Tipărire
Categorie: Economie
Accesări: 61
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

ONU a fost creată în 1945. Conferinţa de creare a ei a avut loc la San-Francisco la 26 iunie 1945.

Statutul ONU a fost ratificat la 24 octombrie 1945. În octombrie 2008 se numărau 192 ţări- membre ale ONU.

Scopurile oficiale ale ONU sunt:

Principiile de activitate ale ONU:

ONU elaborează şi adoptă diferite recomandări, convenţii, măsuri, fiind propuse tuturor ţărilor-membre pentru realizare. Sistemul ONU cuprinde diferite organisme: de caracter fundamental (Asambleia Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social (ECOSOS), Tribunalul Internaţional, Secretariatul ONU) şi auxiliare (de ajutor); diverse organisme şi instituţii specializate şi organizaţii autonome, fiind ca parte componentă a ONU şi un şir de programe, consilii, comisii care îndeplinesc anumite funcţii concrete ale ONU.

Analiza experienţei acumulate efectuate în ultimele decenii de către ONU impune concluzia că, de rând cu creşterea actuală a rolului problemelor politice mondiale, un loc deosebit în activitatea ei îl ocupă aspectele economice. Aceasta şi-a găsit expresie, în primul rând, în extinderea funcţiilor economice ale ONU.

O activitatea variată pentru soluţionarea problemelor cu caracter economic desfăşoară diverse structuri organizatorice ale ONU. Structura detaliată a organismelor ONU este redată în bibliografia respectivă [vezi sursele: 3, p.516-520; 6, p.179-188, 226-239]. Din aceste probleme fac parte:

Asistenţa din partea ONU urmăreşte scopul mobilizării resurselor donatorilor pentru implementarea pe linia diverselor fonduri şi programe (PNUD, PDOON, UNICEF etc.) a unor proiecte concrete la nivel de ţări şi regiuni. Pe linia diverselor fonduri şi programe ale ONU volumul anual de asistenţă gratuită acordată celor mai sărace ţări constituie circa 4-5 miliarde dol.

Importanţa activităţii economice ale ONU creşte odată cu complexitatea tot mai mare a proceselor ce au loc în relaţiile economice mondiale şi diviziunea internaţională a muncii, cu apariţia multiplelor probleme în economia mondială, dinamismul vieţii economice internaţionale, care generează necesitatea adoptării unor decizii prompte şi eficiente.

Desfăşurând o anumită activitate economică, ONU rămâne, totuşi, în primul rând, organizaţie politică. Caracterul ei politic se manifestă clar în tratarea şi aplicarea principiilor fundamentale, pe care ea şi le-a fixat în rezoluţiile şi programele elaborate, precum şi în măsurile trasate pentru traducerea lor în fapt, în ce priveşte atitudinea ONU faţă de piaţa mondială, problemele privind dezvoltarea anumitor ţări etc.

În art. 1 al Statutului ONU sunt formulate în mod concentrat obiectivele de colaborare internaţională, inclusiv în sfera economică ".. .de a desfăşura colaborarea internaţională în scopul soluţionării problemelor cu caracter economic, social.". O serie de alte deziderate ale Statutului se referă nemijlocit la aspectele colaborării economice. Bunăoară, capitolele IX şi X sunt consacrate integral colaborării economice şi sociale.

Activitatea economică a ONU cuprinde patru direcţii principale:

  1. soluţionarea problemelor economice globale, caracteristice pentru toate ţările;
  2. contribuţia la colaborarea economică a statelor cu niveluri diferite de dezvoltare economică;
  3. contribuţia la creşterea economică a ţărilor în curs de dezvoltare;
  4. soluţionarea problemelor de dezvoltare economică regională.

În realitate activitatea în aceste direcţii se desfăşoară utilizându-se următoarele forme: informaţională, tehnico-consultativă şi financiară.

Activitatea informaţională este cel mai răspândit tip de muncă a ONU. Chestiunile ce prezintă interes se includ în ordinea de zi a discuţiilor politice, se pregătesc referate în scris etc. Scopul unei asemenea activităţi îl constituie acţiunea generală asupra direcţiilor de politică economică a ţărilor-membre.

Activitatea tehnico-consultativă a ONU se desfăşoară sub formă de asistenţă tehnică, acordată statelor solicitante. Încă în anul 1948 au fost adoptate un fel de principii pentru acordarea unei asemenea asistenţe, care:

Activitatea financiar-valutară se desfăşoară preponderent pe linia organismelor internaţionale ale Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Corporaţiei Financiare Internaţionale, Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare, Fondului Monetar Internaţional. Aceste organizaţii formal sunt organisme specializate ale ONU.

