1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Evenimentele majore care au avut loc la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVl-lea, respectiv marile descoperiri geografice şi cuceririle coloniale care au urmat, au permis includerea în circuitul economic a unor vaste zone geografice, care a antrenat o dezvoltare deosebită a activităţilor economice. Drept urmare, sfera spaţială a schimbului de mărfuri s-a extins, prin cuprinderea celor mai importante zone de pe mapamond, având drept rezultat formarea pieţei mondiale. Deşi, schimburile economice dintre ţâri nu aveau încă o bază economică, nu decurgeau încă dintr-o adevărată specializare internaţională, prin lărgirea ariei lor geografice, ele au dat, în secolului al XVI-lea, un prim contur pieţei mondiale. Treptat, s-a conturat o tendinţă de specializare internaţională; diviziunea mondială a muncii, antrenează o adevărată "explozie" a schimbului reciproc de activităţi, care depăşesc tot mai mult nivelul micro şi macroeconomic şi fac un salt la nivel mondoeconomic. Drept consecinţă piaţa mondială devine tot mai complexă, cuprinzând noi zone geografice şi noi forme de manifestare.

Piaţa mondială se poate defini în două sensuri:

În primul sens, prin totalitatea tranzacţiilor de afaceri dintre ţările lumii în contextul diviziunii mondiale a muncii şi confruntării dintre cererea şi oferta pe plan mondial. In al doilea sens, prin locul în care se încheie tranzacţiile de afaceri internaţionale, în care se întâlnesc cererile şi ofertele de produse, valori şi servicii din diferite state, supuse legilor economice obiective ale comerţului internaţional.

Pe piaţa mondială se întâlnesc cererile şi ofertele de produse, valori şi servicii din diferite ţări. Evoluţia pieţei mondiale este supusă legilor economice obiective ale schimburilor internaţionale, iar ca mecanism funcţional ea se integrează în economia mondială, fiind o componentă a acesteia.

În practică piaţa mondială mai este cunoscută şi sub denumirea de piaţă internaţională, însă, în sensul strict al cuvântului, piaţa internaţională are un conţinut mai restrâns, referindu-se numai la tranzacţiile de afaceri dintre două sau mai multe ţări, în timp ce piaţa mondială cuprinde tranzacţiile de afaceri dintre toate ţările lumii. De asemenea, în practică se mai utilizează şi noţiunea de piaţă externă în loc de piaţă mondială. Piaţa externă are o sferă de cuprindere mult mai mică decât piaţa mondială, ea reprezentând piaţa mondială privită din unghiul de vedere al relaţiilor economice externe ale unei ţări.

Factorii ce influenţează evoluţia pieţei mondiale pot fi grupaţi astfel:

  1. Factori economici, care reprezintă factori determinanţi ai pieţei mondiale, dintre care amintim: dinamica producţiei şi consumului pe plan internaţional, apariţia de noi produse şi servicii, creşterea nivelului tehnic şi calitativ al produselor şi serviciilor, creşterea productivităţii, procesul de industrializare a ţărilor în curs de dezvoltare, modernizarea transporturilor etc;
  2. Factori politici, dintre care mai semnificativi sunt: politica tarifară şi netarifară promovată de diferite state sau grupări de state, asociaţiile economice interstatale cu caracter regional, politica creditelor promovată de diferite economii naţionale sau organizaţii financiare internaţionale;
  3. Factori deformatori, de conjunctură, legaţi de o serie de evenimente ex-traeconomice neprevăzute, de politica marilor societăţi transnaţionale, de crizele economice internaţionale, războaie, revoluţii, catastrofe naturale etc. Acţiunea acestor factori provoacă mari dereglări în formarea preţurilor mondiale, antrenând urcări şi prăbuşiri bruşte ale acestora, în discordanţă cu logica previziunilor de piaţă.

În funcţie de natura obiectului care formează obiectul tranzacţiei piaţa mondială se poate compartimenta în: pieţe de mărfuri, pieţe financiar-valutare, pieţe de servicii, pieţe ale muncii.

Piaţa mondială de mărfuri.

