1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Societăţile Transnaţionale au ajuns astăzi cei mai puterinici şi mai dinamici agenţi economici de pe glob, au devenit principalul vector al globalizării economiei contemporane iar operaţiunile întreprinderilor multinaţionale constituie un factor major în mişcarea de liberalizare şi de integrare a pieţelor în ultimele decenii. Deasemenea, STN sunt principalii actori care

generează fluxurile de ISD atât prin plasarea activităţilor de producţie cât şi prin intermediul achiziţiilor şi fuziunilor internaţionale, forţa acestora fiind determinată de volumul uriaş de bunuri şi servicii derulat de companiile grupate această denumire generică.

Diversitatea şi complexitatea fenomenului de multinaţionalizare a firmei este reflectată de multitudinea de denumiri pe care literatura de specialitate ni le propune la acest subiect. Cel mai frecvent, fenomenul amintit este desemnat prin expresiile: societate transnaţională, corporaţie multinaţională, societate internaţională sau mare unitate internaţională, firmă globală sau mondială, care pot releva uneori diferenţe de definire, fapt ce deseori rezultă din incertitudinea terminologică.

La prima vedere termenii sunt asemănători dar în realitate au doar unele caracteristici asemănătoare. Prin urmare, firmele internaţionale sunt întreprinderi care exportă sau importă în ţările străine fără a dezvolta activităţi particulare în străinătate; firmele multinaţionale sunt întreprinderi care au un angajament semnificativ în afacerile internaţionale sub forma investiţiilor directe în străinătate care le permite să posede şi să controleze activităţile în cel puţin două ţări, îşi formulează strategia bazîndu-se pe diferenţele între pieţe; firmele globale sunt întreprinderi care percepe lumea ca o piaţă unică şi care creează produse standardizate pentru a satisface consumatorii la nivel mondial; firmele transnaţionale sunt acele întreprinderi care dispun de unităţi relativ independente în diferite ţări şi cuprind avantajele întreprinderii globale;

O încercare în diferenţierea termenelor de firme multinaţionale şi transnaţionale o face Bernard Hugonnier care consideră că firmele multinaţionale sunt întreprinderi care au mai multe naţionalităţi sau proprietatea şi controlul sunt făcute de persoane de naţionalităţi diferite şi în rezultatul activităţii au efecte benefice atât asupra ţărilor de origine cît şi a celor de recepţie. Iar firmele transnaţionale sunt întreprinderi care operează, începând cu baza sa, peste frontierele naţionale ale altor ţări şi unora li se asociază cu ideea de exploatare, dominare în afacerile statelor suverane. Ţinem să menţionăm că termenul „transnaţional" provine din engleză şi franceză „transnational", ceea ce înseamnă depăşirea graniţelor naţionale, folosit şi pus în circulaţie de instituţiile ONU în deceniul al 8 al sec. XX. Termenul de întreprindere multinaţională este utilizat în ţările industrializate şi în instrumentele OCDE referitoare la ISD, iar ţările în dezvoltare şi Naţiunile Unite preferă să utilizeze termenul de „societăţi transnaţionale". Ca rezultat al evoluţiei, a faptului că ţările în dezvoltare îşi constituie propriile transnaţionale, şi a faptului că ultimele decenii se marchează prin preponderenţa achiziţiilor şi fuziunilor internaţionale în ISD care respectiv exclud caracterul de unică naţionalitate a întreprinderii, considerăm că astăzi totuşi diferenţele între aceşti termeni nu sunt atât de esenţiale şi persistă tendinţa de a utiliza în literaturile străine şi nu numai, termenul de întreprinderi multinaţionale care au obţinut o anumită preponderenţă nu datorită ideologiei mai recunoscute ci graţie vechimii relative şi faptului că opune întreprinderile multinaţionale cu cele naţionale.

Folosirea mai frecvent a denumiri de societate multinaţională se datorează şi faptului că reliefează cel mai direct caracteristica lor esenţială, şi anume faptul că îşi desfăşoară activitatea în cel puţin două ţări. Ele alcătuiesc un vast ansamblu la scara mondo-economică, fiind formate dintr-o societate principală-societatea mamă şi mai multe filiale implantate în diferite ţări.