Sistemul organismelor de colaborare economică din cadrul ONU

Organizaţiile economice internaţionale sunt instituţii ale relaţiilor interstatale multilaterale, având obiective coordonate de către participanţii la ele, competenţă în organele lor permanente, precum şi alte norme politico-organizatorice specifice, printre care: statut, reguli procedurale, calitatea de membru, reguli de adoptare a deciziilor etc. Ele pot include de asemenea şedinţe, conferinţe, congrese, care îşi desfăşoară activitatea, de regulă, în decursul unei perioade limitate de timp şi nu au statut, procedură special elaborată, organe de lucru.

Organizaţiile internaţionale reprezintă o formă organizatorică de colaborare internaţională. Sistemul organizaţiilor internaţionale, după cum s-a menţionat anterior, se compune din peste 4 mii de organizaţii, din care mai mult de 300 sunt inter-guvernamentale. În centrul acestui sistem se află Organizaţia Naţiunilor Unite. În cadrul sistemului de organisme internaţionale, pentru coordonarea activităţii, se creează organe mixte, comitete de coordonare etc.

Principalele subdiviziuni structurale ale sistemului organelor de colaborare economică în cadrul ONU sunt trei din cele şase organe fundamentale, indicate în Statutul ONU, şi anume: Asambleea Generală (AG a ONU), Consiliul Economic şi Social şi Secretariatul Asambleea Generală, conform articolelor respective din Statutul ONU, poartă răspundere pentru îndeplinirea funcţiilor Organizaţiei în domeniul colaborării internaţionale şi dirijarea activităţii concrete în această sferă. Sarcina principală a Asambleei Generale este de a servi drept forum superior în cadrul ONU pentru discutarea celor mai importante probleme cu caracter economic. Asambleea îşi exercită funcţiile în domeniul dat prin intermediul comitetelor respective.

Consiliul Economic şi Social (ECOSOC), creat în anul 1946, în esenţă efectuează coordonarea întregii activităţi a ONU în domeniul social-economic. Membre ale acestui consiliu sunt 54 ţări-membre ale ONU, alese de Asambleea Generală a ONU, concomitent 5 dintre ele sunt membre permanente ale Consiliului de Securitate. Organul suprem al Consiliului Economic şi Social este sesiunea Consiliului. Anual au loc trei sesiuni: de primăvară - în probleme de drept şi umanitare; de vară - în probleme economice şi sociale; şi sesiunea organizatorică.

În activitatea Consiliului se evidenţiază trei funcţii principale:

Secretariatul ONU - este organul administrativ-executiv, ce deserveşte funcţionarea normală a altor instituţii ale ONU, execută însărcinări concrete. Majoritatea covârşitoare a colaboratorilor din aparatul central al Secretariatului lucrează pentru serviciul economic.

Să examinăm în continuare pe scurt funcţiile unor alte organizaţii ale ONU, activitatea cărora în domeniul relaţiilor economice internaţionale este deosebit de intensă şi sesizabilă.

Asambleea Generală a ONU la finele anului 1964 a adoptat rezoluţia de constituire a Conferinţei pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) în calitate de organ al ONU, care nu este organizaţie internaţională. La activitatea ei participă practic toate statele membre ale ONU şi o serie de organizaţii internaţionale. Organul ei superior este Consiliul pentru Comerţ şi Dezvoltare. Sesiunile au loc o dată în patru ani. Consiliul este convocat de două ori pe an. Sediul său e la Geneva.

Sarcinile principale ale UNCTAD sunt:

UNCTAD examinează o largă serie de chestiuni şi probleme legate de comerţul internaţional cu materii prime, articole finite şi semifabricate, transporturi, asigurare, creditare a comerţului exterior, transmitere a tehnologiilor etc. Până la momentul actual au avut loc nouă sesiuni ale UNCTAD. Însă, odată cu crearea OMC, practic în mod deschis au început să se pronunţe opinii referitor la faptul dacă mai este necesară în genere această organizaţie. Dar la ultima sesiune de la Madrid (din anul 1995) s-a convent că deocamdată comunitatea mondială mai are nevoie de ea.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarea Industrială (UNIDO) este o instituţie specializată a ONU pentru susţinerea industrializării statelor în curs de dezvoltare, a dezvoltării lor industriale prin mobilizarea resurselor naţionale şi internaţionale (a fost creată în anul 1966). Organul ei superior este Conferinţa Generală, convocată o dată la doi ani. Sediul ei se află la Vena.

Activitatea UNIDO se divizează convenţional în operativă şi auxiliară.

Activitatea operativă, conform rezoluţiei Asambleei Generale a ONU, include:

Activitatea auxiliară include colectarea, generalizarea şi difuzarea informaţiei, publicarea referatelor etc.

