Comisia Europeană şi-a exprimat în ultimii ani constant iniţiativa în armonizarea bazelor de impozitare corporaţională. Ea urmăreşte să corecteze problemele care afectează activitatea companiilor din spaţiul Uniunii Europene privind operaţiunile transnaţionale, cum ar fi: costurile de conformare cu regulile fiscale naţionale diferite, imposibilitatea compensării transfrontalieră a profiturilor şi pierderilor din operaţiunile desfăşurate de un grup de firme la scară UE; situaţii posibile de dublă impozitare; costuri fiscale ale operaţiunilor de restructurare corporativă (fuziuni şi achiziţii) intracomunitare; probleme generate de măsurile de combatere a „preţurilor de transfer”.
Raportul Comisiei Europene din octombrie 2001 explorează patru soluţii posibile, respectiv:
- Regula de impozitare din ţara de reşedinţă: conform căreia multinaţionalele din Comunitatea Europeană îşi vor determina impozitele conform Codului fiscal al ţării din propria ţară, astfel încât nu vorbim de o consolidare comunitară a bazei de impunere, ci doar de recunoaşterea reciprocă a dreptului ţării unde compania îşi are sediul social. Apreciez că această variantă are avantajul că determină o simplificare a conformării societăţilor multinaţionale la legislaţia fiscală, deoarece cunoaşterea legislaţiei naţionale este mai accesibilă, decât conformarea la mai multe norme fiscală din state diferite. Un alt avantaj al acestei soluţii rezidă, din faptul că sistemele fiscale naţionale continuă să coexiste, ceea ce înseamnă că nu este nevoie de acceptarea celor 27 ţări pentru un singur impozit european unic, dar nu vorbim deloc în acest caz de armonizare. Dezavantajul imediat este însă că şi aceste reguli pot afecta deciziile de localizare a afacerilor, întrucât afacerile pot opta să îşi deschidă noi societăţi în alte state cu o fiscalitate favorabilă, decât să-şi dezvolte propria companie prin extindere transfrontalieră. De aceea, acest sistem a fost recomandat ca fiind unul facultativ, Comisia Europeană lăsând deschisă portiţa ca societăţile multinaţionale să poată opta pentru o impozitare sub sistemul actual de contabilitate sau pot alege HST - Home State Taxation (fiscalitatea propriei ţări). Desigur însă că acest sistem răspunde nevoilor legiuitorilor naţionali care pot astfel să îşi păstreze autonomia politicii fiscale, dar menţine şi încurajează concurenţa fiscală, prin oferirea posibilităţii de menţinere a discrepanţelor între cotele de impozitare.[1]
Evident că păstrând posibilitatea de a opta pentru societăţile multinaţionale, acestea vor alege acel sistem de impozitare care le ajută în scăderea poverii lor fiscale, ceea ce determină pierderi de venituri şi încălcarea prevederilor privind neutralitatea importului de capital.[2]
A doua soluţie este cea mai interesantă, deoarece prezintă elemente noi de armonizare propriu-zisă, care marchează un progres în dezbaterea privind impozitarea societăţilor multinaţionale din blocul comunitar: este vorba de o bază consolidată comună de impozitare (CCBT). Acest sistem nou, distinct, de determinare a bazei de impunere aplicate companiilor se bazează pe principiul conform căruia volumul veniturilor impozabile s-ar determina în mod consolidat. Veniturile ar fi impozitate potrivit ratelor din fiecare jurisdicţie fiscală, iar baza de impunere aferentă fiecărei jurisdicţii fiscale s-ar stabili potrivit unei reguli de distribuire a “bazei consolidate. Avantajul unui astfel de regim fiscal comunitar este că elimină concurenţa bazei de impozitare pentru plasarea sediului central al corporaţiilor. CCBT generează de asemenea un grad mai înalt de neutralitate a importurilor de capital. Primul dezavantaj este pierderea autonomiei fiscale naţionale, dar şi faptul că acest sistem de impozitare se aplică doar societăţilor multinaţionale şi astfel determină distorsiuni între firmele mari şi mici dintre statele membre. Studiind dezavantajele unei baze consolidate comune de impozitare, Mariana Anica Slavin aprecia că: „Coexistenţa a două regimuri de impozit diferite ar putea da naştere unor oportunităţi de arbitraj fiscal şi ar genera stimulenţi artificiali pentru investiţiile străine.
