1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Diviziunea mondială a muncii reprezintă,înainte de toate, procesul istoric de specializare a ţărilor lumii în producerea şi comercializarea bunurilor economice pentru schimb pe piaţa mondială. Privită static, ea poate fi definită ca ansamblul specializărilor pentru participarea la schimburile economice mondiale, aşa cum acestea s-au constituit în decursul dezvoltării economico-sociale a ţărilor lumii.

Diviziunea mondială a muncii este baza generală a schimburilor economice dintre ţări şi a pieţei mondiale. O multitudine de factori au influenţat evoluţia diviziunii mondiale a muncii.

Condiţiile naturale au jucat un rol important în formarea specializărilor internaţionale îndeosebi la începutul acestui proces. Odată cu prima revoluţie industrială, rolul acestui factor s-a redus continuu, fară să se anihileze complet. Factorii economici şi extra economici au determinat tot mai mult acest proces, în jocul economic, remarca acelaşi reputat istoric, au existat din totdeauna unele cărţi mai bune decât altele, câteodată adesea măsluite. Anumite activităţi aduc mai multe profituri decât altele; e mai rentabil să cultivi viţă de vie decât grâu (cel puţin arunci când altul acceptă să cultive grâu pentru tine), mai rentabil să acţionezi în sectorul secundar decât în cel primar, în sectorul terţiar decât în cei secundar.

Din analiza istorică a procesului de formare şi dezvoltare rezultă că la baza diviziunii internaţionale a muncii stau următorii factori:

  • înzestrarea diferită a ţărilor cu resurse naturale;
  • progresul tehnic şi nivelul diferit de dezvoltare eoonornico-socială;
  • dimensiunea teritoriului şi mărimea populaţiei unei ţări, care determină, alături de venit, mărimea pieţei interne;
  • gradul de dezvoltare şi diversificare a aparatului de producţie;
  • condiţiile climatice:
  • alţi factori extra economici ca: factori politici, tradiţii şi particularitate dorice, evoluţii sociale, etc;
  • factori internaţionali

Tendinţa istorică a diviziunii mondiale a muncii o reprezintă dezvoltarea şi adâncirea sa continuă, ca efect al progresului tehnico-ştiinţific, al dezvoltării forţelor de producţie. Totodată, diviziunea mondială a muncii reprezintă expresia cea mai elocventă a tendinţelor de specializare internaţională, ca bază a participării ţârilor la circuitul economic mondial. În prezent, asistăm la un proces complex de extindere şi diversificare a diviziunii mondiale a muncii, de trecere de la specializarea intersectorială la cea interramuri şi intraramuri şi, mai departe, la specializarea intraprodus. Aceste tipuri coexistă într-un sistem complex şi diferenţiat. în care se integrează toţi agenţii vieţii economice internaţionale şi care asigură atragerea tuturor ţârilor lumii in procesul specializării şi cooperării la scară globală.

De la apariţia sa ca premisă a dezvoltării şi afirmării economiilor naţionale şi ulterior, ca temelie a constituirii economiei şi pieţei mondiale şi până în prezent, diviziunea mondială a muncii a cunoscut mai multe tipuri de specializare a producţiei.

Primul dintre aceştia, sub semnul căruia s-a ajuns de fapt la diviziunea lumii în ţări industriale, dezvoltate şi ţări agrare, rămase în urmă, în ţări cu industrie prelucrătoare şi ţări care aveau funcţia de anexe de materii prime, 1-a constituit sistemul de specializare intersetorială a producţiei şi exportului. Acest tip de diviziune mondială a muncii, denumit şi tip vertical de specializare, este caracterizat prin deosebiri fundamentale în gradul de valorificare economică a factorilor de producţie şi în efectul ce derivă din aceasta pe planul schimburilor economice externe - avantajos pentru ţările industrializate şi dezavantajos pentru cele agrare.