Dacă UNIDO are statut de organizaţie specializată, care "lucrează" cu ţările în curs de dezvoltare, apoi altă instituţie a ONU - Programul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) - este un organ auxiliar al Asambleei Generale a ONU, un program internaţional de asistenţă tehnică şi pre-investiţională pentru ţările în curs de dezvoltare în cele mai importante sectoare ale economiei. Organul său de conducere este Consiliul de directori format din 48 reprezentanţi ai guvernelor şi ales pe o perioadă de 3 ani. Secretariatul se află la New-York. PNUD îşi concentrează activitatea asupra a şase direcţii: combaterea sărăciei, perfecţionarea activităţii administrative, colaborarea tehnică între ţările în curs de dezvoltare, protecţia mediului ambiant, utilizarea raţională a resurselor naturale şi participarea femeilor la modernizarea tehnologiilor în scopuri de dezvoltare. Programele acestei organizaţii funcţionează real, fiindcă în cazul dat sunt implicate mijloace considerabile. Există numeroase exemple de implementare a unor proiecte importante (în domeniul irigaţiei, pisciculturii, exploatării resurselor forestiere etc.).

În cadrul ONU o activitate deosebit de importantă desfăşoară organismele financiar- valutar-creditare (Fondul Monetar Internaţional, Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor etc.), Organizaţia mondială a Comerţului - OMC, Conferinţa ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare - UNCTAD, Organizaţia Alimentară şi Agricolă a ONU - FAO, Fond Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii -

IFAD, diverse organisme internaţionale în domeniul energeticii, mediului înconjurător, transporturilor, migraţiei; protecţiei proprietăţii intelectuale, în sfera turismului şi multe alte organizaţii internaţionale. Activitatea unora dintre ele se va reda în următoarele capitole.

Un bloc aparte îl constituie comisiile economice regionale, coordonate de ECOSOC şi care sunt fondate în conformitate cu rezoluţiile acestuia.

Comisia Economică Europeană a ONU (CEE) - a fost creată în anul 1947 ca organ provizoriu al ONU, iar din anul 1951 a primit statutul de organ permanent al ONU. Secretariatul ei se află la Geneva. CEE contribuie la dezvoltarea comerţului şi colaborării tehnico-ştiinţifice. În componenţa CEE intră circa cincisprezece comitete, ce se ocupă de problemele agriculturii, industriei chimice, energeticii, ecologiei etc.

Comisia Economică pentru Africa (CEA) - a fost creată în anul 1958 în scopul de a acorda asistenţă popoarelor africane la studierea şi analiza problemelor ce ţin de dezvoltarea continentului african. Are patru secţii sub-regionale - pentru Africa de Nord - în or. Tangere (Maroc), pentru Africa de Vest - în oraşul Niamee (Niger), pentru Africa de Est - în or. Lusaca (Zambia), pentru Africa Centrală - în or. Kinshasa (Zair). În ultimii ani CEA acordă asistenţă în cadrul serviciilor consultative şi tehnice, în domeniul combaterii secetei, elaborării proiectelor în sfera irigaţiei, pregătirii cadrelor etc.

Comisia Economică pentru America Latină şi ţările din Bazinul Caraibelor (CEALC) a fost creată în anul 1948. Organul ei superior este Sesiunea, care se convoacă o dată în doi ani, iar în perioada dintre sesiuni activează Comitetul, compus din reprezentanţii a 40 ţări latino- americane, precum şi ai SUA, Canadei, Marii Britanii, Franţei, Olandei şi Spaniei.

Comisia Economică şi Socială pentru Asia şi Oceanul Pacific (CESAOP) - organ regional, creat în anul 1947. Organul ei superior de conducere este Sesiunea, secretariatul ei se află în Bangkok. Din această organizaţie fac parte majoritatea ţărilor din regiune, inclusiv SUA, Olanda, Marea Britanie, Franţa. În cadrul acestei comisii se implementează diverse programe, în special în domeniile transportului şi telecomunicaţiilor, dezvoltării infrastructurii, ce au o mare importanţă pentru regiunea dată, în care locuieşte mai mult de o jumătate din populaţia globului pământesc.

Comisia Economică şi Socială pentru Asia de Vest (CESAV) a fost creată în anul 1974. În componenţa ei intră 14 state din regiunea dată. Organul ei superior este Sesiunea, convocată o dată în doi ani. Secretariatul se află în or. Bagdad. În anul 1994 la Aman Comisia a adoptat pentru executare cinci programe tematice: utilizarea raţională a resurselor naturale şi dirijarea utilizării lor; ridicarea gradului calitativ al vieţii; dezvoltarea economică şi colaborarea; evenimentele de importanţă regională şi transformările globale; probleme speciale.