Termenul de turism are un continut cât se poate de complex, specialistii atribuindu-i sensuri diferite.
Astfel, înca din anul 1942 el a fost definit ca fiind « ansamblul relatiilor si faptelor constituite prin deplasarea si sejurul persoanelor în afara locului lor obisnuit de rezidenta, fara ca acestea sa fie motivate de o activitate lucrativa oarecare »[1].
În 1963, Conferinta Natiunilor Unite privind Turismul si Calatoriile Internationale tinuta la Roma a adoptat o definitie a turismului pe larg utilizata în majoritatea statelor din lume, aceasta bazându-se pe doua elemente principale: motivul si durata voiajelor.
1) Motivul sejurului este un criteriu care conduce la structurarea calatorilor dintr-o localitate sau tara în doua mari categorii: cei care intra si cei care nu intra în categoria turistilor .
- a) Nu fac parte din categoria turistilor urmatoarele tipuri de calatori: lucratorii veniti din afara, imigrantii temporari sau permanenti, nomazii, pasagerii în tranzit, refugiatii, membrii fortelor armate, reprezentantii consulari, diplomatii etc., respectiv persoanele care urmeaza sa exercite în spatiul avut în vedere unele activitati remunerate.
- b) Fac parte din categoria turistilor toate persoanele care calatoresc într-o serie de scopuri cum ar fi: petrecerea timpului liber, recreere, sport, misiuni, mitinguri, congrese, studii, vizitarea rudelor si prietenilor, efectuarea de afaceri sau alte motive profesionale, realizarea de tratamente medicale, pelerinaje religioase sau de alt ordin etc.
În rândul turistilor unei tari sunt inclusi: strainii nonrezidenti, nationalii rezidenti în afara, membrii echipajelor mijloacelor de transport straine aflate în reparatii sau în escala care apeleaza la serviciile de cazare-masa din acea tara, precum si vizitatorii de scurta durata (pasagerii aflati în croaziera si care debarca pentru a vizita tinutul etc.).
Organizatia Mondiala de Turism a propus clasificarea diferitelor tipuri de voiaje, pe seama acestui criteriu, în sase grupe:
1) timp liber, odihna, vacanta;
2) vizitarea rudelor si prietenilor;
3) afaceri si motive profesionale;
4) tratament medical;
5) pelerinaje/motive religioase;
6) alte cauze.
2) Durata sejurului serveste la identificarea altor doua categorii de vizitatori:
a). excursionistii (vizitatorii de o zi), care nu-si petrec noaptea în localitatea sau tara respectiva, si
b). turistii, care vor ramâne acolo cel putin o noapte.
Maximum de timp pe care o persoana îl poate petrece într-o tara pentru a fi considerata vizitator este de un an.
Conferinta Organizatiei Mondiale de Turism (OMT) de la Ottawa din iulie 1991 a redefinit turismul, precizând ca acest termen desemneaza activitatile angajate de persoane în cursul voiajelor sau sejurului lor în locuri situate în afara mediului rezidential pentru o perioada de peste 24 de ore sau de cel putin o noapte, fara a depasi un an, în vederea petrecerii timpului liber, pentru afaceri ori pentru alte motive , adica în alte scopuri decât prestarea unei activitati remunerate în locul vizitat [2].
În baza recomandarilor acestei conferinte, distingem:
1) turism intern, realizat de rezidentii unei tari care viziteaza propria lor tara;
2) turism receptor, când nerezidentii unei tari viziteaza o tara (alta decât a lor);
3) turism emitent, întâlnit atunci când rezidentii unei tari viziteaza alta tara.
Acestor trei forme li se pot asocia alte trei:
1) turismul interior, cuprinzând turismul intern si cel receptor;
2) turismul national, care include turismul intern si cel emitent;
3) turismul international, constituit din turismul receptor si emitent.
În afara termenului de turism, limbajul curent si cel de specialitate utilizeaza si altii, având un continut , la prima vedere, asemanator, cum ar fi cei de: recreere, calatorie, vizita, excursie etc. Specialistii în turism le atribuie totusi sensuri diferite.
Prin recreere se întelege tot ceea un individ întreprinde în timpul lui liber. În acest context, prin timp liber desemnam timpul asupra caruia omul dispune absolut liber, utilizându-l asa cum doreste el. Pentru a fi vorba de recreere, actiunile (casnice sau extradomiciliu) angajate în timpul liber trebuie sa fie constructive si placute (distanta sau spatiul nefiind implicate deci). Ea se poate realiza si în afara actelor de turism.
Calatoria este o notiune care presupune deplasarea unei persoane, cu sau fara un vehicul, între cel putin doua puncte (de plecare si de destinatie) situate în locuri diferite, cel care o efectueaza purtând denumirea de calator. Desi turismul o presupune, sfera ei de cuprinde depaseste continutul acestuia.
Vizita este notiunea cu întelesul cel mai apropiat de turism, indicând orice calatorie care se face în unul din cele sase motive enumerate mai înainte, autorul ei fiind vizitatorul. Ea se refera în acelasi timp la actele de turism si la excursii (dar nu numai).
Excursia este o vizita având durata de cel mult o zi, în timp ce turismul este o vizita în care persoana petrece cel putin o noapte într-un loc special de gazduire (colectiv sau privat) situat înlocul vizitat.
Din definitiile date turismului se desprind cel putin cinci elemente de luat în seama :
1) Actiunile pe care le presupune ies din categoria celor obisnuite sau de rutina, depasind totodata si spatiul în care acestea din urma se deruleaza.
2) Turismul presupune efectuarea de calatorii si, cu foarte putine exceptii, utilizarea unor mijloace de transport. Totusi, nu orice calatorie este si turism.
3) Cazarea la locul de destinatie (în hoteluri, moteluri, campinguri, locuinte ale rudelor sau prietenilor etc.) este o operatiune implicita.
4) Servirea mesei este un alt element care se impune asigurat la destinatie (prin gija turistului sau a furnizorului de servicii de turism).
5) Destinatia este avuta în vedere ca un spatiu în care vor avea loc niste actiuni speciale dorite, pentru derularea carora sunt necesare anumite facilitati care sa le sprijine. În acest context, animatia culturala (muzee, festivaluri etc.), sportiva (tenis, golf etc.), ludica ( discoteci, cazinouri etc.), paramedicala (centre de întretinere fizica, de masaj etc.) , istorica (monumente etc.), recreativa (tip Disneyland), comerciala si de alte tipuri se situeaza pe primul plan.
[1]W. Hunziker, K. Krapf: Grundriss der Allgemeinen Fremdenverkehrslehre, Nr.1 der Schriftenreihe des Seminars für Fremdenverkehr an der Handels-Hochschule St Gallen, Zurich, 1942.
[2] Robert Christie Mill: The Tourism System – An Introductory text, Second edition, Prentice Hall International Editions, New Jersey, 1992, p.8.