loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

O societate, o naţiune, nu poate exista doar datorita acumulărilor si rezultatelor muncii desfăşurate pe teritoriul acesteia. Un stat prosper este rezultatul conjuncturii politico-economice si demografice de pe acel teritoriu, dar si al relaţiilor externe, cu vecinii, cu alte state sau organizaţii, cu lumea întreaga, pentru ca acum, când trăim realităţile societăţii omeneşti globale si informatizate nu se mai poate concepe o entitate economica sau statala autarhica, fără legături cu lumea exterioara. Probabil ca marile imperii, de-a lungul istoriei puteau sa dăinuiască in acest fel, dar acum, in condiţiile realităţilor contemporane diferite radical de tot ceea ce a existat până in prezent, nici super-puterile mondiale, cele care au mai rămas, nu vor să experimenteze această eroare.

Practica mondială denotă că, în timp ce economiile mai integrate au crescut şi evoluat, ţările cu economii autarhice sau aflat în declin. Deci, se constată o divergenţă semnificativă: unele ţări mai puţin bogate, dar mai integrate, obţin şansa reducerii decalajului dintre ele şi ţările dezvoltate, în timp ce în ţările neintegrate acest decalaj creşte. Aşa dar, pentru a atinge standardele societăţii postindustriale, caracteristică ţărilor dezvoltate, este necesară integrarea cu aceste ţări, iar intensificarea procesului de cooperare economică, aprofundarea comerţului internaţional, intensificarea fluxurilor de capital şi forţă de muncă, corporaţiile transnaţionale, elemente indispensabile ale integrării, în etapa actuală, vor contribui la amplificarea procesului de postindustrializare în aceste ţări. Cooperarea economică internaţională şi regională poate fi examinată în acest context ca o etapă a integrării. Înainte de a integra este absolut necesară o desfăşurare largă a diferitor forme de cooperare. Evident că acest proces nu derulează într-un mediu abstract.

Datorita diversităţii proceselor integraţioniste, integrarea, în unele cazuri, se prezintă drept cooperare sau in cel mai bun caz se asociază cu aceasta. Tinand cont de determinarile date cooperării economice internationale in acest capitol se poate aprecia ca integrarea se deosebeste de cooperare prin faptul ca:

-- desi in cadrul cooperarii au loc facilitati de ordin vamal, fiscal, concesii reciproce, tarile aflate in cooperare isi mentin sistemul vamal propriu (fara a fi integrate);

-- exista o interdependenta intre partenerii aflati in cooperare dar aceasta nu exclude mentinerea economiilor nationale.

Interactiunea integrare - cooperare si cooperare - integrare (internaţionalizare).

Apariţia noilor tendinţe în diviziunea internaţională a muncii şi reieşind din necesitatea specializării internaţionale a ţărilor lumii ca urmare internaţionalizării fără precedent a tuturor proceselor economice s-au creat premize obiective pentru o desfăşurare la un nivel mai înalt a procesului de cooperare intre statele lumii. Vecinătatea statelor, graniţele comune au reprezentat un factor important care au facilitat efortul de cooperare mai ales in situaţiile când au existat si interese economice si politice convergente. Procesul cooperării internaţionale este evidenţiat de amplificarea si diversificarea relaţiilor comerciale si de realizarea unor obiective comune la nivelul organismelor economice de vocaţie regionala. Un element fundamental care va trebui sa orienteze însă evoluţia cooperării internaţionale îl constituie adoptarea unor mijloace adecvate pentru realizarea corelării intre obiectivele strategice stabilite la nivelul nucleelor economice regionale si subregionale si priorităţile de dezvoltare stabilite la nivel naţional de către fiecare membru al acestor organisme. Intensificarea procesului de cooperare si integrare economica la scara regionala si subregionala, adică regionalizarea, va avea un efect favorabil asupra mersului economiei mondiale.

