În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Economia socială (numită şi „economie solidară” sau „al treilea sector) s-a dezvoltat din necesitatea de a găsi soluţii noi, inovatoare unor probleme sociale, economice sau de mediu  ale comunităţilor şi pentru satisfacerea nevoilor membrilor comunităţii care sunt ignorate sau insuficient acoperite de sectorul public sau privat.

Economia socială include forme diverse de organizare şi/sau juridice cum ar fi: cooperativele, societăţile mutuale, asociaţiile, fundaţiile etc.

Deşi există diferenţe de la ţară la ţară, peste tot în Uniunea Europeană există entităţi comparabile care au aceleaşi caracteristici, chiar dacă acestea nu sunt descrise că făcând parte din „economia socială” şi nu sunt reglementate juridic în toate statele membre.

Scopul principal al economiei sociale, în comparaţie cu scopul economiei de piaţă, nu este obţinerea de profit, ci constă în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi oferirea de noi oportunităţi pentru persoanele dezavantajate sau făcând parte din categorii vulnerabile.

Economia socială acordă prioritate unui model de întreprindere (întreprindere de economie socială)* care nu se poate caracteriza prin dimensiuni sau prin sectoarele în care îşi desfăşoară activitatea, ci prin respectarea unor valori comune printre care se numără:

  • suprematia participarii actorilor sociali, a persoanei si a obiectivelor sociale asupra capitalului;
  • apararea si aplicarea principiului solidaritatii si al responsabilitatii;
  • comuniunea intre interesele membrilor utilizatori si interesul general;
  • controlul democratic exercitat de membri organizatiei/ intreprinderii;
  • adeziunea voluntara si deschisa;
  • autonomia de gestiune si independenta fata de autoritatile publice;
  • alocarea celei mai mari parti a excedentului pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila si de furnizare de servicii membrilor in conformitate cu interesul general.

În acelaşi timp, întreprinderile de economie socială joacă un rol important în sprijinirea obiectivelor stabilite prin politicile guvernamentale, astfel:

  • ajutând la creşterea productivităţii şi competitivităţii;
  • contribuind la dezvoltarea unei societăţi inclusive şi participative;
  • încurajând şi abilitând membrii comuniatii să participe la rezolvarea unor probleme locale;
  • oferind o noua modalitate de furnizare a serviciilor publice.

În 2015, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 219 privind economia socială, având drept scop stimularea dezvoltării unui model alternativ de incluziune socială a grupurilor vulnerabile.

Definitia economiei sociale

Conform art. 2 din Legea nr. 219/2015[1], economia socială reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.

Economia socială se bazează pe principiile enunţate în art. 4 din Legea nr. 219/2015:

  • prioritate acordată individului şi obiectivelor sociale faţă de creşterea profitului;
  • solidaritate şi responsabilitate colectivă;
  • convergenţă dintre interesele membrilor asociaţi şi interesul general şi/sau interesele unei colectivităţi;
  • control democratic al membrilor, exercitat asupra activităţilor desfăşurate;
  • caracter voluntar şi liber al asocierii în formele de organizare specifice domeniului economiei sociale;
  • personalitate juridică distinctă, autonomie de gestiune şi independenţa faţă de autorităţile publice;
  • alocarea celei mai mari părţi a profitului/excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general, ale unei colectivati sau în interesul personal nepatrimonial al membrilor.

Întreprindere socială este definite drept orice persoană juridică de drept privat care desfăşoară activităţi în domeniul economiei sociale, care deţine un atestat de întreprindere socială şi respectă principiile prevăzute la art. 4;

Întreprindere socială de inserţie este definite întreprinderea socială care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (1), respective:

  • are, permanent, cel puţin 30% din personalul angajat aparţinând grupului vulnerabil
  • timpul de lucru cumulat al acestor angajaţi reprezintă cel puţin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaţilor;

Prezintă următoarele caracteristici:

  • Statul intervine pentru realizarea unei centralizai a opţiunilor economico-sociale agreate spre un consens general;
  • Realizarea unui echilibru intrasocial şi performanţă economică dar nu prin simplul joc al forţelor pieţei.

