1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Noţiunea de "integrare" provine din latinescul "integro, integration", care înseamnă a pune la un loc, a reuni mai multe părţi într-un tot unitar sau în vederea constituirii unui întreg.

În limba franceză "integrer" şi în limba engleză "to integrate" provin tot din latinescul "integro" şi au cam acelaşi sens ca în limba română.Preluat iniţial din matematică, termenul de "integrare" a căpătat o largă utilizare în diferite domenii ale ştiinţelor socio-umane, inclusiv ştiinţele economice.

În domeniul ştiinţei economice, termenul "integrare" a fost folosit prima dată în corelaţia cu organizaţiile industriale pentru a exprima un ansamblu de tranzacţii între firme prin aranjamente, carteluri, concerne, trusturi sau fuziuni pe o axă verticală în sensul punerii în relaţie a furnizorilor cu utilizatorii şi pe una orizontală referitoare la înţelegerile între competitori.

Încercarea de a găsi momentul de început al termenului de « integrare economică» în accepţiunea pe care o vom da-o pe parcurs, arată că în literatura de fond economică el nu apare înainte de anii 1940.

Enciclopedia Ştiinţelor Sociale, publicată în 1937, are în indexul său termenul "integrare", dar sub formă de integrare industrială, adică un mixt de sectoare industriale. În domeniul ştiinţelor politice termenul "integrare politică" între ţări a fost folosit mult mai devreme, la finele anilor 1920. În documentele Legii Naţiunelor el avea un sinonim "solidaritatea economică".

E remarcabil faptul, că în decembrie 1942, două comunicări folosind conceptul de integrare economică au fost prezentate la o reuniune a Asociaţiei Economice Americane de Falke Hilgerdt, întitulată "Cazul comerţului multilateral" şi de Antonin Basch cu titlul "Regionalismul economic european". In aceste comunicări Hilgerdt vorbea despre "schimburile multilaterale de bunuri şi servicii, care generează o integrare economică a ţărilor într-o manieră profitabilă pentru toţi" şi sugera că "acea integrare internaţională la care ne referim va fi obţinută prin coordonarea politicilor economice naţionale, în special în domeniul comerţului exterior", iar Basch se ocupă de situaţia, în care, "comerţul intraeuropean ... e menit să genereze o mai puternică integrare a economiei europene".

În săptămânile în care se pregătea Planul Marshall, termenul de integrare economică a apărut de mai multe ori în numeroase documente, care au circulat între vârfurile administraţiei americane. Astfel, în planul Marshall "Programul de Reconstrucţie Europeană", se poate citi despre "nevoia de integrare şi coordonare eficientă a programelor economice în regiunile critice" şi despre speranţa de "reintegrare a acestor ţări (ţările europene) într-un sistem productiv şi comercial mondial şi regional sănătos".

Anul 1948 ne oferă o literatură economică şi numeroase documente oficiale în care termenul de integrare economică este folosit tot mai mult. Cel mai adecvat conţinut îi conferă termenului Paul Hoffman, administratorul Administraţiei Cooperării Economice, care, adresându-se Organizaţiei de Cooperare Economică Europeană (OEEC), sublinia urgenţa progreselor către o "integrare a Europei Occidentale" şi explica demersul său în următoarele cuvinte: "substanţa unei astfel de integrări va fi crearea unei largi pieţe unice în interiorul căreia restricţiile cantitative în calea mişcării bunurilor, barierelor monetare în calea fluxurilor de plăţi şi, eventual, taxele vamale vor fi deplin înlăturate".

După ce ştim, în ce context a apărut şi a fost folosit termenul de integrare economică, trebuie să vedem ce conotaţii au fost acordate acestui concept.

În literatura de specialitate se conferă noţiunii de ''integrare economică" numeroase sensuri.

Un punct de vedere larg răspândit, mai ales în perioada iniţială a integrării economice interstatale, este cel referitor la trecerea de la microspaţii la macrospaţii, la "crearea unor ansambluri economice tot mai vaste ..., care să permită o productivitate sporită a muncii şi o calitate superioară a mărfurilor".

Un alt punct de vedere este acela care defineşte integrarea economică ca "... absenţa discriminărilor sau eliminarea progresivă a discriminărilor, în raporturile economice între diferite ţări"

B.Balassa a pledat pentru integrarea economică redusă la o stare de un ansamblu de procese, prin care diferite state constituie un grup sau un bloc comercial regional.

