loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Economia mondială şi-a schimbat imaginea, în fiecare etapă a dezvoltării sale. Astăzi, dimensiunea schimbării apare uriaşă. Cu toate acestea pot fi distinse unele trăsături caracteristice pentru întreaga sa evoluţie de până acum.

  • Celulele de bază ale economiei mondiale sunt, încă, economiile naţionale. Se poate afirma cu certitudine că, ani buni din secolul XXI, ele vor continua să formeze cadrul de mişcare a factorilor de producţie, al manifestării agenţilor economici, stimulând dezvoltarea lor. Influenţa pe care economiile naţionale o exercită asupra economiei mondiale este în raport cu nivelul lor de dezvoltare.
  • Economia mondială este expresia unui sistem de interdependenţe: dezvoltarea economiilor naţionale determină adâncirea diviziunii mondiale a muncii care, la rândul ei, generează interrelaţiile dintre economiile naţionale, interrelaţii aflate la baza unor subsisteme mondiale (comercial, valutar, financiar). Între aceste subsisteme există, de asemenea, o interdependenţă, cu implicaţii asupra agenţilor economici, asupra economiilor naţionale.
  • Economiei mondiale îi este proprie concurenţa între agenţi economici. Oriunde pe mapamond, concurenţa conduce la o „selecţie naturală" a agenţilor economici, în raport cu forţa lor de inovaţie tehnologică şi managerială, ceea ce dă impuls progresului economic.
  • În cadrul economiei mondiale, în diferitele sale zone, se remarcă o alternare a fazelor de expansiune şi a celor de-recesiune.
  • Rezultant pe termen lung este însă pozitivă, produsul brut mondial înregistrând o creştere. în consecinţă, zonele de prosperitate se extind, iar cele de sărăcie se restrâng. Cu toate acestea, cea mai importantă parte a populaţiei mondiale continuă să trăiască în sărăcie. Învingerea sărăciei reprezintă marea provocare a secolului XXI.
  • Economia mondială este eterogenă. între diferitele sale zone se menţin decalaje, datorită dezvoltării inegale.

Statele-naţiune diferă nu numai ca mărime şi potenţial economic, ci şi ca nivel de dezvoltare. Deosebiri există şi din punctul de vedere al sistemului economic. Majoritatea statelor lumii a optat pentru sistemul capitalist. Se menţin însă şi câteva ţări cu sistem comunist. Aşa stând lucrurile, în ce măsură se poate vorbi despre existenţa unei entităţi numite „economie mondială"?

Ca şi în natură, în viaţa economică mondială se realizează „unitatea în diversitate". Ce poate „uni economii naţionale atât de deosebite? Răspunsul este următorul: faptul că rezultatele activităţii economice (produse, servicii) îmbracă forma de marfă, toate sau aproape toate fiind destinate schimbului de piaţă.

Interdependenţele economiei mondiale au drept cadru general de mişcare producţia şi circulaţia mărfurilor, care devin atotcuprinzătoare. Pe piaţa mondială, toţi agenţii economici, fără excepţie, trebuie să se supună unor reguli comune, care sunt cele ale cererii şi ofertei, ale concurenţei, ale preţurilor internaţionale. Relaţiile de piaţă reprezintă liantul, numitorul comun, al unor elemente atât de eterogene.

Creşterea continuă şi semnificativă a investiţiilor externe de capital dă impuls considerabil relaţiilor de piaţă la scară mondială. în plus, prin transnaţionalizarea vieţii economice, aceste investiţii contribuie direct la mărirea gradului de integrare a economiei mondiale.

Una din tendinţele economiei mondiale este echilibrul economiei mondiale .Fiind un fenomen caracteristic economiilor naţionale, tendinţa spre echilibru se manifestă în mod necesar şi la scară internaţională. în calitatea sa de "sistem", economia mondială presupune o stare de echilibru, de stabilitate, fără de care n-ar putea supravieţui.

Această necesitate este cel mai uşor vizibilă pe piaţa mondială, unde echilibrul este rezultatul pe termen lung al oscilaţiilor pe care le înregistrează cererea şi oferta pentru diferite mărfuri. Starea de dezechilibru prelungită poate avea efecte negative, cum sunt: micşorarea veniturilor în devize obţinute din exporturi, acumularea de stocuri (în cazul căderii cererii), penurie de materii prime, de produse alimentare etc. (în cazul căderii ofertei) ş.a.m.d.

O stare de echilibru trebuie să existe între lichidităţile internaţionale, pe de o parte, şi suma preţurilor mărfurilor vândute pe piaţa internaţională, pe de altă parte. Nerespectarea condiţiei de echilibru poate atrage consecinţe negative, cum sunt frânarea comerţului internaţional - în cazul penuriei de lichidităţi, subminarea încrederii în moneda universală - în cazul excesului de lichidităţi etc.