4.4 Tipul  Nordic

 

  • Cooperare între sectorul privat şi cel public în vederea satisfacerii unor cerinţe social-economice respectiv îmbinarea creşterii şi eficienţei economice cu promovarea unor valori sociale-umanede baza;
  • Respectă trăsăturile specifice economiei de piaţă;
  • Intervenţia statului se realizează în special prin acţiuni sociale având rolul de „protector” pentru toţi cetăţenii

Trăsăturile de bază ale pieţei sunt concurenţa liberă dintre producătorii de mărfuri (constructii) şi proprietarii de resurse; realizarea mărfurilor (constructiilor) la preţurile de echilibru, ce reflectă real corelaţia dintre cerere şi ofertă.

Concurenţa este bună pentru  public deoarece ea stimulează şi constânge producătorii. Obiectivul oricărei firme este maximizarea profitului. Concurenţa însă erodează permanent acest ţel. Chiar din această cauză firmele de constructii trebuie să se adapteze pieţei pentru a exploata toate posibilitaţile de mărire a profitului.

Concurenţa în sistemul de piaţă impune firmelor să aplice cheltuieli de producţie reduse, să aplice o tehnologie modernă pentru a obţine o productivitate înalta. Ea permite consumatorilor de a găsi furnizorul cel mai ieftin şi încurajează producătorii în determinarea creşterii clientelei prin scăderea costurilor, şi implicit scăderea preţurilor.

Respectarea mecanismelor concurenţiale este importantă pentru o şansă egală, pentru fair-play, pentru că, în fond, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană este chiar necesar, respectarea acestor mecanisme fiind chiar un punct important pe agenda negocierilor. O economie încă dominantă de mentalităţi comuniste, atât la nivel politic şi managerial cât şi la nivel executiv şi al angajatului obişnuit nu prea poate fi concurenţială.          

Acest aspect este prezent şi în industria imobiliară adică cea a construcţiilor şi a serviciilor imobiliare. Această industrie este dominată de muncă la negru şi reprezintă principala formă de concurenţă neloială ce poate fi interpelată şi că ajutor de stat. Societăţile de construcţii care practică muncă la negru, eludează obligaţiile către stat (impozit pe salariu, contribuţii sociale şi impozit pe profit).

Dacă cumva aceştia doresc să vândă locuinţa (nou-construită) au un avantaj faţă de o societate de construcţii deoarece nu plătesc impozit pe profit decât de 10% în primii trei ani. Pentru egalizarea şanselor ar trebui că amândoi să nu factureze TVA sau amândoi să factureze acelaşi TVA, preferabil cât mai mic. Cu cât T.V.A.-ul este mai mic cu atât ”piaţă neagră” se diminuează, deoarece astfel piaţă oficială devine accesibilă.

Singură cale prin care statul poate rezolva problemele sociale locative este emisia de vauchere (bonuri valorice) lunare care sunt distribuite celor care îndeplinesc condiţiile necesare. Bonurile dau posibilitatea alegerii oricărei variante-construcţie, soluţie, materiale la preţuri de piaţă, stabilitate naturală, pe cale liberă.

O altă piaţă pe care se tolerează practici anticoncurenţiale este cea a chiriilor, din aceleaşi motive de protecţie socială, incluzând cele mai elementare reguli ale economiei de piaţă. Statul prin ANL, care construieşte locuinţe destinate închirierii şi consiliile locale care construiesc locuinţe sociale destinate închirierii influenţează determinant piaţă chiriilor din România. Practicarea unor chirii simbolice (5-8 EURO pe luna/pe apartament) face că amortizarea investiţiei să fie realizabilă în 175-200 de ani, ceea ce este o aberaţie ce îndepărtează orice investitor de intenţia de a crea portofoliu de locuinţe pentru închiriere. Acestea sunt absolut necesare pentru asigurarea construcţiilor adecvate fluxului şi mobilităţii forţei de muncă, proces natural în creşterea competitivităţii economiei pe scară largă. Germania are 68% din fondul de locuinţe destinat închirierii, media în UE 15 era de 62% iar în România are un fond de sub 4 %.

Indiferent de nivelul de dezvoltare, potenţial economic şi cultural, regim social-politic şi cultural, toate statele lumii sunt angajate într-un amplu process de transformări radicale,de trecere de la produse muncă-intensive la produse cultural-artistic-intensive.Ţările slab dezvoltate din punct de vedere economic, cum este şi România, trebuie să conceapă strategii de înfăptuire a mai multor tranziţii, în special la cea de economie de piaţă.

 

[1] Legea 219/2015 privind economia sociala. Economia sociala

Loading...