În funcţie de o ţară dată, conform definiţiilor EUROSTAT^[1], se pot distinge trei forme elementare ale turismului:

• Turismul intern, cuprinzând activităţile rezidenţilor unei ţări care călătoresc doar în interiorul acelei ţări, dar în afara reşedinţei lor obişnuite.
• Turismul receptor, cuprinzând activităţile non-rezidenţilor care călătoresc într-o ţară dată, alta decât cea unde îşi au reşedinţa obişnuită.
• Turismul emiţător (emitent), cuprinzând activităţile rezidenţilor unei ţări date, care călătoresc şi îşi petrec sejururile într-o altă ţară decât cea în care îşi au reşedinţa lor obişnuită.

Aceste forme elementare ale turismului pot fi combinate între ele, în mai multe moduri, rezultând următoarele categorii ale turismului:

1. a) Turismul interior, format din turismul intern şi turismul receptor;
   
   1. Turismul naţional, format din turismul intern şi turismul emiţător (emitent)
   2. Turismul internaţional (al unei ţări), format din turismul emiţător şi turismul receptor.

O definiţie oficială a turismului internaţional a fost adoptată, la solicitarea O.M.T., în cadrul Conferinţei internaţionale privind statisticile şi sondajele, în iulie 1991. Această definiţie porneşte de la noţiunea de „vizitator" şi face distincţia dintre „turist" şi „vizitator de o zi" sau „excursionist".

1. Vizitatorul internaţional

Orice persoană aflată într-o călătorie între două sau mai multe ţări reprezintă un călător internaţional. Dacă respectiva călătorie prezintă interes pentru turism, atunci ne referim la „vizitator", care reprezintă conceptul de bază în ansamblul statisticilor turismului. Conform definiţiei oficiale a O.M.T., nu toţi călătorii sunt vizitatori. Astfel, în cadrul statisticilor, termenul de „vizitator internaţional" desemnează „orice persoană care vizitează o ţară, alta decât cea în care aceasta îşi are reşedinţa sa obişnuită, pentru o perioadă care să nu depăşească 12 luni şi al cărei motiv principal al vizitei este altul decât cel de a exercita o activitate remunerată în ţara vizitată".

Cele două criterii avute în vedere pentru a face distincţia dintre vizitatori şi ceilalţi călători internaţionali sunt^[2]: reşedinţa şi motivaţia călătoriei.

• Criteriul reşedinţei (al rezidenţei) indică faptul că se referă la toate persoanele care nu îşi au locul lor de reşedinţă în ţara vizitată, inclusiv cetăţenii unei ţări care locuiesc în mod permanent (îşi au domiciliul permanent) în străinătate. Astfel, un cetăţean al unei ţări A, având reşedinţa în ţara B şi care vizitează ţara C, cheltuie banii pe care i-a câştigat în ţara B şi este influenţat, în decizia de alegere a destinaţiei turistice, de eforturile de promovare turistică a ţării C, vizând ţara B. Astfel, este normal ca acest turist să fie înregistrat, în statisticile oficiale, după ţara sa de reşedinţă şi nu după naţionalitatea sa, în scopul de a putea cunoaşte cât mai precis diferitele pieţe turistice şi transferurile de valută efectuate.
• Criteriul motivaţiei călătoriei stabileşte o distincţie clară între vizitatori şi persoanele care se deplasează într-o ţară pentru a munci acolo şi pentru a fi retribuit pentru munca sa.

La aceste două criterii ar mai trebui adăugat şi un al treilea, respectiv ca perioada de şedere în ţara vizitată, să nu depăşească 12 luni consecutive, depăşirea acestei perioade transformându-l pe vizitator (din punct de vedere statistic) în rezident al acelei ţări.

Aşadar, vizitatorul internaţional reprezintă orice persoană care călătoreşte într-o altă ţară decât cea în care îşi are reşedinţa, pentru mai puţin de 12 luni şi al cărui principal scop al călătoriei este diferit de exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat.

2. Turistul internaţional

Turiştii internaţionali constituie una dintre cele două categorii de vizitatori internaţionali, alături de excursionişti. Atunci când durata deplasării atinge sau depăşeşte 24 de ore, respectiv când vizitatorii petrec o noapte în ţara vizitată, aceştia sunt consideraţi a fi „turişti", în timp ce aceia a căror deplasare durează mai puţin de 24 ore, deci fără a comporta o înnoptare, sunt consideraţi a fi „vizitatori de o zi" sau „excursionişti".

Următoarele categorii de călători nu trebuie incluşi în categoria de vizitatori internaţionali^[3]:

1. a) Persoanele care intră sau ies dintr-o ţară ca imigranţi, inclusiv persoane care îi însoţesc sau li se alătură;
   1. Persoanele cunoscute sub denumirea de „lucrători la graniţă", care locuiesc în apropierea graniţei şi lucrează în ţara învecinată;
   2. Diplomaţii, personalul consular şi membrii forţelor armate care călătoresc, din ţara lor de origine, către ţara în care au fost repartizaţi, inclusiv personalul casnic care li se alătură sau îi însoţesc;
   3. Persoanele care călătoresc ca refugiaţi sau nomazi;
   4. Persoanele aflate în tranzit, care nu intră, formal, într-o ţară, prin controlul paşaportului, precum pasagerii aflaţi în tranzit aerian, care rămân, pentru o scurtă perioadă, într-o anumită zonă a terminalului sau pasagerii transferaţi direct între aeroporturi sau terminale, ori pasagerii unei nave cărora nu li permite să debarce.

Definiţia turiştilor internaţionali este, deci, următoarea: Turiştii internaţionali sunt vizitatori temporari, care se află, pentru cel puţin 24 de ore, dar pentru mai puţin de 12 luni, în ţara vizitată şi pentru care motivele principale ale călătorie pot fi grupate în:

• loisir (petrecerile timpului liber), vacanţă, sănătate, religie, sport;
• afaceri, familie, deplasări profesionale.

Din această definiţie se poate remarca faptul că, termenul de turist nu se aplică doar „vacanţierilor", adică persoanelor plecate în vacanţă, incluzând, de exemplu, şi persoanele aflate în călătorii de afaceri.

3. Vizitatorul de o zi (excursionistul)

Vizitatorul de o zi sau excursionistul este acel vizitator (internaţional, în acest caz) care nu petrece nicio noapte într-o unitate de cazare, colectivă sau individuală, în locul, respectiv ţara vizitată.

În turismul internaţional, importanţa economică a excursioniştilor poate să fie foarte mare, îndeosebi pentru micile ţări insulare, care primesc pasagerii navelor de croazieră. Atât timp cât respectivii vizitatori înnoptează la bordul navei, aceştia sunt înregistraţi, în principiu, în localitatea unde acostează navele, la rubrica „vizitatori de o zi" şi nu la „turişti".

Pentru o destinaţie turistică (localitate, staţiune, ţară), mai importanţi decât vizitatorii de o zi sau excursioniştii sunt turiştii, care „consumă" mai multe servicii turistice, inclusiv cele de cazare, pentru cel puţin o noapte.

^[1] www.ec.europa.eu/eurostat

^[2]  Vellas, Frangois, Economie et Politique du Tourisme International, 2^e edition, Economica, Paris, 2007, pp. 8-9

^[3]  ***Eurostat, Newcronos, www.ec.europa.eu/eurostat