În 2003, în România, a existat o primă încercare de estimare a evoluţiei procesului de inovare la nivel naţional. Astfel, în urma studiului efectuat, s-a constatat că activitatea de inovare este modestă, având ca şi cause următoarele motive:
- lipsa finanţărilor guvernamentale pentru acest tip de activitate şi costurile mult prea ridicate pentru elaborarea produselor şi serviciilor noi sau pentru importarea de noi tehnologii;
- constatarea unei rigidităţi din partea firmei şi lipsa unui personal care să deţină ca sarcini introducerea noului;
- lipsa susţinerii procesului de inovare din partea organismelor guvernamentale.
Deoarece procesele de inovare desfăşurate, au fost foarte puţine, studiul citat a evidenţiat doar gradul de înapoiere tehnică în care ne aflăm. Acelaşi raport a evidenţiat faptul că majoritatea proceselor de inovare desfăşurate ar permite un avans semnificativ al economiei româneşti în planul competitivităţii pe plan mondial, dar cele mai multe reflectă doar un efort de a ajunge din urmă un nivel, de care ne situăm destul de departe.
Studiul a arătat lipsa susţinerii de către statul roman a activităţilor cu caracter inovant, ceea ce contravine cu politica Uniunii Europene, care şi-a propus transformarea economiei ţărilor membre într-o economie inovantă.
Această lipsă a unei politici consistente de promovare a unei culturi a inovării în ţara noastră este menţionată şi în Raportul de ţară pe anul 2004[1]. Acesta recomandă: „intensificarea eforturilor de cercetare privind capacitatea administrativă şi infrastructură şi promovarea inovării ca o ţintă politică majoră care constituie o condiţie pentru dezvoltare economică”
În Raportul de ţară pentru România pe 2005 se evidenţiază că în România:
- principala sursă pentru creşterea competitivităţii este preţul redus al forţei de muncă şi nu i;novarea de produs sau introducerea de noi tehnologii;
- noile tehnologii provin, în mare măsură, din import sau din investiţii străine şi nu din eforturile locale de cercetare;
- majoritatea întreprinderilor producătoare au ca preocupare activităţi de asamblare şi nu de producţie efectivă.
- În România, în prezent, activitatea de cercetare dezvoltare este redusă şi de aceea nu poate fi o sursă majoră de inovare.
În Comunicatul de presă nr. 38 din 31 iulie 2006, privind Inovarea în întreprinderile din România în perioada 2002 – 2004[2], se specifică „ţinta principală a Uniunii Europene, creşterea performanţei economice, se susţine prin stimularea creativităţii şi performanţelor tehnologice sau organizatorice prin intermediul inovării”
[1] www.infoeuropa.ro – Raportul de ţară 2004
[2] www.insse.ro/statistici/comunicate