Definiţii în determinarea societăţilor transnaţionale sunt numeroase, diverse şi discordante. Ele implică într-o manieră combinată de la un autorul la altul criterii de asemenea variate precum : talia (dimensiunea) firmei, numărul de filiale, cifra de afaceri, suma sau partea cifrei de afaceri realizate în străinătate, criteriul producerii, controlul exercitat etc. Noţiunile de „societate transnaţională" au fost şi sunt în permanentă cercetare şi dezvoltare iar orice tentativă de a defini STN este cu fiecare zi mai friabilă, în virtutea dezvoltării din ce în ce mai diversificată.

Analizînd tot spectrul de noţiuni existente în literatura de specialitate şi cele promovate de organizaţiile internaţionale, totuşi la părerea noastră cea mai elocventă definire a societăţilor transnaţionale este următoarea: întreprinderile multinaţionale sunt întreprinderile care-şi implementează, desfăşoară şi dezvoltă activitatea sa în mai multe economii, coordonează şi exercită control asupra activităţilor întreprinderilor sale (producere sau servicii), organizează şi repartizează operaţiunile mondiale între diferite ţări pe baza unei strategii comune în scopul atingerii obiectivelor proprii.

Vorbind despre evoluţia companiilor transnaţionale, vrem să menţionăm că iniţial acestea au funcţionat la un nivel preponderent naţional, într-un mediu descentralizat, într-o lume încă dominată de prioritatea reglementărilor naţionale, a barierelor guvernamentale vizând schimburile economice internaţionale, perioadă în care acestea au preferat să înfiinţeze agenţii şi filiale pe teritoriul altor state, altele decât cel al societăţii - mamă, dotate cu autonomie sporită.

Jumătatea secolului XIX şi începutul primului Război Mondial corespunde fazei incipiente a procesului de multinaţionalizare. Noi metode organizaţionale, noi tehnologii de producţie şi noi forme de transport au condus la dezvoltarea firmelor ce deţineau mai multe fabrici şi care se extindeau peste graniţele ţărilor de origine. În 1867 firma "Singer" a construit prima uzină în străinătate. La Glasgow. "Singer" a fost prima societate care a fabricat şi difuzat un produs (maşini de cusut) în aceeaşi formă şi sub aceeaşi marcă în lumea întreagă. Ea este cea mai îndreptăţită să revendice în calitatea de prima societate multinaţională din lume.

Dezvoltarea ISD în perioada interbelică s-a datorat în mare parte şi măsurilor protecţioniste în materie de comerţ, principala funcţie a filialelor din străinătate fiind asigurarea accesului la pieţele naţionale pentru companiile mamă. Această perioadă corespunde fazei de maturizarea procesului de multinaţionalizare şi de confirmare a rolului ISD ca formă de colaborare economică internaţională. Deşi nu a avut loc o creştere semnificativă a volumului valoric al fluxurilor investiţionale, această perioadă s-a caracterizat prin persistenţa lor, în ciuda dezechilibrelor generate de cele două războaie mondiale şi de criza economică din 1929-1933.

Dupa 1945 şi distrugerea sistemului colonialist, caracterul omogen al societăţii internaţionale a dispărut iar companiile transnaţionale au devenit prezenţe importante pe plan internaţional datorită liberalizării comerţului internaţional în urma semnării acordurilor GATT şi Bretton Woods, precum şi intensificării fluxurilor de investiţii dinspre SUA, Marea Britanie, iar spre sfîrşitul perioadei şi dinspre celelalte ţări europene. Cu această perioadă (perioadă postbelică) începe faza de expansiune rapidă a STN în economia mondială. Principalul stimulent pentru investiţii din această perioadă l-a constituit lipsa de lichidităţi a ţărilor dezvoltate pentru a­şi satisface cererea de materii prime, pe de o parte, şi pe de alta lipsa de tehnologie a ţărilor în dezvoltare, necesară pentru a-şi exploata eficient resursele minerale. Reducând barierele schimburilor comerciale prin întelegeri bilaterale sau multilaterale, statele au creat implicit pentru companiile transnaţionale pieţe largi de desfacere şi oportunităţi pentru ca aceşti actori non-statali să se dezvolte şi să îşi adapteze scopurile lor economice private la exigenţele unei economii globale în care actorii decidenţi nu mai sunt statele.