"Dictionnaire de l economie contemporaine" defineşte integrarea economică ca fiind "realizarea unei unificări complete între economii mai înainte distincte.

Toate aceste definiţii nu pun accentul pe legăturile de dependenţă şi de interdependenţă care caracterizează integrarea economică.

O definiţie mai reuşită ar fi aceea, că integrarea economică reprezintă un proces benevol de interacţiune economică a mai multor ţări, care fiind generat de interdependenţele între ele, şi revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană conduce treptat spre aproprierea mecanismelor economice şi crearea unui organism economic unic.

Concluzionând, putem spune, că "mecanismul" integrării economice cuprinde: crearea unui spaţiu economic comun; circulaţia liberă a factorilor de producţie atunci, când există o "piaţă comună"; consumarea resurselor împreună cu eficienţă economică şi socială maximă; realizarea unei uniuni vamale; realizarea unor politici comune în domeniile economice, monetar, financiar şi social. Acestea sunt de altfel şi principiile de bază ale fenomenului integrării economice.

De menţionat că integrarea economică poartă un caracter regional. Aceasta-i legat de faptul că premisele integrării apar în primul rând în acele regiuni, unde relaţiile economice sunt strânse, la un grad mai înalt apar factorii obiectivi şi subiectivi pentru acest proces.

Pornind de la faptul, că integrarea economică internaţională se concretizează în formarea şi funcţionarea unor organizaţii regionale, subregionale, zonale etc. cu caracter economic al statelor interesate, acest proces presupune existenţa unor premise pentru ţările ce tind să se integreze.

Dintre aceste premise am putea numi:

  • Apropierea nivelurilor dezvoltării economice şi gradului maturităţii economiei de piaţă a ţărilor ce vor să se integreze.

De obicei integrarea economică interstatală are loc ori numai între ţările industriale, ori numai între ţările în dezvoltare. Chiar în cadrul ţărilor industriale şi în cadrul ţărilor în dezvoltare procesele de integrare sunt mai eficace între statele ce au aproximativ acelaşi nivel de dezvoltare economică. Tentative de integrare a ţărilor industriale cu cele în dezvoltare cu toate că au loc, însă aceasta nu permite de a face careva concluzii despre eficienţa lor.

Iniţial între aceste state sunt încheiate diferite acorduri cu privire la asociere, parteneriat, preferinţe comerciale etc., şi procesul de integrare se tergiversează până când în ţara mai puţin dezvoltată nu vor fi create condiţii economice comparabile cu cele ale ţărilor mai dezvoltate.

  • Apropierea geografică a ţărilor ce vor să se integreze, existenţa graniţelor comune şi a relaţiilor economice din punct de vedere istoric.

Constituirea formaţiunelor integraţioniste pe plan mondial a început cu câteva ţări vecine, situate pe acelaşi continent, în apropiere una de alta, având comunicaţii de transport. Mai apoi la acest nucleu integraţionist aderau şi alte state vecine.

  • Problemele, interesele comune ale ţărilor, ce vor să se integreze, în domeniul dezvoltării, finanţării, reglării economice, colaborării politice etc.

Evident, că, de exemplu, ţările a căror problemă de bază este crearea economiei de piaţă, nu pot să se integreze cu ţările, în care economia de piaţă a atins un aşa nivel de dezvoltare, că e necesar de a lansa o monedă comună. De asemenea şi ţările, a căror problemă de bază este asigurarea cu apă şi alimente a populaţiei, nu pot să se integreze cu ţările, ce discută probleme privind mişcarea interstatală a capitalului.

  • Efectul de demonstrare.

În ţările, care au creat formaţiuni integraţioniste, de obicei, au loc mutaţii economice pozitive (creşterea ritmurilor economice, diminuarea ratei inflaţiei, şomajului). Acestea exercită o influenţă psihologică asupra altor ţări, care urmăresc modificările ce au loc în ţările integrate.

Efectul de demonstrare s-a manifestat, de exemplu, mai accentuat prin dorinţa multor ţări post-comuniste cât se poate mai rapid să devină membri ai Uniunii Europene, nefiind pregătite pentru aceasta.

De menţionat, că tendinţa puternică, obiectivă şi de durată spre integrare regională sau subregională este rezultatul acţiunii unor factori multipli, de ordin economic, politic şi social- istoric, în condiţiile adâncirii interdependenţelor economice dintre state.

