Componenta principală a sistemului protecţiei sociale este reprezentată de asigurările sociale, destinate ocrotirii salariaţilor, pensionarilor şi familiilor lor, precum şi altor categorii sociale, în cazurile de incapacitate temporară sau permanentă de muncă.
Există mai multe principii care guvernează existenţa şi buna funcţionare a sistemului de asigurări sociale. Între acestea pot fi enumerate:
- Generalizarea, practic se aplică la toţi salariaţii din economia naţională, la persoanele care realizează venituri din muncă şi la membrii familiilor acestora. Interesul acestei generalizări este nu numai de a mări numărul beneficiarilor de asigurări sociale, dar, mai mult decât atât, „de a creşte volumul de cotizaţii şi de a crea o solidaritate cvasitotală între toţi membrii comunităţii în realizarea unei distribuiri generale a veniturilor obţinute".
- Extinderea garanţiilor obţinute. Din asigurările sociale sunt acoperite, cu diferenţe de la o perioada la alta, riscuri şi cheltuieli care-i privesc pe salariaţi, pe membrii familiilor acestora, pe pensionari, iar în unele cazuri pe persoanele nerezidente. Între riscurile şi cheltuielile sociale avute în vedere se pot menţiona: bolile, accidentele, invaliditatea, şomajul, bătrâneţea, decesul, maternitatea, cheltuielile legate de recuperarea şi îngrijirea sănătăţii şi altele.
- Unicitatea sistemului de asigurări sociale. Conform acestui principiu, există şi funcţionează un singur sistem public naţional de asigurări sociale de stat, bazat pe aceleaşi norme de drept. Unicitatea este expresia solidarităţii sociale, în general, şi a solidarităţii între generaţii, în special. Avantajele instituirii unui sistem unic de asigurări sociale îşi vădesc utilitatea pe piaţa muncii, care devine astfel mai mobilă, nemaiexistând rigiditatea anterioară specifică unor sisteme paralele de asigurări sociale cu caracteristici diferite. De menţionat însă că nivelul prestaţiilor oferite prin sistemul public de asigurări sociale este unul relativ redus. De aceea, se pot constitui regimuri sociale private, facultative care să completeze, să îmbunătăţească nivelul prestaţiilor oferite prin sistemul unic, obligatoriu de asigurări sociale.
- Egalitatea. Potrivit acestui principiu, se asigură tuturor participanţilor la sistemul public, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. Ocrotirea beneficiarilor prin sistemul public de asigurări sociale se face în concordanţă cu salariul, respectiv venitul realizat, după caz. Prin urmare, nivelul salariului, al venitului, este elementul fundamental în funcţie de care se determină cuantumul pensiilor, indemnizaţiilor, ajutoarelor. Cetăţenii români care îşi desfăşoară activitatea în străinătate, în interesul statului român, sunt cuprinşi în sistemul public naţional de asigurări sociale. Persoanele care îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi sunt asigurate prin sistemul public naţional beneficiază de drepturi de asigurări sociale, potrivit condiţiilor stipulate prin convenţiile internaţionale sau bilaterale la care România este parte semnatară.
- Obligativitatea. În concordanţă cu acest principiu, persoanele fizice care desfăşoară activităţi aducătoare de venituri şi îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege sunt cuprinse în mod obligatoriu în sistemul public de asigurări sociale, beneficiind de prestaţii şi având obligaţii reglementate de lege. Obligativitatea este corelată altor două principii şi anume: generalizării şi garantării asigurărilor sociale. Obligativitatea are ca efect reducerea gradului de dependenţă a unei persoane, în cazul producerii riscului şi lipsei veniturilor, faţă de alte persoane şi în acelaşi timp,
ea constituie premisa asigurării echilibrului financiar al sistemului public naţional al asigurărilor sociale.
