Economie

Bilanţul  contabil  reflectă  poziţia  financiară  a  întreprinderii  la  un  moment  dat,  de  exemplu  la sfârşitul exerciţiului financiar. Exerciţiul finaciar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an de activitate,  când  acesta începe la data înfiinţării  (înmatriculării) entităţii economice.

Reglementările din România definesc bilanţul astfel: documentul contabil de sinteză prin care se prezintă  elementele  de  activ  şi  de  pasiv  ale  întreprinderii  la  încheierea  exerciţiului,  precum  şi celelalte situaţii prevăzute de cadrul legislativ.

Elementele  bilanţului   sunt   activele,   capitalul   propriu   şi   datoriile,   primul  regăsindu-se   în   activul   bilanţului,   iar   ultimele   două   în   pasivul   bilanţului.  Reglementările   introduse   prin   Programul   de   Dezvoltare   a   Contabilităţii   din  România le definesc astfel:

Un  activ  reprezintă  o  resursă  controlată  de  întreprindere  ca  rezultat  al  unor  evenimente  trecute  şi  de  la  care  se  aşteaptă  să  genereze  beneficii  economice  viitoare   pentru   întreprindere.   Beneficiile   economice   se   referă   la   capacitatea  activelor  de  a  se  transforma  în  numerar  sau  în  echivalente  ale  numerarului  (de exemplu,  prin  vânzare)  sau  de  a  reduce  ieşirile  de  numerar  (de  exemplu  o  nouă tehnologie de producţie care micşorează costurile).

O   datorie   reprezintă   o   obligaţie   actuală   a   întreprinderii,   ce   decurge   din evenimente  trecute  şi  prin  decontarea  căreia  se  aşteaptă  să  rezulte  o  ieşire  de resurse,  care  încorporează  beneficii  economice.  Ieşirea  beneficiilor  economice  pentru decontarea unei datorii presupune plata în numerar, transferul altor active,  prestarea de servicii sau înlocuirea respectivei datorii cu o alta.

Capitalul  propriu  reprezintă  interesul  rezidual  al  proprietarilor  în  activele  unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.

Pentru  a  fi  recunoscute  (încorporate)  în  bilanţ,  elementele  care  corespund

definiţiei unei structuri bilanţiere trebuie să îndeplinească simultan două condiţii:

1. a) să existe  probabilitatea  intrării  în  întreprindere  (în  cazul  activelor),  respectiv

ieşirii  din  întreprindere  (în  cazul  datoriilor)  a  beneficiilor  economice  viitoare

aferente;

1. b) costul sau valoarea elementelor respective să poată fi evaluat(ă) în mod

credibil.

Normele contabile româneşti prevăd următoarea structură a activului bilanţier, în  ordinea  crescătoare  a  lichidităţii:  activele imobilizate şi activele imobilizate.

1. ACTIVELE IMOBILIZATE  reprezintă  bunurile  şi  valorile  cu  o  durată  de folosinţă îndelungată (mai mare de un an) în activitatea întreprinderii şi care nu  se   consumă   la   prima   utilizare.   Activele   imobilizate   cuprind   trei   grupe:
2. Imobilizările necorporale    (numite    şi    active    intangibile    sau    active  nemateriale) sunt active care se prezintă sub forma unor bunuri fără materialitate.

Reglementările  introduse  prin  Programul  de  Dezvoltare  a  Contabilităţii  din  România    definesc    imobilizările    necorporale    ca    fiind    active    identificabile  nemonetare, fără suport corporal, care sunt deţinute pentru utilizare în procesul de  producţie sau furnizare de bunuri şi servicii, pentru locaţie la terţi sau în scopuri  administrative.

