1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Pe lângă clasicele relaţii interstatale, creşte importanţa relaţiilor dintre STN şi statele naţionale, dintre STN din diferite ţări, dintre societatea-mamă şi filialele sale externe.

Relaţiile societăţilor transnaţionale cu ţara de origine apar ca relaţii dintre parteneri aflaţi de aceeaşi parte a baricadei. Dar există şi cazuri în care "ambianţa cordială" între STN şi statul de origine este tulburată de unele dispute.

Dar pline de tensiune şi adesea complicate sunt relaţiile dintre STN şi ţările pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea. Societăţile transnaţionale intră în contradicţie cu interesele ţării gazdă.

În cazul societăţilor transnaţionale americane, societatea-mamă deţine integral acţiunile filialelor. Centrul de decizie aflat în SUA poate impune filialei dintr-o anumită ţară, fie o politică de investire a profitului, fie să cumpere de la societatea-mamă (sau o altă filială) bunuri, la preţuri ridicate abuziv. Asemenea practici pot influenţa nefavorabil balanţa de plăţi a ţării de rezidenţă. De asemenea, ţara gazdă pierde de pe urma suprafacturării importurilor şi a subfacturării exporturilor filialelor străine de pe teritoriul său, avantajele de pe urma investiţiei străine fiind considerabil reduse.

"Centrul de decizii" poate impune politica de salarii, poate dicta unde şi cât anume să exporte fiecare filială. Pentru maximizarea profitului pe ansamblu, firma-mamă poate impune uneia dintre filialele sale externe o politică de restrângere a activităţii, concedieri, transferul de capital etc.

În unele împrejurări ele aduc atingere suveranităţii statului, manifestându-se ca organisme supranaţionale. Sunt acuzate, adesea că utilizează caracterul lor internaţional pentru a "ocoli" fiscul prin intermediul preţurilor de transfer sau a implanturilor în zone considerate "paradisuri fiscale".

Preţul de transfer este un preţ de cedare a mărfurilor sau serviciilor în cadrul grupului. El depinde de strategia proprie a STN şi nu de costurile reale de producţie, falsificând în acest fel concurenţa liberă din comerţul internaţional. Centrul de decizie rămâne naţional, devenind centru de hegemonie. Guvernele ţărilor gazdă se văd nevoite să ia măsuri de limitare a posibilităţii de participare a acestor firme la capitalul pe acţiuni al societăţilor indigene.

Numeroase societăţi transnaţionale în schimb, au contribuit la îmbunătăţirea standardelor de viaţă în ţările unde operează, au ajutat la democratizarea locului de muncă. Directorii executivi ai STN, bancherii şi finanţiştii, aşa cum afirmă Al. Toffler în lucrarea "Spasmul economic", nu sunt nişte persoane sinistre. Nu sunt cu toţii spioni şi sabotori contrarevoluţionari cum sugerează rolul jucat de IT&T în Chile. Sunt pur şi simplu investitori, manageri, planificatori, care profită de cel mai mare vid legal din lume.

Societăţile transnaţionale ca şi "cetăţeni ai lumii", sunt preocupate de respectarea unor norme de civilitate în prestaţia lor internaţională. Majoritatea au adoptat coduri interne de conduită. Au angajat personal special care veghează la respectarea principiilor de etică în acţiunile firmei şi asta nu pentru imaginea pe care vor să şi-o creeze. Spre exemplu, Levi Strauss anulează contractele cu acei furnizori care utilizează munca copiilor sau suprasolicită personalul.

Tot mai multe societăţi transnaţionale se pronunţă pentru standarde de mediu ridicate. Companiile petroliere British Petroleum şi Arco garantează construcţia de şcoli şi aeroporturi veghind şi la protecţia mediului în schimbul permisiunii de a fora şi în zone precum Siberia şi Alaska.

Societăţile transnaţionale aduc în mediile de implantare standarde internaţionale şi globale impunându-le competitorilor globali. Un astfel de comportament tinde să schimbe imaginea de agent lacom, exploatator, corupt, care a caracterizat percepţia cu privire la transnaţionale.

Codul de conduită al corporaţiilor transnaţionale încearcă să liberalizeze armonizarea reglementărilor naţionale cu privire la investiţia străină directă.

După unele opinii, enorma putere a companiilor transnaţionale nu poate fi lăsată să acţioneze necontrolat. Statele receptoare de investiţie străină vor trebui să-şi creeze mecanisme noi de control asupra transnaţionalelor. Deşi politicienii vor nega public că "renunţă la suveranitate" vor fi siliţi de "ordinea transnaţională" să facă acest lucru.

Pe măsură ce tot mai multe decizii scapă controlului naţiunii, acestea scapă şi de responsabilitatea democratică. "Când noţiunea de democraţie încetează să mai fie adevărată, ţara devine o colonie". Al. Toffler susţine că e posibil ca economiile unor naţiuni să se subordoneze sistemului economic transnaţional asupra căruia nu au nici un control şi nu altor naţiuni.

