În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Pentru a putea lua în discuţie tipul Anglo-Saxon de economie de piaţă trebuie să avem în vedere înţelegerea conceptului din care derivă clasificarea diferitelor tipuri concrete de economie de piaţă.

Acest concept este însăşi economia de piaţă.

Economia de piaţă este un sistem economic, mod specific de fundamentare şi asigurarea a coerenţei deciziilor privind problema economică fundamentală şi a rarităţii. Modelul teoretic al economiei de piaţă a fost elaborat pe baza unor premise economice, social-politice şi filosofice: proprietatea particulară, sacră, inviolabilă şi garantată şi respectiv primordialitatea intereselor personale. [1]

Economia de piaţă reală este acel sistem care este efectiv aplicat în diferite ţări, dar care nu respectă integral caracteristicile modelului ideal al acestui tip de economie. Ea are următoarele caracteristici: pluralismul formelor de proprietate, o structura tehnico-economică modernă şi descentralizată,  fiind ansamblul de pieţe concurenţiale, cu preţuri care se formează prin liberă negociere, având un sistem financiar-bancar ramificat, statul având rolul de a veghea la respectarea regulilor care se aplică în acest tip de economie. Pârghiile cele mai importante folosite de economia de piaţă, sunt următoarele:

- costul

- creditul

- pretul

- dobânda

- profitul.

Economia de piaţă are la baza economia de schimb, asumându-şi prin această şi caracteristicile acesteia:

- autonomia unitatilor economice

- diviziunea muncii.

Majoritatea covârşitoare a ţărilor lumii au înţeles necesitatea apelării la acest tip de economie, iar fiecare din aceste ţări a preluat o parte din caracteristicile economiei de piaţă pe care s-a axat în special, punându-şi de asemenea amprenta asupra ei; astfel că, aproape fiecare ţară are varianta ei originală de economie de piaţă, aducând ceva nou faţă de celelalte variante deja existente, la fel cum fiecare nou ciclu economic reprezintă o evoluţie, o ascensiune privită pe ansamblul mai multor astfel de cicluri economice. Din această abordare diferită a economiei de piaţă, de la ţară la ţară rezultă o clasificare a tipurilor concrete de economie de piaţă. Acestea sunt:

  1. Tipul Anglo-Saxon - aplicat în S.U.A., Anglia, Canada
  2. Tipul Vest-European - aplicat în Italia si Franta
  3. Economia sociala de piata - aplicata în Austria, Olanda si Germania
  4. Tipul Nordic - aplicat în Suedia, Norvegia si Danemarca
  5. Economia paternalista - aplicata în Japonia
  6. Economia de piata - orientata si dependenta de exterior - aplicata în statele mici independente, fostele colonii.

În cele ce urmează, vom analiză tipul Anglo-Saxon al economiei de piaţă:

Putem lesne observă că statele care au cele mai puternice economii de piaţă, sunt fostele mari imperii coloniale dar şi fostele colonii. Acesta este şi cazul Angliei, Statelor Unite şi Canadei.

Fiecare din cele două elemente - imperiul colonial şi colonia însăşi - a profitat de elementele propice: bogăţiile coloniilor respectiv experienţă pe care  populaţia coloniilor a dobândit-o de-a lungul perioadei de dominaţie imperială, învăţând astfel să se organizeze, să se conducă şi să-şi asigure produsele necesare consumului propriu prin forţe proprii. Exemplul dat de situaţia economică actuală a Statelor Unite este elocventă în acest sens.

Ca şi în cazul tuturor celorlalte state bazate pe economia de piaţă, actul politic îşi are justificarea în cel economic, la fel petrecându-se şi cu relansarea economiei americane după câştigul în alegeri al lui Ronald Reagan.  El a făcut prin sloganul “America revine” să dispară din mentalitatea americanilor tristă amintire a războiului din Vietnam şi a celui din Coreea şi de asemenea a trezit la viaţă energia americană şi mitul pionierilor.[2]

Europa se înşeală că şi odinioară supraestimând, în trecut, puterea economică a Uniunii Sovietice iar acum cea a Statelor Unite. Dar, pentru a înţelege esenţă capitalismului american, trebuie să ţinem seama şi de durata lungă, de evoluţiile de profunzime mult prea adesea neglijate; deoarece există într-adevăr câteva date de baza ce se află la originea atât a puterii cât şi a slăbiciunii americane de astăzi.

Alături de factorul politic şi economic, intervine şi cel psihologic cu o mare importantă mai ales în anii ‘80, când Reagan a preluat puterea, când americanii erau supuşi la prea multe umiliri şi prea puţine certitudini. La finele anilor ‘70, după ce Statele Unite fusese în mod repetat un stat sfidat şi acuzat, opinia publică nu mai aştepta mare lucru din partea politicii, însă fără să-şi dea seama, în fiecare individ încolţise speranţa apariţiei unui salvator.

