1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Turismul evoluează sub influenţa unui număr mare de factori[1], ce acţionează în mod global sau parţial, asupra unei forme sau componente a activităţii turistice. Factorii respectivi participă în diferite proporţii la determinarea fenomenului turistic, în funcţie de conţinutul lor specific, de momentul şi locul impactului. Pe de altă parte, intercondiţionalitătile acestor factori, simultaneitatea acţiunii lor potenţează efectul final, făcând, astfel, dificilă descifrarea aportului fiecăruia dintre ei.[2]

Cei mai importanţi factori ai evoluţiei turismului pot fi consideraţi următorii: creşterea economică, oferta turistică, evoluţia demografică şi timpul liber.

Pentru a putea fi cuantifice influenţele acestor factori, este necesară structurarea lor în categorii relative omogene. Există numeroase modalităţi de clasificare a determinanţilor turismului, precum şi de evaluarea a mărimii şi sensului acţiunii acestora.

  • Astfel, una dintre cele mai importante clasificări se realizează după criteriul conţinutului sau naturii factorilor determinanţi. Conform acestui criteriu, putem distinge următoarele categorii de factori:
    1. economici (veniturile populaţiei şi modificările acestora, oferta turistică, preţurile şi tarifele produselor turistice etc.);
    2. tehnici (performanţele mijloacelor de transport, dotările tehnice ale structurilor de primire turistică sau ale agenţilor de turism);
    3. sociali (procesul de urbanizare, timpul liber, moda - în sensul preferinţelor pentru anumite destinaţii sau produse turistice, etc.)
    4. demografici (evoluţia populaţiei, modificarea duratei medii a vieţii, structura populaţiei pe vârste, pe categorii socio-profesionale sau pe alte criterii);
    5. psihologici, educativi şi de civilizaţie (nivelul de instruire, dorinţa de cunoaştere, de cultură, caracterul individual, temperamentul indivizilor);
    6. naturali (aşezarea geografică a obiectivelor şi echipamentelor turistice, relieful, clima, elemente ale florei şi faunei, poziţia fată de căile de comunicaţii);
    7. organizatorici şi politici (regimul vizelor, formalităţile de frontieră, facilităţi acordate turismului organizat, varietatea tipologică a aranjamentelor turistice, conflictele sociale, militare, entice, religioase, etc.).
  • După un alt criteriu, cel al duratei acţiunii lor în timp, factorii pot fi:
    1. cu acţiune permanentă (sau de durată), precum: creşterea dimensiunilor timpului liber, modificările veniturilor populaţiei, mişcarea demografică, etc.);
    2. sezonieri (cu acţiune ciclică): succesiunea anotimpurilor, structura anului şcolar/univeristar, activităţile din agricultură, etc.
    3. conjuncturali (accidentali), printre care: condiţiile meteorologice, crizele economice, financiare sau politice, catastrofele naturale, atacurile teroriste, confruntările armate, etc.).
  • În funcţie de importanţa sau rolul lor în determinarea fenomenului turistic, factorii pot fi grupaţi în următoarele categorii:
    1. factori primari, având rol definitoriu asupra evoluţiei circulaţiei turistice (oferta turistică, veniturile populaţiei, mutaţiile demografice, preţurile, timpul liber);
    2. secundari (complexitatea formalităţilor de viză şi control la frontieră, acordarea unor facilităţi, climatul internaţional sau regional, etc.)
  • După direcţia de acţiune a factorilor ce influenţează turismul, aceştia pot fi împărţiţi în:
    1. factori exogeni, ce cuprind elemente de ordin mai general, din afara ofertei turismului, şi care stimulează sau, dimpotrivă, împiedică dezvoltarea acestuia. Dintre aceşti factori, fac parte: evoluţia demografică, evoluţia veniturilor populaţiei, creşterea gradului de urbanizare, sporirea mobilităţii populaţiei, datorită creşterii gradului de "motorizare" etc.
    2. factori endogeni, ce se referă la modificările din conţinutul activităţii turistice: diversificarea gamei de produse şi servicii oferite, nivelul tarifelor practicate şi

acordarea unor facilităţi, dotarea cu forţă de muncă, nivelul de pregătire al personalului, etc.