Ţările în curs de dezvoltare aşa cum se remarcă într-un studiu ONU privesc cu suspiciune extinderea societăţilor transnaţionale. Aceste ţări şi-au radicalizat poziţiile cerând ONU aplicarea unui cod de conduită pentru STN care să aibă următorul scop :

  • să împiedice amestecul în afacerile interne ale ţărilor gazdă şi cooperarea cu regimurile rasiste;
  • să reglementeze activităţile în ţările gazdă pentru a elimina practicile comerciale restrictive;
  • să furnizeze ţărilor în curs de dezvoltare, în condiţii echitabile, asistenţa şi tehnicile necesare în materie de gestiune;
  • să reglementeze repatrierea beneficiilor obţinute de către aceste societăţi;
  • să încurajeze aceste societăţi să reinvestească beneficiile în ţările în curs de dezvoltare. Activitatea STN nu este în mod automat şi nediferenţiat benefică pe teritoriul ţărilor gazdă,

şansele ca ea să se dovedească benefică sporesc în măsura în care reuşeşte să îmbine strategiile transnaţionale cu interesele politicii statelor receptoare (gazdă).

În concluzie, fără a minimaliza aportul lor, totuşi STN nu trebuie considerate şi nici nu sunt făcători de minuni care prin investiţiile lor ar aduce izbăvirea de chinurile tranziţiei şi ar deschide porţile bunăstării.

CRITICI ADUSE STN

^ Repartizarea profiturilor din activităţile de producţie din ţările mai sărace în ţările bogate ^ Folosesc capitalul local în propriul interes ^ Ameninţă suveranitatea ţărilor gazdă

^ Închid brusc firmele când reglementările guvernamentale devin stânjenitoare ^ Promovează transferuri de tehnologii neecologice şi activităţi de producţie care cer un capital intensiv

^ Adâncesc decalajele între bogaţi şi masele de săraci din ţara gazdă ^ Lucrează în cadrul unor proiecte în care proprietatea este împărţită cu ţara gazdă ^ Încurajează urbanizarea ^ Aport de capital tehnologic S Furnizează instruirea localnicilor

^ Asigură comenzi şi locuri de muncă pentru firmele locale ^ Investesc cel puţin o parte din profituri în economia locală . Poate că ar fi necesară crearea unor comisii de control transnaţional, care să aibă în vedere crearea unor fonduri transnaţionale pentru progres social în ţările în curs de dezvoltare.

Grija majorităţii guvernelor ţărilor lumii este se pare aceea de a fi în pas cu exigenţele proceselor de mondializare şi globalizare. Din această cauză adoptă legislaţii naţionale şi renegociază unele acorduri multilaterale, regionale sau bilaterale.

Fără a avea o naţionalitate bine definită, STN nu sunt afectate de situaţia economică din ţara lor de baştină. Capacitatea practic nelimitată, de a intra şi de a ieşi în / de pe o piaţă, oricare ar fi aceea şi în orice domeniu de activitate, permite societăţilor transnaţionale evitarea crizelor economice.

Extinderea societăţilor transnaţionale a avut loc începând cu anii '70 fiind puternic legată de acumularea de capital. La începutul anilor '90 circa 37.000 de astfel de companii, având 170.000 filiale, împânzeau economia mondială.

În 1997 existau 53000 STN ce controlau 448000 de filiale.

Evoluţia primelor 100 STN

În general, în ultimii ani, evoluţia STN arată o continuă tendinţă de creştere a gradului de transnaţionalitate, grad ce stă la baza topului primelor 100 STN din lume, top publicat pentru prima dată în 1990.

Timp de mulţi ani prima poziţie în acest top a fost ocupată de firma englezo-olandeză Royal Dutch Shell care a fost însă detronată de către firma americană General Electric în 1996 când aceasta a urcat de pe locul 3 pe locul 1. O altă schimbare majoră a fost înregistrată de firma elveţiană Nestle care, după ce în 1996 a urcat de pe locul 19 pe 11, în 1997 a reintrat în topul primelor 10 clasate. Aproximativ 85% din cele 100 STN sunt firme care s-au menţinut în top în ultimii 5 ani. Majoritatea acestor firme provin din ţările membre UE, SUA şi Japonia, ţări cu economie dezvoltată, firme care au dominat topul încă din 1990. Spre deosebire de firmele din SUA şi Japonia, al căror număr în top a crescut (cu peste 50% faţă de 1990), cele din ţările membre UE şi-au redus ponderea până în 1996. Contrar aşteptărilor, între 1998 şi 1997 numărul lor a crescut de la 41 la 45, neatingând însă recordul din 1990 când UE deţinea 48 de firme în top.

Timp de mulţi ani nici o firmă din ţările în curs de dezvoltare nu a avut acces la top. Situaţia s-a schimbat însă în 1995 când lista a cuprins pentru prima dată două STN din ţările cu economie în curs de dezvoltare - Daewoo Corporation din Coreea şi Petroleos de Venezuela din Venezuela. În următorii ani cele două societăţi şi-au îmbunătăţit situaţia ajungând chiar în rândul primelor 50 STN, dar nici o altă STN din ţările în curs de dezvoltare nu li s-a alăturat.