Întreprinderile  trebuie  să  recunoască  un  activ  necorporal,  dacă  şi  numai  dacă  acesta  îndeplineşte  criteriile  de  recunoaştere  ale  activelor.  Pentru  imobilizările generate cu resurse proprii (de exemplu costurile efectuate pentru un proiect   de   dezvoltare   tehnologică),   pe   lângă   respectarea   celor   două   criterii generale,   sunt   prevăzute   condiţii   suplimentare   de   recunoaştere   (fezabilitate tehnică,  intenţia  de  finalizare,  capacitatea  de  a  utiliza  sau  de  a  vinde  activul

necorporal, existenţa unei pieţe etc.)

Valoarea  amortizabilă  a  activelor  necorporale  trebuie  alocată  sistematic  pe  durata   de   viaţă   utilă.   Durata   de   viaţă   utilă   a   unui   activ   necorporal   este  discutabilă, existând prezumţia rezonabilă şi justificabilă conform căreia durata de  utilitate nu poate depăşi 20 de ani de la data când este pregătit pentru utilizare.

În structura imobilizărilor necorporale sunt incluse umătoarele cheltuieli:

1 .  Cheltuielile  de  constituire  sunt  reprezentate  de  cheltuielile  cu  înfiinţarea, dezvoltarea   şi   fuziunea întreprinderii. 

2. Cheltuielile de  dezvoltare  sunt  reprezentate  de  costurile  efectuate  pentru realizarea  unor  obiective  strict  individualizate,  a  căror  fezabilitate  tehnologică  a fost   demonstrată   şi   care   vor   fi   utilizate   în   întreprindere   sau  comercializate.
3. Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile, drepturile şi valorile similare şi

alte   imobilizări   necorporale   includ   costurile   efectuate   pentru   achiziţionarea  drepturilor de exploatare a unui bun, activitate sau serviciu în cazul concesiunilor,  a  unui  brevet,  a  unui  know-how,  a  unei  licenţe,  a  unei  mărci  şi  a  altor  drepturi similare  de  proprietate  industrială  şi  intelectuală.

4. Fondul comercial  este  recunoscut  ca  activ  necorporal  atunci  când  rezultă  din achiziţia unei alte întreprinderi al cărei cost de achiziţie este superior valorii de  piaţă  a  activelor  nete  dobândite  (activele  dobândite  mai  puţin  datoriile  preluate).  Cauza   existenţei   fondului   comercial   o   constituie   existenţa   unor   elemente  necorporale   generate   de   întreprindere   care   nu   sunt   recunoscute   distinct   în  contabilitate (de exemplu: reputaţia, clientela, vadul comercial, firma etc.).
5. Avansurile şi  imobilizările  necorporale  în  curs  de  execuţie  sunt  active imobilizate  care  nu  au  fost  terminate  la  sfârşitul  exerciţiului  financiar,  inclusiv sumele de bani achitate în contul activelor necorporale.

1. Imobilizările corporale se prezintă sub forma unor bunuri cu conţinut material.

Reglementările  introduse  prin  Programul  de  Dezvoltare  a  Contabilităţii  din  România    definesc    imobilizările    corporale    ca    fiind    active    deţinute    de    o întreprindere  pentru  a  fi  utilizate  în  producţia  de  bunuri  sau  în  prestarea  de  servicii, în scopuri administrative sau pentru a fi date în locaţie terţilor, active care  vor fi utilizate pe parcursul mai multor exerciţii.

Valoarea amortizabilă este alocată sistematic pe durata de viaţă utilă a activului corporal,  prin  alegerea  unei  metode  de  amortizare  care  să  reflecte  ritmul  în  care beneficiile  economice  sunt  consumate  de  către  întreprindere  (metoda  lineară, metoda  degresivă,  metoda  unităţilor  de  producţie).  Durata  de  viaţă  utilă  este  fie perioada  de  timp  în  cursul  căreia  un  activ  se  aşteaptă  a  fi  utilizat  de  către întreprindere; fie numărul  unităţilor  de  producţie  sau  al  unităţilor  similare  ce  se  aşteaptă  a  fi obţinute de către întreprindere prin utilizarea activului.