Perioada anilor 1970- 1985 se caracterizează prin accentuarea integrării regionale, în special în Europa. În rezultatul crizei datoriilor externe de la sf. anilor 70, ţările în curs de dezvoltare au luat măsuri pentru stimularea şi atragerea ISD, deoarece nu mai puteau recurge la împrumuturi.

Mijlocul anilor 80 începutul sec.XXI se caracterizează prin apariţia noilor tehnologii pentru procesarea şi transmiterea informaţiilor. Corporaţiile au devenit conştiente de necesitatea de a răspunde mai bine la cerinţele locale, de a se integra în sistemele economice naţionale. Este unanim recunoscut companiilor transnaţionale un proces de dezvoltare spectaculoasă, ele evoluând de la câteva sute de asemenea entităţi în 1970, la peste 40.000 şi aproape 250.000 de agenţii, filiale şi succursale la mijlocul anilor 90, în condiţiile în care fenomenul marilor fuziuni între companiile transnaţionale precum Exxon Mobile, cu un capital de 242 bilioane de dolari reprezintă de asemenea, o cauză a uriaşei influenţe pe care acestea o exercită pe plan economic şi chiar politic pentru lumea statelor.

Dacă până acum corporaţiile transnaţionale erau mai ales furnizori de resurse ca capital, management, tehnologie pentru filiale atunci astăzi, potrivit statisticilor ONU, companiile transnaţionale sunt adevaraţi lideri ai producţiei de bunuri şi servicii în comerţul internaţional determinând totodată prin activitatea lor şi fluxurile transnaţionale de capital. Impulsul globalist este dat de alianţa între companiile transnaţionale, burse şi bănci, cu o tendinţă de a avea avantaj asupra politicilor statelor, în special în sectorul economic-financiar. In ultima decadă a secolului XX, puterea economică a acestor companii a sporit la peste 50%, procesul de concentrare al capitalurilor înregistrând în 1997-1998 cel mai înalt nivel.

Originea schimbărilor majore din sistemul economic internaţional, bazat pe internaţionalizarea producţiei, pe dezvoltarea rapidă a investiţiilor străine directe şi a comerţului internaţional, a apărut ca un motiv pentru companiile transnaţionale de a deveni agenţi responsabili în noul context economic internaţional, în particular în ceea ce priveşte direcţionarea investiţiilor străine directe bazate pe strategii private transnaţionale. Distribuţia companiile transnaţionale reflectă în lume marea discrepanţă dintre ţările în curs de dezvoltare şi puternicele state industrializate având investiţii străine directe în număr mare şi care prezintă cel mai crescut grad de atractivitate pentru activităţile comerciale şi investiţiile CT-urilor. La mijlocul anilor 1990, după estimările ONU, erau aproape 45.000 de societăţi- mamă, dintre care 37.000 erau localizate în statele dezvoltate membre ale OECD. Dacă, în 1996, companiile transnaţionale controlau un stoc de investiţii străine directe estimat la 3,2 trilioane de dolari, investiţiile acestora au crescut în 1996 la 7 trilioane de dolari. Potrivit World Investment Report, primele corporaţii transnaţionale, precum Ford Motor Company/USA, General Electric Company/USA, General Motors/USA, Toyota Motors/Japan, Shell Royal Dutch/Great Britain and Holland, Hitachi/ Japan, Exxon Corporation/ USA, IMB/USA, Mitsubishi/ Japan, Itochu Corporation /Japan sunt grupate în statele hi-tech avansate din cadrul triadei strategice şi capitalul lor sau vânzările totale realizate fiind superioare produsului naţional brut al mai multor state.

Sfârşitul anilor 90 a cunoscut un proces al creşterii puterii companiilor transnaţionale devenind o autentică expresie a globalizării, dominând comerţul între ţările dezvoltate şi controlând fluxurile internaţionale de capital. Cea mai importantă creştere a companiilor transnaţionale a fost în sectorul bancar, unde capitalurile sociale au atins un ritm de peste 7% în fiecare an. Aceste companii trec printr-un spectaculos proces de fuziuni internaţionale majore, implicând capitaluri de peste 100 mlrd. de dolari

Principalele cauze identificate în procesul de creştere a puterii şi expansiunii companiilor transnaţionale sunt: reducerea intervenţiei statale în economie, creşterea exporturilor în ţările în care s-au redus taxele vamale, expansiunea comerţului liber, accesul la regiuni noi ca urmare a destrămării uniunii sovietice şi reorientării statelor ex- socialiste spre economia de piaţă, intensificarea globalizării sectorului financiar şi integrarea pieţelor financiare, procesele de privatizare şi comercializare au dat acces la noi pieţe şi ramuri, care anterior erau inaccesibile sau accesul era limitat, intensificarea concurenţa, crescut importanţei proceselor de integrare regională şi zonelor de cooperare care au generat efecte multilaterale asupra plasamentelor directe de capitaluri etc.

