1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 4.50 (1 Vote)

În ultima perioada, în turismul internaţional s-au produs o serie de mutaţii importante, în sensul diversificării obiectivelor călătoriilor şi al modificării priorităţilor în preferinţele turiştilor. Astfel de transformări au condus la apariţia unor noi forme de petrecere a vacanţei şi a îmbogăţirii conţinutului pentru formele clasice de turism. Dintre acestea, o apreciere deosebită din partea turiştilor se bucură de următoarele forme:

  • Turismul de afaceri;
  • Turismul cultural - principala componentă a turismului urban;
  • Turismul rural.

1) Turismul de afaceri.

Se referă la călătoriile oamenilor pentru scopuri legate de munca lor.Este vorba de deplasările în interes oficial, comercial sau de altă natură, participarea la diverse manifestări, organizate de firme sau organisme administrative, pentru salariaţii lor. Deşi asemenea călătorii presupun desfăşurarea unor activităţi, ele sunt asimilate turismului, întrucât organizarea şi desfăşurarea lor implică utilizarea dotărilor turistice de cazare, alimentaţie, agrement şi consumul unor servicii specifice furnizate de organizatorii de vacanţe.

În prezent, turismul de afaceri deţine în lume peste 20% din totalul călătoriilor internaţionale şi aproape H din totalul încasărilor turistice, cu diferenţe însemnate de la o ţară la alta. Turismul de afaceri reprezintă una din componentele cele mai dinamice (cu cele mai mari ritmuri de creştere) ale activităţii turistice. Ca urmare a intensificării relaţiilor internaţionale, în special al celor economice, asistăm la creşterea cererilor pentru călătoriile de afaceri, având loc şi o diversificare a formelor acestor călătorii. Astfel, călătoriile de afaceri pot avea un caracter intern sau extern, în funcţie de beneficiarul şi rezultatele acestora.

De formele turismului de afaceri cu caracter intern beneficiază salariaţii unei firme şi au ca obiectiv motivarea acestora, în vederea creşterii productivităţii muncii lor şi îmbunătăţirea performanţelor. Astfel de acţiuni se concretizează în participarea la seminarii sau la întâlniri ale conducerii firmei cu unii dintre salariaţi, pentru o mai bună cunoaştere, împărtăşirea experienţei, rezolvarea problemelor specifice, prin acţiuni de formare a personalului sau de actualizare a pregătirii acestora, prin acţiuni desfăşurate în afara întreprinderii, fie în firme specializate, de tipul centrelor de pregătire profesională, instituţii de cercetare sau universitare, fie în cadrul unor unităţi hoteliere cu dotări adecvate, fie în cadrul pur turistic. Tot în categoria acţiunilor cu caracter intern intră şi aşa-zisele călătorii-recompensă sau stimulent ( incentive).

Acţiunile cu caracter extern au drept obiectiv buna desfăşurare a activităţilor firmelor şi constau în deplasări cu caracter profesional. Este vorba de: -supravegherea sau administrarea unor lucrări; -acordarea de asistenţă tehnică; -lucrul pe şantiere; -acţiuni de prospectare a pieţei; -participarea la diverse târguri, expoziţii, congrese. În funcţie de conţinutul lor, formele turismului de afaceri sunt:

  1. Turism general de afaceri cunoscut sub denumirea de „delegaţie";
  2. Reuniuni sau întruniri;
  3. Târguri şi expoziţii;
  4. Călătorii-stimulent.
    1. Delegaţiile - sunt activităţile persoanelor care lucrează, într-o perioadă limitată de timp, în afara locului de muncă (reprezentanţi de vânzări, ziarişti, etc.).
    2. Reuniuni şi întruniri - această formă este legată de participarea la evenimente de tip întâlniri, conferinţe, simpozioane, congrese, colocvii. Este considerată una dintre cele mai obişnuite forme de turism de afaceri. Datorită acutizării nevoii de schimburi de informaţii din toate domeniile, turismul de reuniuni se află în plină expansiune.

