Economie

Transformările petrecute în Europa după primului război mondial, se vor constituii ca bază a schimbării ulterioare, a întregului sistem mondial şi a „ordinii" ce a guvernat relaţiile internaţionale până la acel moment. Printre evenimente ce au avut loc în această perioadă un interes aparte pentru tema analizată prezintă: dezmembrarea Germaniei, dezintegrarea Imperiului Austro-Ungar şi Otoman, dispariţia Imperiul Ţarist. Un al doilea proces important constă în formarea statelor naţionale unitare (România, Austria, Ungaria) sau federale (Iugoslavia şi Cehoslovacia). De asemenea, această perioadă este marcată de apariţia comunismului în Rusia (1917) şi continuarea expansiunii ruseşti spre Europa de Est şi Asia Centrală şi de Est, alături de creşterea rolului şi influenţei SUA în planul relaţiilor internaţionale, care devine una din marile puteri ale lumii.

Conferinţa de pace de la Paris (1919) şi semnarea celor cinci tratate de pace: la Verailles cu Germania (1919), la St. Germain cu Austria (1919), la Trianon cu Ungaria (1920), la Neuilly cu Bulgaria (1920) şi Sèvres cu Turcia (1920), cărora li se va adăuga Pacea de la Lausanne (1923) - marchează încheierea oficială a ostilităţilor primei conflagraţii mondiale, impunând o nouă ordine internaţională şi o redesenare hărţii politice a lumii.

Prin Tratatul de la Versailles semnat pe 28 iunie 1919, Germania este obligată să restituie Franţei Alsacia şi Lorena, Poloniei Poznania şi o parte a Prusiei Occidentale, în timp ce Belgia primeşte cantoanele Eupen şi Malmédy, iar Schlewig-ul de Nord este ataşat, prin plebiscit, Danemarcei. În acelaşi timp Saar-ul trece în administrarea Ligii Naţiunilor pentru o durată de 15 ani iar oraşul Danzing (Gdansk) este declarat „oraş liber", astfel Polonia obţine. Prin acelaşi tratat, Germaniei i se impune renunţarea la toate teritoriile coloniale pe care le posedă în Africa, Pacific sau China, acestea fiind plasate sub tutela principalelor puteri, prin „mandat" al Ligii Naţiunilor.

Ratificarea tratatelor de la Saint Germain cu Austria (10 sept. 1919) şi de la Trianon cu Ungaria (4 iun. 1920), consfinţeşte dispariţia Imperiului Austro-Ungar. Prin dezintegrarea acestuia i-au naştere o serie de noi state: Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia. Prin aceleaşi tratate Italiei îi revine Tirolul austriac iar României Transilvania. Prin Unirea Transilvaniei cu România asistăm la formarea statului naţional unitar român.

Austria şi Ungaria rezultă din separarea celor două nuclee ale Imperiului Austro-Ungar, suferind în acelaşi timp deposedări teritoriale.

Cehoslovacia formată din unirea celor trei provincii slave (Boemia, Moravia şi Slovacia) situate în nordul Imperiului Austro-Ungar reprezintă un exemplu tipic de aplicare, în cadrul tratatelor din 1919-1920, a principiului naţionalităţilor, în care fixarea frontierelor trebuia să ţină cont de limitele spaţiale ale grupurilor etnice.

Iugoslavia se formează din alipirea provinciilor sudice austro-ungare (Croţia, Bosnia şi Dalmaţia) statelor independente ale Serbiei şi Muntenegru.

Prin Tratatul de la Sèvres (10 aug 1920), între Puterile Aliate şi Turcia (10 aug. 1920), asistăm la dispariţia Imperiului Otoman. În urma aplicării tratatului au rezultat următoarele modificări teritoriale : Tracia răsăriteană şi malul european al Dardanelelor şi Izmirul revin Greciei, Siria şi Liban trec sub mandat francez, Irak şi Palestina trec sub mandat britanic, Dodecanezul revine Italiei, Transiordania, Arabia şi Yemenul devin formal independente.

Prin Tratatul de la Neuilly (27 nov. 1919), Bulgaria, participantă la război în tabăra Puterilor Centrale, trebuie să cedeze Iugoslaviei o parte a Macedoniei, României sudul Dobrogei şi Tracia orientală Greciei.

Între cele două războaie mondiale pe harta politică a lumii existau 71 de state independente, repartizate astfel: în Europa 31, în America 22, în Asia 12, în Africa 4, în Oceania 2.

Deceniul trei al secolului XX este marcat de acutizarea tendinţelor hegemonice ale Germaniei şi expansiunea fascismului care va declanşa cel de-al doilea război mondial în care Germania anexează Austria, Cehia, invadează Polonia, începe războiul cu Franţa şi Anglia în 1940. România, în această perioadă, suferă amputări teritoriale serioase prin "ultimatumul" dat de Stalin privind ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi ţinutul Herţei (iunie 1940), cedarea Ardealului de Nord-Est Ungariei hortiste şi pierderea judeţelor din Dobrogea de Sud (Durastor şi Caliacra) în favoarea Bulgariei. Astfel, se declanşează cea de-a doua conflagraţie mondială din acest secol cu consecinţe asupra hărţii politice atât a Europei cât şi a lumii.