Dacă în prima etapă a activităţii lor internaţionale, companiile transnaţionale erau specializate în extragerea minereurilor şi în exploatarea plantaţiilor agricole, a doua modificare importantă în dezvoltarea istorică a acestora a fost etapa multinaţionalizării; cea de a treia schimbare majoră are ca prioritate piaţa serviciilor. Companiile transnaţionale exercită un rol esenţial în sectoare specifice ale activităţii economice, precum:

  • sectorul bancar şi financiar, în care companiile transnaţionale îşi constituie adevărate monopoluri pe sistemul bancar mondial, cu investiţii directe străine de 200-300 mlrd ; primele 100 de bănci deţin peste 4500 agenţii, sucursale, filiale, dominând piaţa financiară cu 75-80%;
  • în comerţul internaţional, companiile transnaţionale îşi impun produsele lor înalt- competitive pe toate pieţele naţionale; două treimi din comerţul mondial se derulează prin intermediul primelor 500 de CTN-un; prin urmare, mai rămîne doar o treime din comerţul mondial care să se desfăşoare conform teoriilor clasice privind comerţul, la preţurile pieţei;
  • la nivel tehnologic, prin investiţii străine directe constituind contribuţii la creşterea nivelului tehnologic de dezvoltare a statului-gazdă; CTN-urile deţin 90% din licenţele tehnologice la scară mondială;
  • pe planul dezvoltării economice a statului gazdă, prin contribuţia cu resurse financiare, tehnologice, de management, prin crearea de locuri de muncă, prin crearea şi dezvoltarea intreprinderilor, sau prin retehnologizarea şi modernizarea intreprinderilor;
  • în sectorul serviciilor, în special în cel hotelier, bancar, al industriei de transport, datorită calităţii de sectoare profitabile;
  • în introducerea unui management modern în statele gazdă, prin pregatirea personalului, prin furnizarea de experienţă, prin schimburi între companiile transnaţionale şi în cadrul agenţiilor, sucursalelor şi filialelor acestora;
  • în domeniul politic, ca o consecinţă a importanţei lor pentru producţia şi exporturile statului gazdă şi al statului de origine al societăţii-mamă;

La începutul secolului XXI, companiile transnaţionale sunt considerate ca una din cele mai mari provocări pentru actuala ordine internaţională economică.

Conform datelor ONU referitoare la STN, extinderea lor pe parcursul anilor a devenit simţitoare căci dacă în mijlocul anilor '90 existau 44508 astfel de structuri care controlau peste 276 mii de filiale, atunci deja în anul 2000 aceasta reprezintă mai mult de 60 000 de întreprinderi multinaţionale care posedă mai mult de 800 000 filiale în străinătate, Numărul întreprinderilor multinaţionale a crescut pe parcursul ultimilor 30 ani de 9 ori (1970- 7000, 1976- 11000, 1990­24 000, 2000 - 60 000)

Potrivit World Investment Report 2008, 84 din topul celor mai mari 100 CTN sunt plasate în ţările dezvoltate din triada strategică : USA, Japonia, Uniunea Europeană. În acest top Statele Unite deţin 24 CTN, cinci ţări - Statele Unite, Anglia, Franţa, Germania şi Japonia au 72 CTN. Performanţele acestor economii, infrastructura modernă, avansul tehnologic şi spiritul antreprenorial, susţinut de o economie de piaţă şi o democraţie ce a permis dezvoltarea şi punerea în practică a ideilor novatoare au făcut din aceste ţări mediul cel mai prielnic pentru apariţia şi dezvoltarea fără precedent a fenomenului corporatist.

