Etimologic, cuvântul publicitate provinde din limba latină, de la verbul publico-are, care înseamnă a aduce la cunoștință publicului și de la substantivul publicatio care înseamnă adresare către public.
Considerată nervul politicii de comunicare a întreprinderii[1], publicitaea pentru un produs, serviciu, acțiune sau idee implică o serie de activități dinstincte de transmitere directă și nepersonală a informațiilor, activități elaborate ca o politică cu mult înainte sau cel târziu concomitent cu lansarea produselor pe o piață.
În istoria apariției și mai ales a dezvoltării publicității există doua momente temporale de o deosebită importanță pentru evoluția fenomenului publicitar: după primul război mondial, odată cu explozia și aglomerarea de produse, publicitatea ia un avânt considerabil. Acest fapt duce la crearea conceptelor cu care se operează și în zilele noastre, fiind considerate esențiale: preemțiunea – termen care-i aparținea lui Claude Hopkins- desemează o trăsăstură generală a unei categorii de produse și care este transmisă publicului care fiind caracteristică produsului pentru care face reclamă. Tot în această perioadă se lansează conceptul de brand ca definind numele care definește bunul/serviciul și îl identifică și diferențiază de altele. Se descoperă importanța titlurilor în crearea mesajului publicitar. Se introduce genialul concept de propunere unică de vânzare cu alte cuvinte, fiecare reclamă trbue să conțină o promisiune unică receptorului mesajului, promisiunea care să fie unică și mai ales puternică pentru a elimina riscul de dublicat pentru alt produs rival. Astfel consumatorul stie exact care-i sunt beneficiile dacă alege acel produs și este mai ușor de convins să îl cumpere.
Publicitatea o putem defini ca fiind orce formă plătită de prezentare și promovare impersonală a ideilor, bunurilor sau serviciilor prin mijloace de informare în masă ( ziare, reviste, programe de radio și TV ) de către un sponsor bine precizat.[2]
Am indicat doar doua definiții ale publicității, dar afirm că, în prezent sunt cunoscute numeroase definiții ale conceptului de publicitate, iar o sistematizare a acestora ne permite să apreciem că publicitatea este o comunicare de tip persuasiv, comandată, controlată și plătită de un anunțător, creată și transmisă de catre o organizație specializată în plasarea unor mesaje ăn canalele de comunicare în masă, adresată unui auditoriu vizat cu scopul de a schimba favorabil atitudinea lui față de un produs ale cărui calități sunt reale.
Formele de materializare a publicității sunt numeroase și cuprind un întreg ansamblu de mijloace și tehnici diferite, al caror scop final îl constitue realizarea unei comunicații eficiente în cadrul mediului economico-social, al pieței, în vederea modificării atitudinilor și comportamentul consumatorilor. Acestui principal scop îi sânt subordonate o serie de obiective specifice: susținerea procesului de vânzare prin crearea unei imagini favorabile față de firmă și produsele sale în rândul consumatorilor potențiali; facilitarea pătrunderii pe o piață nouă sau atragerea de noi segmente de consumatori; lansarea pe piață a unui nou produs; introducerea a unui nou preț; sporirea vânzării unui produs sau serviciu prin prelungirea sezonului de consum, prin marirea frecvenței de înlocuire și a modalităților de utilizare a produsului sau serviciului.
[1] Sylvere Piquet – La publicite, nerf de la communication, Les Editions d’ Organisation, Paris, 1983.
[2] Philip Kotler – Principiile Marketingului, Ediția Europeană, p. 850.