Reuşita creării unei întreprinderi şi desfăşurarea eficientă a activităţii acesteia depind în mod hotărâtor de personalitatea, calităţile şi motivarea celor care doresc să demareze o afacere – întreprinzătorii.
În conformitate cu Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea IMM-urilor, întreprinzătorul este definit ca o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice organizează o societate comercială – întreprindere autonomă patrimonial şi autorizată să facă acte şi fapte de comerţ în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă în condiţii de concurenţă.
Întreprinzătorul este persoana sau grupul de persoane care îşi asumă riscurile creării şi administrării unei firme combinând diverşi factori de producţie în vederea realizării pe piaţă a bunurilor şi serviciilor.
Riscurile asumate de întreprinzători sunt numeroase, cele mai importante fiind:
⇒ apariţia unor noi concurenţi;
⇒ nivelul mai scăzut al cererii efective pe piaţă faţă de cel prevăzut;
⇒ rupturi de aprovizionare;
⇒ costuri mai ridicate ale factorilor de producţie;
⇒ schimbarea politicii economice a statului.
Numeroşi economişti, precum R.Cantillon, J.B.Say, J.Schumpeter consideră
întreprinzătorul ca fiind „motorul dezvoltării economiei”.
Cantillon evidenţiază că întreprinzătorul este agentul care cumpără factorii de producţie pentru a putea realiza produse destinate vânzării pe piaţă, în condiţiile în care cheltuielile sunt cunoscute însă venituri obtenabile sunt incerte. În conformitate cu părerile lui J.B.Say, întreprinzătorul retrage resursele economice dintr-un domeniu de activitate şi le introduce într-un domeniu cu productivitate ridicată. Schumpeter defineşte întreprinzătorul ca fiind agentul care realizează noi combinaţii ale factorilor de producţie, „subiectul inovator prin excelenţă” care lansează economia pe calea progresului. Schumpeter distinge cinci tipuri de combinaţii noi realizate de
întreprindere:
ª fabricarea de noi bunuri sau îmbunătăţirea calităţii celor existente;
ª introducerea de metode noi de fabricaţie;
ª identificarea de noi pieţe de desfacere;
ª identificarea sau cucerirea de noi surse de materii prime naturale sau artificiale;
ª realizarea unei noi organizări a producţiei.
În viziunea aceluiaşi economist întreprinzătorul are următoarele funcţii:
ª asigurarea capitalului necesar firmei;
ª procurarea şi combinarea resurselor materiale şi umane pe baza organizării conducerii, producţiei şi a muncii;
ª asumarea riscurilor în activitatea desfăşurată datorate în principal
posibilităţii ca produsele realizate să nu-şi găsească cumpărători. Întreprinzătorul joacă un rol central în economia de piaţă, fiind animat de
motivaţii individuale de reuşită, profitul remunerând capacitatea de inovare a întreprinderii. Întreprinzătorul este întotdeauna ameninţat de birocraţie în general, şi în special de cea a marii întreprinderii - aceasta eliminându-i pe întreprinzători - anulează orice sursă de inovare şi de creştere economică.