  • O altă clasificare are drept criteriu orientarea influenţei factorilor asupra celor două categorii corelative ale pieţei. Confrom acestui criteriu, există:
    1. factori ai cererii turistice: venituri, timp liber, grad de urbanizare;
    2. factori ai ofertei turistice: diversitatea şi calitatea serviciilor, costul prestaţiilor, condiţiile naturale, baza tehnico-materială;
    3. factori ai confruntării dintre cerere şi ofertă: calitatea infrastructurii, existenţa, calitatea şi diversitatea ofertei agenţiilor de voiaj, cadrul legislativ, etc.

Există şi alte modalităţi şi criterii de clasificare a factorilor de influenţă ai turismului, ce pot fi utilizate în funcţie de scopurile analizelor . Este important să fie înţeles faptul că aceşti factori acţionează simultan, cu intensităţi diferite, în anumite perioade de timp, fiind foarte dificilă separarea şi cuantificarea exactă a influenţei fiecăruia.

În continuare sunt prezentaţi câţiva dintre cei mai importanţi factori determinanţi ai turismului:

  • Veniturile populaţiei. Majoritatea specialiştilor din domeniu apreciează experienţa veniturilor ca fiind principala condiţie pentru manifestarea cererii turistice.

Acest indicator exprimă, în mod sintetic, nivelul de dezvoltare economică şi socială al unei ţări sau regiuni, sau indirect, posibilităţile populaţiei respective pentru practicarea formelor de turism, suportul material al dezvoltării turismului. De regulă, nivelul de dezvoltare economică-financiară se măsoară prin nivelul produsului naţional brut (PIB) pe locuitor.

Veniturile populaţiei au ca destinaţie, în primul rând, satisfacerea unor nevoi vitale ale oamenilor, reprezentând aşa-numitul "consum obligatoriu", ce are dimensiuni relativ constante, deoarece este determinat de caracterul cvasilimitat al nevoilor fiziologice ale indivizilor. In al doile rând, disponibilităţile băneşti ale populaţiei sunt cheltuite pentru satisfacerea unor cerinţe legate de satisfacerea unui anumit grad de confort şi abia în ultimă instanţă, restul disponibilităţilor bănesţi se alocă pentru obţinerea unor bunuri şi servicii legate de petrecerea timpului liber. Odată cu cresterea globală a veniturilor sale, partea destinată acoperirii nevoilor fundamentale ale fiecărui individ scade relativ, devenind, astfel, mai mari, disponibilităţile băneşti pentru aşa-numitele "consumuri libere".

Staticianul german Ernst Engel a demonstrat cu rigoare stiinţifică existenţa unor legislaţii în repartizarea veniturilor pe diferite categorii de necesităţi, precum si în modificarea structurii acestor nevoi în funcţie de variaţia veniturilor.

Conform acestor legităţi, cheltuielile pentru turism, ce fac parte din categoria consumurilor libere, se află în corelaţie directă cu evoluţia veniturilor, iar variaţia lor este, de regulă, mai amplă[3]. Altfel spus, o creştere a veniturilor băneşti, într-o anumită proporţie, ar conduce la o sporire, într-o proporţie mai mare sau cel puţin egală, a cheltuielilor pentru turism.

Influenţa veniturilor asupra turismului este atât cantitativă, întrucât conduce la modificarea numărului de turişti şi de zile-turist, dar şi calitativă, determinând alegerea unor destinaţii mai îndepărtate, a unor structuri de primire turistică de categorii superioare, opţiunea pentru anumite tipuri de mijloace de transport, etc.

Măsurarea influenţei veniturilor asupra cererii sau consumului turistic se poate realiza utilizând coeficientul de elasticitate (Ev), potrivit relaţiei:

£ - — — —                         V1-V0

unde:

C = cererea sau consumul turistic; V = veniturile; A = variaţia

Prin valorile luate, situate, de regulă, între + 1,2 şi + 1,4 , coeficientul de elasticitate indică o legătură directă şi puternică între modificarea veniturilor populaţiei şi cea a cererii/ consumului turistic.

