loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În prezent Uniunea Europeană cuprinde 27 de ţări vest-europene şi est-europene. Fiind o uniune economică şi monetară (în viitor şi uniune politică), a atins gradul cel mai înalt de integrare economică.

Faptul că numărul ţărilor care au aderat ulterior după primele şase (care semnase Tratatul de la Roma) a sporit, dovedeşte interesul provocat de performanţele realizate de această formă intergraţionistă. Toate aceste ţări şi-au unit eforturile spre orientarea lor în direcţia obţinerii prosperităţii şi bunăstării. Acest interes a dobândit cu timpul noi dimensiuni ce îşi găsesc expresia în afluxul de ţări ce solicită să adere la Uniunea Europeană.

Pentru cunoaşterea temeinică, ştiinţifică a economiilor naţionale ca celule de bază ale diverselor forme intergraţioniste şi ale economiei mondiale în ansamblu, ONU clasifică aceste economii şi diferitele lor grupări în funcţie de numeroase criterii. Din multitudinea de criterii şi factori determinanţi ai locului şi rolului economiei ţărilor lumii, cei mai utilizaţi în statistica internaţională sunt potenţialul economic şi nivelul de dezvoltare realizate.

Potenţialul economic ca ansamblu al resurselor umane şi materiale, pe diversele lor structuri şi părţi componente, exprimă forţa economică a unei ţări sau grupări de ţări.

În funcţie de mărimea populaţiei O.N.U.D.I. distinge ţări mari (cu peste 50 de milioane de locuitori), ţări medii (de la 15 până la 50 milioane de locuitori), ţări mici (cu până la 15 milioane de locuitori).

Este preferat şi deci prioritar în determinarea categoriei de mărime a ţărilor sau grupelor de ţări indicatorul privind dimensiunea populaţiei, datorită dublului său impact asupra economiei. Pe de o parte, populaţia este consumatorul bunurilor de consum, iar, pe de altă parte, furnizorul factorului muncă.

În funcţie de mărimea populaţiei patru din ţările Uniunii Europene sunt ţări mari: Germania - 83 de milioane, Franţa - 60,5 de milioane, Marea Britanie- 60,0 de milioane, Italia - 59,5 de milioane locuitori; patru fac parte din grupul ţărilor mijlocii: Spania - 43 de milioane, Polonia - 39 milioane, România - 22 milioane şi Olanda - 16,5 milioane de locuitori; restul sunt considerate ţări mici. În total Uniunea Europeană are circa 500 de milioane de locuitori.

Sub raportul structurii pe sectoare de activitate economică (primar, secundar, terţiar), economiile naţionale se clasifică în economii industriale, economii cu orientare industrială şi economii cu orientare primară.

Gradul de valorificare a potenţialului economic se află în raport direct cu ponderea sectorului secundar, considerat cel mai eficient, deoarece valorifică resursele naturale. Din acest punct de vedere, toate cele 27 ţări ale Uniunii Europene fac parte din grupul ţărilor industriale, înregistrând cele mai bune rezultate în activitatea economică. Preponderenţa sectoarelor industriei şi serviciilor în cadrul economiei acestor ţări îşi găseşte expresia în utilizarea forţei de muncă ocupate. Media pe ansamblul Uniunii Europene constituie circa 1/3 a forţei de muncă ocupate în industrie şi 55% a forţei de muncă ocupate în sectorul serviciilor.

Nivelul de dezvoltare economică realizat prin valorificarea potenţialului economic se exprimă şi el prin mai mulţi indicatori. De exemplu, Produsul Intern Brut raportat la numărul populaţiei. La indicatorul PIB/locuitor ţările Uniunii Europene, conform datelor statistice se situează pe diferite trepte, aflându-se între primele 60 de ţări ale lumii din cele 200 ţări (cu excepţia Bulgariei şi României, care ocupă trepte mai inferioare).

Specialiştii consideră că nivelul de dezvoltare economică reliefează mai fidel latura calitativă a activităţii, a rezultatelor obţinute de ţările lumii, inclusiv de Uniunea Europeană.

Începând din anul 1998, ONU foloseşte clasificarea ţărilor, după nivelul lor de dezvoltare economică, în următoarele trei categorii:

  1. Ţări cu economie dezvoltată;
  2. Ţări cu economie în tranziţie;
  3. Ţări cu economie în dezvoltare.

Sub acest aspect, toate ţările Uniunii Europene aparţin categoriei de ţări cu economie dezvoltată.

Pentru ilustrarea nivelului ridicat de dezvoltare economică realizat, nu poate fi omis faptul că patru din ţările Uniunii Europene, şi anume Franţa, Germania, Marea Britanie şi Italia fac parte din Grupul celor opt ţări (G-8) industrializate ale lumii, care se reunesc anual la cel mai înalt nivel de reprezentare şi decizie şi dezbat probleme economico-sociale de interes planetar.