Evident un asemenea regulament ar implica în practică distorsiuni în investiţii şi pierderi în veniturile publice. În plus faţă de aceste distorsiuni implicite asemeni sistemului CCBT un dezavantaj clar ar fi faptul că fiecare administraţie fiscală naţională ar trebui să gestioneze două sisteme de impozitare diferite, şi anume, noua Baza Impozitară Consolidată Comună aplicabilă multinaţionalelor şi regulamentele de impozitare naţionale existente aplicabile firmelor interne.”[3].
A treia soluţie alternativă propusă de Comisia Europeană este şi cea mai optimistă: un impozit european asupra veniturilor corporaţiilor (EUROCIT sau EUCT). Aceasta, este o propunere cu adevărat revoluţionară la nivelul blocului comunitar: un impozit administrat de o autoritate fiscală nouă, pe baza aceloraşi cote de impunere pe tot teritoriul comunitar aplicate asupra unei baze de impunere pan-europene potrivit unui singur set de reguli valabil la scara întregii Uniuni Europene. Acest impozit nu este administrat de către guvernele naţionale, ci la nivelul UE, iar produsul acestui impozit ar urma să fie vărsat întreg sau parţial la bugetul Comunităţii. Împărtăşesc convingerea conform căreia este vorba despre „o ideea în avans faţă de timpul său” şi că „nu pare a avea şanse de a fi acceptată”[4].
Avantajele sunt evidente pentru buna funcţionare a pieţei unice, dar implică existenţa unei Europe Federative - aspectul „federal” al EUROCIT şi extrem de controversat la nivelul statelor membre fiind însăşi administrarea impozitelor la nivel UE şi aderarea venitului direct la bugetul comunitar. Întrucât optez pentru o Federaţie la nivelul Uniunii Europene apreciez această ultimă idee, aceasta însă nu înseamnă că în prezent ea este total irealizabilă. Pentru obiectivitate prezentăm şi alte dezavantaje ale acestui tip de impozitare, conform altor autori[5]: „Deoarece principala responsabilitate pentru auditul grupurilor multinaţionale se prezumă a intra în sarcinile administraţiei fiscale din statul de reşedinţă şi sistemul CCTB ar avea aceiaşi slăbiciune ca şi HST şi anume că indulgenţa de impunerea impozitării ar genera revărsări negative asupra celorlalte state membre, EUCT ar elimina problema stimulenţilor cauzată de faptul că în sistemul HST şi CCTB guvernele naţionale ar primi doar o fracţiune din venitul obţinut ca urmare a unei impuneri mai eficiente a regulamentelor fiscale EUCT ar avea aceleaşi caracteristici şi în consecinţă aceleaşi slăbiciuni ca şi CCTB.”
Cea de-a patra variantă propusă de Comisia Europeană este cunoscută sub denumirea de „abordarea tradiţională” care constă în armonizarea regulilor de impozitare prin stabilirea unui singur sistem de determinare a bazei de impozitare aplicabil în mod obligatoriu în toate jurisdicţiile fiscale şi înlocuind sistemele naţionale - şi această ultimă variantă fiind fără îndoială „o idee în avans faţă de timpul său” şi „greu de acceptat de statele membre” (CHTB). Foarte important la această a patra variantă este că ea presupune o bază corporativă unică atât pentru firmele interne şi internaţionale din toate statele membre şi prin urmare egalizează şansele firmelor interne faţă de multinaţionale şi elimină necesitatea ca administraţiile fiscale să gestioneze două sisteme de impozitare diferite. În plus, CCTB elimină concurenţa bazei de impozitare, deoarece firmele nu vor mai putea să-şi optimizeze plăţile lor, acest sistem fiind obligatoriu. În contextul discuţiilor permanente din Comunitatea Europeană privind păstrarea autonomiei fiscale, apreciez că statele membre ar suferi o mare pierdere.
[1] Manolescu, O., Drept comunitar, Editura AII Beck, Bucureşti, 2001, p. 169
[2] Minea, Ş.M., Coastaş, C.F., Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2006, p. 321
[3] Anica Slavian, Mariana, op.cit., pg.6-7.
[4] Fudulu, P., op.cit, pg.32.
[5] Anica Slavian, Mariana, op.cit., pg.6-7.