Tipărire
Categorie: Economie
Accesări: 80
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Lumea în care trăim este o lume a interdependenţelor, a legăturilor tot mai strînse între ţări, indiferent de potenţialul sau de nivelul lor de dezvoltare, de orînduirea socială. De vine tot mai evident că un eveniment major survenit într-o anumită parte a globului, se va repercuta, mai devreme sau mai tîrziu, asupra ansamblului comunităţii internaţionale. Nici o ţară, oricît de bogată ar fi,nu se poate sustrage acestei legităţi, izolîndu-se de restul lumii, dezvoltarea autarhică este de neconceput în lumea contemporană.

Economia mondială, aşa cum se prezintă în zilele noastre, este rezultatul unui întreg proces evolutiv, al dezvoltării schimbului reciproc de activităţi de la forme inferioare, la forme superioare, de la simplu la complex. Premisele şi procesele economiei mondiale sunt strîns legate de marile descoperiri geografice, de revoluţia industrială, de apariţia diviziunii internaţionale a muncii, de formarea şi dezvoltarea naţiunilor şi a statelor naţionale, de dezvoltarea puternică a comerţului internaţional şi de formarea pieţei mondiale,care au antrenat treptat toate popoarele în sfera schimburilor economice internaţionale.

În acest proces complex şi îndelungat, în care un rol esenţial l-au avut numeroşi factori de ordin economic, tehnic, social şi politic, sunt de remarcat mai multe momente:

  1. La baza acestui proces s-a aflat dezvoltarea economiei de schimb şi a comerţului dintre diferite popoare şi regiuni ale globului, mai ales în urma marilor descoperiri geografice, îndeosebi a celor două Americi. Referindu-se la acest factor, Adam Smith scria:" Mărfurile europene erau, aproape toate, noi pentru America,iar multe din cele din America erau noi pentru Europa. Astfel, începe să se facă un nou schimb de produse, cum nici nu se gîndise nimeni vreodată înainte..."

Intensificarea şi diversificarea schimburilor dintre Lumea Veche şi Lumea Nouă au condus la formarea pieţii mondiale, în cursul secolului al XV lea. Aceasta a contribuit la impulsionarea producţiei şi a activităţii de transport. Au luat dezvoltare manufacturile şi comerţul cu produsele acestora, la început în ţări precum Olanda, Belgia şi apoi în Anglia. Asemenea oraşe din Ţările de Jos, ca Anvers, Bruges, Gand au devenit centre ale comerţului internaţional, mai ales pe baza mărfurilor produse în manufacturi. Comerţul mondial şi piaţa mondială au inaugurat şi au propulsat, în acest secol, al XVI lea, istoria modernă a capitalului.

  1. Un rol hotărîtor în dezvoltarea economiilor diferitelor ţări şi în creşterea schimburilor l­au avut revoluţia industrială şi trecerea de la manufacturi la marea industrie maşinistă. Această revoluţie, care a cuprins mai întîi Anglia, dar apoi s-a extins treptat şi în alte ţări din Europa-

Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Ţările Scandinave, Elveţia, a determinat ample transformări în baza tehnică a economiei, în structura producţiei materiale, precum şi a comerţului dintre ţările lumii. A început, de asemenea, demarajul industrial al SUA.

Din punct de vedere al rolului transformator al efectelor propagate în economiile naţionale, în transportul şi comerţul internaţional, industria avea să devină, pentru întreaga perioadă de timp care a urmat pînă în zilele noastre, „inima economiei mondiale". Ea a redus dependenţa producţiei de bunuri economice de pieţele locale de aprovizionare şi desfacere şi a stat la baza unei creşteri revoluţionare a productivităţii muncii.. „ Marea industrie a universalizat concurenţa...a creat mijloacele de comunicaţie şi piaţa mondială modernă şi a subordonat comerţul, a transformat tot capitalul în capital industrial şi a generat astfel circulaţia rapidă (sistemul bănesc dezvoltat) şi centralizarea capitalurilor.Ea a creat pentru prima oară istoria universală, în sensul că a pus în dependenţă de întreaga lume de satisfacerea nevoilor fiecărei naţiuni civilizate şi ale fiecărui individ din cadrul acesteia şi a distrus izolarea naturală de pînă atunci, a diferitelor naţiuni".

