secretariatul OMC din lista cuprinzînd experţi guvernamentali şi neguvernamentali.
Înainte de a se institui un panel, poate fi creat un Comitet de Conciliere, care în termeni ambigui ai art. 15 din Acordul privind punerea în aplicare a art. IV al Acordului General, ar urma ca, într-o perioadă de 3o de zile, să-şi exercite funcţiile sale de „bune oficii” pentru soluţionarea amiabilă a conflictului.
Decizia privind structura panelului este de obicei adoptată în urma consultărilor cu părţile aflate în dispută. Într-o perioadă de 6 pînă la 9 luni, panelele trebuie să prezinte ORD rapoartele şi recomandările lor, în baza evaluării obiective a faptelor din cazul respectiv, precum şi a conformităţii măsurilor examinate cu prevederile pertinente din instrumentele juridice.
Competenţele panelului sunt complexe. Panelul are în mare măsură sarcini de anchetă (uneori ancheta efectuată de panel poate să implice şi consultarea FMI[5]) urmînd să stabilească prin obţinerea de informaţii şi expertiză tehnică, faptele care au dus la declanşarea diferendului.
Acordul descrie în detalii modalitatea de activitate a grupului de lucru. Principalele etape sunt următoarele:
- Înainte de prima audienţă – fiecare parte la diferend prezintă panelului cazul său în scris.
- Prima audienţă – ţara care depune plîngerea, ţara implicată şi ţările care au anunţat că manifestă interes în cazul dat prezintă şi ele cazul lor la prima audienţă.
- Reacţii de răspuns – la cea de-a doua întrunire a panelului, ţările implicate prezintă reacţiile de răspuns în scris, iar argumentele oral.
- Experţii – cînd una din părţi prezintă comunicări ştiinţifice sau tehnice, grupul de lucru, la rîndul său, poate să consulte experţi sau să desemneze un grup de experţi care să examineze aceste materiale şi să elaboreze un raport consultativ.
- Primul proiect – panelul prezintă părţile descriptive ale raportului (date şi argumente) ambelor părţi şi se dă un termen de două săptămîni pentru comentarii la acesta. Raportul nu include constatări şi concluzii.
- Raport interimar – grupul de lucru prezintă mai tîrziu ambelor părţi un raport interimar, care include constatările şi concluziile sale, după care se dă o săptămînă, termen în care părţile pot cere revizuirea acestor date.
- Revizuire – perioada de revizuire nu trebuie să depăşească două săptămîni. Pe parcursul acestei perioade grupul de lucru va organiza întîlniri suplimentare cu cele două părţi.
- Raportul final – raportul final se prezintă celor două părţi, iar după 3 săptămîni acesta se prezintă tuturor membrilor OMC. Dacă grupul de lucru decide că chestiunea comercială, care este obiect al divergenţelor, nu încalcă Acordurile OMC sau o obligaţie, atunci se recomandă ca măsura dată să fie adusă în concordanţă cu regulile OMC.
Sancţiunea cea mai drastică ce poate fi adoptată de Părţile Contractante este aprobarea suspendării de către partea lezată a aplicării concesiilor sau a altor obligaţii faţă de partea contractantă ce încalcă prevederile Acordului.
Procedura de soluţionare prin intermediul panelelor a dus fie la suprimarea de către statul reclamat a măsurilor considerate contrare Acordului General, fie la realizarea unui compromis între cele două părţi în litigiu – pe baza modificării legislaţiei naţionale sau pe baza unei evaluări statistice.
Organul de Apel – Înfiinţarea Organului de Apel, ca o structură asemănătoare unui Tribunal de Apel, este un lucru nou adăugat sistemului de reglementare a diferendelor. Fiecare din părţi poate să depună un apel faţă de o hotărîre judecătorească a panelului. Apelul este supus audierii de către 7 persoane cu autoritate recunoscută, cu experienţă în domeniul juridic şi comerţ internaţional şi problematica acoperită de diverse acorduri.[6] Ei trebuie să fie independenţi de oricare guvern. Din cele şapte persoane doar trei vor fi solicitaţi pentru oricare dintre cazuri.
Raportul Organului de Apel, care se va limita la aspectele juridice cuprinse în raportul panelului, precum şi la interpretarea juridică care decurge de aici, trebuie să fie prezentat la ORD într-un interval de 60 pînă la 90 de zile.