Astăzi, trăind intr-o lume multipolara, cooperarea economica, tehnico-ştiinţifica si cultural- umana generează o mai buna repartizare a eforturilor, un schimb reciproc de valori si informaţii care vor da un nou impuls economiilor lumii aflate in plin proces de reorganizare si de modernizare. Pe calea cooperării pot fi obţinute cu eforturi valutare minime maşini, utilaje, echipamente de înalt nivel tehnic, care nu pot fi produse in tara din motive tehnice, sau de rentabilitate, dar care sunt indispensabile relansării producţiilor autohtone. O cooperare nediscriminatorie pentru nici unul dintre participanţii la aceasta va conduce la o aliniere treptata a tuturor economiilor naţionale la nivelul societăţii postindustriale.

Cooperarea economică internaţională reprezintă relaţiile bi- şi multilaterale dintre state şi agenţi economici din ţări diferite, vizând realizarea prin eforturi conjugate şi pe baze contractuale a unor activităţi conexe (de producţie, cercetare, transfer tehnologic ş.a), eşaloane în timp, în scopul obţinerii unor rezultate comune, superioare sumei celor singulare, de avantaje reciproce. În prezent, alături de formele tradiţionale, cooperarea economică internaţională cunoaşte o extindere din ce in ce mai mare. Ea reprezintă o formă superioară a legăturilor economice dintre state, în care se împletesc elemente din domeniul producţiei cu cele din sfera circulaţiei, cele din economie cu cele din domeniul ştiinţei şi tehnicii, presupunând existenţa unei legături strânse şi pe perioade lungi între parteneri.

Cooperarea economica internaţionala a apărut in a doua jumătate a secolului XX ca o condiţie obiectiva in cadrul unui proces de relansare si modernizare a economiei mondiale. Dinamismul care a caracterizat cooperarea economica internaţionala a fost determinat de interesul manifestat de firme si asociaţii, de organizaţiile internaţionale oficiale sau de cele cu caracter regional, subregional, de cercurile guvernamentale.

Mult timp, in literatura de specialitate nu s-a ajuns la un consens in ceea ce priveste determinarea continutului, domeniilor, eficientei si perspectivelor acestui proces. In definirea sa au existat neintelegeri si controverse obiective legate de faptul ca este o aparitie relativ recenta in planul economiei mondiale, cu dificultati de exprimare in limbaj statistic.

Primul document international care a inscris cooperarea printre principiile fundamentale ale dreptului international contemporan a fost "Carta Natiunilor Unite" din anul 1945 prin care se consacra obligatia juridica a statelor de a coopera intre ele, fapt ce-i confera acestui principiu un caracter normativ, de aplicare universala.

Principiul cooperarii internationale "este un principiu nou, a carui aparitie si dezvoltare se datoreaza conditiilor epocii noastre, in care nici un stat nu poate trai intr-o izolare totala si in care e necesar ca eforturile fiecarui stat pentru dezvoltarea sa multilaterala sa fie conjugate cu eforturile celorlalte state, intr-o cooperare activa, singura cale de solutionare a problemelor majore ale contemporaneitatii"

După anii '70, notiunea de cooperare si-a extins mult continutul. Ea se regaseste in numeroase documente internationale, elaborate de organizatii internationale, firme, institutii.

Ca urmare in practica organizatiilor internationale s-a conturat progresiv o definitie, la inceput pentru cooperarea industriala internationala de catre expertii ONU si ca forma mai complexa si mai raspandita in acea perioada. Dintre acestea s-a departajat definitia practica a Comisiei Economice a O.N.U. pentru Europa referitoare la relatiile est-vest "cooperarea industriala presupune relatii si activitati economice ce decurg din:

-- contracte esalonate pe mai multi ani incheiate intre parteneri apartinand unor sisteme economice diferite care merg dincolo de simpla vanzare-cumparare de bunuri sau servicii, sau se intrepatrund (la nivelul productiei, transferului de tehnologie, al comercializarii);

-- contracte intre astfel de parteneri care au fost desemnate in calitate de contracte de cooperare industriala de catre guvernul in cadrul acordurilor bi- si multilaterale" .

