Jocul liber al agenţilor economici pe piaţă a condus la concentrări care au nemulţumit pe de-o parte consumatorii care nu puteau să aibă influenţă semnificativă asupra preţurilor şi caracteristicilor produselor, iar pe de altă parte ceilalţi întreprinzători care nu se puteau dezvolta şi erau cu uşurinţă falimentaţi de marile trusturi. O astfel de situaţie se poate remarca la compania americană Ford, care folosindu-se abuziv de poziţia sa de monopol (era singura companie producătoare de maşini la începutul secolului XX) a putut să urce preţul unui automobil la 100 de dolari (cu 12% mai mult) fără justificare în costuri, iar la un moment dat a stabilit chiar ca toate modelele T produse să aibă culoarea neagră, fapte ce au stârnit valuri de nemulţumiri în rândul consumatorilor. Plecând de la aceste premise statele s-au văzut puse în situaţia necesităţii reglementării problemelor legate de concurenţă prin acte normative şi înfiinţarea de instituţii cu abilităţi în materia concurenţei. Temeiurile legale ale concurenţei sunt legile adoptate cu privire la concurenţă. Printre primele reglementări în domeniu sunt legile anti-trust, denumite generic aşa, ele sunt acte ce reglementează de fapt concurenţa şi protejarea ei, sub incidenţa acestor legi intră de fapt toate afacerile care tind spre unirea intereselor cu scopul acaparării pieţei de întreprinderi cu putere semnificativă faţă de celelalte. Dintre primele legi antitrust care au fost instituite în Statele Unite ale Americii amintim Legea Sherman (1880), Legea Clayton şi Legea Comisiei Federale de Comerţ (1914). în Uniunea Europeană legislaţia ce reglementează concurenţa îşi are originea în Tratatul de la Roma, iar practica în acest domeniu a fost completată de hotărârile Curţii Europene de Justiţie şi Comisiei Europene.
În România cea mai importantă reglementare în materia concurenţei este considerată Legea Concurenţei, lege a cărui cuprins stabileşte modul de funcţionare al mecanismului de reglementare a concurenţei.