În primul rând, printre factorii de ordin general care au determinat acest proces se numără amplificarea interdependenţelor economice dintre statele lumii în perioada postbelică, pe fundalul condiţiilor specifice zonelor geografice şi economiilor naţionale. Ele au impus căutarea unor soluţii adecvate de colaborare, potrivit relaţiilor în dinamica lor, dintr-o zonă sau alta şi care să permită fiecărei ţări participarea la acele forme de conlucrare, care să impulsioneze progresul său economic în aceste condiţii.

În al doilea rând, evoluţia procesului integrării economice internaţionale se află într-o strânsă legătură cu dezvoltarea puternică a ştiinţei, tehnicii şi tehnologiilor moderne, care impune transformări structurale de profunzime şi rapide, trepte şi forme noi ale diviziunii mondiale a muncii, precum şi modalităţi adecvate de realizare a lor.

Folosirea eficientă a potenţialului material, tehnic, ştiinţific, uman, financiar al fiecărei ţări impune lărgirea spaţiului activităţii productive, a schimburilor, a circulaţiei bunurilor materiale, a serviciilor, rezultatelor cercetării ştiinţifice, persoanelor şi capitalurilor pe plan subregional, regional etc.

Are loc o creştere a gradului de complementaritate a economiilor naţionale.

În al treilea rând, o seamă de organizaţii economice apărute în procesul integrării sunt şi consecinţa preocupării ţărilor în curs de dezvoltare de a rezolva pe calea extinderii conlucrării economice probleme comune cu care se confruntă.

În al patrulea rând, tendinţa puternică spre integrarea regională şi subregională are la bază şi alte motivaţii, cum ar fi: convergenţa intereselor economice şi vecinătatea ţărilor, complementaritatea lor economică, presiunile concurenţiale ce vin din afara zonei geografice respective, tendinţele hegemoniste intraregionale, comerţul intraregional, efectuarea preferenţială de către partenerii a investiţiilor în zona dată etc.

Rezultă astfel, că integrarea economică internaţională răspunde unor cerinţe obiective ale dezvoltării economiilor statelor lumii. Pe baza unor asemenea factori procesul integrării economice internaţionale este o realitate pe toate continentele.

Implicaţiile integrării economice internaţionale asupra ţărilor participante la organizaţiile integraţioniste sunt numeroase:

  1. Integrarea economică internaţională creează premise pentru îmbunătăţirea alocării resurselor şi disponibilităţii acestora datorită reducerii restricţiilor pe care le impune capacitatea pieţelor interne. Ea poate stimula astfel creşterea economică.
  2. Integrarea economică îîinternaţionalăîî stimuleazăîî difuzarea îî mai rapidă a tehnologiilor moderne, cu urmările sale pe planul eficienţei şi competitivităţii.
  3. Amplificarea raporturilor economice dintre ţările fiecărei organizaţii integraţioniste determină perfecţionarea infrastructurii în ţările membre, ieftinindu-se transportul şi operaţiunile de export import.
  4. Intensificarea concurenţei în cadrul noii pieţe mărite reprezintă un efect dinamic de mare însemnătate a integrării economice internaţionale. Reducerea sau eliminarea taxelor vamale, precum şi a unor restricţii de ordin netarifar, duc la sporirea presiunii concurenţiale asupra firmelor privind eficienta economică, socială şi ecologică, obligă la intensificarea proceselor de restructurare şi inovare atât în domeniul produselor, cât şi al tehnologiilor.
  5. Integrarea economică internaţională stimulează în strânsă legătură cu înăsprirea concurenţei, procesul investiţional, atât al investiţiilor interne, cât şi a celor externe, în vederea sporirii posibilităţilor de export, pentru amplificarea măsurilor de asistenţă regională, pentru ameliorarea poziţiei concurenţiale a firmelor etc. Pe această bază pot avea loc modificări importante ale structurii economiei statelor membre, apărând noi specializări, concomitente cu adâncirea specializării existente.
  6. În cazul ţărilor în curs de dezvoltare, integrarea economică internaţională poate deveni o cale importantă a dezvoltării şi progresului lor economic. Prin funcţionarea organizaţiilor integraţioniste regionale şi subregionale se poate micşora vulnerabilitatea externă a ţărilor în curs de dezvoltare, prin consecinţele asupra stimulării modificărilor structurale ale economiilor naţionale, prin trecerea acestor ţări de la producţia de materii prime la producţia de

manufacturate şi îmbunătăţirea capacităţii industriei naţionale de a exporta pe pieţele externe.