Datorită faptului că industria determină o productivitate a muncii mai ridicată decât agricultura şi o mai mare diversificare a producţiei, ţările industrializate se caracterizează printr- o dezvoltare puternică a forţelor de producţie în toate ramurile economiei naţionale şi prin venituri superioare ale populaţiei, dispunând în acelaşi timp de o economie completă. Ţările specializate în producţia agricolă sau industria extractivă poartă amprenta unui nivel scăzut de dezvoltare, multe dintre ele practicând monocultura sau monoextracţia. Aceasta a dus la situaţia în care întreaga viaţă economică - şi nu numai economică - depinde de recolta unei singure plante sau de extracţia unui singur minereu. Orice fluctuaţie în ce priveşte volumul producţiei sau preţurilor unor asemenea produse pe piaţa mondială poate avea urmări dintre cele mai negative asupra economiei acestor ţări.

Diviziunea mondială intersectorială a muncii are, la rândul său, o gamă întreagă de variante sau forme de specializare: materii prime minerale - produse prelucrate; produse agroalimentare - produse prelucrate; materii prime minerale - produse agroalimentare; construcţii industriale şi edificii social-culturale - produse industriale sau de bază etc.

Cu toate că evoluţia istorică a acestor variante sau modele de specializare intersectorială le­a adus multe modificări, uneori esenţiale, studiul fluxurilor economice internaţionale oferă posibilitatea surprinderii unor elemente importante privind stadiul actual şi perspectivele evoluţiei în continuare a modelelor respective.

Modelul de schimburi: „materii prime minerale - produse prelucrate" este cel care multă vreme a fost caracteristic raporturilor economice dintre ţările în curs de dezvoltare şi statele avansate economic. El cunoaşte două variante: prima este aceea în care materiile prime minerale ocupă un loc preponderent în exporturile ţărilor în curs de dezvoltare, iar produsele prelucrate importate sunt de regulă obiecte de consum. A doua variantă a acestui model este cea care reflectă participarea ţărilor dezvoltate la exportul unor materii prime sau semifabricate. Deşi dispun de o mare parte a rezervelor mondiale de materii prime şi combustibili cunoscute, ţările dezvoltate au cunoscut în primul sfert de veac postbelic o reducere continuă a ponderii lor în producţia mondială. Sub impactul crizei energetice şi de materii prime de la mijlocul anilor'70 şi mai cu seamă al celor două şocuri petroliere, ce i-au urmat, iar ulterior şi în legătură cu politica delocalizării producţiei în ţările dezvoltate se manifestă o anumită reorientare spre produsele de bază şi o ridicare a coeficientului de corelaţie între creşterea industriei prelucrătoare şi cea a industriei extractive. Acest proces exprimă în egală măsură noile cerinţe ale valorificării capitalului (ieftinirea relativă a anumitor resurse in ţările dezvoltate) şi o politică deliberată a statelor respective de limitare a dependenţei lor faţă de sursele de aprovizionare din ţările în curs de dezvoltare.

O variantă a specializării intersectoriale este: „produse agroalimentare - produse prelucrate". In prezent, această variantă nu mai are aproape nimic comun cu modelul aparent asemănător din vremea când ţările slab dezvoltate exportau produse agroalimentare către metropole în schimbul produselor prelucrate.

În perioada postbelică s-au produs modificări substanţiale, care au inversat importatorii şi exportatorii de altădată: ţările exportatoare de produse agroalimentare au devenit în principal statele industriale dezvoltate, iar ţările în curs de dezvoltare, care în cea mai mare parte au o agricultură insuficient evoluată şi se confruntă cu ..explozia demografică", iar în ultimul timp şi cu unele calamităţi naturale. îndeosebi seceta, s-au transformat în principalele state importatoare de produse agroalimentare. In această situaţie, ţările în curs de dezvoltare, care nu dispun de produse prelucrate, pe care să le ofere în schimbul produselor agroalimentare se văd silite să acopere în întregime sau parţial importul produselor respective cu resurse naturale.

Un model relativ nou al specializării intersectoriale şi care. după toate probabilităţile, se va impune în continuare este: „materii prime minerale-produse agroalimentare". Este cunoscut că unele state posesoare de resurse minerale întâmpină dificultăţi în aprovizionarea populaţiei cu produse agroalimentare. în vreme ce alte state, care dispun de asemenea produse sau le pot obţine prin dezvoltarea producţiei, se confruntă cu consecinţele lipsei de energie şi de materii prime.