În cadrul turismului de reuniuni se evidenţiază turismul de congrese, care anual atrage zeci de milioane de participanţi. Cele mai multe astfel de acţiuni se concentrează în Europa (cca 60% din totalul mondial). Pe ţări, cele mai multe acţiuni se organizează în SUA, Franţa, Marea Britanie, Germania, Olanda, Italia, Elveţia, Belgia, Spania, Japonia. Ca oraşe, Parisul are cca. 380 manifestări pe an, având dotări deosebite (peste 100000 locuri) .

  1. Târgurile şi expoziţiile sunt prezentări de produse şi servicii destinate unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau de a informa vizitatorul. Această formă de turism stimulează călătoriile a două mari categorii de persoane:

-expozanţii, care sunt salariaţi ai unor firme, ai Camerelor de Comerţ, ai unor instituţii cultural-artistice;

-vizitatorii, care se împart în specialişti (publicul avizat, a căror deplasare este motivată de interese profesionale) şi publicul larg (a căror motivaţie este curiozitatea).

Participarea la târguri şi expoziţii se include atât în sfera turismului de afaceri, cât şi a turismului de agrement. Ca formă de agrement, târgurile şi expoziţiile oferă publicului larg un mod plăcut de petrecere a timpului liber, de informare cu privire la realizările din diverse domenii.

Tematica târgurilor şi expoziţiilor este foarte variată, de la realizări industrial generale sau specializate, până la expoziţii de artă, cultură, de bunuri de larg consum.

Aceste manifestări se concretizează printr-un număr mare de vizitatoare şi volumul ridicat al încasărilor. Anual, în Europa, volumul încasărilor din târguri, expoziţii şi saloane internaţionale depăşeşte 20 mld.€, cumulând peste 3500 expozanţi şi peste 500 000 angajaţi. În ierarhia celor mai renumite evenimente şi a principalelor oraşe gazde, pe primul loc se află Parisul (6,5 milioane de vizitatori pe an), urmat de Milano, Bruxelles, Hanovra, Madrid, Barcelona, Amsterdam, Munchen, Geneva, etc.

  1. d) Călătoriile-stimulent sunt vacanţe scurte, dar cu nivel ridicat de confort, de lux şi sunt oferite unor categorii de angajaţi, adesea şi pentru familiile acestora, accentul fiind pus pe distracţie, relaxare. Ele sunt, de fapt, recompense pentru activitatea şi rezultatele deosebite obţinute de salariat.

Călătoriile-stimulent sunt considerate ca o tehnică a managementului modern, folosite pentru motivarea angajaţilor, dar şi ca o formă a turismului. În privinţa acestui tip de călătorii, cea mai mare cotă de piaţă o are SUA, dar piaţa europeană se află în plină ascensiune. Dintre ţările europene, pe primele locuri se află: Germania, Anglia, Spania, Suedia, Belgia, Franţa.

Indiferent de forma prin care se manifestă, turismul de afaceri s-a impus în ultimul deceniu, ca una din formele cele mai dinamice şi mai profitabile ale industriei turismului.

Avantajele turismului de afaceri sunt:

-profituri mari, obţinute de organizatorii de astfel de acţiuni şi de prestatorii de astfel de servicii;

-contribuie la atenuarea sezonalităţii, independent de condiţiile materiale;

-se utilizează dotările existente;

-impactul asupra mediului este redus.

Avantaje sunt şi pentru economiile zonelor de primire turistică.

În România, turismul de afaceri, atât cel intern, cât şi cel internaţional, ocupă un loc modest în structura circulaţiei turistice, deşi, în ultimii ani, au apărut unităţi noi şi dotări deosebite în cadrul unităţilor de profil. Dintre cele mai reprezentative menţionăm: Centrul Internaţional de Conferinţe din cadrul Palatului Parlamentului, World Trade Center, Centrul de conferinţe din Complexul Romexpo, Centrul de conferinţe Snagov, Complex Palace Sinaia, Centrul de Afaceri Marea Neagră- President, Centrul Internaţional de Conferinţă Neptun - Mangalia. Hoteluri de pe litoral care au săli de conferinţă: Rex, Iaki, Mamaia, Royal etc.

