Costin Kiriţescu în lucrarea citată anterior avansează două definiţii care circulă în legătură cu masa monetară:
- Masa monetară este o mărime eterogenă constând din suma activelor care pot fi utilizate pe teritoriul unei ţări pentru cumpărarea de bunuri şi servicii şi pentru achitarea datoriilor (definiţia monetaristă)
- Masa monetară este agregatul sau agregatele financiare care sunt strâns corelate cu produsul naţional brut sau cu un alt indicator al activităţii economice.
În structura masei monetare se cuprind:
- monedele principale;
- bancnotele şi biletele de tezaur;
- banii divizionari de metal şi hârtie;
- banii de cont.
Privită dintr-o altă structură, masa monetară cuprinde numerarul şi banii scripturali. Aceste două componente au aceleaşi funcţii în activitatea economică şi se pot transforma una în cealaltă. Ponderea cea mai mare în masa monetară o au banii scripturali.
Pentru a determina nivelul masei monetare se iau în considerare mijloacele băneşti existente în conturile clienţilor, plus numerarul în circulaţie, respectiv, elementele din pasivul băncilor comerciale şi cele ale băncii centrale.
Structura masei monetare
Masa monetară se prezintă ca o mărime eterogenă constând din totalitatea activelor care pot fi utilizate pentru procurarea bunurilor şi serviciilor şi pentru plata datoriilor.
Altfel spus, masa monetară reprezintă ansamblul mijloacelor de plată, respectiv de lichiditate, existente la un moment dat în cadrul unei economii.
Generalizând diferitele accepţiuni şi interpretări date masei monetare, sferei sale de cuprindere, majoritatea monetariştilor au apreciat că în structura acesteia pot fi incluse următoarele active:
1 . moneda efectivă sau numerarul (bilete de bancă şi monedă divizionară);
- moneda de cont, respectiv disponibilităţi în conturi curente;
- depunerile la termen şi în vederea economisirii;
- alte active, cu grad mai mare sau mai mic de lichiditate.
Moneda efectivă
Este solicitată de agenţii economici, nu în calitate de marfa, ci pentru bunurile şi serviciile ce pot fi procurate în schimbul ei.
Moneda efectivă reprezintă, deci, activul cel mai lichid, fiind, totodată, una din componentele importante ale masei monetare.
Moneda de cont (disponibilităţile în conturi curente la vedere). Acelaşi grad de lichiditate îl probează şi disponibilităţile din conturile curente şi asupra cărora pot fi trase cecuri şi efectua plăţi fără preaviz. O sumă depusă în cont poate fi considerată monedă întrucât titularul depozitului respectiv poate să-şi achite datoriile sau să-şi procure bunuri şi servicii cu cecuri trase asupra sa. Aceste disponibilităţi în conturi la vedere au aceleaşi calităţi precum moneda efectivă, putând fi transformate, fără restricţii, una în cealaltă. În practica din ţările dezvoltate, majoritatea tranzacţiilor (peste 90%) se lichidează cu ajutorul cecurilor.
Depozitele la termen şi în vederea economisirii. Alături de moneda efectivă şi de cont, în structura masei monetare sunt incluse depozitele la termen constituite la bănci, case de economii etc., asupra cărora nu pot fi trase cecuri şi efectua plăţi imediate, dar care pot fi retrase după un preaviz.
Alte active. Din aceleaşi raţiuni, în structura masei monetare sunt incluse şi activele plasate în diferite titluri, emise şi puse în circulaţie pe piaţa financiar-monetară, ele având un grad mai mare sau mai mic de lichiditate.