În structura imobilizărilor corporale se  include:

1  .   Terenuri   şi   construcţii.   Terenurile   reprezintă   imobilizări   corporale   ce cuprind două categorii: terenuri şi amenajări de terenuri. Terenurile  au durată de utilizare  nelimitată,  fiind  singurele  elemente ale  imobilizărilor corporale care nu se   supun   amortizării.  În schimb, investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor şi alte lucrări similare se supun amortizării. Construcţiile sunt mijloace fixe reprezentate de clădiri achiziţionate de la terţi sau din producţie proprie, care se supun amortizării,  deoarece  ele  au  durată  de  utilizare  limitată.  

2. Instalaţiile tehnice şi maşini sunt mijloace fixe reprezentate de echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru), aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare, mijloace de transport, animale şi plantaţii.
3. Alte instalaţii,  utilaje  şi  mobilier  includ  active  nenominalizate  în  grupele menţionate,  cum  ar  fi:  mobilier,  aparatură  birotică,  echipamente  de  protecţie  a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale.
4. Avansurile şi    imobilizările    corporale    în    curs    de    execuţie    includ imobilizările în curs de execuţie (care nu au fost terminate) pentru nevoile proprii efectuate de întreprindere sau  de  terţi,  inclusiv  sumele  de  bani  achitate  în  contul activelor corporale.

III.  Imobilizările  financiare reprezintă valorile financiare investite de întreprindere pe termen lung, sub formă de titluri şi creanţe financiare, în scopul obţinerii de venituri financiare sub forma dividendelor sau dobânzilor, prin creşterea valorii  capitalizate sau  prin  realizarea de beneficii din comercializarea acestor investiţii.

În structura lor regăsim:

1  . Titlurile de participare şi interesele de participare reprezintă drepturile sub formă  de  acţiuni  sau  alte  titluri  de  valoare  în  capitalul  altor  întreprinderi, careasigură întreprinderii deţinătoare exercitarea controlului, respectiv a unei influenţesemnificative în gestiunea întreprinderii emiţătoare de titluri. Ele pot fi deţinute şi din alte motive strategice.

2. Alte titluri  imobilizate  includ  titlurile  de  valoare,  altele  decât  categoriile menţionate,   pe   care   întreprinderea   le   deţine   şi   nu   are   nici   intenţia,   nici posibilitatea să le revândă.
3. Creanţele imobilizate reprezintă creanţele legate de participaţii, împrumuturi acordate pe termen lung şi alte creanţe imobilizate. Creanţele legate de participaţii sunt acele creanţe  ale  întreprinderii  create  cu  ocazia  acordării  de  împrumuturi întreprinderilor  la  care  deţine  titluri  de  participare.

1. ACTIVELE CIRCULANTE reprezintă bunurile şi valorile care se utilizează pe o perioadă scurtă în activitatea întreprinderii şi, în general, participă la  un  singur  circuit  economic,  modificându-şi  în  permanenţă forma.

Reglementările  introduse  prin  Programul  de  Dezvoltare  a  Contabilităţii  din  România definesc  activul  curent  ca  o  resursă  care se aşteaptă  să  fie  realizată sau  este  deţinută  pentru  consum  sau  vânzare,  în  cursul  normal  al  ciclului de exploatare;  sau este  deţinut,  în  principal,  în  scopul comercializării sau  pe termen scurt şi se aşteaptă a fi realizat în termen de 12  luni  de  la  data  bilanţului;  sau  reprezintă  numerar  sau  echivalente  de numerar a căror utilizare nu este restricţionată.

În structura activelor circulante se include:

1. Stocurile reprezintă    ansamblul    bunurilor    şi    serviciilor    din    cadrul întreprinderii deţinute fie pentru a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie, fie pentru a fi consumate la prima lor utilizare. În  sfera  stocurilor  se  includ :

1  .   Materiile   prime   şi   materialele   consumabile   includ:   materiile   prime, materialele  consumabile,  materialele  de  natura  obiectelor  de  inventar,  stocurile aflate la terţi, ambalajele.

