Pin It

Aşa cum noţiunea de integrare economică interstatală este una complexă, reflectând multitudinea de relaţii care se stabilesc între două sau mai multe state care îşi conjugă eforturile spre atingerea unui obiectiv comun,   tot aşa şi formele pe care le îmbracă aceasta sunt determinate în funcţie de complexitatea acestor relaţii.

În literatura de specialitate, bogată în delimitări ale conceptului de integrare, autori de prestigiu în domeniu au distins, în funcţie de o serie de criterii economice, politice, geografice, structurale, etc. următoarele forme /grade/ ale integrării economice corespunzătoare unei tendinţe mai intense sau mai restrânse de egalizare a coordonatelor economice, sociale şi politice:
           a) colaborarea economică - cuprinde totalitatea raporturilor economice dintre state, stabilite în plan bi şi multilateral, regional şi global, pe toate direcţiile principale ale relaţiilor economice internaţionale;

  1. b) cooperarea economică considerată, în sens general, drept o formă primară, preliminară de armonizare a intereselor şi de ajutor între doi sau mai mulţi participanţi la o acţiune economică. Între cooperare şi integrare există atât deosebiri de fond, cât şi de formă, diferenţieri de natură cantitativă şi calitativă. În timp ce cooperarea include acţiuni care au drept scop diminuarea discriminărilor pornind de la complementaritatea şi convergenţ intereselor, integrarea economică conţine măsuri care au drept rezultat eliminarea unor forme de discriminare în relaţiile dintre entităţile integrate şi crearea şi aplicarea unui set de discriminări în relaţiile cu terţii. Din acest punct de vedere, acordurile de cooperare economică internaţionale pot fi considerate forme ale cooperării internaţionale, în întimp ce eliminarea barierelor tarifare sau non-tarifare în schimburile comerciale reprezintă un act de integrare economică;
  2. c) clubul de comerţ preferenţial format din două sau mai multe ţări care îşi reduc taxele la importul reciproc al tuturor bunurilor, deci practic atunci când realizează un schimb de preferinţe tarifare între ele. Ţările membre îşi păstrează tarifele vamale iniţiale faţă de ţările terţe. Exemplul clasic de club de comerţ prefențial îl constituie Sistemul de Preferinţe al Commonwealthului, creat în anul 1932, între Marea Britanie şi 48 de ţări asociate din Commonwealth.
  3. d) zona de comerţ liber reprezintă acea formă a integrării prin care două sau mai multe ţări convin să înlăture barierele tarifare şi netarifare dintre ele, pe baza unui acord prefențial de comerţ, dar fiecare ţară îşi menţine propriile bariere comerciale în comerţul cu ţările nemembre. Unii autori consideră zonele de comerţ liber ca fiind o etapă de bază, în mod obligatoriu premergătoare creării uniunilor vamale. În spaţiul european s-au format, de-a lungul timpului, o serie de forme integrative simple de tipul zonei de comerţ liber dintre care cea mai cunoscută este Asociaţia Economică a Liberului Schimb. Aceasta a luat naştere pe baza Convenţiei de la Stockholm din 21 iulie 1959 încheiată între Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveţia şi Marea Britanie, cărora li s-au alăturat în timp şi alte state europene care nu făceau parte din celelate structuri integrative aflate în Europa în perioada respectivă. În present, AELS-ul este format din Islanda, Lichtenstein, Norvegia şi Elveţia. Cu excepţia Elveţiei, toate celelate state membre ale AELS sunt şi componente ale Spaţiului Unic European. Alte forme reprezentative de zone de liber schimb sunt NAFTA (North Atlantic Free Trade Area) formată din Statele Unite, Canada şi Mexic în spaţiul nord american, CEFTA (Central European Free Trade Area) în spaţiulest european, MERCOSUR (format din Argentina, Brazilia, Uruguay şi Paraguay) în spaţiul Americii Centrale şi ASEAN (Association of South East Asian Nations) în spaţiul asiatic.
  4. e) uniunea vamală este o formă de integrare prin care ţările membre înlătură toate barierele în comerţul desfăşurat între ele şi adoptă un tarif vamal extern comun faţă de terţi. Prima uniune vamală (Zollverein) a fost înfiinţată în anul 1834, prin ridicarea barierelor vamale, iniţial între 18 state prusace al căror număr a fost extins ulterior la 25. În timp, uniunea vamală s-a transformat într-o comunitate economică confederativă care, alături de transformările de natură politică a condus la formarea, în 1871 a statului german. După unii autori formele uniunii vamale sunt următoarele:

- uniune vamală perfectă - o uniune teritorială între ale cărei ţări vama este suprimată, iar schimburile cu terţe ţări se fac pe baza unui tarif şi a unei legislaţii vamale comune;

- uniune vamală imperfectă - ţările componente îşi păstrează independenţa lor tarifară, dar îşi acordătotuşi pentru schimburi importante avantaje diverse. Există însă bariere vamale exterioare comune, la graniţele faţă de terţi;

- uniune vamală cu tarife preferenţiale - instituirea unui regim reciproc de preferinţe pentru anumite produse în cadrul uniunii.

Formarea unei uniuni vamale va modifica preţurile relative ale bunurilor de pe pieţele interne ale statelor membre, cu repercursiuni asupra fluxurilor de comerţ, producţiei şi consumului.

