Simţul şi dorinţa de înfrumuseţare au existat în oameni întotdeauna, în special femeia, dotată cu un simţ estetic deosebit a dorit să fie mereu frumoasă şi
atrăgătoare. Fiecare fază a culturii umane a dat naştere unor concepţii proprii despre frumuseţe, care urma să fie atinsă cu ajutorul mijloacelor cosmetice.
Documentele antichităţii arată că nu poate fi frumos cineva care nu este curat, de aceea ei foloseau apa şi razele soarelui pentru igienă. În ţinuturile reci ale Americii, băştinaşii au inventat baia cu aburi, iar în deşert oamenii se spălau cu nisip cald.
Egiptenii de viţă nobilă se spălau în fiecare dimineaţă cu apa minerală din izvoare naturale şi-şi aplicau o mască corporală din argilă de pe malurile Nilului. Baia era urmată de un masaj cu uleiuri vegetale ce aveau rolul de a hidrata pielea şi de a o proteja de razele nocive ale soarelui. Apoi urma machiajul feţei şi al corpului. Şi sclavele aveau fardurile lor, chiar dacă cele mai scumpe reţete de farduri erau exclusiv la dispoziţia nobililor.
În Grecia lui Ulisse, frumoasa Elena şi îngrozitoarea Medeea aveau trucurile lor de frumuseţe.
În Sparta şi Atena antică, machiajul era permis doar curtezanelor. Dar era vitală igiena corporală şi exerciţiul fizic.
În epoca Imperiului Roman au fost folosite băile publice. Igiena a stat întotdeauna la baza cosmeticii. Astfel a luat naştere arta de înfrumuseţare şi împodobire a femeii, care, a evoluat pe parcursul timpului dând naştere cosmetologiei moderne.
În Europa Evului Mediu timpuriu, Biserica a limitat folosirea parfumurilor la oficierea cultului religios.
Renaşterea reînvie cultul frumosului şi folosirea cosmeticelor, acestea atingând rafinamente deosebite în Franţa şi Italia.
În Europa, în secolele XIV şi XV, medicina oficială, s-a străduit să separe orice tratament cosmetic de ceea ce era socotit atunci ca practică legală a medicinei.
Din anul 1600 până în anul 1800, ştiinţa cosmetică a fost răspândită între diferite grupuri de farmacişti, alchimişti, coafori şi chiar doamne de viţă nobilă.
În secolul XIX, odată cu marile descoperiri ale chimiei moderne, industria parfumurilor şi apoi şi cea a produselor cosmetice au fost revoluţionate prin sinteza numeroşilor produşi odoranţi, prin descoperirea unor noi excipienţi.
În primul deceniu al secolului trecut s-au născut pilonii frumuseţii din zilele noastre, se făceau reclame pentru produse cosmetice, precum Helena Rubinstein, Elizabeth Arden sau L’Oreal. În Hamburg, un farmacist a inventat o cremă pe care a numit-o Nivea (în latină înseamnă „albă ca zăpada”), aceast produs fiind primul de acest gen accesibil femeilor din toate păturile sociale, fiind şi prima cremă care s-a ghidat pe principiul de „apă în ulei”- concept de „hidratare”.
În ţara noastră răspândirea produselor cosmetice începe la mijlocul secolului al XVIII-lea când se foloseau produse aduse din apus.
Utilizarea produselor cosmetice a intrat în cotidian în prezent încă de la cea mai fragedă vârstă. În prezent există creme, pudre, uleiuri, şampoane speciale pentru sugari, folosirea aparatelor de curăţire, întreţinere, înfrumuseţare se amplifică progresiv, atingând limite greu de conceput, situându-se la nivelul obişnuinţei, al simbiozei cu individul.
În ultimii 10 ani vânzările de produse cosmetice au crescut pe plan mondial de circa 60 de ori faţă de anii precedenţi şi drept urmare industria produselor cosmetice, a produselor de întreţinere, înfrumuseţare şi toaletă este una din cele mai profitabile. Studiile au demonstrat că această industrie şi piaţă este foarte puţin dependentă de perioadele de recensiune economică. „În aceste perioade oamenii renunţă la multe, dar nu încetează a se spăla şi îngrijii sau în cazul femeilor a se machia.”[1]
Progresul uriaş al pieţei produselor cosmetice începe în secolul al XX-lea, datorită diversificării materiilor prime, abordării pe baze ştiinţifice a preparatelor, apariţiei şi dezvoltării legislaţiei în domeniu care protejează consumatorul.
[1] E. Merica – Tehnologia Produselor Cosmetice , Editura Polirom Iaşi ,2003 ,p.13