La mijlocul secolului al XIX lea Marea Britanie era „atelierul industrial al lumii şi prima putere mondială. Industrializarea ei a cunoscut două faze:a) 1776-1830 în care centrul dezvoltării îl reprezenta industria textilă; b) 1830-1850, cînd Marea Britanie cunoaşte „cel de-al doilea demaraj", în care industria metalurgică trece pe primul plan, ca urmare a căilor ferate. Producţia de cărbuni şi fier se triplează; în 1850 în această ţară funcţionau peste 250 mii de ţesătorii bazate pe utilizarea maşinii cu abur, faţă de numai 50 mii manuale". [Dictionnaire d histoire economique de 1800 a nos jours, Hatier, Paris, 1987, p. 449-453]

  1. Formarea diviziunii internaţionale a muncii, ca ansamblu de specializări de producţie pentru export, pe măsura extinderii relaţiilor economice dintre popoare, a reprezentat nu numai rezultatul apariţiei şi dezvoltării industriei, ci şi expresia formării unui sistem de interdependenţe economice între ţări şi a împărţirii acestora în două categorii: ţări industriale şi ţări agrare.
  2. Revoluţiile politice care au avut loc în secolele XVII (Anglia), XVIII (Franţa), şi XIX (Spania, Italia şi Germania) au favorizat procesul de consolidare a pieţelor naţionale, de formare a economilor naţionale, prin transformările de ordin juridic, social, instituţional, care au asigurat extinderea şi consolidarea mecanismelor specifice economiei de piaţă. Proprietatea privată, libertatea comerţului şi a iniţiativei şi-au găsit consacrarea în norme juridice cu o sferă tot mai largă de aplicare pe plan naţional şi internaţional. S-a format, treptat, şi prin mijloace diferite, conştiinţa naţională, iar în acest cadru şi ideea că „cetăţenii unei naţiuni împărţeau responsabilitatea bunăstării lor economice, ca o consecinţă firească a acestui patriotism în devenire. Cea mai influentă carte din secolul al XVIII lea, scrisă de gînditorul politic scoţian Adam Smith, se intitula nu întîmplător „ o cercetare asupra naturii şi cauzelor avuţiei naţiunilor". Dar Adam Smith nu era un cosmopolit. El scria despre principiile economice universale, dar în cadrul lui de referinţă era în mod hotărît naţional. El condamna mercantilismul englez nu pentru că reducea bogăţia altor naţiuni, ci pentru că îi făcea pe cetăţeni englezi să fie mai săraci decît ar fi putut fi în alte condiţii.
  3. Ultima treime a secolului al XIX lea s-a caracterizat prin evoluţii de amploare importante, chiar dacă ele au fost şi contradictorii. În primul rînd este vorba de mari descoperiri, invenţii şi creaţii tehnice, care s-au răspîndit repede în Europa şi America, între care turbina electrică, motorul cu combustie internă, mecanismele cu componente interşarjabile, telegraful, căile ferate. S-au dezvoltat puternic construcţia de maşini, metalurgia, industria cărbunelui, chimia. „Lucrătorul mijlociu din primele decenii ale secolului al XlX-lea ... a produs numai cu 0,3% mai mult în fiecare an faţă de cel precedent. La sfârşitul secolului rata productivităţii se mărise de şase ori. Rezultatele au fost similare în America. Marea Britanie. Germania şi Franţa: producţia de textile de bumbac şi lână s-a extins vertiginos, ca şi cea de unelte agricole, obiecte folosite în gospodărie şi sute de alte articole. Producţia de fier s-a dublat între 1870 şi 1890; producţia de oţel a crescut de 20 de ori în aceşti ani"[Robert B. Reich, „Munca naţiunilor", Ed. Paideia,1996,Bucureşti, pag.29]
  4. Economia ţărilor industriale s-a confruntat. începând de la mijlocul secolului al XlX-lea, cu mai multe crize economice, care au influenţat evoluţia producţiei şi comerţului mondial. Crizele din 1873 şi 1896 au determinat restructurări importante nu numai în producţia industrială, ci şi în dinamica şi structura exporturilor mondiale. Simultaneitatea recesiunii, în majoritatea ţărilor, s-a împletit cu blocarea schimburilor internaţionale.

Toate acestea, asociate cu acţiunea puternică a noului val de creaţii tehnice şi tehnologice au accentuat procesele de concentrare şi centralizare a capitalului, eliminând de pe piaţă multe întreprinderi slabe şi stimulând fuziunile şi afirmarea întreprinderilor cu mare putere economico- financiară.Pe această bază, în ultimele două decenii ale secolului XIX s-a accentuat procesul de formare şi afirmare a corporaţiilor, îndeosebi în ramurile industriale de bază.