2) Turismul urban.

Se referă la petrecerea timpului liber, a vacanţelor, în oraşe pentru vizitarea acestora şi desfăşurarea altor activităţi foarte diverse printre care: vizite la rude, întâlniri cu prietenii, vizionarea de spectacole, expoziţii, efectuarea de cumpărături.

Turismul urban are o sferă largă de cuprindere, ceea ce a determinat dificultăţi în măsurarea acestor tipuri de turism.

Din punct de vedere turistic, elementul urban presupune atât deplasări de o zi (excursii), cât şi turismul de sejur. Există păreri conform cărora aspectul urban al unor localităţi presupune ca populaţia acestora să fie de cel puţin 20.000 de locuitori, care să aibă o ofertă deosebită din punct de vedere arhitectural.

În privinţa motivelor călătoriilor, pe primul loc se situează agrementul, programele cu conţinut cultural (35-40%), urmate de întâlniri cu familia şi prietenii (20%), afaceri şi alte motive profesionale, la care se adaugă vizitele cu conţinut gastronomic, cumpărături, participarea la evenimente culturale, artistice.

Prin motivaţia sa foarte diversă, turismul urban deţine o pondere importantă în structura circulaţiei turistice. În majoritatea ţărilor europene, deplasările în oraşe reprezintă peste 1/3 din totalul călătoriilor, ponderile fiind variate de la o ţară la alta şi diferenţiate de la turism intern la turism internaţional. Proporţia turismului urban intern este superioară celui internaţional. Ţările cu cea mai mare cotă de piaţă sunt: Franţa, Marea Britanie, Germania, Suedia, mai puţin ţările cu turism de litoral: Grecia, Spania, Portugalia.

Circa 80% din vizitele în oraşe reprezintă turism pur (motivaţia este exclusivă), iar 20% reprezintă turism complementar. Vizitarea acestor aşezări urbane este asociată cu alte forme de petrecere a vacanţei: litoral, circuite, etc.

Turismul urban este una dintre cele mai dinamice forme de turism. În ţările vest- Europene, creşterea acestei forme s-a realizat cu 35% până la 50% în perioada 1985­1995, creşterea fiind în ritmuri anuale de cca. 4%, ritmuri superioare circulaţiei de ansamblu (peste medie).

Dinamica turismului urban se datorează sporirii mobilităţii de scurtă durată a populaţiei; este influenţat de reducerea sejururilor şi fracţionării concediilor, argumentate cu dorinţa vizitării şi cunoaşterii a mai multor locuri, dar şi ca rezultat al perfecţionărilor din domeniul transportului (creşterea vitezei, confortului, reducerea costurilor). Turismul urban beneficiază de acţiunea unor factori favorabili: -creşterea interesului pentru vizitarea unor obiective culturale; -dezvoltarea turismului de afaceri.

Turismul cultural, componentă a turismului urban, deţine o pondere mare în structura motivaţională a călătoriilor urbane (cca. 40%). Pentru ca o călătorie să fie inclusă în sfera turismului cultural, ea trebuie să îndeplinească trei condiţii:

  1. să fie determinat de dorinţa de cunoaştere, de cultivare;
  2. să aibă loc consumul unui produs turistic cu semnificaţie culturală;
  3. să presupună intervenţia unui mediator (persoană sau document scris sau audio-vizual) care să pună în valoare produsul cultural.

Dezvoltarea turismului cultural este stimulată de curiozitatea oamenilor şi de creşterea nivelului de civilizaţie, de instruire. Un alt factor favorizant este transformarea ideii de cultură, în sens larg, care înglobează modul de viaţă, sistemul de valori, tradiţii, credinţe.

