Acordul Central European al Comerţului Liber, CEFTA (engl. Central European Free Trade Agreement) este un acord comercial de liber schimb a mărfurilor care a luat fiinţă la 21 decembrie 1992 la Cracovia şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993, având ca membri fondatori Cehoslovacia, ulterior Cehia şi Slovacia, Polonia şi Ungaria. Scopul acestei uniuni a fost adaptarea economiilor statelor membre la o piaţă comunitară lipsită de taxe vamale şi un exerciţiu de preaderare la Uniunea Europeană. Statele membre sunt evidenţiate în tabelul 4.
Celor 4 membri ai Grupului de la Vişegrad li s-au alăturat ulterior Slovenia (de la 1 ianuarie 1996), România (1 iulie 1997), Bulgaria (1 ianuarie 1999), şi Croaţia (1 martie 2003). CEFTA şi-a modificat componenţa de la 1 mai 2004, având în vedere că cinci dintre ţările membre (Cehia, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria) au aderat la UE, rămânând în Acord Bulgaria, Croaţia şi România. La data de 27 februarie 2006 sa semnat, la Skopje, Acordul de aderare a Republicii Macedonia la CEFTA, în prezent acesta aflându-se în proces de ratificare. Principala preocupare a ţărilor membre CEFTA în ultima perioadă a fost viitorul acestui Acord, având în vedere faptul că de la 1 ianuarie 2007, odată cu integrarea în UE, România şi Bulgaria s-au retras din CEFTA. Deşi a părăsit acest Acord la 1 ianuarie 2007 pentru a se alătura Uniunii Europene, România a arătat Uniunii Europene că are un rol de jucat în asigurarea stabilităţii şi securităţii în regiune.
Noul Acord va înlocui reţeaua actuală de 32 de acorduri bilaterale şi de comerţ liber dintre ţările din Europa de Sud-Est şi va contribui la crearea unei zone de comerţ liber in regiune. Acordul privind amendarea CEFTA va fi unul modern, în concordanţă cu regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Acordul a contribuit la îmbunătăţirea regimului comerţului şi la pregătirea membrilor săi pentru eventuala aderare la Uniunea Europeană.
Obiective generale
4- Părţile vor înfiinţa o zonă de comerţ liber în concordanţă cu prevederile Acordului CEFTA şi în conformitate cu regulile şi procedurile relevante ale OMC. Zona de comerţ liber va fi înfiinţată într-o perioadă de tranziţie ce se va încheia cel mai târziu la 31 decembrie 2010;
4- Consolidarea într-un singur acord a nivelului existent de liberalizare a comerţului realizat prin sistemul acordurilor bilaterale de comerţ liber deja încheiate între Părţi;
J- îmbunătăţirea, în continuare, a condiţiilor pentru promovarea investiţiilor, inclusiv a investiţiilor străine directe;
4- Creşterea comerţului cu mărfuri şi servicii şi impulsionarea investiţiilor prin reguli corecte, clare, stabile şi predictibile;
4- Eliminarea barierelor şi a distorsiunilor din calea comerţului şi facilitarea circulaţiei mărfurilor în tranzit şi a circulaţiei transfrontaliere a mărfurilor şi serviciilor între teritoriile Părţilor;
4- Oferirea de condiţii corecte de competiţie pentru comerţ exterior şi investiţii şi deschiderea treptată a pieţelor pentru achiziţii publice ale Părţilor;
4- Oferirea de protecţie corespunzătoare a drepturilor de proprietate intelectuală în conformitate cu standardele internaţionale;
4- Asigurarea de proceduri eficiente pentru implementarea şi aplicarea Acordului;
4- Contribuţia prin acestea la dezvoltarea armonioasă şi creşterea comerţului mondial.
Acordul European de Liber Schimb (The European Free Trade Association - AELS) a luat fiinţă la 3 mai 1960, ca alternativă a statelor europene care nu erau admise sau nu doreau să se alăture Comunităţii Economice Europene (astăzi Uniunea Europeană).