Din punct de vedere al cooperarii internationale, elaborarea "Cartei drepturilor si indatoririlor economice" , apreciat ca cel mai important document economic adoptat la O.N.U., a marcat consfintirea si recunoasterea definitiva a contributiei pe care cooperarea o poate aduce umanitatii.

"Actul final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa" semnat la 1 august 1975 la Helsinki s-a constituit intr-o adevarata carta a relatiilor intereuropene si a marcat astfel inceputul procesului edificarii si dezvoltarii cooperarii pe continentul european.

In "Carta de la Paris pentru o noua Europa , adoptata in 1990, se accentueaza ca procesul cooperarii bazat pe economia de piata constitue un element esential al relatiilor noastre si va fi un instrument pentru construirea Europei unite si prospere".

Abordarea la nivelul diplomatic, multilateral, a procesului de cooperare economica europeana, atat in cadrul C.S.C.E. cat si in cadrul altor organizatii europene scoate in evidenta internationalizarea cooperarii economice ca factor de stabilitate si securitate in Europa, factor de dezvoltare economica.

In cadrul "Declaratiei O.N.U. privind principiile directoare ale cooperarii economice internationale" din 1990 se stipuleaza ca "Statele membre sunt ferm hotarate sa promoveze o crestere suplimentara a economiei mondiale si sa asigure relansarea economiilor statelor in curs de dezvoltare in scopul garantarii dreptului fundamental al oricarei fiinte umane de a trai eliberata de spectrul foamei, saraciei, ignorantei".

In contextul principiilor directoare ale prezentei Declaratii se evidentiaza o serie de angajamente pe care trebuie sa si le asume statele pentru concretizarea dezideratelor majore ale cooperarii:

-- mentinerea unui sistem de relatii comerciale deschis si credibil;

-- sporirea gradului de stabilizare a pietei produselor de baza si incurajarea eforturilor de diversificare a productiei;

-- examinarea unor noi modalitati care sa faciliteze accesul tarilor in curs de dezvoltare la cuceririle tehnologice avansate;

-- dotarea cu resurse financiare corespunzatoare a institutiilor specializate internationale pentru sustinerea reformelor structurale si finantarii programelor destinate atenuarii efectelor sociale nefaste asupra grupurilor defavorizate;

-- gasirea unor solutii generale si viabile problemelor vizand datoria externa; -- promovarea procesului de cooperare si integrare economica la scara mondiala; -- sprijinirea tarilor est-europene in eforturile lor de integrare in economia mondiala.

In cadrul Sesiunii a VllI-a a Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD / 1992) care s-a desfasurat la Cartagena (Columbia) s-a ajuns la un consens asupra ansamblului de masuri necesar care sa revitalizeze comertul international, sa contribuie la relansarea dialogului international cu privire la cooperarea economica internationala pentru dezvoltare.

Actul final al Sesiunii evidentiaza necesitatea cooperarii intre toate tarile pentru ameliorarea sistemelor, structurilor pe care se bazeaza relatiile economice internationale. S-a recomandat totodata sa se studieze posibilitatea elaborarii unui program pentru promovarea in continuare a cooperarii economice intre tari cu sisteme social-economice diferite. A saptea reuniune ministeriala a Grupului celor 77 din noiembrie 1991 de la Teheran s-a soldat cu adoptarea "Documentelor finale de la Teheran". Aceste documente cuprind o serie de probleme de importanta deosebita pentru tarile in curs de dezvoltare. Doua dintre capitolele "Documentelor" se refera expres la procesul cooperarii economice internationale:

-- Platforma de baza a "Grupului celor 77 pentru cooperare internationala";

-- "Declaratia ministrilor cu privire la cooperarea economica intre tarile in curs de dezvoltare".