În acelaşi timp, trebuie avut în vedere că Uniunea Europeană în ansamblul său face parte din triunghiul mondial de putere economică, alături de SUA şi Japonia.

Rezultatele din ultimii ani demonstrează clar superioritatea Uniunii Europene faţă de celelalte două centre mondiale de putere economică atât în ceea ce priveşte populaţia ca factor determinant al potenţialului economic, cât şi în privinţa dezvoltării economice exprimată în valori absolute şi în PIB/ locuitor.

Cu toate că Uniunea Europeană în prezent deţine 8% din populaţia globului pământesc, ponderea sa în comerţul mondial este de peste 39%, iar la servicii de 46%, depăşind cu mult SUA.

Volumul investiţiilor externe directe ale Uniunii Europene în ultimii 30 de ani au sporit de la 23 miliarde EURO la 280 miliarde pe an.

Începând cu anul 1990, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) publică anual „Raportul asupra dezvoltării umane" în care ţările sunt grupate în funcţie de un criteriu nou denumit Indicele Dezvoltării Umane (IDU), alcătuit pe baza următorilor patru indicatori:

  • Speranţa medie de viaţă, la naştere;
  • Rata de alfabetizare a populaţiei;
  • Numărul mediu de ani de şcolarizare;

- PIB/locuitor.

În raportul PNUD, cele 174 de ţări luate în calcul sunt clasificate după indicatorul complex menţionat, considerându-se că ţările sunt cu atât mai dezvoltate cu cât indicele respectiv se apropie de cifra 1.

Potrivit datelor cuprinse în Raportul PNUD pe anul 2006 peste 50% din ţările membre ale Uniunii Europene se situează între primele 30 de ţări din cele 174 de ţări luate în calcul.

De remarcat caracterul modern al economiei ţărilor membre ale Uniunii Europene.

Problema fundamentală a oricărei economii, indiferent de condiţiile existenţei şi evoluţiei sale, o constituie modul în care se acţionează pentru a stabili cât mai bine, ce , cât şi cum, şi pentru cine să se producă bunuri şi servicii de consum. Dintre sistemele economice cunoscute şi utilizate până în prezent de societate, cel care a creat condiţiile pentru a se acţiona cât mai adecvat în direcţiile menţionate este sistemul economiei de piaţă. El nu creează, însă, automat şi prosperitatea, aşa cum eronat s-a crezut în unele ţari şi cum din păcate se consideră de către unii şi la noi în ţară. Pentru a se realiza prosperitatea şi bunăstarea, economia de piaţă reprezintă doar condiţia necesară, dar nu şi suficientă. Economia de piaţă trebuie să fie însoţită de muncă tenace, perseverenţă pentru a-şi manifesta valenţele sale.

Ca o primă trăsătură a caracterului modern al economiei ţărilor membre ale UE se înscrie tocmai existenţa şi funcţionarea economiei de piaţă, bine concepută şi percepută în toate domeniile şi la toate nivelurile.

Rezultatele remarcabile ale UE cu economii moderne de piaţă se explică prin libertatea de acţiune a agenţilor economici pentru realizarea propriilor interese concordate cu interesele ţărilor membre, reglementate prin acte juridice.

Aceste interese sunt datorate existenţei proprietăţii private, dar şi dorinţei şi obligaţiei ca ele să se realizeze prin acţiune, nu prin inacţiune.

Proprietatea privată şi libertatea de acţiune generată şi asigurată de ea reprezintă explicaţia majoră a dinamicii economiei UE, a ţărilor membre. În cadrul acestor economii au existat şi continuă să existe şi alte forme de proprietate şi interese pe lângă cele private care prin reglementări juridice corecte se armonizează.

Ca expresie a caracterului lor modern, economiilor ţărilor membre ale UE le este specifică, de asemenea, implicarea puterii publice nu numai indirect, prin crearea cadrului juridic necesar funcţionării economiei de piaţă, ci şi direct, prin gestionarea sectorului public şi finanţarea învăţământului, culturii, ocrotirii sociale şi medicale, a cercetării ştiinţifice tot mai costisitoare etc. Fenomenele negative ale funcţionării pieţei, determinate de înseşi limitele acesteia, pot fi soluţionate numai de puterea publică prin măsuri economico-financiare promovate de către aceasta la nivel central şi local.

Economiile ţărilor membre ale UE, ca economii moderne de piaţă, se caracterizează şi printr-o eficienţă ridicată atât pe ansamblu, cât şi pe diverse compartimente. Ţările Uniunii realizează producţii mai mari cu consumuri mai mici de resurse şi factori de producţie, obţinând astfel performanţe net superioare celorlalte economii.