Convenţia AELS a fost semnată la 4 ianuarie 1960 în Stockholm de către 7 state. Astăzi, numai Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein au rămas membre ale AELS, dintre care numai Norvegia şi Elveţia sunt membri fondatori. Convenţia de la Stockholm a fost înlocuită cu Convenţia de la Vaduz (Liechtenstein) semnată la 21 iunie 2001 şi intrată în vigoare la 1 iunie 2002. Prin această nouă Convenţie au fost aduse câteva modificări:
J- introducerea unor noi domenii de cooperare: comerţul cu servicii, investiţiile, libera circulaţie a persoanelor, securitate socială, transportul aerian şi rutier, drepturile de proprietate intelectuală etc;
4- funcţiile Consiliului AELS au fost sporite în scopul de a reflecta schimbările istorice ale misiunii AELS, în special cu referire la regimul de zonă liberă a statelor partenere. Noua Convenţie oferă un cadru mult mai coeziv pentru relaţiile economice dintre cei patru membri şi un set îmbunătăţit de instrumente care să coordoneze relaţiilor lor interne, precum şi relaţiile externe cu actualele şi potenţialele ţări partenere.
Această convenţie promovează liberalizarea comerţului statelor membre. Trei dintre ţările AELS sunt membre ale Pieţei Interne a Uniunii Europene prin Acordul asupra Zonei Economice Europene (Economic European Area - EEA) intrată în vigoare în anul 1994. Cea de-a patra, Elveţia, a optat pentru o înţelegere bilaterală cu Uniunea Europeană. În plus, statele AELS au încheiat acorduri comerciale comune cu un număr de alte ţări.
Scopul iniţial al acestei organizaţii internaţionale era de a elimina taxele vamale asupra produselor industriale în comerţul dintre statele membre. Prin convenţia AELS, statele AELS au stabilit o zonă de liber-schimb pentru comerţul mărfurilor. Convenţia a fost completată, ulterior, printr-un acord de integrare economică pentru sectorul de servicii. Spre deosebire de Uniunea Europeană însă, AELS nu este o uniune vamală, ceea ce înseamnă că fiecare stat membru AELS poate stabili, în principiu, liber taxele vamale şi politica comercială externă privind state terţe (non-AELS).
Ce este Spaţiul Economic European
Spaţiul Economic European (SEE) uneşte cele 27 state membre UE şi cele trei state SEE AELS (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) într-o piaţă internă guvernată de aceleaşi reguli de bază. Aceste reguli au ca scop să permită mărfurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor să circule liber în cadrul SEE, într-un mediu deschis şi competitiv, un concept cunoscut drept cele patru libertăţi.
Obiectivul SEE
Obiectivul Acordului SEE, aşa cum este prezentat în Articolul 1, este de "a promova întărirea continuă şi echilibrată a relaţiilor comerciale şi economice dintre Părţile Contractante... în scopul creării unui Spaţiu Economic European omogen".
Acordul SEE asigură condiţii egale de afaceri în întreaga piaţă internă, prin reguli privind competiţia şi ajutoarele de stat. De asemenea, conţine prevederi orizontale referitoare la cele patru libertăţi, precum şi la cooperarea în afara celor patru libertăţi, în aşa numitele domenii de flanc. Acestea din urmă acoperă domenii cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, serviciile de informare, educaţia, instruirea şi tineretul, locurile de muncă, întreprinderea şi antreprenoriatul, protecţia civilă.
Cooperarea se desfăşoară prin activităţi comune de diferite tipuri, cum ar fi participarea SEE AELS la programele UE.
SEE nu acoperă următoarele domenii ale politicii UE :
4- politicile comune în domeniul agriculturii şi pisciculturii (deşi Acordul conţine prevederi privind diverse aspecte ale comerţului cu produse agricole şi piscicole);
J- uniunea vamală;
V- politica comercială comună;
4- politica externă şi de securitate comună;
4- justiţia şi afacerile interne (deşi Islanda şi Norvegia fac parte din reţeaua Schengen);
J- uniunea monetară (UEM).
