Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care se realizează transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital - investitorii - către cei care au nevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise) şi prin intermediul unor operatori specifici (societăţile de servicii de investiţii financiare).
Se poate afirma despre piaţa de capital că este specializată în efectuarea de tranzacţii cu active financiare cu scadenţe pe termene medii şi lungi. Prin intermediul ei, capitalurile disponibile sunt dirijate către agenţii economici naţionali sau sunt atrase de pe pieţele altor ţări, unde resursele de capital depăşesc necesităţile financiare interne de acoperit sau autorităţile monetare impun anumite restricţii privind accesul la resursele financiare-interne.
Se pot delimita însă două moduri de definire a pieţelor (de capital şi financiară):
Abordarea europeană, bazată pe sistemul bancar, în care băncile (ca operatori specifici) sunt prezente pe ambele tipuri de pieţe şi în care se regăseşte următoarea structură pentru piaţa de capital:
- piaţa monetară - capitaluri atrase pe termen scurt şi mediu;
- piaţa ipotecară - capitaluri atrase în special pentru construirea de locuinţe
- piaţa financiară - pentru emisiunea, plasarea şi tranzacţionarea titlurilor de capital pe termen lung.
Abordarea anglo-saxonă, bazată pe manifestarea liberă a cererii şi ofertei pe fiecare tip de piaţă în parte şi care prezintă instrumente, operatori şi instituţii de reglementare şi supraveghere specifice şi în care piaţa financiară cuprinde:
- piaţa de capital - pentru capitaluri pe termen mediu şi lung;
- piaţa monetară - pentru capitaluri atrase şi plasate pe termen scurt.