- Garantarea de către stat a drepturilor de asigurări sociale. Statul este garantul drepturilor legiferate prin sistemul public naţional de asigurări sociale. De aceea, în situaţii temeinic motivate, statul sprijină sistemul prin acoperirea deficitelor financiare, potrivit prevederilor legii bugetului de stat.
- Contributivitatea. Potrivit acestui principiu, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de către persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite. Trebuie subliniat că, în baza noilor reglementări juridice, fondurile provin atât de la angajatori, cât şi de la asiguraţi. Astfel, acei asiguraţi care au calitatea de salariat plătesc la sistemul asigurărilor sociale aproximativ o treime din contribuţia totală datorată, calculată în raport cu salariul brut şi cu cota aferentă grupei pentru condiţiile normale de lucru. Restul contribuţiei datorate pentru salariat cade în sarcina angajatorilor. Persoanele care nu au calitatea de salariat, dar care, potrivit legii, devin asiguraţi ai sistemului public de asigurări sociale, îşi suportă şi plătesc singuri contribuţia datorată. Pentru şomeri, contribuţiile de asigurări sociale se plătesc din fondul pentru plata ajutorului de şomaj.
- Principiul repartiţiei (redistribuirii). În procesul de realizare a ţelurilor pentru care a fost creat sistemul asigurărilor sociale are loc un proces de redistribuire, rezultând pe de o parte din modul de prelevare a fondurilor şi a plăţii contribuţiei în folosul asigurărilor sociale şi pe de altă parte din destinaţiile şi beneficiarii prestaţiilor oferite prin sistem (categorii sociale lipsite de venituri sau cu venituri mici, afectate în mare măsură de riscuri, cu mijloace de subzistenţă reduse). Cu ocazia redistribuirii fondurilor sistemului asigurărilor sociale către beneficiarii prestaţiilor cu venituri reduse sau fără venituri se realizează şi atenuarea diferenţei între membrii societăţii.
- Protecţia oferită prin sistem se întinde, în toate cazurile prevăzute de lege, la toate categoriile care se încadrează în anumite condiţii şi pe întreaga perioadă pe care riscul se manifestă. Astfel, membrii asiguraţi sunt ocrotiţi în toate cazurile şi pentru toată perioada de pierdere a capacităţii de muncă, iar mamele beneficiază de ocrotire socială deosebită în caz de sarcină, lăuzie, pentru creşterea şi îngrijirea copiilor până la o anumit vârstă, când au copii bolnavi, ş.a.
- Principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public. Asigurările sociale de pensii se înfăptuiesc prin organe proprii. În acest scop s-a înfiinţat Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale cu structura centrală şi teritorială, organism autonom care administrează şi gestionează sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
- Ocrotirea cetăţenilor se realizează în concordanţă cu cerinţele eticii şi justiţiei sociale. În acest sens, se urmăreşte realizarea unui raport echitabil între veniturile salariale şi pensii, între pensiile mari şi cele mici, între pensii şi diferite tipuri de ajutoare.
- Indemnizaţiile, ajutoarele şi pensiile de asigurări sociale, până la un anumit nivel, sunt scutite de impozite. De asemenea, sunt scutite de taxe şi acte procedurale pentru dobândirea lor.
- Drepturile de pensii şi indemnizaţii de asigurări sociale sunt imprescriptibile.
- Pensiile, indemnizaţiile şi ajutoarele nu pot fi cedate nici total, nici parţial .
Aceste drepturi au caracter strict personal şi nu pot face obiectul vreunei tranzacţii sau al unei cesiuni de creanţă, fiind menite să asigure condiţii decente de viaţă persoanei căreia i-au fost acordate.
Rolul asigurărilor sociale rezultă din principiile care stau la baza lor, precum şi din modul în care se constituie şi se utilizează fondurile băneşti aferente acestora. Pe măsura dezvoltării economiei, s-au dezvoltat şi perfecţionat şi asigurările sociale, rolul şi importanta lor căpătând valenţe noi.