Reagan, afirmă că dorinţa lui cea mai mare este să readucă S.U.A. în prim-planul scenei internaţionale. S.U.A. este prima putere militară a lumii şi înţelege din acest moment să şi arate acest lucru, şi mai ales în  veşnică confruntare cu sovieticii. “Războiul stelelor” este un incontestabil succes mediatic şi politic: S.U.A. revine la cârma însă “ Războiul stelelor” nu aruncă în joc decât arme strict defensive.

De asemenea, administraţia Reagan îşi multiplică acţiunile diplomatice şi politice de susţinere a aliaţilor S.U.A.

Forţă cea nouă îi vine acestui stat din eşecurile precedente şi din criză teoriei keysiene ilustrată de recesiunea din anii ‘70. Într-adevăr acesta păruse să anunţe sfârşitul unei teorii care se baza pe stimularea cererii şi pe deficitul bugetar şi care anterior contribuise - mai ales în Europa - la succesul “Celor 30 de ani glorioşi 1945-1975”. Însă, S.U.A. este departe de a fi singură care a înmormântat în 1980 ideile lui Keynes.

Se formează astfel ideea că un întreg curent de gândire economică este pe cale să cadă în desuetitudine. În locul şi împotriva gândirii lui Keynes încep să-şi facă aparita curente noi, radicale, al căror campion va deveni reaganismul. Teoriticienii ofertei - “Supply side economics” - şi monetariştii în frunte cu Milton Friedman.[3]

Sunt întreprinse mai multe reforme spectaculoase. Vârful de lance al acestei politici îl constitue “Economic recovery act”. El cuprinde trei direcţii principale:

- dereglementarea în sectorul petrolier, în cel al telecomunicaţiilor, al transporturilor aeriene, al băncilor şi al concurenţei;

- sistemul fiscal

- lupta împotriva inflaţiei printr-un control sever al masei monetare.

Aceste măsuri au drept consecinţă imediată scumpirea banilor.

Rată dobânzilor va atinge într-adevăr niveluri spectaculoase, depăşind chiar 20%, în 1980-1981. Imediat dolarul începe să crească şi creşte ajungând să depăşească 10 franci la începutul lui 1985, iar consilierii lui Reagan reusec să creeze impresia că dolarul este puternic pentru că economia americană este puternică.

Modelul economic de piaţă american se află la confluenţa a două mari modele teoretice şi anume:

- modelul neoclasic (în acest tip de economie , intervenţia statului este exclusă);

- modelul keynsist (în care intervenţia este acceptată doar că agent economic şi decizional) .

Dezvoltarea Statelor Unite este susţinută de asemenea şi de alte organisme economice internaţionale de renume, cum sunt: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI). Acum S.U.A. este respectată, imitată şi invidiată din nou preluând conducerera (leadership).

FUNDAMENTAREA PUTERII AMERICANE

Relansarea economiei americane care începe cu preluarea puterii de către Reagan, are la baza în primul rând un activ fără echivalent, o importantă moştenire economică, financiară şi tehnologică; de asemenea, nu trebuie neglijat aportul categoriilor de forţă de muncă la dezvoltarea şi extinderea influenţei economiei americane.

Actul economic, politic şi măsurile sociale se completează una pe cealaltă, fiecare din aceste componente obţinând unele avantaje din această comuniune de interese.

Fondul prielnic, privilegiile de care a putut beneficia economia americană, sunt în principal următoarele:

  1. Stocul de capital pe care Statele Unite nu a încetat să îl acumuleze de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi până astăzi, este incomparabil. În interiorul graniţelor Statele Unite posedă imense infrastructuri, de cele mai multe ori dintre cele mai moderne: aeroporturi, autostrăzi, universităţi, uzine, patrimoniu imobiliar. În afară graniţelor, multinaţionalele americane controlează active uriaşe şi puternic subestimate de o contabilitate efectuată de cele mai multe ori în termeni de costuri de achiziţie care nu ţin seama de reevaluările actuale.
  2. Resursele primare de care dispun Statele Unite, sunt printre cele mai importante de pe glob. Rezervele ei energetice - în special sub formă de gaz natural şi de cărbune - sunt imense. Cu excepţia câtorva minereuri strategice, ea posedă aproape toate metalele. Potenţialul uman american al patrulea din lume din punct de vedere numeric, însă primul în rândul ţărilor civilizate, constituie la rândul ei o bogăţie fără echivalent. Deci, s-ar putea spune că acest stat stă pe un munte de aur.
  3. Toate acestea, nu ar constitui însă un avantaj în posesia altei economii deoarece nu fiecare stat este capabil să îşi organizeze, gestioneze şi administreze resursele primare şi secundare cu atât discernământ, cum o fac reprezentanţii economiei americane. Pentru unii există chiar şi în acest moment banală întrebare “dacă americanii au atât de multe resurse, mai ales în domeniul gazelor naturale şi petrolului, de ce sunt pe primul loc în clasamentul ţărilor importatoare de petrol, exportat de către ţările Orientului Mijlociu ?”.
  4. Răspunsul derivă din simplă strategie pe care o folosesc managerii americani, aceea că resursele proprii trebuie păstrate cu mare grijă, folosite eficient, pentru că aşa cum ştim există un real şi permanent dezechilibru între nevoile umane nelimitate şi resursele limitate de către potenţialul planetei.
  5. Deci, atunci când în Orientul Mijlociu resursele de petrol vor fi aproape de zero, Statele Unite vor fi printre puţinele state care îşi vor putea desfăşura activitatea de producţie folosind resursele proprii; scopul propus va fi astfel atins, pentru că perioada de timp pe care o oferă folosirea resurselor din exterior, poate fi folosită în scopul dezvoltării unor noi tehnologii care să necesite injectarea în procesul de producţie a unor cantităţi mai mici de produse petroliere sau înlocuirea totală a acestora cu alte produse mai eficiente din punct de vedere economic şi ecologic.
  6. Tehnologia - în acest domeniu, S.U.A. beneficiază de un avantaj însemnat. Cei mai mari cercetători, cei mai buni ingineri, cei mai dotaţi studenţi au venit să lucreze în Statele Unite. Ei, aduc acel faimos capital în privinţa căruia toată lumea este de acord că este cel mai important - materia cenuşie - sau capitalul intelectual dobândit. Din acest punct de vedere, Statele Unite speculează pe piaţă internaţională a forţei de muncă, achiziţionarea celor mai mari specialişti din alte ţări. Acest proces de transferare a valorilor, de la ţările care nu îşi pot permite să îşi susţină aşa cum ar trebui valorile, la alte ţări care au această abilitate, este unul foarte trist însă cu consecinţe avantajoase pentru ţările din a două categorie. Între acestea, se află şi Statele Unite care beneficiază la rândul lor de aceste avantaje.[4]
  7. Privilegiul monetar, care se dovedeşte a fi hotărâtor. Începând cu 1945, dolarul serveşte drept moneda de referinţă în tranzacţiile internaţionale. De asemenea, el este şi principala moneda de rezervă pe care o înmagazinează băncile centrale din majoritatea ţărilor.
  8. Hegemonia culturala - ea rezistă la toate vicisitudinile istoriei americane. Mai mult chiar, ea devine pe zi ce trece mai puternică. Această hegemonie culturală, se sprijină pe cel puţin trei factori: limba, universităţile şi mijloacele de informare în masă.
  9. Modul de viaţă şi modelul economiei americane, a devenit un deziderat pentru toate ţările aflate în curs de dezvoltare la ora actuală. Poate că şi din această cauza, în multe ţări s-au împrumutat multe obiceiuri, tradiţii ale vieţii cotidiene (Holloween şi Valentine’s Day) şi metode manageriale.

AMERICA IN REGRES

Statele Unite sunt o ţară cu o economie bine fundamentată şi cu rezultate economice recunoscute în întreagă lume. Cine ar fi putut gândi că va ajunge să facă faţă unor probleme sociale foarte grave, legate de evoluţia şi absorbţia tinerei forţe de muncă de către societate  confruntată cu dificultăţi legate de dependenţă de droguri, bolile incurabile, trafic de armament şi muniţii, criminalitatea, rasismul, discriminările sociale legate de lupta de clasa. Astfel, pentru un american de rând nu mai este de mirare când vede la ştiri, imagini cutremurătoare din cartierele sărace ale Bronx-ului, sau reportaje despre atacuri şi crime, petrecute uneori chiar în şcoli, sau informaţii despre o catastrofă naturală sau armata dintr-o ţară a Lumii a Treia.

O altă caracteristică a modelului real de viaţă american, este lipsa de implicare şi de interes în viaţă socială şi politică, astfel că, s-a constatat că rată participării americanilor la alegeri este cea mai scăzută în raport cu celelalte democraţii occidentale. De asemenea, se evidenţiază o scădere a calităţii actului educaţional şi a seviciilor sociale puse în sprijinul celor care nu au surse de venit pentru un trăi decent.

Există cel puţin cinci motive care explică acest recul industrial. Ele corespund celor cinci avantaje care făcuseră posibilă prosperitatea postbelică.