Materiile  prime  sunt  destinate  utilizării  în  procesul  de  producţie,  participă  direct la  generarea  produselor,  regăsindu-se  în  produsul  finit  integral  sau  parţial,  fie în starea lor iniţială, fie transformată.

Materialele   consumabile sunt  destinate utilizării în procesul de producţie şi participă sau ajută la procesul de fabricaţie sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit.

Materialele  de  natura  obiectelor  de  inventar  reprezintă  bunuri  cu  o  valoare  mai  mică  decât  limita  prevăzută  de  lege  pentru  a  fi  considerate  mijloace  fixe,  indiferent de durata lor de serviciu sau cu o durată mai mică de un an, indiferent  de valoarea lor, precum şi bunurile asimilate acestora.

Stocurile aflate la terţi reprezintă diverse bunuri de natura stocurilor aflate în proprietatea   întreprinderii,   dar   care   fizic   se   găsesc   în   custodie,   prelucrare, consignaţie la terţi.

Ambalajele sunt bunuri utilizate în scopul protecţiei pe timpul transportului sau  depozitării diverselor active.

2. Producţia în  curs  de  execuţie  reprezintă  producţia  care  nu  a  parcurs  toate fazele   (stadiile)   de   prelucrare,   prevăzute   în   procesul   tehnologic,   precum   şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. Se includ, de asemenea, lucrările, serviciile în curs de execuţie.
3. Produsele finite  şi  mărfurile  sunt  bunuri  reprezentate  de  semifabricate, produse finite, produse reziduale, animale şi mărfuri.

Semifabricatele  sunt  produse  al  căror  proces  tehnologic  a  fost  terminat  într-o  fază  de  fabricaţie  (segment  organizaţional)  şi  care  trec  în  continuare  în  procesul  tehnologic  al  altor  faze  de  fabricaţie  (segment  organizaţional)  sau  se  livrează  terţilor.

Produsele  finite  sunt  produsele  care  au  parcurs  toate  fazele  de  fabricaţie prevăzute  de  procesul  tehnologic  al  întreprinderii,  fiind  depozitate  în  vederea vânzării către terţi.

Produsele   reziduale   sunt   produsele   rezultate   din   procesul   de   fabricaţie:  rebuturi, materiale recuperabile, deşeuri.

Animalele  includ  animale  şi  păsări  născute  sau  cele  tinere  de  orice  fel,  crescute  şi  folosite  pentru  reproducţie,  animale  şi păsări  la  îngrăşat  pentru  a  fi  valorificate,  colonii  de  albine,  precum  şi  animale pentru producţia de lână, lapte şi blană.

Mărfurile sunt acele bunuri care au fost cumpărate de întreprindere în vederea revânzării.

4. Avansurile pentru cumpărări de stocuri reprezintă sume de bani plătite cu anticipaţie furnizorilor în contul aprovizionării cu bunuri şi servicii.
5. Creanţele (numite   şi   valori   în   curs   de   decontare)   reprezintă   valorile avansate  temporar  de  întreprindere  terţilor  (persoane  fizice  sau  juridice)  pentru care urmează să primească un echivalent (o sumă de bani sau un serviciu).

Persoanele fizice şi juridice care au beneficiat de o valoare avansată urmând să dea echivalentul corespunzător sunt denumite generic debitori.

Debitorii întreprinderii sub forma creanţelor din vânzări de bunuri şi prestări de  servicii proprii   activităţii   de   exploatare a întreprinderii sunt delimitaţi prin structura de clienţi şi conturi asimilate.

În  structura  creanţelor  se  includ:  1)  creanţe  comerciale,  2)  creanţe  în  cadrul grupului  3)  creanţe  din  interese  de  participare  4)  alte  creanţe  şi  5)  creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat.