Statele SEE AELS nu au transferat nici o competenţă legislativă către instituţiile SEE şi, ca urmare, toate deciziile SEE AELS sunt luate prin unanimitate.
Scurt istoric
De la înfiinţarea AELS în 1960, Comunitatea Europeană a fost cel mai important partener comercial al acesteia. În 1972, ţările AELS au semnat, cu titlu individual, acorduri de liber schimb cu CEE cu scopul de a elimina taxelele vamale la importul produselor industriale. Acest scop a fost atins, in linii generale, în 1977.
La mijlocul anilor '80, Comisia Europeană şi-a lansat ambiţiosul proiect al unei pieţe interne complet integrată. Planul a fost stabilit prin Actul Unic European, semnat în 1986. În 1984, statele AELS şi CE au adoptat o declaraţie privind înfiinţarea comună a unui Spaţiu Economic European (SEE), care enumera posibilele căi de cooperare, în special în domeniul comerţului cu mărfuri.
Statele AELS au înţeles determinarea politică a UE de a finaliza crearea pieţei interne până la 1 ianuarie 1993 şi au decis să continue dezvoltarea relaţiilor CE-AELS în paralel cu evoluţiile interne ale UE.
Între 1984 şi 1989 s-a realizat eliminarea barierelor din calea comerţului, caz cu caz. Totuşi, a devenit dificil pentru statele AELS şi pentru CE să coopereze în condiţiile în care unele domenii erau alese pentru cooperare, iar altele nu.
Ca urmare, în 1989 Jacques Delors, Preşedintele Comisiei Europene, a propus o nouă formă de parteneriat, mai structurată, care avea să devină Acordul SEE. Statele AELS din acea vreme (Austria, Finlanda, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Suedia şi Elveţia) au salutat ideea şi negocierile oficiale au început în iunie 1990. Acordul privind Spaţiul Economic European a fost semnat la 2 mai 1992 la Oporto şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994.
Elveţia a votat în decembrie 1992 împotriva statutului de membru al SEE şi, ulterior, şi-a menţinut şi dezvoltat relaţiile cu UE pe bază de acorduri bilaterale. De la 1 ianuarie 1995, Austria, Finlanda şi Suedia au participat la SEE ca state membre ale UE. Liechtenstein a devenit participant cu drepturi depline în SEE la 1 mai 1995.
Negocierile pentru extinderea SEE au avut loc în perioada ianuarie-iulie 2003. Începând cu 1 mai 2004 Uniunea Europeană şi SEE au fost extinse cu zece noi membri.
Organisme comune
J- Comitetul Comun SEE răspunde de administrarea permanentă a Acordului SEE. Este un forum în care se schimbă opinii şi se iau decizii prin consens pentru încorporarea legislaţiei Comunităţii în Acordul SEE. Comitetul Comun este format din ambasadorii statelor SEE AELS la UE, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai statelor membre UE ;
J- Consiliul SEE, compus din miniştrii de externe ai statelor UE şi SEE AELS, furnizează impulsul politic pentru dezvoltarea Acordului şi orientări pentru Comitetul Comun ;
J- Comitetul Comun Parlamentar al SEE (CCP SEE) cuprinde membri ai parlamentelor statelor SEE AELS şi ai Parlamentului European. Comitetul contribuie, prin dialog şi dezbatere, la o mai bună înţelegere între Comunitate şi statele AELS în domeniile acoperite de Acord ;
J- Comitetul Consultativ SEE cuprinde membri ai Comitetului Consultativ AELS şi ai Comitetului Economic şi Social al UE. Comitetul lucrează pentru întărirea contactelor dintre partenerii sociali ai ambelor părţi şi pentru cooperarea într-o manieră organizată şi cu caracter de regularitate, în scopul întăririi cunoaşterii şi al asigurării fluxului de date pentru aspectele economice şi sociale ale SEE.