Modelul "construcţiei industriale şi edificii social-culturale - produse industriale sau de bază" este o variantă complexă a specializării intersectoriale şi a apărut ca o consecinţă a dezvoltării construcţiilor peste graniţă. Executarea de construcţii industriale şi edificii social- culturale în străinătate oferă posibilitatea ca pe lângă exportul tradiţional de produse să se efectueze studii şi proiecte pentru obiective de construcţii, sub formă de cooperare. în antrepriză. In acelaşi timp. acest model axat pe antrepriză de construcţii permite utilizarea de proiecte, tehnologii, materiale de construcţii, precum şi folosirea peste graniţă a forţei de muncă şi a unor cadre superior calificate, constituind o formă de cooperare în domeniul circulaţiei internaţionale a forţei de muncă. flux economic deosebit de important în cadrul circuitului economic mondial.

O ultimă variantă a specializării intersectoriale o reprezintă modelul „servicii - produse de bază sau prelucrate", cunoscut de Linele ţări. cum sunt Anglia. Grecia. Spania. Portugalia ş.a. de foarte mult timp. dar care în prezent şi-a extins şi diversificat formele de manifestare. Serviciile de transporturi maritime, de credit sau bancare (dobânzi, comisioane) sau cele de asigurări au constituit dintotdeauna surse importante de venit pentru Anglia. Flota comercială a Greciei i-a consacrat pe armatorii greci drept ..cărăuşi ai mărilor". Marea putere financiar-bancară deţinută de Elveţia şi îndeosebi de capitala sa - Geneva, l-a determinat pe Talleyrand să formuleze cunoscuta butadă, potrivit căreia, există cinci continente: Europa. Asia. Africa. America şi... Geneva.

Serviciile turistice au devenit în ultimul timp un flux deosebit de rentabil pentru o serie de ţări cum ar fi Italia, Spania, Elveţia, Grecia, Franţa, Turcia etc.

Al doilea tip al diviziunii mondiale a muncii îl constituie specializarea interramură, care este un tip de diviziune mai evoluat, se desfăşoară în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, cu deosebire între ţările avansate economic, cu industrie puternic dezvoltată şi diversificată. Acest tip de specializare se realizează între ţări ce se află în poziţie simetrică unele faţă de altele atât în ce priveşte sectoarele economice, cât şi în ce priveşte ramurile şi subramurile industriale. Extinderea şi diversificarea cerinţelor de consum, precum şi a exigenţelor crescânde ale eficienţei economice a producţiei şi exportului impun statelor dezvoltarea complexă a indus­triei prelucrătoare şi în acelaşi timp, specializarea acestei ramuri a industriei şi intensificarea cooperării între subramurile sale. Datele statistice internaţionale arată că în schimburile internaţionale de mărfuri manufacturate, ţările dezvoltate deţin ponderea principală, atestându- se prin aceasta noul tip de diviziune mondială a muncii. In acelaşi timp. aceste date evidenţiază că în ultimii 10-15 ani. pe relaţia Nord-Sud îndeosebi în anumite direcţii se conturează unele tendinţe de schimbare a modelului tradiţional de interdependenţe: pe de o parte, are loc reducerea dependenţei ţărilor dezvoltate de importul de produse primare din ţările în curs de dezvoltare, iar pe de altă parte, o creştere a rolului ..lumii a treia" ca piaţă de desfacere a tehnologiei, precum şi ca sursă de aprovizionare cu produse manufacturate.

În cadrul specializării interramură prelucrătoare există, de asemenea, mai multe modele, şi anume: maşini şi utilaje - produse chimice: produse chimice - bunuri industriale de consum; bunuri industriale de consum-maşini şi utilaje etc. Aceste trei ramuri ale industriei prelucrătoare, care în diverse variante determină tipul interramură al diviziunii mondiale a muncii sunt cele mai dinamice segmente ale producţiei şi exportului mondial de produse finite.