  1. Integrarea economică internaţională contribuie la dezvoltarea anumitor activităţi, care nu este posibilă în mod eficient de către unele ţări în mod individual, datorită limitării resurselor lor.
  2. Integrarea economică internaţională permite ţărilor situate într-o anumită zonă de a-şi promova şi apăra "în comun" interesele, ameninţate de concurenţi internaţionali foarte puternici. Exemplul cel mai evident îl constituie ţările din Europa Occidentală. Fiecare ţară, luată separat, s-a simţit prea slabă în faţa concurenţei SUA, Japoniei pe pieţele mondiale. Numai prin unirea ţărilor respective în cadrul Comunităţii Economice Europene, ţările occidentale puteau să se opună concurenţei internaţionale şi să-şi apere în comun interesele.

În concluzie, integrarea economică internaţională poate şi trebuie să aibă consecinţe pozitive asupra eficienţei economice, sociale şi ecologice, deci, opţiunea unei ţări pentru aderarea la o organizaţie integraţionistă este concretizată în speranţa că aceasta răspunde intereselor fundamentale ale cetăţenilor şi, în primul rând, cerinţelor promovării şi înfăptuirii unei strategii de creştere şi dezvoltare economică durabilă. Cele mai importante stadii de integrare, prin prisma coeficientului de integrare suferit de economiile implicate sunt:

Zona de liber schimb (ZLS) În cadrul acestei forme de integrare obstacolele comerciale sub formă de taxe vamale de import şi restricţiile cantitative sunt înlăturate între parteneri. Astfel, circulaţia internă a produselor este liberă, fiecare ţară păstrându-şi propria politică comercială faţă de terţi. Pentru a evita deformarea fluxurilor de import (intrarea produselor prin ţară cu cel mai permisiv regim vamal) bunurile care fac obiectul comerţului cu terţii trebuie însoţite de certificate de origine, care să indice ţara unde a fost realizat produsul respectiv. Aceasta permite lucrătorilor vamali din ţările membre cu diferite medii tarifare, să stabilească dacă taxele vamale sau prelevările trebuie ajustate sau dacă pot circula liber în interiorul grupării. Zonele de liber schimb pot viza toate produsele care fac obiectul schimburilor reciproce( sunt complete sau perfecte) sau doar anumite categorii de produse( incomplete sau imperfecte).

Uniunea vamală (UV). Ca şi în cazul ZLS, toate obstacolele în calea liberei circulaţii a mărfurilor între ţările participante sunt eliminate. În plus, se elaborează şi se pune în aplicare o politică comercială comună faţă de terţi sau doar un tarif vamal comun care se aplică concomitent cu solicitarea certificatelor de origine la graniţele vamale interne care se mai păstrează. Odată ce un produs a fost admis în interiorul UV, el poate circula liber. Totodată, începe un proces treptat de uniformizare a legislaţiei vamale.

Piaţa comună este în primul rând o uniune vamală. În plus, factorii de producţie (forţa de muncă şi capitalurile) încep să circule fără restricţii în interiorul pieţei unite. Această definire lasă deschise mai multe opţiuni cu privire la relaţiile comerciale faţă de terţi. Astfel, este posibil un pachet de reglementari naţionale diferite (în cazul ZLS), sau o serie de reglementări comune (de exemplu, referitor la forţa de muncă) şi de politici naţionale (spre exemplu, pentru capitaluri) în raport cu ţările terţe.

Uniunea economică (UE) Uniunea economică (UE) implică pe lângă o piaţă comună şi un grad ridicat de coordonare şi chiar unificare a politicilor economice sectoriale paralel cu regularizarea politicilor de coordonare a pieţelor. Se supun unei pronunţate uniformizări politicile macroeconomice şi cele monetare, precum şi politicile de redistribuire a veniturilor. În plus faţă de politica comercială comună faţă de terţi, se dezvoltă politici externe privitoare la producţie, factori de producţie şi evoluţie sectorială.

Uniunea monetară (UM)_Uniunea monetară (UM) este o formă de cooperare, care apare, de regulă în stadiul cel mai avansat al pieţei comune (când s-a realizat o liberă circulaţie a capitalurilor) şi conduce la crearea unor rate de schimb cu un anumit grad de stabilitate şi chiar a unei monede comune, care să circule în spaţiul integrat.

Uniunea economică completă (UEC)_ Uniunea economică completă (UEC)_ implică o completă unificare a economiilor naţionale implicate şi o politică comună în cele mai importante domenii. Situaţia economică este virtualmente aceeaşi ca şi în cazul unei ţări.

Loading...