Eforturile facute de specialisti pentru conturarea cat mai exacta si implicit, pentru delimitarea fata de celelalte fluxuri economice s-au materializat intr-o divizare in doua a definitiilor cooperarii internationale, unele referindu-se la sensul ei larg atotcuprinzator, altele descriind numai unele aspecte sectoriale, in sens restrans.

In sensul ei mai larg, R.F. Godinec defineste cooperarea ca "un mod de relatii internationale care implica inceperea aplicarii unei strategii, unei politici, unei tactici, urmata pe o perioada de timp si destinata sa faca mai intime, gratie mecanismelor permanente, relatiile internationale in unul sau mai multe domenii determinate, fara a pune in discutie independenta unitatilor la care se refera".

Daniel Collard arata ca "... din punct de vedere al continutului, cooperarea este multiforma. Ea poate avea un caracter polivalent, sau poate sa se refere doar la un sector specializat. Se distinge cooperarea globala si cooperarea sectoriala... din punct de vedere formal, cooperarea relationala este in contrast cu cooperarea institutionala. Prima nu necesita crearea de organisme speciale; cooperantii schimba servicii sau prestatii fara formalism. A doua, dimpotriva, impune infiintarea unor institutii specifice (comisii mixte, asociatii, institutii publice)" .

Intr-un sens larg, cooperarea economica internationala este schimbul de activitate din diverse domenii si dintre diverse tari. Privita sub acest aspect, cooperarea economica internationala inglobeaza comertul international, cooperarea in productie, cooperarea stiintifica si tehnologica, transporturi internationale, turismul, relatiile financiare si creditele externe, prestatiile de servicii".

In sens restrans "cooperarea economica internationala este conlucrarea sub cele mai diverse forme dintre doua sau mai multe tari sau entitati din diverse tari cu scopul de a realiza anumite obiective industriale, agricole, comerciale, tehnico-stiintifice, turistice sau de alta natura. In acest sens, cooperarea nu este un schimb comercial, nu este simplu transfer de marfuri, servicii, capitaluri de la o tara la alta. Ea este utilizarea in comun a mijloacelor de care dispun diverse tari sau entitati din aceste tari".

Deasemenea, Mircea Malita afirma ca "In ultima instanta, cand se examineaza toti factorii majori si avantajele pe termen lung, cooperarea ramane singura cale rationala si cea mai avantajoasa pentru toti partenerii. Cooperarea nu mai este un termen scolaresc, denumind un mod de comportament fundamentat stiintific si viabil din punct de vedere politic, absolut necesar pentru cresterea organica a sistemului mondial" .

Una din cele mai complete definitii ale cooperarii economice internationale apartine profesorului Alex D. Albu, potrivit caruia "cooperarea economica internationala reprezinta relatiile bi- si multilaterale dintre state sau agenti economici din tari diferite, vizand realizarea prin eforturi conjugate si pe baze contractuale a unor activitati conexe (de productie, de cercetare si transfer tehnologic, comercializare si servicii) esalonate in timp in scopul obtinerii unor rezultate comune, superioare sumei celor singulare" .

Din aceasta definitie data cooperarii economice internationale rezulta anumite trasaturi:

  • in activitatea de cooperare bilateralismul si multilateralismul nu se exclud, partenerii sunt autonomi in dimensionarea si organizarea relatiilor lor;
  • partenerii isi unesc eforturile (umane, financiare, tehnice) unire sub forma unei stranse coordonari;
  • cooperarea poate fi atat un proces macroeconomic, cat si microeconomic, acestea doua fiind legate intre ele, armonizate si complementare;
  • relatiile din cadrul cooperarii sunt strict reglementate juridic prin contract cu titlu oneros;
  • operatiile realizate in cooperare sunt conexe, inrudite, avand un caracter multidimensional, multiform;
  • cooperarea se caracterizeaza printr-o mare continuitate fiind esalonata pe ani si faze, pe timp indelungat, ceea ce ii confera un caracter de stabilitate;
  • • conditia necesara si justificativa, ratiunea de a fi a oricarei actiuni de cooperare se exprima prin functia scop a acesteia: obtinerea unor rezultate economice superioare celor pe care le-ar fi obtinut partenerii daca ar fi actionat singular.