Deţine ponderea cea mai mare în cadrul pieţei internaţionale.În cadrul acestei pieţe au loc tranzacţii atât pentru produse de bază cât şi produse finite. în funcţie de poziţia fiecăreia dintre aceste pieţe, în cadrul pieţei unui produs de bază sau finit, ele se compartimentează în diferite segmente caracteristice sau necaracteristice. În practică, fiecare segment de piaţă mondială este cunoscut sub denumirea generică de piaţă mondială. Importantă pentru comerţul exterior al fiecărei ţări este piaţa mondială caracteristică, respectiv piaţa reprezentativă, care deţine un rol important în domeniul respectiv. In cazul pieţei mondiale caracteristice de mărfuri, se au în vedere tranzacţiile care se încheie continuu pentru o marfă sau o grupă de mărfuri din aceeaşi categorie merceologică, în spatele căreia sau în apropiere se află organizată o producţie potenţială. O piaţă mondială caracteristică poate să fie identificată cu un centru industrial şi comercial, cu o zonă, regiune sau o ţară, în cazul produselor de bază şi cu o firmă de reputaţie internaţională sau mai multe asemenea firme, în cazul produselor finite. Pentru un produs pot să existe una sau mai multe pieţe caracteristice. Prin excepţie, constituirea unei pieţe mondiale caracteristice într-un anumit centru economic se poate baza şi pe tradiţia dobândită.

Piaţa mondială de mărfuri cuprinde două principale segmente: piaţa produselor de bază şi piaţa produselor finite.

  1. a) Piaţa produselor de bază

În cadrul acestei pieţe se tranzacţionează materii prime, semifabricate, combustibili, produse agroalimentare sau alte produse de bază, fiind specializată pe produse individualizate sau pe grupe de produse. Ea funcţionează în marile centre de producţie, de consum sau comerciale sau în apropierea acestora. Centrele comerciale internaţionale sunt situate, de regulă, în marile oraşe ale diferitelor ţări şi sunt specializate în exportul de produse specifice zonei industriale sau agricole în care se află şi în importuri necesare acestor zone. De obicei, pieţele internaţionale din marile centre comerciale sunt pieţe puternice şi funcţionează pe baza tradiţiilor stabilite de-a lungul anilor. Ele au un domeniu diversificat de activitate, din acestea se canalizează şi se distribuie în diferite locuri de consum o gamă variată de produse şi de sortimente ale acestora. Există şi pieţe cu caracter internaţional organizate în apropierea consumatorului regional. Printre pieţele mondiale caracteristice în domeniul produselor de bază sunt de menţionat:

  • piaţa Singapore şi piaţa Kuala Lumpur pentru cauciuc natural, care sunt mari centre comerciale internaţionale situate la încrucişarea drumurilor din importanta zonă de producţie reprezentată de Malaiezia, Indonezia, Tailanda şi Vietnam;
  • piaţa minereului de fier din India, Brazilia, Suedia, Algeria, ţări al căror subsol deţine mari zăcăminte;
  • piaţa cărbunelui cocsificabil din SUA, bazată pe marea producţie a acestei ţări, precum şi pieţele cărbunelui cocsificabil din Australia, Anglia, Germania, ţări mari producătoare de cărbune;
  • piaţa cerealelor din Chicago, bazată pe marea producţie de cereale din America de Nord (SUA şi Canada);
  • • piaţa bumbacului din SUA (New Orleans), pe teritoriul căreia în zona sudică se cultivă suprafeţe întinse de bumbac, precum şi piaţa bumbacului din Egipt, caracteristică printr-un bumbac de calitate superioară etc.

O mare parte a produselor de bază se comercializează în cadrul burselor de mărfuri, care sunt piele mondiale caracteristice, ce concentrează, în acelaşi timp şi în acelaşi loc, o mare parte din cererea şi oferta mondială de anumite produse, pe care se desfăşoară curent tranzacţii de vânzare-cumpărare, după o procedură specială, motivate atât de nevoi reale cât şi de intenţii speculative şi funţionează în diferite mari centre industriale şi comerciale.

  1. b) Piaţa produselor finite

Această piaţă este formată dintr-un mare număr de pieţe pe care se disting una sau mai multe firme reprezentative, care controlează o mare parte din producţia şi comercializarea unui produs, dispun de o solidă situaţie financiară, produc mărfuri de marcă cu larg prestigiu şi recunoaştere internaţională.

Extinderea relaţiilor de cooperare între firme şi a ariei lor geografice de activitate a făcut ca pieţele pentru produsele finite să nu mai poată fi delimitate şi localizate la un anumit centru şi, de cele mai multe ori, nici chiar la o regiune ;au ţară. Extinderea ariei lor geografice a fost, mai ales, rezultatul implantării capitalului industrial în diferite ţări, în scopul apropierii de sursele de materii prime, de asigurarea cu mână de lucru ieftină, precum şi de ocolire a barierelor tarifare şi netarifare. De asemenea, tot în acest sens, se impune a remarca apariţia conglomeratelor industriale şi comerciale cu profil diversificat, în scopul echilibrării riscurilor şi sporirii profitului prin atenuarea concurenţei.

Definirea unei astfel de pieţe se face, de regulă, în funcţie de mai mulţi parametri: numărul şi importanţa firmelor de renume care acţionează în acel domeniu; ponderea exportului firmelor respective în producţia internă, în exportul mondial şi în exportul pe piaţa altor regiuni; capacitatea de absorbţie a pieţei reflectată de cererea totală, de structura cererii şi de nivelul tehnico-calitativ al produselor; ponderea importului firmelor respective în necesarul intern şi în im-portul mondial; gradul de protecţie vamală; condiţiile de plată folosite etc.