Revoluţionarea tehnicilor şi metodelor de producţie şi creşterea productivităţii nimicii, pe de o parte, crizele economice şi rămânerea în urmă a consumului populaţiei, pe de altă parte, au fost însoţite de o scădere generală a preţurilor. De exemplu în America, indicele preţurilor cu ridicata care la sfârşitul Războiului Civil, în 1864, era 193 a scăzut la 68 până în 1890. în Europa, preţurile au scăzut cu circa 40% în anii '70 şi '80.

Toate acestea au condus la accentuarea concurenţei pe plan internaţional, ceea ce a adus în plină actualitate ideile formulate la mijlocul secolului de americanul Alexander Hamilton şi de germanul Friedrich List, referitor la protejarea industriei: „Industriaşii de o parte şi cealaltă a Atlanticului căutau cu furie noi pieţe pentru supraabundenţa lor de mărfuri şi scăderea preţurilor de bunăvoie pentru a mai câştiga teren. Germania, Italia, Franţa şi Rusia, toate îşi sporeau taxele vamale pentru a-şi apăra industriile în faţa agresivităţii străinilor. Şi nu este de loc surprinzător că ratele taxelor vamale americane au atins niveluri chiar mai înalte".

  1. Expansiunea externă a ţărilor industriale a îmbrăcat forme mult mai variate, un loc aparte ocupându-1 în această perioadă orientarea mai activă către surse de materii prime şi către noi pieţe în ţările slab dezvoltate. Sfârşitul secolului al XIX-lea a marcat încheierea procesului de formare a ceea ce s-a numit sistemul colonial, proces început în secolul al XV-lea. în 1914 imperiul britanic, cel mai mare, acoperea 33 milioane de km şi reunea 450 milioane de locuitori. Imperiul francez cuprindea 10 milioane de km cu circa 50 milioane de locuitori. Dispuneau, de asemenea, de colonii, Belgia, Olanda, Italia, Portugalia, ş.a.

Aşa cum remarcă un analist al istoriei economiei mondiale, „această extraordinară expansiune economică a Europei în întreaga lume... va aduce în Europa prosperitatea şi aceasta va fi «Ia belle epoque»".

Dezvoltarea schimburilor externe, favorizată din punct de vedere tehnic de progresul mijloacelor de transport, a cunoscut câteva forme mari, care s-au constituit în tot atâtea fluxuri economice internaţionale: comercială, financiară şi demografică (se apreciază că emigraţia netă din Europa spre America a reprezentat între 1870 şi 1914 peste 25 de milioane de persoane). Se menţionează, de exemplu, că potrivit unui studiu al guvernului american făcut în 1908 aproape trei cincimi din salariaţii celor 21 de ramuri principale ale industriei americane erau de origine străină.

  1. Din punct de vedere al structurilor economice durabile o transformare importantă a acestor decernii a reprezentat-o formarea şi dezvoltarea corporaţiilor care au îmbrăcat forme diferite - carteluri,trusturi, concerne - cu ponderi diferite de la ţară la ţară (caracterizând rolul acestora Robert B. Reich, în lucrarea semnificativ intitulată citată şi mai înainte, „Munca naţiunilor - Pregătindu-ne pentru capitalismul secolului XXI" menţionează „Nici taxele mari care blocau suporturile din străinătate, nici «sferele de influenţă» exclusive din regimurile mai puţin dezvoltate ale lumii nu au rezolvat problema supraproducţiei. Atâta vreme cât producătorii se concurau puternic unii pe alţii pe piaţa internă, sporindu-şi capacitatea şi scăzând preţurile, limitele profitului rămâneau prea reduse pentru a permite continuarea afacerilor. Astfel a apărut o a treia soluţie în deceniile de ia sfârşitul secolului al XlX-lea care, ca şi celelalte două, a dus la formarea felului în care oamenii secolului al XX-lea au ajuns să înţeleagă scopul şi organizarea economiei naţionale. Soluţia era de a reduce concurenţa internă în cadrul marilor corporaţii naţionale. Acesta era punctul final al naţionalismului economic: bunăstarea cetăţenilor era legată de succesul economiei naţionale, care depindea la rândul ei de succesul marilor corporaţii"

Proporţiile sau intensitatea, precum şi particularităţile procesului respectiv au fost importante. Soluţia concentrării prin fuziuni părea să fie mai potrivită europenilor şi, ulterior, japonezilor, decât americanilor, deoarece, pe de o parte, cartelurile, breslele şi alte restricţii ale comerţului reprezentaseră aici metode obişnuite încă din Evul Mediu, iar pe de altă parte birocraţiile guvernamentale, care asigurau mobilizarea resurselor şi coordonarea comerţului, s-au stabilit în Germania, Franţa şi Italia în anii '70 ai secolului ai XlX-lea. iar în Japonia în ultimul deceniu ai acestuia.