Pentru a defini cooperarea economica internationala este necesar sa o comparam, delimitam de alte procese din circuitul economiei mondiale. Delimitarea cooperarii trebuie sa se faca fata de procesele cu care este cel mai des confundata: colaborarea economica, integrarea economica si comertul international.

Cooperarea internationala nu este o alta denumire a relatiilor economice internationale sau a colaborarii economice, desi cei doi termeni sunt folositi deseori prin substituire.

Intre cei doi termeni, cooperare si colaborare exista un raport de parte la intreg, prima fiind totodata un instrument si un mijloc de realizare a celei de-a doua Cooperarea si colaborarea presupun deosebiri privind gradul de interdependenta intre subiectii antrenati.

O interdependenta mai pronuntata la nivel micro si macroeconomic si o reglementare stricta din punct de vedere juridic sub forma contractelor sunt trasaturi ale cooperarii.

Colaborarea economica este conditionata de tratate generale ratificate la nivel guvernamental sau parlamentar. Ea are un caracter multilateral tinzand spre universalitate. Cooperarea poate fi si bilaterala.

Cooperarea economica nu reprezinta nici forma specifica de comert international. Cooperarea difera de schimburile traditionale de marfuri prin caracterul ei mult mai complex, presupune operatii si in domeniul schimburilor comerciale, dar si in domeniul productiei, al aranjamentelor speciale de ordin financiar, know-how si tehnologie, livrari de echipament industrial, activitati de cercetare-dezvoltare.

Spre deosebire de comertul clasic, in care elementul sporadic si discontinuitatea sunt frecvente, cooperarea economica are un pronuntat caracter de continuitate, o mare durabilitate in timp si spatiu.

Cooperarea nu poate fi, deci, identificata cu nici una din cele doua notiuni, are un caracter propriu, distinct, reliefandu-se ca un flux nou in cadrul circuitului economic mondial, cu implicatii economice si sociale specifice.

Funcţiile cooperării economice internaţionale:

  • • la nivel mondoeconomic: stimularea investiţiilor internaţionale; intensificarea aportului economiilor naţionale la relaţiile pe plan internaţional; adâncirea interdependenţelor economice şi tehnico-ştiinţifice dintre state; accelerarea ritmului şi sporirea volumului comerţului internaţional; modificarea structurii comerţului internaţional; facilitarea schimburilor între ţări; adâncirea interacţiunii dintre diferite fluxuri economice internaţionale;
  • la nivel macroeconomic: contribuie la valorificarea resurselor economice şi naturale; sporeşte volumul producţiei globale, produce mutaţii progresiste în structura economiei naţionale; intensifică şi îmbunătăţeşte structura schimburilor externe; este un factor de echilibrare a balanţei de plăţi.
  • la nivel microeconomic: contribuie la sporirea productivităţii muncii; difuzarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii; folosirea pe scară largă a diferitor procedee şi metode înaintate de producere;

Indiferent de nivelurile de aplicare, integrarea economică determină efecte microeconomice şi macroeconomice benefice pentru ţările implicate în acest proces.

La nivel microeconomic, lichidarea barierelor comerciale netarifare, ca rezultat al procesului de integrare, declanşează următoarele efecte:

  • înlăturarea restricţiilor comerciale conduce, în mod nemijlocit, la o reducere a costurilor pentru întreprindere, ceea ce, în condiţiile unei concurenţe sporite pe pieţe, are ca rezultat reducerea preţurilor. Această reducere de preţuri stimulează cererea internă şi externă, majorează volumul de producţie şi determină sporirea profiturilor;
  • presiunea concurenţială sporită obligă întreprinderile la economisire;
  • creşterea presiunii concurenţiale intensifică procesul de inovaţie în domeniul produselor şi al tehnologiilor; contribuie la perfecţionarea cadrelor, a forţei de muncă;
Loading...