Prin urmare, în domeniul produselor finite piaţa mondială caracteristică nu mai poate fi identificată cu un centru comercial sau industrial, cu o zonă, regiune sau o ţară, ci cu o firmă de reputaţie internaţională sau mai multe firme. Pentru un produs finit pot să existe una sau mai multe pieţe caracteristice. În epoca noastră, ca urmare a expansiunii societăţilor transnaţionale, mai ales pe calea integrării prin conglomerare, în numeroase cazuri piaţa mondială a produselor finite se localizează în mai multe regiuni sau ţări asociate. De exemplu: firma I.B.M. din SUA reprezintă o piaţă caracteristică în producţia de calculatoare electronice, firma Mercedes - în cea de autoturisme etc.

În domeniul bunurilor de consum, specializarea a atins cote foarte mari,dezvoltându-se producţia de serie, standardizată şi înmulţindu-se numărul firmelor comerciale reprezentative Sfera producătorilor fiind dispersată foarte mult, definirea pieţei se face pe calea firmelor comerciale care desfac bunurile mai multor producători. Aceste firme îşi organizează capacităţi de producţie, condiţionare, conservare şi depozitare.

În prezent, sub influenţa progresului tehnic au loc mari mutaţii în structura pieţelor mondiale ale produselor finite, mai ales ale cererilor şi ofertelor de maşini, utilaje, tehnologii, linii de fabricaţie etc. După 1982, în comerţul internaţional cu maşini, se constată o scădere a cererii pentru maşini-unelte convenţionale şi creşterea cererii de linii automate de producţie cu control numeric. Aceasta a reprezentat doar o primă etapa, destul de scurtă, pentru că ulterior a crescut ponderea comenzilor de tehnologii de fabricaţie şi prin aceasta s-a lăsat posibilitatea beneficiarului lor să comande centre de prelucrare şi linii automate cu un mare randament, capabile să economisească materia primă, energia şi manopera şi să realizeze produse complexe. În prezent se tinde către lansarea de comenzi pentru fabrici automate de înaltă precizie şi productivitate şi se conturează tot mai pregnant trecerea de la comenzi de maşini automate la comenzi de sisteme automate de maşini bazate pe module flexibile, care permit schimbări şi adaptări operative pe fluxul de fabricaţie şi prin aceasta şi în structura producţiei.

Întroducerea informaticii în procesul de producţie, bazată pe electronică, microprocesoare, roboţi industriali etc. creează premise pentru noi şi importante mutaţii structurale în producţia de maşini-unelte şi bunuri de consum. Sub influenţa unor asemenea factori, pe piaţa produselor finite se diminuează ponderea produselor din ramurile tradiţionale cum sunt: mijloace de transport rutiere şi feroviare, tractoare şi maşini agricole, transformatoare electrice, maşini-unelte clasice, utilaje şi instalaţii pentru producţia alimentară, maşini şi instalaţii pentru prelucrarea lemnului etc. şi creşte ponderea produselor noi de înaltă tehnicitate: minicalculatoare, roboţi industriali, centre de prelucrare. De asemenea, se remarcă creşterea exporturilor de piese şi subansamble de completare, realizate pe bază de specializare industrială, în contextul amplificării relaţiilor de cooperare industrială la nivel mondial. Importatorii comandă, din ce în ce mai mult, o idee de echipament, care să asigure procesul tehnologic necesitat, tinzându-se spre dispariţia de maşini-unelte de serie.

Una din marile probleme ce se pune în competiţia actuală pe piaţa mondială a produselor finite este calitatea. Reducerea costurilor de producţie şi creşterea productivităţii în detrimentul calităţii, duc, mai devreme sau mai târziu, la pierderea segmentului de piaţă câştigat pentru orice exportator, indiferent de faima sa şi de preţul atractiv al ofertei sale. Intensificarea activităţii de cercetare se face cu precădere în vederea conceperii şi fabricării de produse finite de calitate, cu cheltuieli minime, care să corespundă permanent cerinţelor pieţei mondiale. în domeniul capitalului tehnic, calitatea este apreciată după fiabilitate, durabilitate, consum de materie primă şi energie, siguranţă în exploatare, protejarea mediului înconjurător etc. Bunurile de consum, în afară de calităţile intrinseci pe care trebuie să le aibă pentru a satisface cât mai bine trebuinţele pentru care au fost create, necesită o continuă adaptare la gusturile şi preferinţele tot mai diversificate si rafinate ale marelui public consumator.

Loading...