Dar necesitatea echilibrului la scară internaţională nu se poate rezuma doar la sfera circulaţiei, ci priveşţte (nu în ultimul rând) domenii cum sunt producţia, repartiţia, consumul. Dezvoltarea echilibrată a economiei mondiale presupune o repartiţie a "sarcinilor" de producţie între economiile naţionale care să excludă specializarea îngustă, în producţii nerentabile, a unora dintre ţările lumii,- lichidarea marilor decalaje economice internaţionale.

O altă tendinţă se manifestă prin perspectivele economiei mondiale. Secolul XXI va modifica, în mare măsură, imaginea actuală a economiei mondiale, ca urmare a schimbărilor majore ce se vor produce atât în componentele sale fundamentale - statele-naţiune, organizaţiile intergraţioniste interstatale, societăţile transnaţionale, cât şi în raporturile dintre ele.

În măsura în care integrarea economică interstatală va lua amploare, tendinţa de regionalizare a economiei mondiale va deveni tot mai pregnantă. în aceste condiţii, importanţa instituţiilor supranaţionale, ca factori de decizie, va creşte.

O altă tendinţă semnificativă pentru evoluţia schimbului reciproc de activităţi va fi accentuarea globalizării. „Dereglementarea" vieţii economice, pe de-o parte, trans naţionaliza rea crescândă, pe de altă parte, se vor afla la baza acestei evoluţii'. Dacă privim lucrurile prin prisma perspectivelor „globalizării", se ridică cel puţin două întrebări: 1) în ce măsură va exista compatibilitate între globalizare şi regionalizare? 2) Dacă globalizarea poate avea vreo limită?

Încercând un răspuns la prima întrebare, se poate vorbi, mai degrabă, despre o contradicţie în termeni. în realitate, regionalizarea nu se dovedeşte a fi un obstacol în calea globalizării. Tendinţa de globalizare este, în primul rând, o consecinţă a transnaţionalizării vieţii economice. Or, societăţile transnaţionale au dovedit că pot transgresa nu numai frontierele statelor-naţiune, fie ele şi cele mai puternice, ci şi noile frontiere - cele ale organizaţiilor integraţioniste interstatale. Altfel spus, atâta timp -~cât regionalizarea nu împiedică transnaţionalizarea, ea nu se va constitui într-un „zid chinezesc" în calea globalizării.

În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, fapt este că globalizarea reprezintă un proces în plină evoluţie. Limitele sale sunt limitele integrării activităţii economice la scară planetară. Până unde se poate ajunge în această privinţă? Este, oare, posibilă o integrare care să conducă la un „sistem economic mondial unic şi coerent'?

Un astfel de „sistem" ar putea rezulta, în cele din urmă, dintr-o posibilă conjugare a efectelor tendinţei de transnaţionalizare şi a celei de integrare interstatală care s-ar putea concretiza în apariţia unei supracorporaţii mondiale, şi respectiv, a unei „comunităţi globale" (Jean-Francois Revel).

Un sistem productiv mondial unic reprezintă o perspectivă foarte îndepărtată şi nebuloasă. Dacă un asemenea „sistem" va exista vreodată, în mod logic, el ar presupune un management mondial, o planificare la scară mondială, o formă adecvată de proprietate. Ar mai fi, oare, compatibil un sistem productiv mondială unic cu o societate capitalistă? Ar mai permite el concurenţa şi, dacă nu, care ar mai fi motorul progresului economic? în fine, care ar fi raţiunea unei giobalizări împinse la extrem, ştiut fiind că, încă de pe acum efectele sunt contradictorii?

Chiar dacă trăim într-o perioadă când ritmul schimbării se accelerează, posibilitatea unor răspunsuri, bazate pe certitudini, la întrebări de genul celor de mai sus este de domeniul unui viitor mult îndepărtat. Oricum, fără să se lichideze marile decalaje de dezvoltare economică existente pe glob, nu se va pune problema unui sistem productiv unic pe mapamond.

> Mult mai verosimilă pare însă o altă perspectivă: aceea a extinderii activităţii economice în spaţiul cosmic. Acest lucru va da un impuls fără precedent schimbului reciproc de activităţi, economiei globale.

Economia mondială nu va reprezenta punctul final al unui lung proces de dezvoltare a activităţii economice, de la un nivel inferior către unul superior. Dezvoltarea va continua. Mai mult, pe măsura perfecţionării factorilor de producţie, a revoluţionarii mijloacelor de transport, a telecomunicaţiilor, se vor crea condiţiile materiale pentru un nou salt spre un stadiu superior al schimbului reciproc de activităţi.

Perspectiva actuală a folosirii spaţiului extraterestru în scopuri economice, a exploatării resurselor altor planete, va deveni o realitate palpabilă: economia va depăşi cadrul mondial, planetar, şi va deveni o economie la scară cosmică. încă de pe acum se poate face afirmaţia că secolul XXI va marca începutul unei noi ere - aceea a economiei interplanetare, cosmice, eră care va cunoaşte, la rândul ei, diferite stadii de dezvoltare.

Loading...