Categorie: Economie
Accesări: 1478

Contul este un procedeu specific metodei contabilităţii care reflectă existenţa şi mişcarea fiecărui element patrimonial ca efect al modificărilor produse de operaţiile economice ce au loc într-o perioadă de gestiune.

Spre deosebire de bilanţ, care prezintă la un moment dat în expresie valorică situaţia sintetică a tuturor elementelor de activ şi pasiv, contul serveşte la evidenţierea numai a elementelor concrete modificate de operaţia economică care a avut loc.

Acest procedeu este conceput în aşa fel încât să preia existenţele de activ şi pasiv din bilanţul de la începutul perioadei de gestiune, iar în cursul perioadei de gestiune înregistrează modificările în patrimoniu, ca la finele perioadei de gestiune să-i ofere existenţele patrimoniale necesare întocmirii bilanţului la sfârşitul perioadei pe baza relaţiei matematice :

Existenţe iniţiale  + Creşteri – Micşorări = Existenţe finale

Pentru fiecare fel sau grupă de mijloace sau surse se deschide câte un cont distinct în contabilitatea curentă, cu ajutorul căruia se înregistrează pe baza documentelor primare şi în etalon valoric, existentul la începutul perioadei de gestiune al elementului patrimonial, pentru care s-a deschis contul, a modificărilor acestuia, determinate de operaţiunile economice şi financiare din timpul perioadei de gestiune, în final determinându-se şi existentul la sfârşitul perioadei de gestiune.

Modificările determinate de operaţiile economice şi care sunt evidenţiate cu ajutorul conturilor în mod distinct pentru fiecare element patrimonial, nu pot avea loc decât în două sensuri: creşteri şi micşorări. Ca urmare, contul a trebuit să îmbrace o formă ca să permită înregistrarea separată a celor două feluri de modificări, pentru a putea cunoaşte şi explica numărul de modificări, mărimea lor, cât, şi totalul pe fiecare sens de modificare.

Elementele care formează structura contului sunt:

Titlul sau denumirea contului defineşte elementul de activ sau de pasiv pentru care s-a deschis contul respectiv şi a cărei evidenţă o ţine. Titlurile conturilor sunt însoţite de simbolurile corespunzătoare stabilite prin cadrul general al planului de conturi. De exemplu: contul “Mijloace fixe” cu simbolul 123, contul “Materiale” cu simbolul 211, contul “Capital statutar” cu simbolul 311.

Debitul şi creditul sunt denumirile celor două părţi opuse ale contului, care permit separarea celor două sensuri de modificări, pe care le determină operaţiile economice. Partea stângă a contului se numeşte debit, partea dreaptă – credit. Debitul şi creditul sunt două denumiri convenţionale menţinute în doctrina economică din trecutul îndepărtat, când contul era privit ca mijloc de a evidenţia socoteli între persoane. Denumirea provine de la verbele latine debere – a datora, şi credere – a crede, a avea încredere. Noţiunea de debit provine de la aceea de debitor adică persoana care, după ce primeşte o valoare are de dat ceva, de restituit, iar noţiunea de credit provine de la creditor adică acela care a avut încredere şi a dat ceva şi are de primit o valoare.

Rulajul reprezintă mişcarea sau sumele înregistrate succesiv într-o perioadă de gestiune în debitul şi creditul unui cont, corespunzător creşterilor şi micşorărilor, determinate de operaţiile economice referitoare la contul respectiv. Rulajul contului este de două feluri: rulaj debitor care reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe partea de debit a unui cont şi rulaj creditor – reprezintă totalitatea înregistrărilor făcute pe partea de credit.

Soldul contului exprimă existentul valoric la un moment dat al elementului patrimonial care se evidenţiază cu ajutorul contului respectiv. Soldul se determină ca diferenţă dintre totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare. Dacă totalul sumelor debitoare este mai mare ca  totalul sumelor creditoare, contul prezintă sold debitor,  în caz contrar (totalul sumelor debitoare este mai mic ca totalul sumelor creditoare) contul prezintă sold creditor, iar dacă totalul sumelor debitoare este egal cu totalul sumelor creditoare, contul nu are sold şi se numeşte cont soldat sau balansat. Soldurile se stabilesc, de regulă, la sfârşitul perioadei de gestiune, reprezentând soldul final, care la începutul perioadei următoare de gestiune, apare ca sold iniţial