În România, în condiţiile diminuării semnificative a veniturilor reale ale populaţiei, în perioada 1991 - 2000, s-a înregistrat o diminuare importantă a circulaţiei turistice, coeficientul de elasticitate luând valori cuprinse între 1,6 şi 2,0.

  • • Preţurile şi tarifele. Acestea reprezintă un alt important factor determinant al evoluţiei turismului. Datorită complexităţii activităţii turistice, influenţa preţurilor şi tarifelor se desfăşoară pe mai multe planuri. Acţiunea acestora pot viza ansamblul produsului turistic sau numai una (ori mai multe) dintre componentele sale : transport, cazare, alimentaţie, agrement.

Preţurile şi tarifele se stabilesc în raport cu destinaţia turistică, respectiv cu zona, cu perioada de pe parcursul anului (în funcţie de sezon), cu categoria de confort a structurilor de primire turistică sau a mijloacelor de transport utilizate, etc.

În general, preţurile şi tarifele mai ridicate limitează accesul la serviciile turistice, conducând la scăderea numărului de turişti şi de zile-turist, la reducerea duratei medii a sejurului şi a gamei de servicii turistice achiziţionate de turişti. Pe de altă parte, preţurile şi tarifele mai reduse stimulează, în general, cererea pentru anumite categorii de turişti.

În practică, relaţia dintre preţuri/tarife şi dezvoltarea turismului este mult mai complexă, existând şi situaţii de reacţii adverse, cum ar fi situaţia în care, tarife scăzute ori reducerea drastică a acestora să genereze neîncrederea turiştilor în calitatea serviciilor, ceea ce conduce la refuzul acestora de a cumpăra asemenea produse sau servicii.

Comensurarea influenţei preţurilor şi tarifelor asupra turismului se realizează utilizând coeficientul de elasticitate Ep, potrivit relaţiei:

g _ _ JC AP _ CI- CQ . P1-P0

unde: P = preţul; C = cererea; A = variaţia

Coeficientul de elasticitate ia, de regulă, valori negative, ca expresie a reacţiei contrare a celor două fenomene, şi mai mici decât -1. Explicaţia acestei sensibilităţi mai reduse a turismului faţă de preţuri constă în faptul că variaţiile de preţ sunt mai puţin spectaculoase, acestea afectează mai uniform categoriile de consumatori, clientela este mai fidelă faţă de anumite destinaţii turistice, se manifestă o anumită rigiditate a obiceiurilor de consum ş.a.

Reacţia consumatorului de produse şi servicii turistice poate fi influenţată, însă şi de modificări ale preţurilor sau tarifelor produse pe alte pieţe decât cea turistică (autovehicule, carburanţi, echipamente, etc.)

Oferta turistică reprezintă un factor cu influenţă directă asupra consumului turistic. Aceasta cuprinde resursele turistice naturale şi antropice, echipamentele, forţa de muncă şi produsele turistice, componente ce exercită o mare forţă de atracţie asupra fluxurilor turistice.

Existenţa acestor resurse turistice este esenţială pentru dezvoltarea turistică a unei localităţi sau a unei zone. Sunt, însă, numeroase situaţii în care, resurse mai modeste, având valoare turistică mai redusă, au devenit mai atractive pentru turişti, prin calitatea superioară a prestaţiilor, prin dotări şi amenajări corespunzătoare, care să favorizeze practicarea unor forme de turism mai puţin dependente de cadrul natural (turismul de afaceri, de cumpărături, de recreare, etc.).

Progresul tehnic influenţează gradul de mobilitate a populaţiei, favorizând deplasarea în scop turistic, dar acţionează şi asupra altor fenomene, precum: urbanizarea, industrializarea, calitatea mediului înconjurător, acestea acţionând, la rândul lor, asupra dezvoltării turismului.