Diversificarea aspectelor ce dau conţinut vieţii culturale se reflectă în multitudinea formelor turismului cultural. Cele mai importante se concretizează în:

-vizitarea unor obiective din patrimoniul istoric: monumente, castele, edificii religioase, parcuri, grădini, ansambluri arhitectonice; -vizitarea muzeelor;

-participarea la evenimente culturale, spectacole de operă, balet, teatru, concerte, festivaluri (muzică, dans, film, folclorice), târguri, etc.

Turismul industrial şi tehnic se situează între turismul cultural şi cel de afaceri şi se concretizează în:

-vizitarea unor obiective economice, culturale, industriale; -vizitarea unor construcţii specifice: baraje, tunele, canale, poduri; -vizitarea unor ansambluri arhitectonice moderne sau tradiţionale. Turismul cultural, prin natura motivelor sale, prin locul de desfăşurare şi modul de organizare se integrează celui urban, interferându-se cu cel de agrement şi cu cel de

afaceri. Produsul turistic cultural se obţine prin sinteza a două grupe distincte de elemente:

-cele culturale, reprezentate de dorinţa vizitării, de obiectiv, de ghid; -cele turistice, reprezentate de structurile de cazare, alimentaţie, de mijloacele de transport.

Organizatorii de aşa-numite vacanţe tematice trebuie să găsească soluţii pentru armonizarea acestor componente şi adaptarea lor la cerinţele consumatorilor.

3) Turismul rural.

Reprezintă una din cele mai eficiente soluţii de armonizare a cerinţelor turismului cu exigenţele protejării mediului şi ale dezvoltării durabile. El nu este o formă nouă de turism, dar după 1970 a avut loc o afirmare deosebită a cererii pentru această formă de turism.

Turismul rural, motivat de dorinţa întoarcerii la natură, la viaţa şi obiectivele tradiţionale, se caracterizează prin petrecerea vacanţei în spaţiul rural. În practica uzuală, pentru desemnarea vacanţelor petrecute în mediul rural, se folosesc două noţiuni distincte:

-turism rural; -agroturism.

Aceste două concepte se suprapun într-o anumită proporţie, dar au şi elemente particulare. Sfera de cuprindere a turismului rural este mai largă, iar conţinutul activităţii este definit în termeni mai vagi. Turismul rural se referă la toate activităţile ocazionate de petrecerea unei perioade de timp determinate în mediul rural, mijloc de găzduire putând fi gospodăriile ţărăneşti de tipul pensiunilor sau fermele agroturistice, cât şi echipamentele turistice de factură mai generală (hanuri, popasuri, hoteluri rustice, etc.).

Agroturismul presupune o delimitare mai strictă în privinţa condiţiilor vacanţei şi ia în calcul anumite aspecte legate de efectele economice asupra gospodăriilor ţărăneşti şi asupra locurilor rurale, în ansamblul lor. Agroturismul presupune şederea în gospodăriile ţărăneşti (pensiuni, ferme), consumul de produse agricole din gospodăria respectivă, precum şi participarea la unele activităţi specifice.

Indiferent dacă este vorba de agroturism sau turism rural, condiţiile sunt:

  • spaţiul rural: găzduirea trebuie să se desfăşoare în spaţiul rural
  • locuitorii: păstrătorii de tradiţii, obiceiuri, dar şi de deţinerea spaţiilor de găzduire şi ofertanţii de servicii pentru turişti;

-produsele: agroalimente, consumate de turist pe parcursul sejurului în gospodărie lor; activităţi turistice care să pună în valoare atracţiile ce motivează deplasarea turistului.

Satul turistic este o aşezare rurală, pitorească, situat într-un cadru natural, nepoluat, păstrătoare de tradiţii şi cu un bogat trecut istoric şi care îndeplineşte, temporar, funcţia de primire şi găzduire a turiştilor pe perioada unui sejur.

