1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Turismul, fenomen sensibil la mutaţiile social-economice înregistrează în evoluţia sa o serie de fluctuaţii; unele au caracter continuu, structural, fiind provocate de dinamica unor factori de tendinţă sau de schimbări rapide şi spectaculoase în domeniul tehnicii, altele au caracter alternativ, datorându-se unor condiţii naturale, specificului cercetării sau influenţei unor situaţii conjucturale. Aceste oscilaţii, de durată sau repetabile, cu implicaţii mai profunde sau superficiale, mai greu sau mai uşor previzibile, se manifestă în repartizarea inegală în timp şi spaţiu a numărului turiştilor şi respectiv a necesarului de servicii. Variaţiile sezoniere ale activităţii turistice sunt cele determinate, în principal, de condiţiile de realizare a echilibrului ofertă -cerere şi se definesc printr-o mare concentrare a fluxurilor de turişti în anumite perioade ale anului, în celelalte remarcându-se o reducere importantă sau chiar o stopare a sosirilor de turişti.

Sezonalitatea în turism prezintă o serie de particularităţi, faţă de alte sectoare ale economiei, datorită dependenţei mari a circulaţiei turistice faţă de condiţiile naturale, caracterului nestocabil al serviciilor turistice şi rigidităţii ofertei etc. Oscilaţiile sezoniere ale activităţii turistice sunt mai accentuate, au implicaţii mai profunde şi de anvengură, posibilităţile de atenuare a lor sunt relativ limitate şi solicită eforturi mari din partea organizatorilor. De asemenea, pe măsura intensificării circulaţiei turistice variaţiile sezoniere sunt mai mari şi mai cuprinzătoare, presiunea exercitată asupra industriei turismului şi asupra altor activităţi devenind tot mai puternică. Se pune, deci, cu tot mai multă acuitate, problema atenuării sezonalităţii, găsirii unor mijloace care să stimuleze practicarea turismului pe durata întregului an, realizându-se, astfel, reducerea concentrării în anumite perioade şi prelungirea sezonului turistic.

Amploarea variaţiilor sezoniere şi frecvenţa lor de manifestare are consecinţe asupra dezvoltării turistice şi eficienţei acesteia, cât şi asupra celorlalte ramuri ale economiei, ramuri cu care turismul se dezvoltă în interdependenţă.

În activitatea turistică, sezonalitatea se reflectă, pe de o parte, în utilizarea incompletă a bazei tehnico-materiale şi a forţei de muncă, influenţând negativ costurile serviciilor turistice şi calitatea acestora, termenul de recuperare a investiţiilor, rentabilitatea, iar pe de altă parte, în nivelul scăzut al satisfacerii nevoilor consumatorilor afectând, în acest fel şi dezvoltarea circulaţiei turistice. Concentrarea cererii pentru turism în anumite perioade ale anului, ca principal aspect de manifestare a sezonalităţii, duce la suprasolicitarea mijloacelor de transport, a spaţiilor de cazare şi alimentaţie, a celorlalte servicii, a personalului de servire etc., determinând calitatea mai slabă a prestaţiilor, creşterea tensiunii în relaţiile dintre solicitanţi şi prestatori, nemulţumirea turiştilor, în timp ce, în perioadele de extrasezon, capacităţile respective rămân nefolosite. În ceea ce-l priveşte pe turist, concentrarea are implicaţii de ordin psihologic, fiziologic şi economic. Aglomeraţia din mijloacele de transport sau de pe căile rutiere, mai ales în cazul călătoriilor cu mijloace proprii, riscul negăsirii unui spaţiu de cazare corespunzător dorinţelor, aşteptările pentru obţinerea unor sevicii etc. provoacă oboseală fizică şi psihică a turistului, se diminuează efectele recreative ale vacanţei. De asemenea, influenţe negative asupra stării de spirit a turistului şi, indirect, asupra dimensiunilor circulaţiei turistice, are şi nivelul costurilor serviciilor oferite şi anume situarea lor sub sau peste posibilităţile financiare ale consumatorului, concordanţa între nivelul acestora şi calitatea prestaţiilor.

Asupra celorlalte sectoare ale economiei sezonalitatea circulaţiei turistice acţionează fie direct, fie prin solicitări suplimentare faţă de unele activităţi cum ar fi transporturile şi telecomunicaţiile, industria alimentară şi producţia culinară, comerţul etc., fie indirect, prin efectele periodice şi limitate a unei mase însemnate de oameni, cu redistribuirea lor din sectoare sau zone ale ţării. Transporturile, deşi se pot adapta, relativ uşor, circulaţiei de maximă intensitate, prin suplimentarea curselor şi numărul mijloacelor, reprezintă domeniul cel mai afectat în sensul că, în perioadele de vârf, mijloacele de transport sunt supraîncărcate pe direcţia destinaţiilor de vacanţe şi subîncărcate în direcţia inversă, determinând un coeficient redus al utilizării capacităţilor.