Deosebit de importantă este influenţa dezvoltării transporturilor asupra turismului. Orice manifestare vizând perfecţionarea căilor şi mijloacelor de transport, precum şi a gradului de dotare cu automobile, determină variaţii ale mişcării turistice.

De asemenea, progresul tehnic acţionează şi asupra dotării cu echipamente şi utilaje mai performante a structurilor de primire turistică având funcţii de cazare, alimentaţie publică, agrement sau tratament, precum şi asupra activităţii agenţilor de turism (prin utilizarea sistemelor de rezervare computerizată, a comunicării prin internet, etc.)

Procesul de urbanizare determină o serie de mutaţii în structura nevoilor populaţiei, influenţând direct şi evoluţia turismului. Dincolo de avantajele urbanizării asupra dezvoltării economice şi creşterii calităţii vieţii, aceasta provoacă şi o serie de efecte negative, precum poluarea mediului şi creşterea solicitării nervoase a locuitorilor, în special în marile oraşe. Apare, astfel, nevoia de „evadare" din aceste aglomeraţii urbane, spre zone nepoluate, linişte, pentru odihnă, recreare, distracţie, îndeosebi la sfârşit de săptămână, dar şi în perioadele de vacanţe sau concedii.

Evoluţia demografică, respectiv dinamica populaţiei şi unităţile ce intervin în structura acestora, pe vârste, profesii, medii, etc., influenţează în mod direct dezvoltarea turismului.

Astfel, prin creşterea numărului de locuitori, se creează premisele sporirii numărului de turişti potenţiali. In privinţa structurii pe vârste a populaţiei, trebuie subliniată participarea în proporţii diferite, a grupelor de vârstă, la mişcarea turistică. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei, creşterea duratei medii a vieţii, a condus la sporirea numărului persoanelor de „vârsta a treia", adică a acelor persoane cu cele mai mari disponibilităţi de timp liber. Dacă aceştia dispun şi de venituri importante, aşa cum se întâmplă în ţările occidentale, unde pensiile medii ating valori ridicate, acest segment de populaţie devine o clientela ideală pentru activităţile turistice.

Şi distribuţia populaţiei pe categorii socio-profesionale prezintă importanţă deosebită pentru determinarea fenomenului turistic. Studiile au demonstrat că segmentele de populaţie cu nivel superior de pregătire, precum şi întreprinzătorii (patronii) manifestă mai multă înclinaţie către consumul turistic, atât datorită unei percepţii deosebite asupra semnificaţiei călătoriilor, dar şi pentru că dispun de mijloace băneşti necesare. La cealaltă extremă se poziţionează lucrătorii agricoli şi locuitorii din mediul rural, atât, datorită structurii anului de producţie agricolă, cât şi ca urmare a gradului mai scăzut de pregătire şi a unei alte ierarhizări a nevoilor din partea acestora.

Un factor determinant al evoluţiei turismului de importanţă deosebită este timpul liber. Evoluţiile acestuia condiţionează manifestarea cererii pentru consumul produselor turistice.

De-a lungul timpului, în ultimele decenii, datorită progreselor înregistrate în activitatea economică, a avut loc şi o continuă diminuare a duratei zilei şi a săptămânii de lucru, precum şi creşterea duratei concediului de odihnă plătit, care, în majoritatea ţărilor lumii (cu unele excepţii, în special Japonia şi SUA) este de cca 30 zile/an.

Turismul, ca modalitate plăcută de petrecere (ocupare) a timpului liber, se poate practica în special la sfârşit de săptămână şi în perioadele de concedii sau vacanţe.

 

[1]  Minciu Rodica, Economia Turismului, ediţia a IlI-a, revizuită şi adăugită, Ed. Uranus, Bucureşti,2005, pp.39-49

[2]   Minciu Rodica, Baron P., Neacşu N., Economia turismului, Univ. Independentă "Dimitrie Cantemir", Bucureşti, 1993, p.17

[3] Minciu, Rodica, op. cit., p. 42

Loading...