La baza acestor realizări se află, înainte de toate, promovarea largă a conducerii ştiinţifice (managementului), a progresului tehnic şi alţi factori. Încă la începutul constituirii Uniunii Europene, cele şase ţări fondatoare, urmate de cele care li s-au alăturat pe parcurs, au trecut la creşterea şi dezvoltarea prioritar intensivă a economiei pe baza creşterii productivităţii muncii şi a randamentelor celorlalţi factori calitativi de producţie. Ca urmare a preocupărilor de obţinere a eficienţei economice ridicate, ramurile de vârf ale industriei au fost şi sunt dezvoltate cu prioritate faţă de cele clasice, agricultura a fost şi continuă să fie industrializată, zootehnia s-a dezvoltat şi se dezvoltă mai accentuat decât producţia vegetală.

Un rol important în promovarea acestor orientări în agricultura unor ţări îl au, desigur, şi condiţiile pedoclimatice, dar determinantă este, pe ansamblu, orientarea spre obţinerea unei eficienţe cât mai ridicate.

În domeniul relaţiilor economice externe, structura exportului ţărilor UE se caracterizează prin predominanţa produselor superior valorificate, care asigură sporuri substanţiale la încasări şi, totodată, crearea de noi locuri de muncă. Sunt de notorietate publică declaraţiile conducătorilor unor ţări membre ale UE, prin care se arată că exporturile în ţări din afara Uniunii asigură în bună măsură locurile de muncă în ţările exportatoare.

În afară de acestea, producţia pentru export presupune forţă de muncă mai calificată, care este mai bine remunerată. Eficienţa economică este aşezată de ţările membre ale UE la baza activităţii nu numai în economie, ci în general, la temelia oricărei activităţi.

Obţinând rezultate economice dintre cele mai bune, exprimate în producţii medii superioare, de o mare diversitate şi calitate înaltă şi în costuri scăzute, şi manifestând o mare grijă şi preocupare faţă de gestionarea responsabilă a fondurilor administrate, ţările UE asigură popoarelor lor un nivel de trai decent.

În felul acesta, în economiile ţărilor respective se regăseşte încă o trăsătură esenţială a economiei moderne, şi anume aceea că ea „furnizează maximum din ce au nevoie oamenii", aşa cum se exprima J. K. Galbraith.

Toate aceste trăsături, la care s-ar mai putea adăuga şi altele, fac din economiile moderne ale ţărilor UE un model spre care aspiră şi celelalte popoare europene şi nu numai.

Trăsăturile menţionate ale statelor membre ale UE nu înseamnă că statele respective nu se confruntă cu anumite contradicţii. Probleme au şi aceste ţări şi nu puţine, ele manifestându-se îndeosebi în privinţa stratificării sociale adecvate, a asistenţei sociale şi medicale, a degradării mediului natural şi existenţa unor aspecte grave ale criminalităţii. Important este, însă, că aceste probleme sunt abordate şi soluţionate într-un mod specific. Pe baza experienţei şi a unui stil de viaţă evoluat, populaţia ţărilor membre ale UE porneşte de la aceea că abundenţa ce constituie suportul nivelului său de trai ridicat trebuie mai întâi creată şi apoi gestionată cu grijă şi cumpătare, fără risipă şi degradare. Populaţia ţărilor comunitare nu subestimează dificultăţile, dar manifestă optimism şi încrederea în soluţionarea lor. Ea dispune de o mare capacitate de a se mobiliza cu toată energia şi mijloacele pe care le are pentru depăşirea lor la timp.

Ca exponent al intereselor ţărilor pe care le prezintă şi purtătoare a ideilor şi năzuinţelor de progres şi prosperitate în lume, Uniunea Europeană se bucură de o largă recunoaştere pe plan internaţional. Drept urmare, ea a stabilit şi întreţine relaţii diplomatice cu peste 150 de state de pe diverse meridiane ale globului şi are statut de observator la ONU, participă la lucrările Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare Europeană (OSCE), în 1990 semnând cu alte state europene şi nord- americane „Carta de la Paris pentru o nouă Europă", care a urmărit sfârşitul divizării continentului şi al războiului rece.

Având în vedere puţinele sale resurse naturale, economia Uniunii Europene este dependentă în mare măsură de comerţul mondial, fiind nevoită să importe cantităţi însemnate de materii prime, surse de energie, unele produse agricole şi să exporte masiv produse manufacturate şi să presteze numeroase servicii. Uniunea Europeană promovează o politică comercială liberală, taxele sale vamale fiind printre cele mai avantajoase.

Uniunea Europeană furnizează cea mai mare parte a ajutorului destinat dezvoltării şi asistenţei umanitare atât noilor democraţii din fostul bloc socialist, cât şi ţărilor în curs de dezvoltare.O bună parte din ţările Uniunii Europene se află printre puţinele state dezvoltate care s-au achitat de obligaţia asumată de a participa cu 0,7% din PIB-ul lor la constituirea fondului

ONU pentru dezvoltare Deci, în aşa mod, succint au fost prezentate realizările uneia dintre cele mai reuşite grupări integraţioniste din economia mondială.

Loading...