Se apreciază că pe această bază, la sfârşitul secolului al XlX-lea noi sectoare care se industrializau în Europa şi Japonia erau dominate de mari formaţiuni unificate de genul cartelurilor, sindicatelor şi marilor bănci, din care unele cu capital mixt.

În America, teama faţă de abuzul economic era mare, încă din vremea coloniala, considerându-se că puterea economică, la iei ca şi cea politica, trebuia ţinută sub control, iar birocraţia administrativă era puţin dezvoltată. în condiţiile în care întreprinderile industriale au început să realizeze înţelegeri pentru menţinerea preţurilor şi pentru atenuarea concurenţei, a fost adoptata Legea Sherman, în 1890, împotriva trusturilor, care interzicea fixarea preţurilor şi acordurile de împărţire a pieţelor. Efectul nu a fost cel scontat. înţelegerilor dintre întreprinderi preferându-li-se fuziunea acestora în mari corporaţii. Ca urmare, ia sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX a urmat un mare vai de fuziuni, care au făcut ca aproximativ o treime clin activele productive ale ţării să fie centralizate în 318 compărui cu un capital de 7,3 miliarde dolari. „Unii dintre mamuţii care au apărut purtau nume care aveau să devină sinonime cu industria americană - nume ce reflectau fără echivoc identitatea naţională la care acestea aspirau: U.S.Steel, American Sugar Refining, American Telephone & Telegraph, American Rubber, United States Rubber, American Woolen, National Biscuit, American Can, American Tobacco, Aluminium Company of America, General Electric, General Motors, Standard Oii şi chiar grandiosul International Harvestar""[Robert B. Reich, „Munca naţiunilor"Acestora li se atribuie şi introducerea planificării activităţii, cu influenţe pozitive asupra producţiei.

În perioada care a urmat, multe dintre acestea, ca şi altele, şi-au extins foarte mult spaţiul de acţiune pe piaţa mondială, devenind mari corporaţii transnaţionale cu întinsă arie de activitate în economia mondială contemporană.

În istoria economică se apreciază că pe baza tuturor acestor procese în ultimele două decenii ale secolului al XlX-lea şi la începutul secolului XX, s-a format economia mondială, ca sistem ce cuprindea economiile ţărilor industriale dezvoltate şi economiile ţărilor coloniale şi dependente, între care se derulau diferite forme de relaţii economice, care concretizau, totodată, diferite forme şi grade de dependenţe şi interdependenţe economice.

  1. Perioada care a urmat a fost marcată de multe schimbări şi bulversări în economia mondială: cele două războaie mondiale; marea criză economică mondială din anii 1929-1934; revoluţii sociale şi de eliberare naţională, care au dus la noi forme de organizare socială şi naţională ş.a. Totodată, au acţionat şi numeroşi factori cu acţiune favorabilă între care: schimbări importante în filozofia dezvoltării economice, prin asimilarea şi extinderea dirijismului de esenţă keynesistă, lansat în 1936 prin lucrarea lui Keynes „Teoria generală a utilizării mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor"; revoluţia tehnico-ştiinţifică din perioada de după al Il-lea Război Mondial; lansarea şi dezvoltarea proceselor de integrare a economiilor mai întâi pe continentul european, apoi şi pe celelalte continente; negocierile comerciale multilaterale desfăşurate în cadrul GATT, care au dus la o reducere substanţială a barierelor vamale, înainte de toate a taxelor vamale, al căror nivel a scăzut de la 40% în 1947 la circa 5% în anii '90; conferinţa financiar-monetară de la Bretton-Woods din 1944, adoptarea unui sistem monetar internaţional şi crearea unor organisme financiare internaţionale, prăbuşirea sistemului colonial şi a sistemului totalitar comunist care au condus la apariţia a peste 140 de state independente.

In concluzie se poate de menţionat că odată cu formarea economiei mondiale ca o realitate obiectivă a lumii contemporane s-au format şi elementele structurale ale ei, care în ansamblu constituie sistemul economiei mondiale.