1  .   Creanţele   comerciale   sunt   cele   mai   semnificative   fiind   compuse   din creanţele faţă de clienţi şi efecte de primit.

Clienţii  includ  creanţele  rezultate  din  bunurile  vândute,  lucrările  executate, serviciile prestate, a căror contravaloare urmează a se încasa ulterior.

Efectele de primit sunt titlurile negociabile sub formă de cambie, bilet la ordin etc.,  care  atestă  existenţa  unei  creanţe  în  cadrul  relaţiilor  comerciale  ce  va  fi încasată pe termen scurt, de obicei până la 90 de zile.

2. Creanţele în  cadrul  grupului  sunt  generate  de  relaţiile  de  decontare  între societatea-mamă  şi filialele ei.
3. Creanţele din   interese   de   participare   reprezintă   creanţele   generate   de relaţiile de decontare ale întreprinderii cu întreprinderile asociate.
4. Alte creanţe sunt reprezentate de creanţele generate de relaţiile de decontare ale întreprinderii cu   personalul,   bugetul   statului,   alte   organisme   publice, asigurările sociale, protecţia socială, debitori diverşi etc.
5. Creanţele privind   capitalul   subscris   şi   nevărsat   sunt   reprezentate   de creanţele   generate   de   relaţiile   întreprinderii   cu   acţionarii   săi,   referitoare   la subscrierile de capital social efectuate şi nedepuse.

III. Investiţiile financiare pe termen scurt reprezintă  valorile  financiare  investite  de  întreprindere  în vederea realizării unui câştig pe termen  scurt.

            În  structura  investiţiilor  financiare pe termen scurt se include:

1  .  Acţiunile  proprii  sunt  acţiunile  proprii  răscumpărate  temporar  în  vederea  distribuirii personalului întreprinderii sau terţilor, regularizării cursului bursier sau  reducerii capitalului social.

2. Alte investiţii  financiare  sunt  reprezentate  de  acţiuni  cotate  şi  necotate, obligaţiuni  emise  şi  răscumpărate,  obligaţiuni  cotate  şi  necotate  achiziţionate  de întreprindere în vederea obţinerii de venituri financiare într-un termen scurt.
3. Casa şi  conturile  la  bănci  sunt  reprezentate  de  valorile  care  îmbracă efectiv forma de bani, fiind separate disponibilităţile în devize de cele în lei.

În  structura  disponibilităţilor  se  includ: 

1  .  Conturile  la  bănci  se  referă  la  cecuri  de  încasat,  disponibilităţi  în  lei  şi devize  şi  sume  în  curs  de  decontare.  Disponibilităţile  sau  depozitele  aflate  în conturile bancare pot funcţiona în mod curent sau la termen.

2. Casa reprezintă disponibilităţile băneşti aflate în casieria întreprinderii în lei şi în devize şi sub forma altor valori (timbre fiscale şi poştale, bilete de tratament şi odihnă, tichete şi bilete de călătorie etc).
3. Acreditivele sunt  deschise  de  întreprindere  la  bănci  şi  reprezintă  sume rezervate în vederea achitării unor obligaţii faţă de anumiţi furnizori de bunuri şi servicii pe măsura îndeplinirii condiţiilor aferente acreditivelor.
4. Avansurile de  trezorerie  reprezintă  sumele  virate  la  bănci  sau  sume  în numerar, puse la dispoziţia personalului sau a terţilor, persoane juridice sau fizice, în vederea efectuării unor plăţi în numele întreprinderii.

1. CHELTUIELILE ÎN   AVANS   reprezintă  valorile  ce  asigură  alocarea pentru  fiecare  exerciţiu  financiar  numai  a  cheltuielilor  care  îi  sunt  proprii.  În structura lor se includ cheltuielile înregistrate în avans.