  1. Piaţă internă americană s-a îngustat iar industriile transatlantice nu mai sunt capabile să facă faţă japonezilor şi europenilor în cucerirea de pieţe externe.
  2. Dominaţia tehnologică a Statelor Unite nu mai este un fapt indiscutabil şi de multe ori inovaţiile se fac în stăinătate.
  3. Nivelul de calificare al muncitorilor americani, superior până mai ieri, aceluia din ţările concurente, a scăzut simţitor.
  4. Bogăţia acumulată în Statele Unite era odinioară atât de mare încât permitea realizarea unor performanţe de-a dreptul inimaginabile, precum debarcarea pe Luna. Ceea ce nu ar mai fi posibil în clipă de faţă.
  5. În sfârşit, metodele americane de management, care erau universal recunoscute şi invidiate, nu mai sunt astăzi - nici pe departe - cele mai eficiente.

Chiar şi în aceste condiţii, ale degradării ascensiunii pe cele mai importante planuri, se ajunge în timpul guvernărilor Bush şi Clinton să se micşoreze impozitele, deci o grijă mai puţin pentru contribuabilul de rând. Deci, aşa cum am susţinut şi mai sus totul este dominat de un anumit echilibru general: pe de o parte câştigăm, iar pe de altă parte avem şi pierderi; stările de dezechilibru în limite acceptabile sunt benefice deoarece ele contribuie la realizarea unui echilibru pe planul de ansamblu.[5]

LOCUL PE CARE ÎL OCUPĂ PIAŢA ÎN CADRUL MODELULUI ECONOMIC AMERICAN

Bunurile sunt tratate în cadrul acestui tip de economie, după cum urmează:

  1. În S.U.A., religiile care sunt în număr tot mai mare, sunt din ce în ce mai mult administrate că instituţii mixte prin intermediul unor tehnici de mediatizare publicitară şi de marketing tot mai sofisticată.
  2. Întreprinderea. În modelul neoamerican, întreprinderea nu este altceva decât un bun comercial că oricare altul.
  3. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte salariile, care, în modelul neoamerican, depind din ce în ce mai mult de condiţiile aleatorii de piaţă. În acest caz, salariile sunt bunuri comerciale.
  4. Locuinţele sunt în S.U.A. aproape în eclusivitate un bun comercial.
  5. Situaţia este oarecum asemenatoare şi în ceea ce priveşte transporturile urbane, cu toate că, chiar şi în Statele Unite, acestea sunt supuse unor reglementări.
  6. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte mijloacele de informare în masă, în principal televiziunea, în Statele Unite unde toate canalele sunt prin tradiţie comerciale, se manifestă tendinţa dezvoltării unor televiziuni finanţate în mod asociativ prin cotizaţii libere.
  7. Învăţământul - în modelul american, numărul instituţiilor de învăţământ ce ascultă de regulile pieţei, este preponderent şi continuă să crească.
  8. Sectorul sanitar - Ţine că şi cel al locuinţelor, de categoriile bunurilor.

Statele Unite nu reprezintă un stat care se reduce doar la New York şi nici New York - ul nu ce reduce la Wall Street; este important să subliniem că marile multinaţionale americane, nu s-au supus în gestionarea socială mai mult decât în aceea financiară, noilor imperative ale termenului scurt, care stau la originea evoluţiei “neoamericane” a modelului Anglo-Saxon.

IBM, ATT, General Motors, McDonald’s, se feresc cât pot să facă concesii economiei-cazino, în care oamenii sunt jucaţi la ruletă. Pentru a-şi constitui şi sluji statele majore multinaţionale, ele au fost pur şi simplu obligate să mizeze pe stabilitate, cointeresare şi chiar “coresponsabilitate”.

Modelul economic american, că şi multe altele şi-a dovedit utilitatea şi eficientă în numeroase domenii, însă de asemenea nu de puţine ori incapacitatea de a oiferi o protestie socială, culturală şi de ce nu ecologică, populaţiei. Din ce în ce mai mult ies la suprafaţă diferenţele sociale între clase, între rase şi poate chiar între oameni cu profesii sau concepţii diferite. Însă, toate aceste dezechilibre trebuie compensate cu alte echilibre sau rezultate favorabile, astfel încât să putem ajunge la un echilibru, la un consens. Totul are o evoluţie oscilantă, ciclică, neregulată, rareori şi doar pe scurte perioade constanţa. Deci trebuie să acceptăm aceste realităţi şi să încercăm să găsim cai mai bune de rezolvare a unor situaţii care la început ne apar drept crize iremediabile.[6]

 

[1] Michel Albert, Capitalism Contra Capitalism, Editura Humanitas, 1994, pag. 58

[2] Michel Albert, Capitalism Contra Capitalism, Editura Humanitas, 1994, pag. 59

[3] Michel Albert, Capitalism Contra Capitalism, Editura Humanitas, 1994, pag. 60

[4] Michel Albert, Capitalism Contra Capitalism, Editura Humanitas, 1994, pag. 65

[5] Michel Albert, Capitalism Contra Capitalism, Editura Humanitas, 1994, pag. 66

[6] Michel Albert, Capitalism Contra Capitalism, Editura Humanitas, 1994, pag. 67

Loading...