Satul turistic se grupează, în funcţie de caracteristicile biografice ale zonelor unde sunt amplasate şi de specificul activităţii economice desfăşurate, în: -sate purtătoare ale tradiţiilor şi obiceiurilor tradiţionale; -sate de creaţie artistică şi artizanală; -sate peisagistice sau climatice; -satele viţei de vie, pomicole; -sate pescăreşti sau de interes vânătoresc;

-sat pastoral;

-sate pentru practicarea sporturilor de iarnă.

În concordanţă cu tipul satului se dezvoltă şi dotările turistice şi activităţile cu caracter distractiv-recreativ.

Turismul rural are o bază motivaţională largă reprezentată prin:

  1. reîntoarcerea la natură;
  2. cunoaşterea tradiţiei, culturii, creaţiei unor colectivităţi;
  3. îngrijirea sănătăţii;
  4. consumul de alimente proaspete, naturale, ceea ce generează o multitudine de forme de manifestare.

Turismul rural răspunde astfel unei diversităţi de gusturi şi preferinţe, adresându- se unor segmente largi de consumatori. Acestor caracteristici li se adaugă numeroase avantaje, atât pentru clienţi, cât şi pentru comunităţile locale: -costuri mai mici, comparativ cu alte forme de vacanţă; -sezonalitate mai redusă; -ineditul şi originalitatea călătoriilor;

-absenţa aglomeraţiei, precum şi stimularea economică a zonelor rurale, prin crearea unor noi locuri de muncă;

-obţinerea de venituri din valorificarea excedentului de produse agricole; -protejarea mediului şi conservarea tradiţiilor.

Toate acestea acţionează ca factori favorizanţi, situând turismul rural între opţiunile de vacanţă ale unor segmente tot mai numeroase de consumatori. Astfel, în 1985, potrivit OMT, turismul rural deţinea numai 3% din totalul cererilor de vacanţă, în prezent deţinând circa 15%, cu pondere mai ridicată în ţările cu tradiţie în domeniu: Franţa, Germania, Elveţia, Austria, Belgia etc. Pentru viitor se apreciază o creştere a interesului faţă de turismul rural, sub acţiunea unor factori ca: -sporirea nivelului de educaţie; -creşterea dimensiunilor timpului liber; -dezvoltarea transporturilor şi comunicaţiilor; -consecinţe pozitive asupra sănătăţii; -creşterea interesului pentru tradiţiile şi facilităţile oferite.

Turismul rural este una dintre cele mai instituţionalizate forme de turism, mai ales la nivelul european, ceea ce se reflectă pozitiv, prin dezvoltarea acestuia. Astfel de organisme internaţionale şi interegionale în domeniul rural sunt: ECOVAST, EUROTER, EUROGITES, organizaţii naţionale şi chiar tur-operatori şi agenţiile de voiaj specializate, ce oferă un vast program de voiaje turistice - în mediul rural.

Comparativ cu alte forme de turism, turismul rural este bine conturat şi în ţara noastră. Astfel, există nu numai un potenţial turistic ridicat, ci şi o bogată tradiţie şi o experienţă în domeniu, primele sate turistice fiind organizate în anii 1967 - 1968.

Activitatea în cadrul turismului rural s-a restrâns în anii 1980, fiind relansat după 1989 şi încurajat prin reglementări interioare şi asistenţă internaţională. Există un sistem organizatoric adecvat, reprezentat la nivel naţional de asociaţii profesionale ca: Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), Agenţia Română pentru Agroturism, Operaţiunea „satele româneşti", etc.

Există o legislaţie stimulativă, ce vizează acordarea unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, din Delta Dunării, şi de pe Litoralul Mării Negre.

Cu toate acestea, turismul rural detine, deocamdată, în ţara noastră, sub 1% din totalul circulaţiei turistice, atât pentru turişti străini, cât şi pentru cei naţionali.

Loading...