Cheltuielile   înregistrate   în   avans   sunt   sume   de   bani   achitate   în   cursul exerciţiului  curent,  dar  care  se  referă  la  servicii  care  vor  fi  primite  în  cursul exerciţiului  următor,  când  vor  fi  recunoscute  drept  cheltuieli  (de  exemplu,  chirii sau abonamente plătite în avans).

Normele contabile româneşti prevăd următoarea structură a pasivului bilanţier delimitată  în  patru  categorii,  în  ordinea  crescătoare  a  exigibilităţii  acestora:

1. CAPITALUL ŞI   REZERVELE   (numit   şi   capital   propriu)   reprezintă sursele de finanţare stabile de care dispune o întreprindere. Alături de creditele pe termen lung,  capitalurile proprii  fac parte din  categoria  capitalurilor  permanente.

În  structura  capitalului  propriu  se  cuprind: 

1. Capitalul este   reprezentat   de   aportul   în   bani   sau   bani   şi   natură   al proprietarilor. Capitalul se diferenţiază în capitalul subscris nevărsat  şi  capitalul subscris vărsat.

• • Capitalul subscris nevărsat reprezintă capitalul pe care proprietarii s-au angajat să-l pună la dispoziţia întreprinderii.
• • Capitalul subscris  vărsat  reprezintă  partea  din  capitalul  subscris  care  a  fost, fizic, depusă de către proprietari la dispoziţia întreprinderii.

Capitalul  se  constituie  la  înfiinţarea  întreprinderii,  se  modifică  pe  parcursul desfăşurării activităţii, prin creşteri sau micşorări de capital şi se lichidează o dată cu  desfiinţarea  întreprinderii.  Valoarea  iniţială  a  acţiunilor  poartă  numele  de valoare nominală.

1. Primele de  capital  reprezintă  surse  generate  de  operaţii  de  creştere  a capitalului prin noi emisiuni de acţiuni, fuziune sau aport în natură.

Primele de emisiune şi de aport în natură se creează ca diferenţă între preţul de emisiune al noilor acţiuni (mai mare) şi valoarea nominală a acţiunilor (mai mică). Noile  acţiuni  emise  trebuie  să  aibă  aceeaşi  valoare  nominală,  pentru  a  conferi acţionarilor aceleaşi drepturi.

III.  Rezervele  din  reevaluare  reprezintă  plusurile  de  valoare  create  prin reevaluarea activelor imobilizate, ca diferenţă dintre valoarea (mai mare) rezultată în urma acestei operaţiuni şi valoarea înregistrată în contabilitate a elementelor de activ  (mai  mică).  Rezervele  din  reevaluare  constituite  pot  fi  utilizate  pentru creşterea capitalului sau alte destinaţii stabilite potrivit reglementărilor în vigoare.

1. Rezervele sunt surse constituite anual din profitul întreprinderii, în limitele prevăzute de reglementările  în  vigoare,  de  statutele  societăţilor  comerciale  sau conform deciziei adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor. În structura lor se includ:  rezerve  legale,  rezerve  statutare,  rezerve  pentru  acţiuni  proprii  şi  alte rezerve.

1  .  Rezervele  legale  se  constituie  din  profitul  brut  sau  din  primele  de capital, fiind destinate protejării capitalului.

2. Rezervele statutare  se  constituie  anual  din  profitul  net  al  întreprinderilor, conform prevederilor din statutul acestora.
3. Rezervele pentru acţiuni proprii se constituie în situaţia în care o societate pe acţiuni şi-a  răscumpărat  propriile  acţiuni,  cu  scopul  de  a-şi  menţine  nivelul capitalului propriu.
4. Alte rezerve, neprevăzute de lege sau statut, pot fi constituite din profitul net potrivit hotărârii adunării  generale  a  acţionarilor,  cu   respectarea  prevederilor legale.
5. Rezultatul reportat reprezintă rezultatul financiar sau partea din rezultat a cărei afectare financiară  a  fost  amânată  de  adunarea  generală  a  acţionarilor. Rezultatul  reportat  poate  fi  pozitiv,  cazul  beneficiilor  nerepartizate,  sau  negativ, adică pierderi constatate la închiderea exerciţiilor anterioare, neacoperite încă din punct de vedere financiar.
6. Rezultatul exerciţiului poate fi favorabil, caz în care reprezintă un profit şi o sursă  proprie  de  finanţare  până  în  momentul  repartizării  lui  pe  destinaţiile legale  sau  statutare  sau  poate  fi  nefavorabil,  caz  în  care  reprezintă  o  pierdere  ce trebuie  acoperită.  În  această  ultimă  situaţie,  rezultatul  este  prezentat  în  bilanţ  cu semnul minus, micşorând capitalul propriu.