În fiecare an din top iese un anumit număr de firme al căror loc este luat de cele aflate pe poziţiile imediat următoare şi care cunosc o creştere semnificativă a indexului de transnaţionalitate.

ACTIVUL EXTERN al primelor 100 STN însumează în jur de 2 trilioane $ ca urmare a unei creşteri continue între 1993 şi 1996. Cel mai mare salt a fost făcut între 1993 şi 1996 când procentul de creştere a fost de 30%, în 1996 înregistrându-se un procent de creştere de 6%. Această tendinţă a fost însă întreruptă în 1997 când în totalitatea activului extern s-a înregistrat o

124

scădere de 0,8%. De remarcat este faptul că nu toate firmele urmează aceeaşi tendinţă, statisticile arătând evoluţia lor în termeni medii. Un exemplu care să confirme această afirmaţie este cel al firmei franceze TOTAL care între 1995-1996 a înregistrat o creştere de 53%. În 1997, deşi tendinţa generală a fost de scădere, firme ca Seagrom Company, Hewlett-Packward, Honda Motor, Motorola au înregistrat un procent de creştere cuprins între 20 şi 38%. Totalitatea VÂNZĂRILOR EXTERNE a avut în această perioadă aceeaşi evoluţie ca şi activul extern, înregistrând o creştere medie de 7% pe an până în 1996 şi o scădere cu 0,7% în 1997. Factorul principal care a determinat evoluţia crescătoare a vânzărilor externe a fost creşterea ponderii acestora în comerţul mondial. În ultimii doi ani acest procent a depăşit 55% faţă de 48% în 1995 şi 52% în 1996. În ciuda scăderii generale a vânzărilor externe în 1997 au existat firme ca Sony, Fujitsu Limited sau Mitsubishi Motors care şi-au ridicat vânzările cu procente cuprinse între 16­23%. Din compararea datelor rezultă că STN-urile îşi măresc mai rapid vânzările decât activul extern, lucru ce demonstrează o dezvoltare intensivă a caracterului lor transnaţional.

În ceea ce priveşte NUMĂRUL ANGAJAŢILOR EXTERNI, acesta a crescut continuu din 1990 până în prezent, chiar dacă pe plan mondial numărul populaţiei ocupate a scăzut în ultimii ani. Firma care în această perioadă a înregistrat cea mai mare creştere a fost Michelin (Franţa) cu un procent de peste 100%. Simultan, 5 din primele 100 STN şi-au redus numărul angajaţilor, procentul atingând chiar şi 57%. Din statisticile efectuate a rezultat faptul că dintre firmele care- şi măresc anual numărul angajaţilor cele mai multe provin din industria automobilelor (Daimler­Benz, Volvo, Volswagen, Fiat) sau din telecomunicaţii (Ericsson, Motorola). În mod evident firmele care anual îşi reduc acest număr sunt cele care înregistrează reduceri şi ale activului extern. De exemplu British American Tabacco, Novartis, Royal Dutch-Shell au avut procente de scădere cuprinse între 18-22%. Cea mai pregnantă reducere a avut loc la Chevron într-un procent de 30%.

Referitor la zonele industriale din care provin aceste STN de remarcat este faptul că cea mai mare pondere în top o deţin cele care operează în industria chimică şi farmaceutică şi în industria electrotehnică. Lista primelor 10 STN a fost dominată de firme provenind din industria constructoare de automobile şi cea a rafinării petrolului. În general, situaţia nu s-a modificat semnificativ din 1990 până în prezent, excepţie făcând industria electrotehnică şi cea alimentară care au evoluat crescător.

Din momentul în care o înterprindere depăşeşte graniţele naţionale, ea se găseşte în faţa necesităţii de a se reorganiza. Acest proces trebuie să aibă loc la două niveluri diferite: cel al societăţii mamă şi cel al filialelor.

În ceea ce priveşte societatea mamă, nu este vorba despre reforma serviciilor existente, ci, înainte de toate, despre crearea unei structuri noi La început, cînd întreprinderea a decis să treacă la investiţii în străinatate, nu există decît un serviciu de export, adesea integrat serviciului de vînzări. În aceste condiţii, activitatea internaţională a firmei ocupa o poziţie secundară, subordonată, mijloacele financiare-insuficiente. Etapa următoare de reorganizarea a fost aceea a integrării activităţilor internaţionale în celelalte activităţi ale întreprinderii.

Tehnostructura a devenit şi mai complexă în momentul în care au fost angajaţi specialişti în probleme economice, fiscale, juridice, de legislaţie socială, specifice ţărilor în care societatea în cauză are filiale.

Aceşti specialişti analizează cu atenţie posibilităţile de implantare a filialelor. Se cercetează în permanenţă statisticile financiare internaţionale pentru a depista ţările unde rata inflaţiei este mai ridicată; situaţia din ţările candidate la devalorizare impune măsuri de prevenire a consecinţelor.Societăţile transnaţionale tind să-şi fondeze deciziile cît mai puţin pe impresii şi cît mai mult pe realităţi, pe informaţii formalizate de specialişti care se bazează pe adtele cele mai recente ale sociologiei, economiei şi ştiinţelor politice.

Loading...