Activul este un bun aparţinând unei persoane şi care poate fi valorificat în activitatea economică. În raport cu natura procesului de valorificare, activele sunt de două feluri: reale şi financiare.
Activele reale sunt constituite din bunuri corporale (tangibile) sau incorporale (intangibile) care, integrate în circuitul economic, generează venituri în viitor sub formă de profituri, rente, chirii etc. (engl. tangible sau real assets).
Activele financiare sunt materializate în înscrisuri (hârtii ori înregistrări în cont) care consacră drepturile băneşti ale deţinătorilor lor, precum şi drepturile acestuia asupra unor venituri viitoare rezultate din valorificarea activelor respective (dobânzi, dividende, etc.).
După tipul activelor care se negociază şi mecanismul prin care acestea sunt introduse în circuitul economic, piaţa financiară este formată din 3 mari sectoare: piaţa bancară, piaţa monetară, piaţa de capital.
Piaţa bancară se caracterizează prin tranzacţii cu active bancare nonnegociabile, a căror lichiditate este maximă. Societăţile bancare au rol de intermediere între investitori şi utilizatori, pe baza relaţiilor de credit. Piaţa bancară se caracterizează prin risc redus, siguranţă (posibilitatea retragerii activelor în orice moment).
Piaţa monetară este caracterizată prin tranzacţii cu active financiare pe termen scurt de către societăţile financiare. Activele monetare au grad ridicat de lichiditate şi sunt negociabile (exemple de active financiare pe termen scurt: depozite bancare, bilete la ordin, cecuri, certificate de depozit).
O componentă distinctă a pieţei monetare este piaţa valutară, care asigură conversia activelor dintr-o valută în alta.
Piaţa de capital este specializată în tranzacţii cu active financiare pe termen rnediu şi lung. Aceste active au un grad de risc mai mare şi sunt negociabile.
Motivaţia principală a unei pieţe de capital constă în economia şi plasarea valorilor mobiliare ale agenţilor economici în căutare de capital, către posibilii investitori, deţinători de excedente băneşti.
Mişcarea fondurilor în economie se poate face:
- fie ca o finanţare indirectă (prin concentrarea fondurilor disponibile în bănci şi utilizarea acestor resurse pentru creditarea utilizatorilor de fonduri),
- fie ca o finanţare directă (prin emisiuni de titluri financiare de către utilizatorii de fonduri). Şi finanţarea directă poate avea forme în care se apelează la intermediari.
Transferurile de capital între cei ce economisesc şi cei ce au nevoie de capital se poate face în trei modalităţi diferite:
l.Transferuri directe de bani şi titluri de valoare, atunci când o firmă vinde acţuni sau obligaţiuni, direct către investitori, fără să apeleze la intermediari.
2.Transferuri prin intermediul unui dealer (o
casă de investiţii). Dealer-ul serveşte drept intermediar şi facilitează emisiunea de titluri financiare.
3.Transferuri printr-un intermediar financiar
(bancă, fond mutual). Intermediarul obţine fonduri emiţând propriile titluri de valoare şi apoi utilizează banii pentru a cumpăra titlurile emise de unele firme.
Aceşti intermediari financiari fac mai mult decât un simplu transfer de bani şi titluri: ei creează produse financiare noi.
În cazul finanţării directe, se stabileşte o reţea între emitenţii de titluri (cererea de fonduri) şi investitori (oferta de fonduri).
Deci, ca pe orice piaţă se confruntă cererea şi oferta. În cazul pieţei capitalului: cererea şi oferta de capital.
Cererea de capital este exprimată de către societăţilor publice şi private, instituţii financiar-bancare naţionale şi internaţionale, societăţi de asigurări, etc.
Cererea de capital poate fi structurală (se concretizează în finanţarea de investiţii productive şi acţiuni sociale, constituirea capitalurilor financiare ale societăţilor publice şi private, etc.) sau legată de factori conjuncturali (indisponibilitatea resurselor financiare interne, necesităţi financiare determinate de deficitele bugetare şi ale balanţelor de plăţi, etc.).
Debitorii se pot clasifica, fie după activitatea economică, fie după scopul urmărit. După primul criteriu, debitorii pot fi: guvernele, întreprinderile publice şi private fără profil financiar, instituţii financiare, instituţii monetare centrale, etc. După scopul urmărit avem pentru finanţarea industiei şi gospodăriei comunale, petrol şi gaze naturale, transport şi servicii publice, bănci şi finanţe, organizaţii internaţionale, scopuri generale.
Oferta de capital provine din economisire. Persoanele fizice şi juridice care dispun de astfel de economii le pot depune la bănci sau le pot investi, fie în investiţii reale, fie în plasamente.
Investitorii pot fi individuali (persoane fizice sau juridice care realizează tranzacţii de dimensiuni modeste) sau instituţionali (societăţi sau instituţii care fac tranzacţii de dimensiuni mari: bănci, societăţi de asigurare, societăţi de investiţii, fonduri mutuale, fonduri de pensii).