1. PROVIZIOANELE PENTRU  RISCURI  ŞI  CHELTUIELI  reprezintă datorii ale întreprinderii care sunt constituite, de regulă, la sfârşitul exerciţiului.

Reglementările  introduse  prin  Programul  de  Dezvoltare  a  Contabilităţii  din România   le   definesc   ca   fiind   datorii   cu   exigibilitate   sau   valoare   incertă.

Diferenţa    dintre    provizioanele    pentru    riscuri    şi    celelalte    datorii    ale întreprinderii  constă  în  incertitudinea  care  le  afectează  pe  primele  în  ceea  ce priveşte   mărimea   sau   scadenţa.   Asemenea   provizioane   se   constituie   pentru cheltuieli care devin exigibile în perioadele următoare (de exemplu, litigii, amenzi şi   penalităţi,   despăgubiri,   daune   şi   alte   datorii   incerte,   cheltuieli   legate   de activitatea  de  service  în  perioada  de  garanţie  şi  alte  cheltuieli  privind  garanţia acordată   clienţilor,   cheltuieli   cu   reparaţiile   capitale   eşalonate   pe   mai   multe perioade etc.).

1. DATORIILE sunt  sursele  de  finanţare  externe puse  la  dispoziţia întreprinderii,  fie  de  bănci  sau  alte  instituţii  financiare,  fie  de furnizori, fie de terţi pentru care întreprinderea trebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric.

Ciclul  de  exploatare  al  unei  întreprinderi  reprezintă  perioada  de  timp  dintre achiziţionarea   materiilor   prime   care   intră   într-un   proces   şi   finalizarea  sa   în numerar sau sub forma unui instrument uşor convertibil în numerar.

Datoriile funcţionează din momentul naşterii obligaţiilor faţă de terţi şi până în momentul rambursării (în cazul creditelor) şi plăţii lor (în cazul datoriilor generate de relaţiile de decontare).

În structura datoriilor se include:

1 .   Împrumuturile   şi   datoriile   asimilate   reprezintă   datoriile   financiare  ale întreprinderii  privind:  împrumuturi  din  emisiunea  de  obligaţiuni,  credite bancare pe termen lung primite de la bănci şi alte instituţii financiare.

Împrumuturile  din  emisiunea  de  obligaţiuni  reprezintă  surse  financiare  pe termen lung asigurate prin vânzarea de titluri de credit negociabile către public, de regulă,   prin   intermediul   unor   instituţii   financiare.   Aceste   împrumuturi   sunt divizate în părţi egale, numite obligaţiuni, rambursabile la termen sau eşalonat şi purtătoare de dobânzi.

Creditele primite de la bancă şi alte instituţii includ creditele pe termen lung şi creditele pe termen scurt (credite de trezorerie). Aceste credite sunt generatoare de dobânzi şi garantate cu activele întreprinderii.

2. Datoriile comerciale  reprezintă  datorii  ale  întreprinderii  create  în  cadrul relaţiilor  de  decontare  cu  furnizorii  pentru  achiziţionări  de  bunuri,  executări  de lucrări şi prestări de servicii. În structura lor se includ furnizori şi efecte de plătit.

