Pin It

Titlurile financiare reprezintă modul de existenţă a activelor nebancare. Ele sunt exprimate într-un înscris (document scris sau înregistrare electronică), care atestă existenţa unei relaţii contractuale între emitent şi deţinător şi garantează drepturile posesorului lor (engl. securities). Din acest punct de vedere ele fac parte din categoria titlurilorde valoare de credit, având o serie de trăsături, în cadrul lor făcându-se deosebire între cele comerciale şi necomerciale.

Titlurile comerciale includ, atât titlurile care exprimă un drept real asupra mărfii aflate în depozit (recipisa de depozit - engl. warehouse receipt) sau pe vas (conosamentul - engl. bill of lading), cât şi titlurile care constată o creanţă comercială a deţinătorului lor (efecte de comerţ).

Titlurile necomerciale includ titlurile de valoare care rezultă din operaţiuni financiare pe termen scurt (instrumente monetare) sau pe termen lung (instrumente de capital).

Titlurile de capital permit transformarea unor valori imobiliare prin esenţa lor (pământ, clădiri, echipamente) în valori mobiliare prin natura lor (acţiuni, etc.).

Titlurile financiare au o anumită valoare (hârtii de valoare). Deţinătorul lor se află în poziţia de investitor - a investit fondurile sale şi şi-a asumat riscul deţinerii lor. Din acest punct de vedere, titlurile financiare sunt drepturi, pretenţii (engl. claims) asupra unor venituri viitoare.

Valoarea intrinsecă a titlurilor se determină prin calcul şi este funcţie de rezultatele plasamentului, de veniturile viitoare ale investiţiei.

Valoarea de piaţă se formează în mod curent în raport cu cererea şi oferta pentru titlurile respective şi reflectă estimările, anticipările oamenilor de afaceri privind

performanţele activului respectiv.

Titlurile financiare sunt titluri de valoare care dau dreptul deţinătorilor - investitori - de a obţine în condiţiile specificate în titlu, o parte din veniturile viitoare ale emitentului.

Produsele bursiere reprezintă totalitatea titlurilor financiare ce se tranzacţionează pe piaţa de capital. După modul în care sunt create, produsele bursiere pot fi: primare, derivate, sintetice.

Titlurile primare sunt emise de utilizatorii de fonduri

  • pentru mobilizarea capitalului propriu (se numesc şi instrumente de proprietate, engl. equity instruments, cum sunt, de exemplu, acţiunile)
  • sau pentru atragerea capitalului împrumutat (se numesc şi instrumente de datorie, engl. debt instruments, cum sunt de exemplu obligaţiunile).

Rolul titlurilor primare este dublu:

^ de a asigura mobilizarea capitalului pe termen lung,

^ de a acorda drepturi asupra veniturilor băneşti ale emitentului.

Titlurile derivate sunt produse bursiere rezultate din contracte încheiate între emitent (vânzător) şi beneficiar (cumpărător) şi care dau celui din urmă drepturi asupra unor active ale emitentului, la o scadenţă viitoare, în condiţiile stabilite prin contract. Titlurile derivate sunt de două feluri: contracte futures şi opţiuni.

Produsele sintetice rezultă din combinarea de către societatea financiară a unor active financiare diferite şi crearea unui instrument de plasament nou.

În continuare, vom analiza în detaliu cele două tipuri principale de titluri financiare: acţiunile şi obligaţiunile.

Acţiunile (engl. shares) sunt titluri financiare emise de o companie pentru constituirea, mărirea sau restructurarea capitalului propriu. Sunt valori mobiliare care reprezintă o cotă parte din capitalul social al unei societăţi şi care încorporează drepturi sociale şi patrimoniale.

În funcţie de drepturile conferite, distingem două tipuri de acţiuni:

  • acţiuni comune şi
  • acţiuni preferenţiale.

Acţiunile comune dau drept de vot, dau drept la dividend (dividendul este un venit variabil), dreptul la informare, etc.

Acţiunile preferenţiale nu dau drept de vot, în schimb dau drept la un dividend fix, care se plăteşte înaintea celui variabil.

Mai distingem între:

  • acţiuni nominative (cele care au înscrise pe ele numele deţinătorului, iar transferarea dreptului de proprietate se face nominal) şi
  • acţiuni la purtător (toate drepturile conferite de acţiune revin celui ce deţine acţiunea).

La emisiune preţul este valoarea nominală (valoarea paritară) ce rezultă din împărţirea capitalului social la numărul de acţiuni.

Obligaţiunile (engl. bonds) sunt titluri reprezentative ale unei creanţe a deţinătorului asupra emitentului, care poate fi statul, un organism public sau o societate comercială. Ele dau dreptul la încasarea unei dobânzi şi vor fi răscumpărate de către emitent la scadenţă.

Pentru emitent, obligaţiunile reprezintă un instrument de mobilizare a capitalului de împrumut. Ele au valoare nominală şi dau drept de încasare a unui cupon (dobânda).

Emisiunea se poate face, fie ad pari (la valoarea nominală), fie sub pari (sub valoarea nominală). Rambursarea se poate face, fie ad pari, fie supra pari (peste valoarea nominală).

Tipuri de obligaţiuni.

  • obligaţiune ipotecară (engl. mortgage bond) - sunt obligaţiuni pentru care datoria este garantată cu ipotecă pe activele emitentului;
  • obligaţiune generală (engl. debenture bond) - este o creanţă pe ansamblul activelor emitentului, negarantată;
  • obligaţiune asigurată (engl. colateral trustbond) - este garantată cu titluri asupra unor terţi, deţinute de emitent şi depuse la un garant;
  • obligaţiune cu fond de răscumpărare (engl. sinking fund bond) - emitentul alimentează periodic un fond din care va răscumpăra la scadenţă obligaţiunea;
  • obligaţiune retractabilă (engl. callable bond) - poate fi răscumpărată înainte de scadenţă;
  • obligaţiune convertibilă (engl. convertiblebond) - poate fi preschimbată, la opţiunea deţinătorului, în acţiuni.

Deosebiri între acţiuni şi obligaţiuni:

  • acţiunile reprezintă parte din capitalul unei societăţi pe acţiuni, în timp ce obligaţiunile sunt o fracţiune dintr-un împrumut;
  • din punct de vedere al rolului oferit deţinătorului în gestiunea companiei, spre deosebire de obligaţiuni care nu conferă nici un rol, acţiunile dau drept de vot în Adunarea Generală a Acţionarilor;
  • veniturile acţionarilor sunt variabile (în funcţie de profituri şi de politica de dividende a companiei); veniturile obligatarilor sunt fixe, stabilite sub forma de cupoane;
  • riscurile asumate de acţionari sunt mai mari decât cele ale obligatarilor; acţionarii asumă riscuri legate de evoluţia nefavorabilă a afacerii mergând până la faliment, în timp ce obligatarii îşi asumă riscul eventualei nerambursări;
  • în timp ce obligaţiunile au scadenţă (moment în care este rambursată valoarea nominală), acţiunile sunt emise pe perioadă nedeterminată.