Categorie: Economie
Accesări: 702

Abordarea sectorului serviciilor seamănă  cu rezolvarea unei dileme în sensul că pe de o parte abordează un domeniu aflat în plină expansiune, atât la nivelul fiecărei economii dezvoltate, cât şi la nivelul economiei mondiale, dinamism care determină însăşi caracterizarea perioadei actuale drept “revoluţia serviciilor”, iar pe de altă parte, a unei literaturi de specialitate care a evoluat în anumite aspecte uneori în sensuri diametral opuse. Mai întâi serviciile au fost încadrate în domeniul neproductiv şi ulterior înscrierea într-unul deosebit de activ în desfăşurarea proceselor de producţie precum şi în structura economică în general.

Adam Smith autorul “Avuţiei Naţiunilor” situează sectorul serviciilor în domeniul muncii neproductive şi are în vedere viziunea “obiectuală” a rezultatului muncii; deşi susţine că “serviciile dispar chiar în clipa îndeplinirii lor şi nu lasă după ele aproape nici o urmă sau valoarea care să poată servi apoi la procurarea unei cantităţi egale de servicii”.

Economistul francez J. B. Say, apreciat ca un sistematizator al doctrinei lui Adam Smith, estompează delimitările realizate de predecesorul său referitor la munca productivă şi neproductivă şi creează astfel posibilitatea extinderii domeniului aferent muncii productive printr-un transfer al unor servicii neproductive.

Clasicul german  Fr. List aprecia că “naţiunea îşi trage energia productivă din forţele spirituale şi fizice ale indivizilor, din instituţiile sale civile şi politice, din fondul natural pus la dispoziţia sa sau din instrumentele care se găsesc în posesia sa şi care ele însele sunt produse materiale ale eforturilor spirituale şi fizice anterioare, adică din capitalul material agricol, industrial şi comercial”[1].

  1. S. Mill introduce o grupare pe criteriul utilităţilor rezultatelor din procesul de muncă. Astfel, munca serveşte pentru că produce:
  2. utilitate încorporată în obiecte, inclusiv în servicii cu caracter industrial;
  3. utilitate încorporată în persoane (de exemplu, educaţia);
  4. utilitate neîncorporată în ceva, ceea ce grupează serviciile de plăcere, de economisire de timp care contribuie la creşterea calităţii persoanei sau a lucrului.

În zilele noastre s-a ajuns la un anume consens în ceea ce priveşte încadrarea domeniului prestărilor de servicii în sectorul productiv. Se apreciază că activitatea de producţie se poate concretiza în producerea de bunuri materiale dar şi în produse nemateriale precum diagnosticul unui medic sau tunsul unui frizer; în primul caz se vorbeşte despre bunuri materiale iar în al doilea caz de un serviciu.

O definiţie a serviciilor dată de doi specialişti francezi J. Bremond şi A. Geledan ar fi aceea că: bunul serviciu este orice activitate care permite indivizilor sau colectivităţii să procure o valoare de întrebuinţare fără să treacă prin vânzarea bunurilor materiale. De exemplu: medicul sau profesorul pot utiliza suporturi materiale dar ceea ce oferă pacienţilor respectiv studenţilor nu reprezintă bunuri materiale specifice ci un serviciu[2].

Philip Kotler, părintele marketingului, defineşte serviciul ca fiind orice activitate sau avantaj pe care o parte îl oferă alteia şi care are în esenţă un caracter intangibil, neavând drept rezultat transferul proprietăţii vreunui lucru.

În viziunea lui Kotler, prestarea nu implică neapărat o legătură cu un produs tangibil, iar aprecierea referitoare la transferul proprietăţii are în vedere caracteristica serviciilor cărora le lipseşte atributul proprietăţii şi nu rolul în sine în transferul proprietăţii bunurilor, ca în cazul serviciilor de transport.

În concluzie, conceptul de servicii sugerează existenţa unui caracter eterogen al serviciilor, fapt ce vine în concordanţă cu toate studiile care abordează acest sector economic. Şi tocmai acest caracter eterogen îngreunează încadrarea şi definirea activităţii de servicii.

 

[1] Fr. List – “Sistemul naţional de economie politică”, Editura Academiei, Bucureşti, 1973

[2] Janine Bremond şi Alain Geledan – Dicţionar economic şi social, Editura Expert, Bucureşti, 1995