Apelul poate să modifice, să facă amendamente sau să remită constatările juridice şi concluziile grupului de lucru. Organul pentru Reglementarea Diferendelor trebuie să accepte sau să respingă rapoartele de apel în termen de 30 de zile. Respingerea e posibilă doar prin consens.
Examinarea rapoartelor de către ORD – Raportul panelului este supus ORD pentru adoptare şi pentru a se formula recomandări, decizii şi reglementări corespunzătoare.
Pentru a se asigura reglementarea promptă a diferendului, este prevăzut că perioada „de la data formării panelului de către ORD” şi data la care „va examina raportul panelului sau Organului de Apel” să nu depăşească 9 luni, atunci cînd la raportul panelului nu se face recurs şi 12 luni dacă se face recurs.
Procedurile prevăd posibilitatea ca rapoartele panelelor să fie puse în aplicare de către părţi, într-unul din următoarele trei moduri:
- Conformarea – procedurile subliniază că partea care este în culpă în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor sale, trebuie să se conformeze prompt recomandărilor panelului sau ale Organului de Apel. Dacă nu este posibil ca această parte să pună imediat în aplicare recomandările, ORD poate, la cerere, să acorde o perioadă rezonabilă pentru punerea în aplicare.
- Prevederea privind compensarea – dacă partea vinovată nu se conformează, într-o perioadă rezonabilă de timp, partea care a invocat procedura de reglementare a diferendului poate cere compensaţii. Alternativ, partea în culpă poate oferi plata compensaţiei.
- Autorizarea măsurilor de retorsiune – dacă partea în culpă nu se conformează şi nu acordă compensarea adecvată, partea vătămată poate cere la ORD autorizarea pentru luarea unor măsuri de retorsiune prin suspendarea concesiilor sau a altor obligaţii asumate prin acorduri. Astfel, dacă o parte încalcă obligaţiile pe care le are în cadrul GATT, partea vătămată poate fi autorizată de ORD să majoreze taxele vamale la produsele pe care le importă din ţara în culpă; volumul de comerţ cu aceste produse trebuie să fie aproximativ egal cu cel care a fost afectat de măsurile pentru care sa depus plîngere.[7]
Regulile prevăd că măsurile de retorsiune trebuie să fie autorizate de ORD. Prevederile privind compensările şi autorizarea măsurilor de retorsiune de către ORD sunt totuşi măsuri temporale. Soluţia optimă pentru ţara în culpă este de punere în aplicare a recomandărilor. Regulile cer ORD să ţină sub supraveghere aceste cazuri, pentru a asigura implementarea lor deplină.[8]
Sistemul de soluţionare a diferendelor este sistemul care pune pe acelaşi cîntar toate ţările, fie mari sau mici. Ţărilor mici li se acordă şansa de aşi apăra drepturile. În multe diferende soluţionate de acest sistem rolul decisiv l-au jucat ţările în curs de dezvoltare. Statele Unite ale Americei şi Uniunea Europeană au depus cele mai multe plîngeri la OMC şi, sunt la rîndul lor cele mai citate ţări în plîngerile altor guverne depuse la OMC precum că ele nu respectă drepturile OMC.[9]
[1] Bordeniuc M. “Mechanisms in the WTO for Dispute Sattlement”, Economy and Reforms, Nr.13, November 1999, p.6 .
[2] Flory T. “ Les accords du Tokyo Round du GATT et le reforme des procedures de reglement des differends dans le systeme commercial interetatique” , RGDIP, 1982, nr.2 , p.237.
[3] “Sistemul Comercial Mondial” , Ghid pentru întreprinderi, Centrul de Comerţ Internaţional UNCTAD/OMC şi Secretariatul Commonwealth, p.46.
[4] Basic Instruments and Selected Documents (BISD). Suppl. Nr.26 , Geneva, 1980, p. 210-218.
[5] Raportul adoptat de Părţile Contractante la 3.11.1952, privind taxele speciale de import instituite de Grecia , BISD, Suppl.1, p. 48-51.
[6] Acordul OMC; Înţelegerea cu privire la Regulile şi Procedurile Reglementării Diferendelor , Art. 17:5
[7] Acordul OMC; Înţelegerea cu privire la Regulile şi Procedurile Reglementării Diferendelor , Art. 22:2-9
[8] Bordeniuc. M. “Mechanisms in the WTO for Dispute Sattlement” , Economy and Reforms, Nr.13, November 1999, Chişinău , p.6.
[9] “ OMC este unicul sistem de soluţionare a diferendelor “; “Economie şi Reforme”, Nr. 5 (18), iunie 2000, p.7.