Din topul celor mai mari 100 CTN din lume, 58 activează în următoarele 6 industrii: automobile (11), petrol (10), electronica şi echipamente electronice(10), farmaceutică (9), telecomunicaţii(9) şi electricitate, gaz şi apă(9)

Transnaţionalizarea companiilor devine tot mai evidentă nu numai în ţările dezvoltate ci şi în cele în dezvoltare. Afirmaţia că universul CTN este dominat de firmele din ţările dezvoltate este în schimbare. Numărul firmelor din ţările în dezvoltare în topul celor mai mari 100 CTN non-finaciare este în creştere în ultimii ani de la 5 în anul 2004 la 7 CTN în anul 2005 (saşe CTN sunt din ASIA şi una din Mexico) şi în scădere pînă la 6 în anul 2006. În 2005 activele străine ale celor 100 CTN din ţările în dezvoltare au atins cifra de 471 mlrd.dolari. Tot în acest an volumul vînzărărilor în străinătate şi numărul angajaţilor peste hotare a celor mai mari 100 CTN din ţările în dezvoltare au crescut cu 48% şi 73% respectiv.

În anul 2006, Corporaţiile transnaţionale responsabile de creşterea volumului producţiei internaţionale numărau cel puţin 78 000 CTN cu 780 000 filiale străine. 58 000 de STN apartineau ţărilor dezvoltate şi 20 000 - ţărilor în dezvotare şi tranziţie (18 500 - ţărilor în dezvoltare şi 1650 -în tranziţie). Producerea bunurilor şi prestarea serviciilor de către aceste 78 000 CTN în străinătate au crescut mult mai rapid în anul 2006 faţă de anii precedenţi. Astfel vînzările, valoarea adăugată şi exporturile acestor CTN şi filialelor străine au crescut cu 18%, 16% şi 12% respectiv. Lor le revineau echivalentul a 10% din produsul global brut (GDP) şi o treime din exporturile mondiale. Cele mai puternice CTN rămineau a fi General Electric, Vadafone şi General Motors care deţineau cele mai mari active în străinătate printre primelor 100 de STN. Pe primul loc în lume după atragerea filialelor CTN rămine a fi China, cu toate că rata de creştere a numărului CTN provenite din ţările în dezvoltare şi tranziţie în ultimii 15 ani a depăşit cele din ţările dezvoltate.

Pentru anul 2008, producerea bunurilor şi prestarea serviciilor de cele 79 000 STN cu 790 000 filale în străinătate continue să crească şi stocul ISD ale acestor societăţi a depăşit cifra de 15 miliarde dolari în anul 2007. UNCTAD estimează că cifra de afaceri totală a STN este egală cu 31 000 miliarde dolari- ceea ce reprezintă o creştere cu 21 % în raport cu anul 2006. Valoarea adăugată a filialelor străine în toată lumea a fost estimată la 11% din PIB mondial în 2007 (6 030 miliarde), iar numărul salariaţilor a crescut cu 16,6 % faţă de anul trecut atingînd cifra de 82 milioane. Astfel vînzările, valoarea adăugată şi exporturile acestor CTN şi filialelor străine au crescut cu 21 %, 20% şi 15,4 % respectiv. 85 de STN din primele 100 provin din cele mai puternice state din lume ca: SUA, Japonia şi Uniunea Europeană.

De fapt aceleaşi şase industrii donimă lista celor mai mari corporaţii transnaţionale: automobile (13), petrol (10), electronica şi echipamente electronice (9), farmaceutică (7), telecomunicaţii(8) şi electricitate, gaz şi apă(8). Aceste 6 industrii se referă la 55% din cele mai mari 100 CTN, 25 % reprezintă - industria metalurgică, produsele chimice, comerţul cu amănuntul şi cu ridicata, si industria alimentară. Sectoarele de activitate a STN se diversifică. Astfel societăţile din sectorul manufacturier şi cel petrolier aşa ca General Electric, British Petroleum, Shell, Toyota şi Ford Motor rămîn în topul clasamentului celor 25 primele STN non financiare din lume. Oricum, STN din sectorul serviciilor, inclusiv în infrastructură, sunt din ce în ce mai numeroase în ultima decadă,- astfel 20 STN figurau în topul primelor 100 în anul 2006 faţă de numai 7 în anul 1997.

Loading...