Una din cele mai recente creaţii în materie bursieră o constituie contractele futures pe instrumente financiar-valutare (engl. financial futures). Cunoscute în SUA încă din anii '70 prin activitatea de la Chicago şi New York, ele se extind şi în Europa Occidentală, în urma deschiderii pieţei futures la bursa londoneză în 1982, iar ulterior, şi în Extremul Orient. Chicago, locul de apariţie al acestui tip de operaţiuni, deţine şi în prezent jumătate din deverul mondial.
Pieţele futures cu instrumente financiar valutare s-au format prin extinderea principiilor care guvernează activitatea pieţelor futures pentru mărfuri asupra activelor monetare (în speţă valute) sau diferitelor titluri financiare (bonuri de tezaur, obligaţiuni, depozite în eurodolari).
In esenţă, operaţiunea financial futures constă în asumarea prin contract de către părţi, în general mari instituţii financiare, a obligaţiei de a cumpăra sau vinde o sumă în valută sau instrumente financiare la o anumită dată viitoare, preţul fiind stabilit în momentul încheierii contractului; obiectivul operatorilor nu este primirea sau livrarea efectivă a valorii tranzacţionate, ci obţinerea unei diferenţe favorabile la cursul de schimb (dacă s-au tranzacţionat valute) sau la dobândă (în cazul titlurilor financiare), între ziua încheierii contractului şi cea a lichidării poziţiei.
Operaţiuni futures cu valute
Pe piaţa valutară se efectuează trei mari categorii de operaţiuni: operaţiuni spot, în care încheierea contractului de schimb valutar (stabilirea volumului tranzacţiei şi a cursului de schimb) şi executarea acestuia (schimbul efectiv al valutelor) se realizează imediat (în fapt, cu un decalaj de 1-2 zile); operaţiuni forward, care presupun încheierea contractului într-un anumit moment şi executarea lui la un termen ulterior (peste 1,2,...luni), la un curs stabilit în momentul încheierii contractului (curs forward); operaţiuni futures care se realizează cu lichidarea la un termen ulterior dar, spre deosebire de operaţiunile forward, se derulează printr-un mecanism de tip bursier .
Contractele futures pe valute (engl. currency futures) se caracterizează prin câteva elemente. În primul rând este vorba de contracte standardizate, între părţi negociindu-se numai preţul contractului, respectiv cursul de schimb al valutei care face obiectul acestuia; preţul este exprimat, de regulă, în moneda ţării de sediu a bursei.
Operaţiunile futures se realizează "în marjă", respectiv la încheierea contractului se depune o acoperire, iar valoarea acestuia este marcată zilnic la piaţă, în funcţie de mişcarea cursului la bursă. Când contractul creşte în valoare, cumpărătorul primeşte suma corespunzătoare în contul său pentru operaţiuni în marjă, în timp ce în cazul scăderii contractului, el trebuie să plătească din acest cont.
În general se cumpără contracte futures în cazul unei plăţi viitoare şi al unei anticipări privind o creştere a cursului valutei de plată, şi se vând contracte futures în cazul unei încasări viitoare şi al unei anticipări privind o scădere a cursului valutei de încasare.
Opţiunile futures pe rata dobînzii
Opţiunile futures pe rata dobînzii sunt titluri derivate. Pot fi bonuri de tezaur, obligatiuni de stat. Contractul pe opţiuni este standardizat, fiind definite unitatea de tranzacţie, preţurile de exercitare, scadenţele, modul de cotare şi limitele de variaţie a primei. Cumpărătorul dobîndeşte dreptul, dar nu si obligaţia de a cumpăra (la call) sau de a vinde (la put) de la sau către vînzătorul opţiunii un contract futures pe rata dobînzii, care poate fi exercitat la opţiunile de tip american oricînd pînă la data expirării, la un anumit preţ de exercitare. Opţiunea se tranzacţionează la un preţ (primă) care variază pe piaţă în timpul duratei de viată a opţiunii în funcţie de cerere şi ofertă. Prima exprimă valoarea intrinsecă şi valoarea-timp a opţiunii.