Istoria antreprenoriatului începe în franţa secolului al XVI-lea, perioadă în care antreprenori erau numite persoanele angajate în conducerea expediţiilor militare. După 1700, conceptul se diversifică, antreprenor fiind acea persoană care administrează şosele, păduri sau porturi.
Richard Cantillon (1697 – 1734) a introdus termenul de întreprinzător, pentru el acest termen gravitând în jurul asumării riscului. El descrie întreprinzătorul ca fiind un neguţător care-şi riscă propriul capital.
Din acea perioadă şi până în zilele noastre, activitatea antreprenorială a fost asociată cu asumarea riscului.
Al doilea autor interest de aspectele antreprenoriale şi care a adus o contribuţie foarte mare şcolii de gândire antreprenoriale a fost Jean Baptiste Say (1767 – 1832). Definiţia dată de acesta şi care a supravieţuit până în secolul XX este următoarea: “antreprenorul este un agent care uneşte toate mijloacele de producţie şi care găseşte în valoarea produselor recuperarea întregului capital pe care îl utilizează, valoarea salariilor, dobânzilor şi a rentei pe care le plăteşte, precum şi profitul care îi aparţine lui însuşi”.
Astfel în opinia lui Say, întreprinzătorul îşi dedică timpul, talentul şi resursele în direcţia producerii, distribuirii şi consumului de bunuri şi servicii. Răsplata întreprinzătorului, după opinia lui Say, reprezintă surplusul de venit al unei firme.
În 1848 John Stuart Mill, în “Principiile Economiei Politice”, a tratat acest subiect al întreprinzătorului, care ulterior a dispărut din literature economică, pe la sfârşitul secolului XIX. Motivul, aşa cum spunea Mark Carsson [1], a fost simplu. Economiştii au început să folosească, în modelele lor matematice despre activitatea şi comportamentele economice, presupunerea cum că toţi oamenii dintr-o economie ar avea acces perfect la informaţie. Aceasta nu mai lasă loc întreprinzătorului.
În ultimii ani, economiştii au renunţat la această ipoteză. Progresul în domeniul antreprenoriatului i se datorează, în mare măsură, economistului Joseph A. Schumpter şi şcolii austriece.
Joseph Schumpeter în 1934 spunea: “În antreprenoriat există o înţelegere pe care o facem în legătură cu un anumit tip de comportament şi care include: iniţiative, organizarea şi reorganizarea mecanismelor socio-economice, acceptarea riscului şi a eşecului”[2]
Pentru Schumpeter un întreprinzător este o persoană capabilă să convertească o idée nouă într-o inovaţie de succes, care realizează “noi combinaţii”, cum ar fi introducerea de noi produse sau procese, identificarea unor noi pieţe de export sau a unor resurse sau crearea unor noi tipuri de organizare. El a creat o viziune eroică a întreprinzătorului, ca fiind o persoană motivată de “visul şi dorinţa de a întemeia un regat privat”, “dorinţa de a cuceri, impulsul de a lupta, de a se dovedi superior celorlalţi”, şi “bucuria de a crea”
În anul 1942, americanul F.H.Knight considera că întreprinzătorul contribuie la procesul productive prin asumarea riscurilor care nu sunt asigurabile şi incertitudinile pieţei. Tot el ataşează întreprinzătorului următoarele 3 funcţii:
- Funcţia de conducere;
- Funcţia de adaptare la schimbări;
- Funcţia de asumare a riscurilor.
Un pas important în stabilirea şi recunoaşterea antreprenoriatului îl are crearea în anul 1948 la Universitatea Harvard a “Centrului de Cercetare a Istoriei Antreprenoriatului”.
În anii ’80 Peter Drucker a avut o contribuţie semnificativă în definirea conceptului „căii antreprenoriale”, care a dat un nou sens acestui fenomen metaeconomic.
Acest proces dinamic şi-a trăit epoca de aur în Occident la finele secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului XX.
Antreprenoriatul va rămâne, pentru toate ţările, o importantă configuraţie organizatorică şi managerială, continuând să existe atâta timp cât societatea va genera condiţiile pentru apariţia acestui tip de organizaţie, şi anume:
- Aprecierea iniţiativei antreprenoriale;
- Încurajarea rezultatelor firmei;
[1] M. Casson, Entrepreneurship, The Concise Encyclopedia of Economics, www.econlib.org/library
[2] J.A. Schumpeter, The Theory of Economic Development, Oxford niversity Press, New York, 1961