Furnizorii  desemnează  datoriile  întreprinderii  echivalente  valorii  bunurilor, lucrărilor şi serviciilor primite de la terţi.

Efectele de plătit reprezintă titlurile de valoare care atestă obligaţia de plată a întreprinderii în cadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii.

3. Datoriile în  cadrul  grupului  reprezintă  obligaţiile  datorate  societăţilor  din cadrul grupului în relaţiile de decontare ale societăţii-mamă cu filialele.
4. Datoriile din   interese   de   participare   reprezintă   datoriile   generate   din relaţiile de decontare ale întreprinderii cu societăţile asociate.
5. Alte datorii  reprezintă  datoriile  fiscale,  salariale,  sociale  ale  întreprinderii faţă  de  bugetul  statului  (impozite  şi  taxe),  faţă  de  personalul  angajat  (salariile şi alte   drepturi   asimilate),   faţă   de   asigurările   sociale   (contribuţia   la  asigurările sociale),  faţă  de   asociaţi  (capital  de  rambursat,  dividende  de  plată),  faţă  de creditori diverşi etc.

1. VENITURILE ÎN  AVANS  reprezintă  valorile  ce  asigură  alocarea  pentru  fiecare exerciţiu financiar numai a veniturilor care îi sunt proprii. În structura lor  se includ subvenţii pentru investiţii şi venituri înregistrate în avans.

Subvenţiile  pentru  investiţii  sunt  surse  de  finanţare  alocate  de  la  bugetul  de stat   sau   din   alte   surse   nerambursabile,   de   care   beneficiază   o   întreprindere, destinate  achiziţionării  sau  producerii  de  echipamente  sau  alte  bunuri  de  natura imobilizărilor, unor activităţi pe termen lung sau pentru acoperirea unor cheltuieli de natura investiţiilor.

Veniturile înregistrate în avans sunt sumele încasate în cursul exerciţiului, în

contul unor servicii care vor fi prestate în cursul exerciţiului următor, când vor fi recunoscute ca venituri (de exemplu, chirii, abonamente încasate în avans).

Pentru a facilita lectura bilanţului, informaţiile prezentate sunt sintetice; pentru detalii  cititorul  bilanţului  trebuie  să  consulte  notele  la  situaţiile  financiare.  Fără această detaliere, nu se poate pătrunde în realitatea economică a întreprinderii, nu se  poate  cunoaşte  compoziţia  activelor,  datoriilor  şi  capitalurilor  sau  riscurile recunoscute de conducerea întreprinderii.

De   asemenea,   notele   furnizează   informaţii   despre   obiectul   şi   sectorul   de activitate   al   întreprinderii,   evidenţiază   reglementările   care   au   stat   la   baza întocmirii  situaţiilor  financiare  şi  modul  de  evaluare  a  activelor  şi  datoriilor. Structura   de   detaliu   a   activelor   imobilizate   şi   a   stocurilor,   cu   evidenţierea amortizărilor  şi  reducerilor  de  valoare  cauzate  de  depreciere  şi  a  modului  de estimare   a   acestora,   structura   provizioanelor,   structura   capitalurilor,   dar   şi gruparea  datoriilor  în  funcţie  de  scadenţa  lor  sunt  tot  atâtea  informaţii  utile  care completează  bilanţul  contabil.  De  exemplu,  cu  ajutorul  informaţiilor  din  note  se poate  calcula  capitalul  permanent  al  întreprinderii,  care  este  dat  de  suma  dintre capitalul propriu şi datoriile financiare pe termen lung.

Unele informaţii prezentate în note nu au o legătură directă cu bilanţul contabil, cum   sunt   cele   privind   angajamentele   asumate   de   întreprindere   (de   exemplu garanţii  acordate),  informaţiile  privind   salariaţii   şi   administratorii,   precum   şi informaţiile  nonfinanciare  (de  exemplu  efectele  asupra  comunităţii  în  care  se desfăşoară activitatea etc.).