Un alt tip de diviziune mondială a muncii este specializarea intraramură prelucrătoare. In cadrul său partenerii schimbă între ei produse ale aceloraşi ramuri prelucrătoare, aceste produse deosebindu-se unele de altele prin tipo-dimensiuni: gabarite, profile, caracteristici de funcţionalitate în raport cu mediul de exploatare, procedee tehnologice, modele, estetică, gust etc. Se remarcă, astfel, schimbul reciproc între firmele din ţările dezvoltate de calculatoare, care se deosebesc. însă. prin capacitatea lor de prelucrare, generaţia tehnologică etc; au loc. de asemenea, schimburi reciproce de camioane, de rulmenţi etc. de diferite dimensiuni şi funcţionalităţi şi caracteristici în ce priveşte consumul în utilizare; un loc deosebit îl ocupă în comerţul dintre ţările dezvoltate economic schimburile de bunuri de folosinţă îndelungată, cu particularităţi diferite în ce priveşte fiabilitatea şi eficienţa în exploatare, capacitatea, principiul de funcţionare, preţul, condiţiile de plată, asigurarea service-ului. a pieselor de schimb, aspectul estetic etc. Şi în acest tip de diviziune mondială a muncii se disting mai multe variante de specializare, între care: maşini - maşini; produse chimice - produse chimice; bunuri industriale de consum - bunuri industriale de consum; produse metalurgice-produse metalurgice.

Următorul tip de diviziune mondială a muncii îl reprezintă specializarea tehnologică în cadrul căreia partenerii fac schimburi de rezultate ale cercetării tehnico-ştiinţifice. ajungându-se. astfel, la comerţul cu brevete, licenţe, tehnologii, know-how. la asistenţă tehnică, acordarea de consultaţii inginereşti, la cooperarea în domeniul cercetării, asimilării şi comercializării unor produse în care creativitatea tehnico-ştiinţifică constituie substanţa schimburilor economice. Dintre variantele specializării tehnologice pot fi amintite următoarele: licenţe şi/sau know-how - licenţa şi/sau know-how; licenţă - subansamble; licenţă - produs finit; licenţă - servicii.

Tipul ultramodern de diviziune mondială a muncii este specializarea organologică. Aceasta înseamnă specializarea in producţie şi exportul de subansamble. organe de maşini, detalii, părţi de instalaţii, care se încorporează într-un produs finit de complexitate înaltă, într-un sistem complex de maşini sau linii tehnologice. Ca şi celelalte tipuri de specializare, acesta cunoaşte o seamă de modele de realizare, între care: subansamble, produs finit şi subansamble - subansamble.

Adâncirea diviziunii muncii între ţările dezvoltate în condiţiile actuale are loc prin trecerea de la specializarea interramuri la cea intraramuri şi mai departe la specializarea de tip organologic (în cadrul produsului pe subansamble. piese şi componente).

Realităţile demonstrează cu tot mai multă putere faptul că existenţa economiei mondiale unice, dezvoltarea la scară globală presupune depăşirea diviziunii muncii de tip vertical, cu implicaţiile sale - schimbul inegal şi dependenţa externă, consolidarea poziţiei ţărilor în curs de dezvoltare în producţia industrială mondială şi îndeosebi în industria prelucrătoare, eliminarea restricţiilor şi discriminărilor din calea schimbului mondial de valori materiale şi spirituale.

Unele tendinţe de orientare în evoluţia diviziunii mondiale a muncii între ţările avansate şi ţările în curs de dezvoltare se observă şi în cadrul acestora din urmă. Astfel, după ce în primii ani postbelici unele ţări din sud-estul asiatic au dezvoltat industria textilă, care a urmat unei reduceri a capacităţilor în Japonia. în prezent, producătorii din Hong-Kong sau Singapore se orientează tot mai vădit spre articole de modă împingând către ţările vecine producţia textilelor de serie, care solicită un volum mare de muncă, mai puţin calificată.

În ultimele decenii s-au afirmat şi se afirmă în circuitul economic mondial o serie de forme noi. avantajoase, de realizare a diviziunii muncii-formele cooperării economice internaţionale - compatibile cu cerinţele respectării intereselor economice ale partenerilor, ale avantajului reciproc. Drept urmare, se extind asemenea forme de cooperare, cum sunt: subproducţia internaţională, crearea de întreprinderi comune, mai cu seamă ca societăţi mixte, cooperări tripartite etc.

Loading...