Efectelor participării unui stat la o uniune vamală au fost introduse în analiză economică de către economistul Jacob Viner. Lucrarea acestuia « Teoria Uniunii Vamale » (1950) constituie punctul de plecare în analiza efectelor integrării economice. Instrumentele introduse de autor sunt efectele de creare şi respectiv de deturnare de comerţ.

  1. f) piaţă comună care reprezintă o uniune vamală în cadrul căreia, liberalizarea mişcării bunurilor şi a serviciilor este acompaniată de liberalizarea mişcării fluxurilor de factori între ţările membre. O serie de dezvoltări de natură instituţională completează măsurile de integrare pozitivă, conducând la crearea unui spaţiu economic în interiorulcăruia are loc o tendinţă de relativă apropiere a nivelului preţurilor bunurilor şi a factorilor. O piaţă comună se poate forma numai între economii de acelaşi tip. Un prim exemplu de piaţă comună îl constituie etapa a treia în cadrul dezvoltării Comunităţilor Economice Europene (între 1969-1986) când liberalizarea fluxurilor de bunuri finite a fost acompaniată de liberalizarea mişcării factorilor de producţie. Evoluţia favorabilă a formei integrative numită Piaţă Comună a condus în timp la formarea pieţei interne unice. Un al doilea exemplu de piaţă comună, de data aceasta între economii de comandă, este dat de CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc).
  2. g) piaţă unică - presupune, în afara realizării unei pieţe comune pentru libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor, aplicarea unor măsuri comune privind liberalizarea achiziţiilor guvernamentale, armonizarea şi recunoaşterea mutuală a standardelor tehnice din producţia şi distribuţia bunurilor, eliminarea controlului asupra mişcării capitalurilor, etc.
  3. h) uniunea economică şi monetară, care se formează, pornind de la piaţă unică, în cadrul căreia are loc creşterea gradului de armonizare a politicilor economice naţionale, în special a celor vizând sfera monetar financiară, până la adoptarea unei monede unice şi a unor instituţii comune de gestionare a chestiunilor monetar financiare la nivel comunitar.

Din Uniunea economică şi monetară, ca formă de integrare, fac parte toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu deosebirea că unele dintre ele fac parte zona Euro, iar altele nu. Din aceasta pesrpectivă, statele membre se clasifică în următoarele categorii:

- state membre care au adoptat moneda euro: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, şi Spania, Slovenia (2007), Malta şi Cipru (2008), Slovacia (2009), Estonia (2011), Letonia (2014), Lituania (2015);

- state membre care se afla în faza de pregătire a adoptării monedei unice şi din această pesrpectivă fac parte din Mecanismul ratei de schimb 2: Danemarca;

- două state (Marea Britanie şi Danemarca) beneficiază de clauza opt-out, care le permite să aleagă dacă să facă sau nu parte din zona euro. Dintre acestea, Danemarca a renunţat la aplicarea clauzei şi a intrat în mecanismul ratei de schimb;

- celelalte state membre, care au statutul de „stat membru cu derogare de la adoptarea euro” vor trebui să adere la euro într-o perioadă nedeterminată. Din această categorie fac parte Suedia, Romania, Bulgaria, Cehia, Polonia şi Ungaria, Croația;

  1. i) integrarea economică completă (sau totală) reprezintă stadiul ultim al integrării în cadrul căruia unificarea politicilor economice este întregită prin stabilirea unei unităţi supranaţionale ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele membre.

Integrarea economică completă presupune parcurgerea tuturor etapelor descrise anterior, spaţiul integrat căpătând trăsături apropiate de cele ale unei economii naţionale: instituţii comune care guvernează cu ajutorul unei legislaţii comune, utilizând un buget comun şi adresându-se unei pieţe de producţie şi de desfacere comună; utilizarea unei monede unice şi a unui sistem bancar omogen, a politicilor interne şi externe comune. Până în prezent, nu se poate vorbi despre existenţa unor forme de integrare totală (completă), aşa cum au fost ele descrise anterior, decât la nivel naţional.

În cadrul Uniunii Europene, considerată drept cea mai complexă şi mai avansată formă de integrare economică regională înfăptuită până în prezent sunt îngemănate elemente ale federalismului, cum ar fi divizarea responsabilităţilor între instituţiile supranaţionale şi cele naţionale corespondenţe sau aplicarea principiului egalităţii în luarea deciziilor şi garantarea drepturilor individuale, cu cele ale funcţionalismului, în anumite limite care nu permit integrarea completă. Divergenţele de opinii cu privire la viitorul Uniunii, pe fondul procesului dublu de intensificare, de adâncire a integrării şi de extindere care va conduce în mod inevitabil la diluarea intensităţii formei integrative pun sub semnul întrebării capacitatea acesteia de a parcurge cu succes calea spre integrarea totală.

  1. Maillet a propus etapele posibile pe calea integrării:
  2. a) construirea zonelor economice și a uniunilor vamale libere;
  3. b) piaţă comună care adaugă uniunii vamale, liberă circulaţie a factorilor de producţie;
  4. c) uniunea economică și monetară;
  5. d) uniunea politică.

Acelaşi autor afirmă că atunci când în domeniul monedei, bugetului şi relaţiilor internaţionale care sunt atribute ale suveranităţii naţionale se înregistrează o reducere a tributelor naţionale vom asistal a o răspândire a organizării politice a continentului.