După cel de-al doilea război mondial, pe Harta politică a lumii, s-au produs o serie de modificări ce au dus la apariţia a încă 96 de state, în 1989, fiind 167 de state. Aceste modificări se explică astfel:

• destrămarea vechilor imperii coloniale aparţinând statelor europene ce a dus la obţinerea independenţei politice a majorităţii statelor din Africa, Asia de Est, Sud-Vest, din Caraibe şi Oceania; (la 14 dec. 1960 - O.N.U. - Declaraţia cu privire la acordarea independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale.)
• apariţia unor noi forme de dominare economică, financiară, politică;
• apariţia sistemului comunist euro-asiatic (13 state) şi a Cubei;
• împărţirea Germaniei între puterile câştigătoare ale celui de-al doilea război mondial (între 1949­1990);
• creşterea influenţei URSS în Asia de Est, Sud-Est, Africa, America Latină;
• creşterea influenţei SUA în Europa de Vest ("planul Marshall") şi în America Centrală şi de Sud, Asia de Est;
• ciocniri de interese determină războaie locale (ex. Peninsula Indochina, Vietnam, Coreea, Afganistan etc.);
• dezvoltarea economică fără precedent a unor state învinse în cel de-al doilea război mondial: Germania în Europa şi Japonia în Asia;
• "războiul rece" între blocurile ideologice, economice şi militare (NATO, Pactul de la Varşovia) şi "bipolaritatea mondială".

Harta politică a continentului Europa înregistra la nivelul anului 1945 un număr de 31 state independente, pentru ca până în 1989 numărul lor să crească, prin declararea independenţei Maltei în 1964, la 32 de state. În prezent, numărul statelor Europei să fie de 43. După 1989 au apărut 11 noi state: Lituania, Letonia, Estonia, Slovenia, Croaţia, Ucraina, Belarus, Moldova, Macedonia, Bosnia, Slovacia.

Dacă la sfârşitul celui de-al doilea război mondial pe harta politică a Asiei existau 12 state independente situaţia a evoluat astfel:

• în perioada 1945 - 1960 au apărut 17 noi state (Indonesia, Iordania, Siria, Filipine, Pakistan, India, Myanmar, Sri Lanka, Israel, Coreea de Sud, Coreea de Nord, Bhutan, Vietnam, Laos, Cambogia, Malaysia, Cipru);
• în perioada 1961 - 1970 au apărut 4 noi state (Kuweit, Maldive, Singapore, Oman);
• în perioada 1971 - 1990 au apărut 5 noi state (Bahrein, Quatar, Emiratele Arabe Unite, Bangladesh, Brunei);
• în perioada de după 1991 încă 8 foste republici unionale sovietice se alătură ca republici autonome statelor asiatice (Georgia, Azerbaidjan, Kîrgîstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Armenia, Turkmenistan, Kazahstan);
• ultimul stat apărut pe harta politică a Asiei dar şi a lumii este Timorul de Est a cărei independenţă declarată în 1998 a fost recunoscută în 2002.

Astfel în prezent numărul statelor independente pe harta politică a Asiei este de 48. Pentru harta politică a continentul Africa care în 1945 număra doar patru state (Africa de Sud, Egipt, Etiopia, Liberia), perioada ulterioară a reprezentat o creştere explozivă a numărului de state, în prezent numărul acestora fiind de 53.

Evoluţia numărului de state pe harta politică a Africii s-a desfăşurat astfel:

• în perioada 1945 - 1960 au apărut 22 de noi state, din care 17 numai în anul 1960 numit astfel, „anul independenţei africane" (Libia, Sudan, Tunisia, Maroc, Ghana, Guineea, Togo, Madagascar, Congo/Zair, Somalia, Benin, Niger, Burkina Faso, Coasta de Fildeş, Republica Centrafricană, Congo, Gabon, Ciad, Senegal, Mali, Nigeria, Mauritania);
• în perioada 1961 - 1970 au apărut 15 noi state (Sierra Leone, Tanzania, Ruanda, Burundi, Algeria, Uganda, Kenya, Malawi, Zambia, Gambia, Botswana, Lesotho, Mauriţius, Swaziland, Guineea Ecuatorială);
• în perioada 1971 - 1990 au apărut 11 noi state (Guineea Bissau, Mozambic, Capul Verde, Comore, Sao Tome şi Principe, Angola, Seychelles, Zimbabwe, Namibia);
• cel mai nou stat al Africii este Eritrea - 24 mai 1993

Harta politică a celor două continente americane a înregistrat deasemenea modificări după 1945. La sfârşitul războiului în afara celor trei ţări mari ale Americii de Nord, mai existau 19 state independente în America Centrală şi de Sud.

• în perioada 1961 - 1970 au apărut 4 noi state (Jamaica, Trinidad şi Tobago, Guyana, Barbados);
• în perioada 1971 - 1990 au apărut 9 noi state (Bahamas, Grenada, Surinam, Dominica, St. Lucia, St. Vincent, Belize, Antigua, St. Kitts).

Pe continentul american sunt în prezent 35 de state (3 în America de Nord, 20 în America Centrală, 12 în America de Sud).

Pentru Oceania, dacă în 1945 existau doar două state (Australia şi Noua Zeelandă), în prezent numărul lor a crescut la 14.

• în perioada 1961 - 1970 au apărut 4 noi state (Samoa, Nauru, Tonga, Fiji);
• în perioada 1971 - 1990 au apărut 7 noi state (Papua Noua Guinee, Solomon, Kiribati, Tuvalu, Vanuatu, Marshall, Micronezia);
• cel mai nou stat al Oceaniei este Palau (1994).