Enumerarea acestor câteva aspecte ale sezonalităţii evidenţiază implicaţiile profunde ale acesteia şi reacţiile în lanţ pe care le dezvoltă, necesitatea şi importanţa atenuării efectelor ei. În acest sens, un rol deosebit revine cercetării cauzelor ce provoacă oscilaţii sezoniere în activitatea turistică, cuantificării influenţelor lor. Printr-o astfel de analiză au fost evidenţiate variaţii datorate unor condiţii economico-organizatorice cum ar fi regimul concediilor plătite şi durata lor limitată, repartizarea neuniformă a vacanţelor de-a lungul unui an, creşterea dimensiunilor timpului liber şi distribuirea lui, practicarea unei anumite forme de turism (conţinutul sau motivaţia acesteia etc) şi variaţii provocate de cauze extraeconomice, ca poziţia geografică a zonei, condiţiile de climă, anotimpuri, varietatea şi atractivitatea valorilor culturale, istorice, de artă etc., acestea din urmă fiind preponderente. Rezultă că, permanentizarea activităţii turistice şi diminuarea sezonalităţii se poate realiza printr-o mai bună repartizare în cursul anului a disponibilităţilor de timp liber şi, în principal, prin dezvoltarea serviciilor turistice care să compenseze scăderea atractivităţii factorilor naturali, în extrasezon.

Rolul determinant al condiţiilor naturale în manifestarea caracterului sezonier al cererii favorizează existenţa mai multor tipuri de oscilaţii, în raport cu momentul sau momentele de maxim ale ofertei naturale.

O primă categorie o reprezintă localităţile sau zonele în care activitatea se concentrază într-o singură perioadă (sezon), ca urmare a faptului că oferta întruneşte maximum de cerinţe o singură dată pe an şi pe o durată limitată. Acest tip de sezonalitate este specific, pentru ţara noastră, litoralului, unde cererea se concentrează în intervalul mai-septembrie cu un maxim în perioada 15 iulie-15 august, în celelalte luni ale anului solicitările fiind sporadice (pentru tratament) sau lipsind complet.

Un al doilea tip de oscilaţii se caracterizează prin existenţa a două perioade de sezon cu activitate turistică de intensităţi apropiate, duratele în timp şi mobilurile deplasărilor fiind însă diferite. Staţiunile montane întrunesc cerinţele unei activităţi bisezoniere - iarna pentru zăpadă şi practicarea sporturilor albe, iar vara pentru odihnă, drumeţii, alpinism etc. Perioadele de maximă intensitate sunt decembrie-martie, pentru sezonul rece şi mai- septembrie, pentru sezonul cald. Caracteristic acestor zone este faptul că şi în perioadele de extrasezon (aprilie şi octombrie - noiembrie) activitatea nu se restrânge complet.

Există, de asemenea, şi zone de activitate permanentă, unde oscilaţiile de la o lună la alta sunt nesemnificative. Din această categorie fac parte staţiunile balneo­climaterice, unde sosirile turiştilor se distribuie relativ uniform de-a lungul anului, condiţiile de climă neîmpietând desfăşurarea normală a tratamentelor şi localităţile urbane, unde circulaţia turistică este permanentă, ca urmare a varietăţii activităţilor (congrese, târguri, expoziţii, excursii, călătorii în tranzit etc.). Chiar şi în aceste localităţi există perioade de mai mare concentraţie, în lunile mai-octombrie pentru turismul de tratament balneo-medical, sezonul cald oferind mai multe comodităţi şi în septembrie-
decembrie pentru centrele urbane, aceasta dovedindu-se perioada optimă pentru desfăşurarea unor manifestări ştiinţifice, cultural-artistice, sportive sau de altă natură.

Analiza curbelor de variaţie evidenţiază existenţa a trei etape (momente) în evoluţia cererii şi respectiv a circulaţiei turistice de-a lungul unui an calendaristic:

  • vârful de sezon (sau chiar vârfurile în cazul activităţii turistice bisezoniere) caracterizat prin intensitatea maximă a cererii;
  • începutul şi sfârşitul sezonului (sau perioadele de pre -şi post- sezon), în care cererea este mai puţin intensă cu tendinţe de creştere în perioada de început şi descreştere în perioada de sfârşit de sezon.
  • extrasezonul, perioada caracterizată prin reducerea substanţială sau chiar încetarea solicitărilor pentru serviciile turistice.

Reflectând caracterul ciclic al activităţii turistice, succesiunea acestor etape ilustrează modul de eşalonare a solicitărilor şi permite dozarea eforturilor organizatorilor de turism în vederea satisfacerii corespunzătoare a cererii.

Suprapunerea curbelor de variaţie sezonieră a activităţii turistice din ţara noastră, arată o concentrare puternică, în sezonul cald, pentru toate formele de turism (cca. 65% din sosirile de turişti străini sunt în lunile iunie - septembrie; de asemenea, tot în această perioadă se manifestă cca. 60% din solicitările turiştilor români).

Sezonalitatea circulaţiei turistice este evidenţiată, mai riguros, de indicii de sezonalitate. Determinaţi cu ajutorul metodei mediilor mobile, pe baza seriilor dinamice privind numărul de turişti din fiecare lună, indicii de sezonalitate - prin valorile pe care le iau - confirmă tendinţa de concentrare a cererii turistice, în ţara noastră, în perioada iunie - septembrie.

Cercetările întreprinse în timp asupra concentrării cererii turistice în ţara noastră au evidenţiat valori ale coeficientului de cca 0,26 pentru turiştii români şi 0,23 pentru turiştii străini, cu tendinţe de creştere, deci de accentuare a sezonalităţii.

În acest context, cunoaşterea, prin intermediul curbelor de variaţie, a indicilor de sezonalitate şi coeficienţilor de concentrare a distribuţiei în timp a cererii turistice, în fiecare zonă sau localitate, este importantă pentru orientarea eforturilor în vederea satisfacerii corespunzătoare a nevoilor consumatorilor şi pentru găsirea soluţiilor de diminuare a efectelor negative ale concentrării, respectiv pentru reducerea intensităţii cererii în perioadele de vârf de sezon şi mărirea întinderii lor în timp, prelungirea perioadelor de pre- şi post- sezon, reducerea, parţială sau totală, a extrasezonului.

Cele mai eficiente soluţii de reducere a efectelor negative ale sezonalităţii s-au dovedit a fi prelungirea sezonului şi etalarea vacanţelor. Printre mijloacele mai importante, ce stau la îndemâna organizatorilor de turism, în acest sens, se numără măsurile cu caracter economico-organizatoric, de dezvoltare a ofertei, de diversificare a
serviciilor şi ridicarea calităţii acestora, practicarea unei politici de preţuri diferenţiate, în funcţie de etapele sezonului, dezvoltarea şi intensificarea promovării turistice etc.

O atractivitate sporită se poate realiza prin amenajări suplimentare, care să valorifice cele mai variate atribute ale patrimoniului turistic, prin diversificarea serviciilor de agrement, prin realizarea unor programe complexe, ce pot compensa lipsa unor condiţii naturale propice. De asemenea, practicarea unor tarife reduse în pre- şi post- sezon favorizează prelungirea perioadelor de maximă intensitate, prin atragerea anumitor categorii de turişti - cu venituri mai reduse, cei care călătoresc pentru schimbarea cadrului, cei care dau vacanţei un conţinut preponderent de odihnă etc. Importanţa acţiunilor de propagandă şi informare se evidenţiază atât prin aducerea la cunoştinţă publicului consumator a avantajelor suplimentare oferite în pre şi post sezon sau în extrasezon, cât şi prin stimularea, în general, a nevoii de turism. Dintre măsurile organizatorice am mai putea evidenţia: desfăşurarea, manifestărilor ştiinţifice, culturale, artistice, expoziţionale etc., cu precădere în perioadele de extrasezon.

Alături de aceste elemente, dezvoltarea economico-socială contribuie, la rândul său, la intensificarea circulaţiei turistice şi atenuarea sezonalităţii. Sporirea veniturilor şi modificarea structurii, consumului, urbanizarea şi creşterea disponibilităţilor de timp liber, programarea vacanţelor şi posibilitatea scindării concediului în mai multe etape, intensificarea deplasărilor la sfârşit de săptămână etc., au acţiune mai profundă şi de durată asupra repartizării în timp a activităţii turistice, în sensul reducerii perioadelor de maximă concentrare.

Cu toate acestea, turismul, dependent în mare măsură de factorii naturali, continuă să prezinte oscilaţii importnte în timp, cu influenţe nefavorabile asupra eficienţei activităţii şi satisfacţiei consumatorilor.

Loading...